Luca 16, 16: Legea si prorocii au tinut doar pana la Ioan Botezatorul?

Luca 16, 16: Legea si prorocii au tinut doar pana la Ioan Botezatorul?

„Legea si prorocii au tinut pana la Ioan; de atunci incoace Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu se propovaduieste si fiecare, ca sa intre, da navala.”

( Luca 16, 16 )

Alte traduceri ale Bibliei redau acest text putin diferit:

     „Legea si profetii au tinut pana la Ioan; de atunci, Imparatia lui Dumnezeu se predica si fiecare se inghesuie sa intre in ea.” ( Fidela )

„The law and the prophets were until John. Since that time, the Kigdom of God has been preached and everyone is pressing into it” ( NKJV )

     „Jusqu’a Jean, c’etaient la Loi et les Prophetes. Depuis lors, c’est le Royaume de Dieu dont le Bon message este annoncee et chacun le force pour y entrer. ( Crampon )

  „Legea si prorocii au fost pana la Ioan; de atunci Imparatia lui Dumnezeu se binevesteste si fiecare se sileste spre ea.” ( Biblia Sinodala )

Asemenea altor pasaje din Noul Testament, textul din Luca 16, 16 este interpretat de catre unii comentatori biblici ca fiind un argument in favoarea desfiintarii Legii morale. Expresia „pana la” a fost inteleasa ca fiind un fel de granita intre Vechiul si Noul Testament, intre Vechiul si Noul Legamant.

De altfel, in lumea crestina circula ideea a unei rupturi intre cele doua testamente, a unei schimbari radicale de macaz odata cu lucrarea lui Ioan Botezatorul si cea a Mantuitorului. Daca lucrurile s-ar opri doar la aceasta perceptie, nu ar fi atat de grav. Insa, in realitate, ideea ca ar exista o astfel de ruptura intre cele doua testamente are consecinte dintre cele mai grave. Este ca si cum cineva ar sustine ca lucrarea pe care a facut-o Tatal in Vechiul Testament nu ar fost buna si a fost nevoie ca sa vina Fiul lui Dumnezeu pentru a indrepta lucrurile.

In realitate, in derularea Planului de Mantuire, inceput in Vechiul Testament si continuat in Noul Testament, nu exista nicio ruptura. Dimpotriva, exista o continuitate desavarsita intre Vechiul si Noul Testament, cu deosebirea ca lucrurile care erau obscure in Vechiul Testament, odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu au capatat contur si au fost scoase la lumina si aprofundate.

Expresia „Legea si prorocii” se refera la scrierile canonice ale Vechiului Testament si o regasim in mai multe locuri in scrierile Noului Testament ( vezi Matei 5, 17; 7, 12; 22, 40; Fapte 13, 15, etc. ). Expresii sinonime sunt „Legea lui Moise si Prorocii” ( vezi fapte 28, 23 ), „Moise si toti prorocii” ( vezi Luca 24, 27 ) si „Legea lui Moise, Prorocii si Psalmii”  ( vezi Luca 24, 44 ).

Expresia „pana la”, departe de a fixa o granita intre cele doua testamente, ne descopera un adevar important: Pana la Ioan Botezatorul, Legea si Prorocii erau tot ce aveau oamenii drept calauza pe calea mantuirii. Pana la Ioan oamenii aveau doar Vechiul Testament drept ghid. Insa odata cu lucrarea lui Ioan Botezatorul si a Mantuitorului, a venit Evanghelia. Dar nu pentru a inlocui, a anula, a desfiinta sau a zadarnici scrierile Vechiului Testament, ci pentru a le completa, a le intari, a le confirma si a le desavarsi pe acestea.

Insusi Domnul Christos a precizat acest mare adevar in Predica de pe Munte, sustinand: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea si Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte sa se fi intamplat toate lucrurile” ( Matei 5, 17.18 ).

Evanghelia nu ia locul Vechiului Testament, ci il completeaza si il desavarseste. Nu gasim in Noul Testament dovezi ca Vechiul Testament si-ar fi pierdut valabilitatea si importanta pentru crestinii primului secol. Dimpotriva, crestinii au gasit in scrierile Vechiului Testament confirmarea credintei lor. Singura Biblie pe care o aveau primii crestini erau scrierile Vechiului Testament, pe care Insusi Mantuitorul le-a inaltat in autoritate.

„Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre mine” ( Ioan 5, 39 ).

Crestinii secolului I nu dispretuiau scrierile Vechiului Testament asa cum fac multi crestini din zilele noastre, dovedind faptul ca crestinismul isi are izvoarele in aceste scrieri. Dupa cum coroana unui copac nu poate exista fara trunchi si radacina, la fel crestinismul nu ar putea exista fara radacinile sale mozaice.

In Predica de pe Munte Mantuitorul a lamurit faptul ca invataturile Sale nu inlatura invataturile Vechiului Testament, ci le aprofundeaza pe cele deja cunoscute. Daca in aceasta predica apar expresii ca: „S-a zis celor din vechime…dar Eu va spun”, acest lucru nu arata ca ar exista vreo contradictie intre invataturile Sale si cele din cartile lui Moise, Proroci si Psalmi. Dimpotriva, Iisus sapa mai adanc si scoate la lumina noi profunzimi ale vechilor invataturi.

Daca a existat vreun contrast, acesta a fost intre invataturile Sale si traditia rabinica, care nu isi avea originea in Dumnezeu, ci in porunci de origine omeneasca. De aceea, in urma unui dialog in contradictoriu cu fariseii si carturarii timpului, Mantuitorul le spunea celor care Il insoteau: „Degeaba Ma cinstesc ei invatand ca invataturi niste porunci omenesti” ( Matei 15, 9). Apoi El a continuat: „Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina” ( Matei 15, 13 ).

In cuvinte fara echivoc Iisus ne-a aratat clar ca nici macar „ o iota sau o frantura de slova din Lege” nu va fi anulata cata vreme vor exista cerurile si pamantul. Asadar, tinand cont de contextul general al Bibliei, textul din Luca 16, 16 ar putea fi parafrazat astfel:  „Pana la Ioan Botezatorul noi am avut la dispozitie Legea si Prorocii, care ne-au calauzit pe calea mantuirii, spre Imparatia lui Dumnezeu. Acum, odata cu lucrarea lui Ioan si a Mantuitorului, Imparatia a venit, iar cei care doresc au toata libertatea sa dea navala ca sa castige dreptul sa intre in ea.”

Asadar, nu rupturi, prapastii si falii intre Vechiul si Noul Testament, ci o desavarsita si binecuvantata continuitate!

Lori Balogh