Geneza 29,18‑30; 30, 1‑13 – Strămoșul poporului Israel poligam?
„… Iacov a făcut așa și a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela… Și i-a dat de nevastă pe roaba sa Bilha și Iacov s-a culcat cu ea… Când a văzut Lea că nu mai naște, a luat pe roaba sa Zilpa și a dat-o lui Iacov de nevastă.”
Iacov, strămoșul poporului Israel, poligam. Cum a fost posibil acest lucru? Înainte de orice analiză, este important să înțelegem dacă părinții săi, Isaac și Rebeca, l-au îndemnat spre poligamie, sau dacă Iacov însuși a plecat spre Răsărit cu intenția de a lua mai multe soții. Biblia ne oferă câteva indicii importante în această privință.
După ce Iacov l-a deposedat pe fratele său Esau de dreptul de întâi născut și de binecuvântarea corespunzătoare prin înșelăciune, Biblia surprinde un dialog purtat între Rebeca și Isaac. Acesta ne arată că părinții lui Iacov nu aveau în plan ca fiul lor mai mic să se căsătorească cu mai multe femei. Esau deja devenise poligam și consecințele erau evidente.
„M-am scârbit de viață din pricina fetelor lui Het”, îi spune Rebeca soțului său Isaac. „Dacă Iacov va lua o asemenea nevasta dintre fetele țării acesteia, la ce-mi mai este bună viața?” (Geneza 27,46)
Rebeca nu se gândește nicio clipă la situația în care fiul ei mai mic ar deveni poligam. Chiar exprimarea ei dovedește acest lucru: Rebeca nu vorbește despre „asemenea neveste”, la plural, ci „asemenea nevastă”, la singular.
Același singular îl întâlnim și în dialogul purtat între tată și fiu, atunci când Iacov era pe punctul de a pleca în Mesopotamia: „Să nu-ți iei nevastă dintre fetele lui Canaan” (vezi Geneza 28,1). Este evident faptul că dacă părinții lui Iacov s-ar fi gândit la poligamie, nu i-ar fi vorbit acestuia de o singură nevastă, la singular.
Când Iacov ajunge în casa rudelor sale din Mesopotamia, nu găsim nicio dovadă că el ar fi intenționat să se căsătorească cu ambele fiice ale lui Laban: Lea și Rahela. Cu atât mai puțin, să le aibă pe post de concubine pe roabele acestora: Zilpa și Bilha. Dimpotrivă, Iacov a iubit-o de la început doar pe Rahela și doar cu ea dorea să se căsătorească.
„Astfel, Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela și anii aceștia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea. În urmă, Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta (nu nevestele! n.n.), căci mi s-a împlinit sorocul ca să intru la ea” (Geneza 29,20.21).
Dacă intenția lui Iacov a fost curată, sinceră, dorind o căsătorie monogamă, bazată pe dragoste, cum de s-a ajuns la situația de a avea două soții și două concubine? Răspunsul îl cunoaștem din Scriptură: Iacov a ajuns bigam, fiind înșelat de Laban, și a ajuns poligam, având relații sexuale cu roabele soțiilor sale, sub presiunea acestora. Fiind într-o acerbă concurență cu privire la numărul copiilor fiecăreia, Lea și Rahela au făcut presiuni asupra lui Iacov pentru a avea cât mai mulți copii pe această cale.
Și iată-l pe Iacov, deși a pornit spre Mesopotamia cu cele mai curate intenții și purtând în inima sfaturile bune date de părinții săi, trezindu-se cu mai multe soții, dar și cu un pachet întreg de probleme, tensiuni și conflicte, care cu siguranță nu ar fi existat în cazul în care ar fi fost monogam.
Unde a greșit Iacov? Nu avem nicio calitate să-l judecăm pe patriarhul poporului Israel. Dorim doar să identificăm acele „macazuri” greșite care i-au schimbat lui Iacov cursul vieții în mod radical.
Iacov o iubea pe Rahela și era firesc să o dorească în postura de soție. Însă după cei șapte ani de trudă pentru a câștiga dreptul de a o lua de soție, el este înșelat de Laban. În patul nupțial, Iacov nu o găsește pe Rahela, ci pe Lea. Ce ar fi trebuit să facă Iacov pentru a evita poligamia?
Nu întrezărim decât două căi: fie ca el să fi refuzat intimitatea cu Lea, păstrându-și virginitatea pentru femeia iubită, fie, după ce a constatat că a fost înșelat, să accepte noua situație și să se mulțumească doar cu căsătoria cu Lea. Două decizii greu de luat (mai ales de aplicat!), dar nu imposibile pentru un copil al lui Dumnezeu. Exemplul castității lui Iosif în fața avansurilor soției lui Potifar în Egipt sunt un exemplu în acest sens.
La urma-urmei, nu printr-o situație asemănătoare trecuse fratele său Esau, când s-a văzut înșelat și deposedat de binecuvântarea cuvenită întâiului născut? Esau a trebuit să se mulțumească cu ceea ce îi mai rămăsese în urma înșelăciunii lui Iacov.
Dar ce să faci cu sentimentele arzătoare care zburau doar spre femeia iubită? Aici se afla „macazul” pe care Iacov nu a știut (sau nu a vrut) să-l gestioneze corect. Dacă el ar fi acceptat situația și s-ar fi mulțumit doar cu Lea ca soție, desigur, el ar fi suferit din punct de vedere sentimental un anumit timp, până ce uitarea și-ar fi făcut lucrarea, însă Iacov ar fi rămas monogam. Ar fi considerat totul ca fiind o lecție amară: îl înșelase pe fratele său, iar acum el însuși fusese înșelat de unchiul său.
După cum Esau a trebuit să se mulțumească cu rămășițele binecuvântării părintești, și Iacov ar fi trebuit să se mulțumească cu soția care i-a fost dată prin înșelăciune. Iacov ar fi rămas doar cu Lea, frustrat un timp, cu gustul amar al înșelăciunii, dar cu siguranță că ar fi fost scutit de nenumărate tensiuni, certuri și probleme (inclusiv de suferințele legate de vânzarea lui Iosif de către frații săi).
Așa se întâmplă atunci când rațiunea este dominată de sentimente. Omul firesc (putem spune că la acea dată Iacov nu era încă convertit pe deplin) lasă ca sentimentele să troneze iar rațiunea să fie detronată. Consecința? Deciziile omului nu mai sunt luate în funcție de criteriul binelui și al răului, ci de un alt criteriu: îmi place sau nu îmi place.
Când Samson s-a îndrăgostit de o femeie filisteană, în pofida argumentelor raționale ale părinților săi, singurul său argument a fost cel al sentimentelor, al inimii: „Ia-mi-o, căci îmi place!” (Judecători 14,3).
Însă se ridică o întrebare de bun simț: Poți să-ți controlezi propriile sentimente? Poți iubi la comandă și poți spune „Nu!” unei femei pe care o iubești? Aparent, acest lucru este imposibil. Și totuși, în Cuvântul lui Dumnezeu găsim porunca de a iubi:
„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții!” (Ioan 13,34.35).
„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Leviticul 19,18 pp).
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată inima ta!” (Deutoronomul 6,5).
Așadar este posibil ca sentimentele să fie puse sub controlul rațiunii. Când Dumnezeu ne poruncește să iubim, El ne oferă și mijlocul pentru a împlini porunca Sa. Iar Mijlocul Său este Duhul Sfânt, după cum ne asigură apostolul Pavel: „Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5,5).
Dacă dorim să ne dezvoltăm caracterul, atunci trebuie să ne supunem emoțiile și sentimentele rațiunii. În cazul lui Adam, înainte de căderea în păcat, pe tronul ființei sale neprihănite stătea rațiunea, inima fiind supusă acesteia. La Adam cel căzut în păcat, pe tronul ființei sale nu se mai află rațiunea, ci inima cu emoțiile și sentimentele ei.
Iată de ce oamenii firești sunt cei conduși nu de rațiune, de criteriul binelui sau răului, ci sunt acei oameni conduși de instincte, emoții și sentimente. În lucrarea mântuirii omului, Dumnezeu va restabili ordinea inițială a Creației, așezând din nou rațiunea și ascultarea de Legea lui Dumnezeu mai presus de instinctele, emoțiile și sentimentele omului.
Dacă Iacov ar fi acționat rațional, conform Legii divine, el ar fi rămas monogam și ar fi fost scutit de o pleiadă întreagă de probleme, suferințe și conflicte în propria sa familie. Din fericire, la pârâul Iaboc, după o noapte întreagă de luptă cu Dumnezeu, Iacov a devenit biruitor. Vechiul nume, Iacov, care însemna „Înșelătorul”, îi este schimbat în Israel, „Cel ce se luptă cu Dumnezeu” (Geneza 32,26‑30).
Aici vedem harul de neimaginat al lui Dumnezeu, care poate transforma un om firesc, cu defecte și lipsuri, într-un cetățean al Împărăției Sale.
Lori Balogh
