Luca 16,16: Legea și prorocii au ținut doar până la Ioan Botezătorul?

Luca 16,16: Legea și prorocii au ținut doar până la Ioan Botezătorul?

„Legea și prorocii au ținut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se propovăduiește și fiecare, ca să intre, dă năvală.”

Alte traduceri ale Bibliei redau acest text puțin diferit:

„Legea și profeții au ținut până la Ioan; de atunci, Împărăția lui Dumnezeu se predică și fiecare se înghesuie să intre în ea” (Fidela).

„The law and the prophets were until John. Since that time, the Kigdom of God has been preached and everyone is pressing into it” (NKJV).

„Jusqu’a Jean, c’etaient la Loi et les Prophetes. Depuis lors, c’est le Royaume de Dieu dont le Bon message este annoncee et chacun le force pour y entrer” (Crampon).

„Legea și prorocii au fost până la Ioan; de atunci Împărăția lui Dumnezeu se binevestește și fiecare se silește spre ea.” (Biblia Sinodală).

Asemenea altor pasaje din Noul Testament, textul din Luca 16,16 este interpretat de către unii comentatori biblici ca fiind un argument în favoarea desființării Legii morale. Expresia „până la” a fost înțeleasă ca fiind un fel de graniță între Vechiul și Noul Testament, între Vechiul și Noul Legământ.

De altfel, în lumea creștină circulă ideea unei rupturi între cele două testamente, a unei schimbări radicale de macaz odată cu lucrarea lui Ioan Botezătorul și cea a Mântuitorului. Dacă lucrurile s-ar opri doar la această percepție, nu ar fi atât de grav. Însă, în realitate, ideea că ar exista o astfel de ruptură între cele două testamente are consecințe dintre cele mai grave. Este ca și cum cineva ar susține că lucrarea pe care a făcut-o Tatăl în Vechiul Testament nu ar fi fost bună și a fost nevoie ca să vină Fiul lui Dumnezeu pentru a îndrepta lucrurile.

În realitate, în derularea Planului de Mântuire, început în Vechiul Testament și continuat în Noul Testament, nu există nicio ruptură. Dimpotrivă, există o continuitate desăvârșită între Vechiul și Noul Testament, cu deosebirea că lucrurile care erau obscure în Vechiul Testament, odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu au căpătat contur și au fost scoase la lumină și aprofundate.

Expresia „Legea și prorocii” se referă la scrierile canonice ale Vechiului Testament și o regăsim în mai multe locuri în scrierile Noului Testament (vezi Matei 5,17; 7,12; 22,40; Fapte 13,15, etc.). Expresiile sinonime sunt: „Legea lui Moise și Prorocii” (vezi Fapte 28,23), „Moise și toți prorocii” (vezi Luca 24,27) și „Legea lui Moise, Prorocii și Psalmii” (vezi Luca 24,44).

Expresia „până la”, departe de a fixa o graniță între cele două testamente, ne descoperă un adevăr important: Până la Ioan Botezătorul, Legea și Prorocii erau tot ce aveau oamenii drept călăuză pe calea mântuirii. Până la Ioan oamenii aveau doar Vechiul Testament drept ghid. Însă odată cu lucrarea lui Ioan Botezătorul și a Mântuitorului, a venit Evanghelia. Dar nu pentru a înlocui, a anula, a desființa sau a zădărnici scrierile Vechiului Testament, ci pentru a le completa, a le întări, a le confirma și a le desăvârși pe acestea.

Însuși Domnul Christos a precizat acest mare adevăr în Predica de pe Munte, susținând: „Să nu credeți că am venit să stric Legea și Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5,17.18).

Evanghelia nu ia locul Vechiului Testament, ci îl completează și îl desăvârșește. Nu găsim în Noul Testament dovezi că Vechiul Testament și-ar fi pierdut valabilitatea și importanța pentru creștinii primului secol. Dimpotrivă, creștinii au găsit în scrierile Vechiului Testament confirmarea credinței lor. Singura Biblie pe care o aveau primii creștini erau scrierile Vechiului Testament, pe care Însuși Mântuitorul le-a înălțat în autoritate.

„Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5,39).

Creștinii secolului I nu disprețuiau scrierile Vechiului Testament așa cum fac mulți creștini din zilele noastre, dovedind faptul că creștinismul își are izvoarele în aceste scrieri. După cum coroana unui copac nu poate exista fără trunchi și rădăcină, la fel creștinismul nu ar putea exista fără rădăcinile sale mozaice.

În Predica de pe Munte Mântuitorul a lămurit faptul că învățăturile Sale nu înlătură învățăturile Vechiului Testament, ci le aprofundează pe cele deja cunoscute. Dacă în această predică apar expresii ca: „S-a zis celor din vechime… dar Eu vă spun”, acest lucru nu arată că ar exista vreo contradicție între învățăturile Sale și cele din cărțile lui Moise, Proroci și Psalmi. Dimpotrivă, Iisus sapă mai adânc și scoate la lumină noi profunzimi ale vechilor învățături.

Dacă a existat vreun contrast, acesta a fost între învățăturile Sale și tradiția rabinică, care nu își avea originea în Dumnezeu, ci în porunci de origine omenească. De aceea, în urma unui dialog în contradictoriu cu fariseii și cărturarii timpului, Mântuitorul le spunea celor care Îl însoțeau: „Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești” (Matei 15,9). Apoi El a continuat: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (Matei 15,13).

În cuvinte fără echivoc Iisus ne-a arătat clar că nici măcar „o iotă sau o frântură de slova din Lege” nu va fi anulată câtă vreme vor exista cerurile și pământul. Așadar, ținând cont de contextul general al Bibliei, textul din Luca 16,16 ar putea fi parafrazat astfel: „Până la Ioan Botezătorul noi am avut la dispoziție Legea și Prorocii, care ne-au călăuzit pe calea mântuirii, spre Împărăția lui Dumnezeu. Acum, odată cu lucrarea lui Ioan și a Mântuitorului, Împărăția a venit, iar cei care doresc au toată libertatea să dea năvală ca să câștige dreptul să intre în ea.”

Așadar, nu rupturi, prăpăstii și falii între Vechiul și Noul Testament, ci o desăvârșită și binecuvântată continuitate!

Lori Balogh