Pilda judecatorului nedrept

Pilda judecatorului nedrept

 

„Iisus le-a spus o pilda ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat, si sa nu se lase. El le-a zis: „Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de oameni nu se rusina. In cetatea aceea era si o vaduva care venea des la el si-i zicea: „Fa-mi dreptate in cearta cu parasul meu.” Multa vreme n-a voit sa-i faca dreptate. Dar in urma si-a zis: „Macar ca de Dumnezeu nu ma tem si de oameni nu ma rusinez, totusi pentru ca vaduva aceasta ma tot necajeste, ii voi face dreptate, ca sa nu tot vina si sa-mi bata capul.” Domnul a adaugat: „Auziti ce zice judecatorul nedrept ? Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei ? Va spun ca le va face dreptate in curand. Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El oare credinta pe pamant ?”

( Luca 18, 1-8 )

 

Ce poti face cand nu mai e nimic de facut ?

In viziunea evanghelistului Luca, singurul care relateaza aceasta parabola a Domnului, Pilda judecatorului nedrept a fost rostita de Iisus in finalul predicii despre revenirea Sa in glorie. Vorbindu-le ucenicilor Sai de atunci, dar mai ales ucenicilor Sai din ultima generatie, Mantuitorul le atrage atentia asupra unor pericole majore care ar putea sa le afecteze pregatirea pentru acest unic si maret eveniment, rapindu-le in final chiar mantuirea.

Contrafaceri ale revenirii Sale, insotite de o stare generala de indolenta a societatii omenesti, asemanatoare cu cea din vremea lui Noe si Lot ( vezi Luca 17, 22-37 ), vor pune la grea incercare credinciosia si rabdarea copiilor lui Dumnezeu din ultima generatie. De ce credinciosia ? Pentru ca intr-o lume tot mai secularizata si materialista, o lume tot mai nepasatoare fatza de valorile spirituale, e greu, e din ce in ce mai greu sa inoti contra curentului. De ce rabdarea ? Pentru ca asteptarea intalnirii cu persoana iubita te face sa percepi timpul ca fiind dilatat. Minutele devin ore, orele par a fi zile, iar zilele sunt percepute ca trecand greu, asemenea anilor.

Ideea de rabdare cauzata de amanarea implinirii promisiunilor lui Dumnezeu apare chiar in finalul parabolei, cand Insusi Mantuitorul recunoaste ca Tatal ceresc „zaboveste fatza de „alesii Lui, care striga zi si noapte catre El” ( Luca 18, 7 ).

Si atunci, ce e de facut ? Cand Dumnezeu pare sa intarzie implinirea promisiunilor Sale, cand pericole se ivesc la tot pasul pe calea copiilor lui Dumnezeu, cand societatea in marea ei majoritate se indreapta cu viteza maxima spre pierzare, tragand dupa ea, asemenea unei tornade, tot ce i se opune, ce le mai ramane de facut celor ce doresc mantuirea ? Ce mai poti face cand nu mai e nimic de facut ?

Raspunsul Domnului este simplu: rugaciunea. Si nu orice fel de rugaciune, ci rugaciunea staruitoare. Acesta este si motivul pentru care Iisus a rostit Pilda judecatorului nedrept in finalul predicii Sale  despre revenirea Sa si despre unele semne care o vor precede. „Iisus le-a spus o pilda ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat, si sa nu se lase” ( Luca 18,1 )

 

La antipozi

Cele doua personaje ale parabolei nu sunt alese la intamplare. Pe de o parte avem un magistrat arbitrar, fara suflet si fara nici un sentiment al responsabilitatii. Un om fara Dumnezeu, fara valori morale, si care nu da socoteala nimanui. El ii reprezinta pe mai marii lumii noastre, pe cei puternici, bogati si influenti, dar care sunt tot mai indiferenti fatza de suferintele celor din jurul lor. Sunt acei oameni aroganti si egoisti, interesati doar de propriile lor profituri, care sunt in stare sa calce pe cadavrele semenilor lor pentru a-si atinge scopurile.

In viata lor nu exista loc pentru Dumnezeu, pentru spiritualitate si pentru dragostea de aproapele. „Gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3,11 ), lasat de Creator in inima fiecarei fiinte umane, este innabusit de gandul vietii efemere, traita asemenea unei lumanari aprinse la ambele capete.

Pe de alta parte, avem o vaduva saraca, napastuita si ramasa fara niciun sprijin omenesc. Daca acea vaduva ar fi trait in zilele noastre, cand exista posibilitatea de a munci pentru a te intretine, cand exista ajutoare sociale, pensii si tot felul de legi si ONG-uri care ofera protectie persoanelor defavorizate, drama nu ar fi fost atat de mare.

Insa parabola a fost rostita intr-o vreme si intr-o societate in care nu existau astfel de posibilitati. Intr-o lume condusa de barbati, o vaduva, daca nu era sprijinita de membrii familiei largite, era supusa tuturor riscurilor, fara nicio sansa de a-si invinge conditia umila. Mai mult decat atat, vaduva din pilda avea si un dusman.

Nu ni se spune ce rau ii facea acest dusman care incerca sa profite de situatia ei precara si de vulnerabilitatea ei. Poate ca acest om refuza sa-i mai plateasca o datorie mai veche, sau poate ca dorea sa puna mana pe bruma de avere pe care o mai avea dupa moartea barbatului. Sau poate ca el refuza sa-i inapoieze o proprietate sau un bun pe care-l inchiriase de la ea. Nu stim in ce consta raul pe care acest om dorea sa-l faca sarmanei vaduve. Cert este ca singura sansa pentru ca vaduvei sa i se faca dreptate in cearta cu parasul ei era judecata.

Asadar, parabola ne prezinta doua personaje situate la antipozii societatii: un judecator arogant si corupt, aflat in varful piramidei sociale, si o biata vaduva napastuita, aflata la baza aceleiasi piramide. In fazta acestei realitati descurajatoare, se ridica aceeasi intrebare: Ce mai poti face tu, un om umil, necajit si fara niciun sprijin omenesc, cand toata societatea, in frunte cu liderii ei, este indiferenta la suferinta ta ? Sau si mai rau, cand toata societatea se ridica impotriva ta ?

Si daca vedem in personajele parabolei doua simboluri: judecatorul suprem reprezentand lumea secularizata cu liderii ei aroganti, iar vaduva napastuita reprezentand mica si umila „turma” a Bisericii lui Christos, intrebarea capata si mai multa greutate. Intr-o astfel de lume ostila lui Dumnezeu si ostila fatza de adevar si dreptate, are Biserica vreo sansa sa fie tratata cu dreptate ?

Raspunsul Mantuitorului este incurajator. Rugaciunea staruitoare are puterea sa schimbe lucrurile si sa incline balanta in favoarea copiilor lui Dumnezeu.

 

O parabola a contrastelor

In mod cu totul gresit, unii au vazut in judecatorul din pilda un simbol al lui Dumnezeu, iar in vaduva un simbol al omului neajutorat, care trebuie sa-I ceara insistent lui Dumnezeu un lucru de care are nevoie. Fara aceasta insistenta, nu exista nicio sansa ca omul sa primeasca lucrul dorit.

Insa cei care interpreteaza in acest mod Pilda judecatorului nedrept pierd din vedere faptul ca aceasta parabola nu Il prezinta pe Dumnezeu prin comparatie, ci prin contrast. Dumnezeu nu are cum sa Se identifice cu judecatorul din pilda, pe care Insusi Mantuitorul il numeste „judecatorul nedrept” ( Luca 18, 6 ).

Biblia este plina de pasaje care vorbesc despre dreptatea lui Dumnezeu in toate actiunile si in toate relatiile pe care le are cu creaturile Sale:

„Domnul este drept in toate caile Lui, si milostiv in toate faptele Lui” ( Psalmul 145, 17 ).

„Cine este intelept sa ia seama la aceste lucruri ? Cine este priceput sa le inteleaga ? Caci caile Domnului sunt drepte, si cei drepti umbla pe ele, dar cei razvratiti cad pe ele” ( Osea 14, 9 ).

Cartea Apocalipsei surprinde momentele de final ale istoriei, caracterizate de lupta dintre fortele binelui si cele ale raului, in care cei mantuiti din toate timpurile vor recunoaste inaintea intregului Univers: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15, 3 )

Contrastul dintre judecatorul nedrept si Dumnezeul dreptatii reiese in mod evident din cuvintele cu care Domnul Iisus incheie parabola: „Domnul a adaugat: „Auziti ce zice judecatorul nedrept ? Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei ? Va spun ca le va face dreptate in curand” ( Luca 18, 6-8 )

Nu, Dumnezeu nu este acel judecator suprem, prea ocupat cu conducerea Universului si mentinerea ordinii in vasta sa Creatie, pentru a Se ocupa si de a biata vaduva care-si cauta dreptatea. Insa nici noi nu suntem o „vaduva” in relatia noastra cu Dumnezeu. In parabola, intre judecatorul nedrept si vaduva nu exista nicio relatie. Pentru judecator, vaduva este o straina incomoda, un nimeni, un numar de dosar prafuit, si atat tot.

Oare asa ne priveste Dumnezeu pe noi ? Am afirmat mai devreme ca Biserica lui Christos, turma cea mica a Ramasitei poporului Sau, poate sa se identifice cu acea vaduva napastuita din pilda. Dar numai in relatia ei cu lumea si mai marii ei. Cei care nu cred in Dumnezeu, sau care, asemenea lui Nietsche, afirma ca Dumnezeu e mort, au dreptate din punctul lor de vedere sa considere Biserica lui Christos ca fiind o „vaduva”.

Insa in relatia cu Dumnezeu, noi nu suntem o „vaduva”, ci o „mireasa”. Suntem copiii Sai, familia Sa, suntem frati si surori in Domnul Iisus Christos. Biblia este plina de referinte care intaresc acest adevar mangaietor:

     „Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Si daca suntem copii, suntem si mostenitori; mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Christos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El” ( Romani 8, 16.17 ).

„Asa ca nu mai esti nici rob, ci fiu. Si daca esti fiu, esti si mostenitor prin Dumnezeu” ( Galateni 4, 7 ).

„Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu ! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru ca nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este” ( 1 Ioan 3, 1.2 ).

In concluzie, Dumnezeu nu este un judecator nedrept si ursuz ca cel prezentat in parabola, un judecator care trebuie batut la cap pentru a face dreptate unei vaduve sarmane. Dimpotriva, El este un Tata generos, caruia ii face o mare placere sa le ofere copiilor Sai binecuvantarile de care au nevoie. Prin natura Sa, El vrea sa le ofere dragoste, protectie, har si, in final, mantuire vesnica.

Daca un tata pamantesc vrea sa le ofere copiilor Sai tot ce este mai bun pentru aceasta viata, dar mai ales pentru viata viitoare, de ce sa ne asteptam la mai putin din partea Tatalui nostru ceresc ?

Doriti sa aveti o vaga idee despre dragostea Sa fatza de noi ? Atunci faceti o suma a celor mai bune si nobile sentimente de care este capabil un parinte omenesc, si inmultiti-le cu infinitul ! Care va fi rezultatul ?

     „Domnul mi se arata de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea” ( Ieremia 31,3 ).

„Caci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau ! Eu dau Egiptul ca pret pentru rascumpararea ta, Etiopia si Saba in locul tau. De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta” ( Isaia 43, 3.4 ).

Noi nu suntem o „vaduva” in ochii lui Dumnezeu. Daca vaduva din pilda nu avea alta solutie decat sa-l oboseasca pe judecator cu insistenta ei pana i se va face dreptate, noi nu suntem pusi sa facem presiuni asupra lui Dumnezeu pentru ca El sa ne asculte cererile.

Dumnezeu cunoaste problemele noastre inainte ca sa le prezentam in rugaciune, si uneori ne raspunde chiar in timpul rugaciunii. Cand profetul Daniel se ruga pentru poporul sau tinut captiv in Babilon, ingerul Gabriel a venit la el cu raspunsul cerului chiar in timpul rugaciunii : „Cand ai inceput tu sa te rogi, a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc, caci tu esti prea iubit si scump” ( Daniel 9, 23 ).

Un Tata ceresc iubitor si generos ! Ce ar putea sa-si doreasca mai mult un om pacatos, care doreste mantuirea ?

 

„Sa se roage necurmat si sa nu se lase”

Spre deosebire de alte parabole rostite de Iisus, in care mesajul trebuie dedus, Pilda judecatorului nedrept este precedata de insusi mesajul sau central: „Iisus le-a spus o pilda, ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat, si sa nu se lase” ( Luca 18, 1 ).

Indemnul la staruinta in rugaciune, ilustrat de continutul parabolei, trebuie insa inteles in contextul predicii Mantuitorului despre a doua Sa venire si evenimentele dramatice care o vor preceda.

Ce inseamna a te ruga necurmat si a nu te lasa, conform acestui mesaj ? Este oare voia lui Dumnezeu ca omul sa renunte la orice responsabilitate si sa se dedice rugaciunii 24 h din 24 h ? Oare staruinta in rugaciune inseamna sa insistam la Dumnezeu cu o anumita cerere pana cand El, asemenea judecatorului nedrept din parabola, ne va implini cererea ca sa scape de noi ? Ce inseamna sa ne rugam necurmat si sa nu ne lasam ?

Unii au inteles ca staruinta in rugaciune este un fel de parghie in mainile omului care forteaza mana lui Dumnezeu sa lucreze in felul in care doresc ei, implinindu-le cererile. Cu cat mai multe rugaciuni, cu atat succesul e mai sigur. Cu cat sunt mai pline de patos, cu atat aceste rugaciuni au sanse sa fie implinite.

Insa aceasta nu e credinta, ci incumetare. Aparent, cele doua nu se deosebesc prea mult. In esenta insa, deosebirea dintre credinta si incumetare este uriasa. Daca credinta inseamna sa astepti implinirea fagaduintelor lui Dumnezeu atunci cand mergi pe caile Sale, incumetarea inseamna sa pretinzi implinirea acelorasi fagaduinte atunci cand mergi pe propriile tale cai, nu pe ale Domnului. Or staruinta in rugaciune, asa cum o inteleg unii crestini, seamana mai mult cu incumetarea decat cu manifestarea credintei.

Se pare insa ca cei care se folosesc de rugaciune in acest mod nu inteleg un lucru esential cu privire la Dumnezeu: El nu este doar Suveranul Universului si Creatorul nostru, ci El este si Tatal nostru. Care tata pamantesc asteapta de la copiii sai sa ceara un anumit lucru de cinci, zece, o suta sau o mie de ori pentru a i-l oferi ? Daca ceea ce cere copilul este ceva bun, nu i-l va oferi tatal sau cat mai curand ?

A starui in rugaciune nu inseamna a insista cu aceeasi cerere pana cand Il obligam pe Dumnezeu sa ne raspunda. Daca in aceasta ar consta staruinta pe care o asteapta Dumnezeu de la noi, atunci ar trebui sa luam lectii de la pagani. Pe muntele Carmel, cei 850 de preoti ai lui Baal si ai Astarteei, au strigat cu insistenta de dimineata pana seara la zeii lor, si-au facut taieturi in carne cu sabiile si sulitele pana cand a curs sange pe ei si au aiurat, doar-doar le va fi ascultata cererea ( vezi 1 Imparati 18, 26-29 ).

Tatal nostru ceresc nu are nevoie de o astfel de „staruinta” in rugaciune pentru a ne implini cererile. A ne ruga necurmat si a nu ne lasa inseamna pur si simplu a fi mereu in comuniune cu Dumnezeu, mereu pe lungimea de unda a cerului. In contextul marii lupte dintre bine si rau, dar mai ales pentru ultimele generatii de credinciosi care vor trai evenimentele ce vor precede revenirea Mantuitorului, rugaciunea nu este o optiune ocazionata de anumite sarbatori sau evenimente speciale, ci ea devine un mod de viata.

Iata cum este redat textul din Luca 18,1 in alte traduceri ale Bibliei:

     „Iisus le-a spus o parabola pentru a le arata ca trebuie sa se roage mereu si sa nu se relaxeze” ( Louis Second – fr. )

     „Apoi Iisus le-a spus discipolilor Sai o parabola pentru a le arata ca trebuie sa se roage intotdeauna si sa nu cedeze” ( NIV – en. )

„Si le spunea o pilda cum trebuie sa se roage totdeauna si sa nu-si piarda nadejdea” ( Biblia Sinodala – rom. )

     „Si le-a spus o parabola ca ar trebui sa se roage totdeauna si sa nu se descurajeze” ( Fidela – rom. )

Ai avut momente in viata in care ai simtit ca nu te mai poti ruga ? Ai avut vreodata simtamantul ca Dumnezeu e prea departe si prea ocupat cu lucrurile importante ale Universului pentru a-ti asculta si umilele tale cereri ? Sau, fiind mult prea ocupat cu grijile vietii, sau cu placerile ei, pur si simplu ai neglijat sa te rogi ?

Daca ai trecut prin asemenea momente, atunci mesajul Pildei judecatorului nedrept este si pentru tine. Roaga-te necurmat si nu te lasa. Roaga-te mereu, zi de zi, si atunci cand iti merge bine, dar si atunci cand iti merge rau. Nu-ti pierde nadejdea daca raspunsul intarzie. Dumnezeu e Tatal nostru si El stie cel mai bine cand si daca trebuie sa dea curs cererii tale.

Fii mereu pe lungimea de unda a cerului, si nu te lasa descurajat de imprejurari. Cere-i Domnului tot ce doresti, dar nu uita sa adaugi: „Faca-se voia Ta !” Dumnezeu asculta toate rugaciunile copiilor Sai. Numai ca, in marea Sa intelepciune, la unele dintre ele raspunde: „Da, chiar acum !”; la altele raspunde: „Da, dar mai tarziu !”, iar la altele raspunde: „Nu, nu e spre binele tau.”

Poate ca intr-o zi vei intelege ca cel mai mare castig al vietii de rugaciune nu e implinirea uneia sau alteia din cererile adresate lui Dumnezeu, ci insasi comuniunea cu El. Iar atunci cand Mantuitorul va reveni si tu vei sta inaintea Lui, nu te vei simti un strain in prezenta Sa. Iti vei regasi Tatal si te vei simti din nou ACASA.

Iata de ce trebuie sa ne rugam necurmat si sa nu ne lasam.

Lori Balogh