Apostolii si Scripturile
In lumea crestina este vehiculata o idee primejdioasa pentru spiritualitatea unui adevarat copil al lui Dumnezeu. Odata cu intruparea, jerfa si invierea Domnului Iisus Christos, se considera de catre unii teologi ca Scripturile Vechiului Testament ( cu tot ce cuprind ele, inclusiv Legea morala a Celor Zece Porunci data pe Sinai ) si-au incheiat rolul, nemaifiind relevante pentru crestinii Noului Legamant. Vechiul Testament este considerat anacronic, depasit, in centrul atentiei fiind doar scrierile Noului Testament, in mod deosebit Evangheliile.
Intr-adevar, Evangheliile, care Il prezinta pe Iisus Christos – Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului – reprezinta revelatia suprema si desavarsita a caracterului lui Dumnezeu si a Planului Sau de Mantuire. Blaise Pascal spunea pe buna dreptate ca „ Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume”.
Iisus Christos este centrul si circumferinta credintei crestine, piatra de temelie a crestinismului, Stanca mantuirii si Dorinta veacurilor, caci „noi avem totul deplin in El” si „in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” ( Coloseni 2, 9.10 ).
Insa a porni de la acest adevar fundamental al crestinismului si a ajunge la concluzia ca scrierile Vechiului Testament nu mai au nicio relevanta pentru crestinii secolului al XXI-lea este o mare problema. Un singur fapt ar trebui sa le dea serios de gandit celor care neglijeaza si arunca in uitare Scripturile Vechiului Testament: Iisus Christos a acordat Scripturilor Vechiului Testament tot respectul si toata atentia Sa, incurajandu-i pe contemporanii Sai ( fie ucenici, fie oameni simpli sau carturari si farisei ), dar si pe urmasii Sai din veacurile viitoare, sa cerceteze Scripturile pentru ca in ele puteau gasi viata vesnica ( vezi Ioan 5, 39 ).
In diferite controverse pe care le-a avut cu vrajmasii adevarului, incepand cu ispitirea in pustie si terminand cu discutiile contradictorii pe care le-a avut cu fariseii si saducheii pe diferite teme, Mantuitorul S-a folosit de argumentul simplu, dar clar si convingator al lui „sta scris”. Cu totii suntem de acord ca in apararea adevarului Iisus ar fi putut recurge la argumente logice, elaborate si sofisticate, care probabil ar fi taiat elanul impotrivitorilor Sai.
Cine ar fi putut ramane pe pozitie in fatza Celui „in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei” ( Coloseni 2, 3 )? Si totusi, desi a avut la indemana atotstiinta Fiului lui Dumnezeu, Cel una cu Tatal Atotstiutor, Iisus S-a folosit de argumentul simplu al Scripturii. Dar care Scriptura? Desigur, Scripturile Vechiului Testament, caci acestea reprezentau singura Biblie din acea vreme. Citand din diferite carti ale Vechiului Testament, Mantuitorul nu doar a recunoscut autenticitatea istorica a acestor scrieri, dar El a si intarit autoritatea lor, ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu.
Cineva ar putea insa sa aduca o obiectie, afirmand ca pe vremea Sa Iisus nu a avut o alta optiune decat sa se foloseasca de scrierile Vechiului Testament, singurele pe care le avea la indemana. Pentru a raspunde la aceasta obiectie, este important sa intelegem pozitia apostolilor si a primilor crestini fatza de Scripturile Vechiului Testament.
Dupa inaltarea la cer a Domnului Iisus, in deceniile care au urmat, au inceput sa apara scrierile care alcatuiesc Canonul Noului Testament, asa cum il avem astazi. Odata cu aparitia lor, crestinii primului secol ar fi putut opta pentru acestea in defavoarea Scripturilor Vechiului Testament. Si totusi, ei nu au lepadat nici fatzis, nici voalat, Scripturile Vechiului Testament. Scrierile vechi au ramas pentru ei, asa cum fusesera pentru Domnul lor, la fel de pline de autoritate si invatatura ca si noile Scripturi ale Noului Testament.
Ei au inteles un lucru simplu, pe care unii crestini si chiar teologi cu renume nu-l inteleg in zilele noastre: Un copac, oricat de impresionanta si plina de rod i-ar fi coroana, nu poate exista fara trunchi si radacina. Or radacinile credintei crestine isi trag seva din Scripturile Vechiului Testament. Asa se explica afirmatia, poate socanta pentru unii, facuta de Mantuitorul in prezenta femeii din Samaria: „Mantuirea vine de la iudei” ( Ioan 4, 22 ).
Si aceasta nu pentru ca poporul evreu ar avea vreun merit in privinta mantuirii, ci pentru ca el a fost ales de Dumnezeu ca sa fie depozitarul adevarului prin Scripturile Vechiului Testament pe care le-au pastrat si transmis generatiilor viitoare de-a lungul veacurilor. Dar mai ales pentru ca in mijlocul poporului evreu s-a produs minunea intruparii Fiului lui Dumnezeu – Mantuitorul lumii intregi.
Asadar, care a fost atitudinea apostolilor si a primilor crestini fatza de scrierile Vechiului Testament in conditiile in care incepeau sa apara noile scrieri, cele ale Noului Testament? Studiind aceasta tema, unii cercetatori ai Bibliei au alcatuit o lista cu toate referintele specifice pe care le-au facut scriitorii Noului Testament. Cifra este impresionanta. Au fost gasite 2688 de referinte specifice la Scripturile Vechiului Testament dintre care: 400 de referinte la cartea profetului Isaia, 370 de referinte la cartea Psalmilor, 220 de referinte la cartea Exodului si multe altele.
La toate acestea pot fi adaugate numeroasele referinte indirecte, aluziile si temele imprumutate de scriitorii Noului Testament din cartile Vechiului Testament. Multe afirmatii ale scriitorilor Noului Testament incep cu expresia „sta scris”, facand trimitere directa la pasaje din Vechiul Testament ( vezi Matei 2, 5.6; Marcu 1, 2.3; 7, 6; Luca 2, 23; 3, 4-6; Romani 3, 4; 8, 36; 9, 33; 1 Corinteni 1, 19; Galateni 4, 27; 1 Petru 1, 16, etc. ).
Aceasta multime de referinte la scrierile Vechiului Testament demonstreaza faptul ca pentru apostoli si primii crestini Scripturile Vechiului Testament reprezentau temelia si izvorul credintei lor. Din aceste Scripturi ei au aflat despre originea si Autorul vietii pe pamant, despre caderea in pacat si aparitia raului, despre istoria Potopului si nimicirea Sodomei si Gomorei, despre istoria zbuciumata a poporului Israel cu cele doua robii: egipteana si babiloniana.
Aici, in aceste Scripturi, ei au gasit profetiile, in mod deosebit profetiile mesianice care si-au gasit implinirea in viata si moartea Mantuitorului lumii si, nu in ultimul rand, in aceste scrieri ei L-au putut cunoaste pe Yahweh, Dumnezeul cel viu si adevarat a carui revelatia suprema a fost Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului.
Iata doar cateva exemple, dintre miile existente, cu privire la importanta pe care apostolii si primii crestini au acordat-o Vechiului Testament, chiar daca intre timp aparusera primele scrieri ale Noului Testament:
– Fapte 4, 24-26: Dupa ce au fost eliberati si au ajuns din nou in mijlocul fratilor lor de credinta, Ioan si Petru s-au rugat impreuna cu acestia, citand din Psalmul 2 al lui David.
– Fapte 13, 32.33: In predica tinuta in Antiohia Pisidiei, apostolul Pavel citeaza din mai multe carti ale Vechiului Testament: versetul 34 ( citat din Isaia 55, 3 ), versetul 35 ( citat din Psalmul 16, 10 ), versetul 36 ( citat din 1 Regi 2, 10 ).
– Romani 9, 17: Vorbind despre faraon si planul lui Dumnezeu de a-Si manifesta puterea, Pavel citeaza din Exodul 9, 16.
– Galateni 3, 18: Scriindu-le galatenilor despre faptul ca toate neamurile vor fi binecuvantate in Avraam si samanta lui, apostolul Pavel citeaza din Geneza 12, 3; 18, 8 si 22, 18.
– Matei 1, 1-17: Matei incepe Evanghelia sa folosind genealogiile Vechiului Testament pentru a dovedi ca Iisus S-a nascut pe linia genealogica a semnitiei lui Iuda si a familiei lui David, asa cum au precizat profetiile mesianice din Vechiul Testament.
– Luca 3, 23-38: Luca face acelasi lucru in Evanghelia scrisa de el, genealogiile Vechiului Testament fiind o garantie am mesianitatii lui Iisus Christos.
– Matei 1, 22.23, etc.: Matei citeaza numeroase pasaje din Vechiul Testament pentru a dovedi ca Iisus Christos este Mesia Cel prezis in vechime.
– 2 Timotei 3, 16.17: Pavel afirma ca „toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos…” Cand foloseste expresia „toata Scriptura”, apostolul se refera in primul rand la Scripturile Vechiului Testament, avand in vedere ca la acea data Scripturile Noului Testament erau in curs de a fi scrise.
– Evrei 11: Autorul Epistolei catre evrei ( cel mai probabil apostolul Pavel ) prezinta o lista intreaga de eroi ai credintei din timpurile Vechiului Testament: Noe, Avraam, Sara, Isaac, Iacov, Iosif, Iefta, Moise, Ghedeon, Barac, Samson, David, Samuel si profetii. Enumerand aceste nume, Pavel intareste autenticitatea istorica si autoritatea cartilor Vechiului Testament ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu: Geneza, Exodul, Judecatorii, 1 si 2 Samuel, 1 si 2 Regi, 1 si 2 Cronici, precum si cartile profetilor Isaia, Ieremia, Ezechie, Daniel s.a.
Astfel de exemple sunt nenumarate si dovedesc faptul ca Biserica crestina a avut o dubla temelie: Vechiul si Noul Testament, piatra din capul unghiului fiind Iisus Christos.
„Asadar, voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din Casa lui Dumnezeu, fiind ziditi pe temeila apostolilor si prorocilor, piatra din capuul unghiului fiind Iisus Christos. In El, toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul. Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu prin Duhul” ( Efeseni 2, 19-22 ).
Care este temeila adevarata si trainica a Bisericii lui Christos? Raspunsul il ofera apostolul Pavel in pasajul de mai sus: „temelia apostolilor si prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Christos”. Cu alte cuvinte: temelia Bisericii crestine o reprezinta deopotriva Scripturile Vechiului si Noului Testament, liantul care le leaga strans fiind Insasi Persoana Domnului Iisus Christos.
Cei care doresc sa scoata din aceasta „temelie” a Bisericii Scripturile Vechiului Testament isi pun in primejdie propria lor mantuire. Caci o temeie careia ii lipsesc componente principale se va dovedi o temelie nesigura in vremuri de stramtorare.
Acum, cand vremurile de stramtorare prezise in Scripturi pentru timpul sfarsitului bat la usa istoriei lumii noastre, isi poate permite cineva sa aiba la baza credintei sale o temelie de nisip? ( vezi Matei 7, 24-27 ).
„Toata Scriptura ( si Vechiul, dar si Noul Testament n.n. ) este insuflata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciunea in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” ( 2 Timotei 3, 16.17 ).
Lori Balogh
