Iisus Christos si Scripturile
De ce este necesara abordarea unui astfel de subiect? Motivele sunt multiple. In primul rand, incercarea Bisericii crestine medievale de a ingropa invataturile Scripturii sub „molozul” traditiilor omenesti a fost o reusita pentru marea masa a credinciosilor. In conditiile in care si astazi Traditia este asezata pe acelasi palier cu Biblia ( in practica autoritatea Traditiei este considerata mai mare decat cea a Scripturii ), este foarte important sa cunoastem pozitia pe care Domnul Christos a avut-o fatza de Scriptura si traditia iudaica din vremea Sa. El este Modelul suprem al crestinilor si nu oamenii, oricate doctorate si licente in teologie ar putea afisa in vitrina propriei persoane.
In al doilea rand, secularismul modern incearca cu tot mai mult succes sa minimalizeze Biblia in ochii oamenilor, afirmand despre ea ca este doar o culegere de legende si mituri evreiesti stravechi, asa cum fiecare popor are propria sa culegere de legende si mituri. Daca Biblia s-ar reduce doar la atat, atunci este inevitabila schimbarea atitudinii oamenilor fatza de scrierile ei: fie ajustarea lor, prin tot felul de interpretari moderne, fie respingerea lor partiala sau totala.
Din acest motiv, pentru crestinul sincer al secolului al XXI-lea este foarte important sa cunoasca ce atitudine a avut Domnul Christos fatza de Scripturile existente in vremea Sa. Cum a privit Iisus Scripturile Vechiului Testament: ca pe o culegere de mituri si legende sau ca pe un raport istoric corect, inspirat de Dumnezeu?
In al treilea rand, in sanul crestinatatii se propaga tot mai mult ideea unei rupturi intre Vechiul si Noul Testament, intre Vechiul si Noul Legamant. Vechiul Testament este neglijat, uneori chiar desconsiderat ca fiind ceva anacronic odata cu intruparea lui Mesia si venirea Evangheliei. Este un fel de marcionism deghizat, care vrea sa demonstreze ca cea ce a facut si a poruncit Dumnezeu in Vechiul Testament ar fi fost imperfect, fiind necesar sa vina Fiul lui Dumnezeu in Noul Testament ca sa indrepte lucrurile.
De aceea, din nou este important sa cunoastem atitudinea Mantuitorului fatza de Scripturile Vechiului Testament, pe care multi crestini contemporani le neglijeaza sau chiar le desconsidera. A avut Iisus indoieli cu privire la unele parti ale Scripturilor care circulau in vremea Sa? A vazut El o ruptura intre Vechiul si Noul Testament sau, dimpotriva, prin Evanghelia Sa El a continuat si a desavarsit lucrarea lui Dumnezeu inceputa in Vechiul Testament?
Criteriul suprem al unui crestin sincer si devotat nu ar trebui sa fie nici Traditia, nici ideile propagate de secularism, nici ideile teologilor moderni care submineaza autoritatea Bibliei, ci atitudinea lui Iisus si a apostolilor Sai fatza de Scriptura. Caci „cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus” ( 1 Ioan 2, 6 ).
Asadar, daca Iisus a neglijat Scripturile existente in vremea Sa, si noi avem libertatea sa le neglijam. Daca El le-a desconsiderat, vazand in ele doar o culegere de legende evreiesti, si noi avem motiv sa facem la fel. Daca El a ajustat invataturile Vechiului Testament dupa interesele Sale personale, atunci si noi avem dreptul sa ajustam Scripturile Vechiului Testament dupa propriile noastre interese. Insa daca Iisus a recunoscut deplina autoritate si autenticitate a scrierilor Vechiului Testament, ca fiind de inspiratie divina, atunci responsabilitatea noastra fatza de Scripturi, in general, si fatza de Vechiul Testament, in special, este uriasa.
In Biblie exista patru pasaje in care Dumnezeu ne avertizeaza cu privire la incercarea omului de a scoate sau de a adauga ceva la Cuvantul Sau. Poate ca nu intamplator este faptul ca aceste avertismente sunt plasate la inceputul, la mijlocul si la sfarsitul Bibliei:
„Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu.” ( Deuteronomul 4,2 )
„Voi sa paziti si sa impliniti toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; sa n-adaugati nimic la ele si sa nu scoateti nimic din ele.” ( Deuteronomul 12, 32 )
„N-adauga nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos.” ( Proverbe 30, 6 )
„Marturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si de la cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.” ( Apocalipsa 22, 18.19 ).
Citind Evangheliile, dar si celelalte scrieri ale Noului Testament, nu vom gasi niciun indiciu ca Iisus ar fi pus la indoiala autenticitatea si autoritatea Scripturilor Vechiului Testament. Dimpotriva, in mod constant El a facut trimitere la aceste Scripturi care, de altfel, erau singurele Scripturi in vremea Sa.
Voi prezenta pe scurt cateva situatii redate in Evanghelii si afirmatiile facute de Domnul Christos in legatura cu Scripturile Vechiului Testament. Daca dorim sa fim urmasii Sai, si noi ar trebui sa ne raportam la fel fatza de Scripturi, in general, si fatza de Vechiul Testament, in special, dat fiind faptul ca toate afirmatiile Mantuitorului aveau in vedere Scripturile Vechiului Testament, singurele existente in vremea Sa.
1) Ispitirea in pustie ( vezi Matei 4, 1-12; Luca 4, 1-13 ).
Este demn de remarcat faptul ca Domnul Christos a infruntat toate cele trei ispite ale Diavolului, asa cum sunt redate de evanghelisti, folosindu-Se de Scripturile Vechiului Testament. Orice crestin este convins ca Iisus S-ar fi putut apara recurgand la cele mai elaborate dovezi logice si ar fi putut oferi un raspuns complet si convingator fara sa citeze din Scripturi.
Desi Iisus, in calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, avea intreaga cunoastere si intelepciune, El fiind izvorul lor, totusi nu a apelat la alte mijloace. Apararea Sa in fatza ispitei a constat intr-un simplu „sta scris”, cu trimitere precisa la Scripturile Vechiului Testament. Aceasta ne impresioneaza cu atat mai mult cu cat stim ca ele au fost scrise de oameni nedesavarsiti, purtand amprenta omenescului.
Lectia pe care ne-o ofera Mantuitorul in aceasta imprejurare este pe cat de simpla, pe atat de importanta: Biblia si numai Biblia ( in cazul aceasta Vechiul Testament ) este norma suprema, temelia credintei si a inchinarii omului. Iisus a inceput lucrarea biruind ispitele Diavolului cu ajutorul Scripturilor Vechiului Testament. In felul acesta El a asezat temeliile credintei crestine pe Cuvantul lui Dumnezeu si pe nimic altceva.
In lumina scenei ispitirii in pustie, incercarea unor crestini de a pune temelia credintei lor doar pe Scripturile Noului Testament, neglijand „radacinile” si „izvorul” pe care le gasim in Vechiul Testament, este cat se poate de primejdioasa. Daca Vechiul Testament nu ar mai fi avut valoare odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu sau daca el nu ar fi fost autentic si plin de autoritate divina, Iisus nu S-ar fi folosit de scrierile lui in prima si una dintre cele mai dure dintre confruntarile Sale cu Diavolul.
2) Discutia cu fariseii pe tema divortului ( vezi Matei 19, 3-9; Marcu 10, 1-12 )
Fiind intrebat de catre farisei cu privire la divort, cu intentia vadita de a-L ispiti, Iisus ii trimite pe acestia la cartea originilor – Geneza: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput, i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa si cei doi vor fi un singur trup?” ( Matei 19, 4.5; Geneza 1, 27; 2,24 ).
Daca aceasta carte – Geneza – ar fi fost o culegere de mituri si legende, ar fi citat Iisus din ea cu atata autoritate? Este demn de remarcat faptul ca Mantuitorul, desi citeaza cele scrise de Moise in Geneza, in realitate Ii atribuie lui Dumnezeu cuvintele scrise de Moise: „Ziditorul… a zis…”
Mantuitorul ar fi putut replica altfel: „Scriptura spune” sau „Moise a spus”, insa El precizeaza: „Ziditorul a zis”. Concluzia fireasca este aceea ca Iisus L-a considerat pe Dumnezeu autorul celor scrise in Vechiul Testament, chiar daca oamenii au fost cei care le-au scris, cu nedesavarsirile omenesti inerente.
Si atunci, daca Fiul lui Dumnezeu a avut aceasta atitudine fatza de scrierile Vechiului Testament, cine suntem noi sa desconsideram aceste scrieri, privind la ele ca la niste mituri, legende sau scrieri invechite?
3) Discutia cu fariseii despre culegerea de spice in Sabat ( vezi Matei 12, 1-8 ).
Era o zi de Sabat obisnuita. Probabil ca Iisus si ucenicii Sai fusesera la sinagoga si participasera la inchinarea colectiva. Apoi, pentru ca nimeni nu i-a invitat la masa, ei au plecat indreptandu-se spre un loc neprecizat printre lanurile de grau. Flamanzi fiind, ucenicii au smuls cateva spice de grau ( ceea ce era legal din punct de vedere al Legii lui Moise ) si si-au astamparat foamea.
Insa acuzatia din partea fariseilor spioni nu a intarziat sa apara: „Uite ca ucenicii Tai fac ce nu este ingaduit sa faca in ziua Sabatului” ( Matei 12, 2 ). Raspunsul lui Iisus nu a constat nici in argumente logice, nici in opinii personale, ci s-a bazat doar pe Scripturile Vechiului Testament: ( Matei 12, 3.4 ).
In raspunsul Sau, Mantuitorul a citat din 1 Samuel capitolul 21, intarind in felul acesta atat autenticitatea , cat si autoritatea divina a acestei Scripturi a Vechiului Testament.
4) Predica din sinagoga Nazaretului ( vezi Luca 4, 1-30 )
Intr-o zi de Sabat, Iisus a intrat in sinagoga din Nazaret, localitatea in care a copilarit si crescut. Acolo, dandu-I-se cartea profetului Isaia ( unul dintre cele mai mari suluri ale Vechiului Testament ), Iisus S-a oprit asupra capitolului 61 unde se afla una dintre profetiile mesianice care erau pe cale sa se implineasca sub ochii lor in Persoana si lucrarea Sa.
Facand lucrul acesta, Iisus a recunoscut autoritatea si autenticitatea cartii lui Isaia. Apoi, in discutiile pe care le-a purtat cu credinciosii din Nazaret, El a amintit de seceta de pe vremea lui Ilie, cand a fost hranit in mod miraculos in casa vaduvei din Sarepta, pentru ca apoi sa vorbeasca despre vindecarea lui Naaman pe vremea profetului Elisei.
Astfel, intr-o singura imprejurare, Iisus a citat din trei carti diferite ale Vechiului Testament: Isaia, 1 Regi si 2 Regi ( vezi Isaia 61, 1; 1 Regi 17, 1-16; 2 Regi 5, 1-19 ). Prima carte citata – Isaia – este o carte profetica, in timp ce celelalte doua carti – 1 si 2 Regi – sunt carti istorice. Daca Mantuitorul le-a recunoscut autenticitatea, noi de ce am avea indoieli cu privire la ele?
5) Mustrarea carturarilor si fariseilor si vaiurile adresate lor ( vezi Luca 11, 37-52 )
Intre acuzatiile si vaiurile adresate de Domnul Iisus apare si rememorarea a doua crime descrise pe paginile Vechiului Testament: uciderea lui Abel de catre fratele sau Cain ( vezi Geneza 4, 1-8 ) si uciderea profetului Zaharia din porunca regelui Ioas ( vezi 2 Cronci 24, 20.21 ).
Din nou cartea Genezei ne este prezentata nu ca o culegere de mituri si legende stravechi ale poporului evreu, ci ca o carte cu autoritate si autenticitate istorica evidenta. In plus, este intarita autoritatea unei alte carti a Vechiului Testament – 2 Cronici.
6) Iisus a vorbit in mod repetat despre suferintele profetilor din vechime, intarind autenticitatea Scripturilor care amintesc despre aceste suferinte.
Ultima dintre cele opt ( sau noua ) Fericiri se incheie cu o rememorare a suferintelor tuturor profetilor persecutati in timpurile Vechiului Testament: „Caci tot asa au prigonit pe prorocii care au fost inainte de voi” ( Matei 5, 12 up ). In vaiurile rostite impotriva carturarilor si fariseilor, persecutarea profetilor din vechime este unul dintre cele mai aspre capete de acuzare impotriva lor:
„De aceea, iata, va trimit proroci, intelepti si carturari. Pe unii din ei ii veti omora si rastigni, pe altii ii veti bate in sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate in cetate, ca sa vina asupra voastra tot sangele nevinovat care a fost varsat pe pamant, de la sangele neprihanitului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ati omorat intre Templu si altar” ( Matei 23, 34.35 ).
Spunand aceste lucruri, Iisus dovedeste faptul ca poseda o cunostere desavarsita a Scripturilor Vechiului Testament care vorbesc despre suferintele profetilor lui Dumnezeu. In mod deosebit El recunoaste in acest discurs acuzator autoritatea Genezei si a celei de-a doua carti a Cronicilor, in care se relateaza despre uciderea profetului Zaharia din porunca regelui Ioas ( vezi 2 Cronici 24, 20.21 ).
7) Predica lui Iisus despre semnele sfarsitului ( vezi Matei 24, 37-39; Luca 17, 26-29 )
Zilele lui Noe si ale lui Lot sunt folosite de Iisus pentru a zugravi atmosfera din timpul sfarsitului, in imediata apropiere a revenirii Sale. O viata aparent normala, in care oamenii sunt preocupati de lucrurile obisnuite ale vietii, de castigarea existentei, de distractii, mancare si bautura, dar care este traiata in conditii de anormalitate, cand ei ar trebui sa se concentreze asupra pregatirii lor pentru intalnirea cu Creatorul si Judecatorul lor.
Asadar, mai poate considera cineva cartea Genezei o culegere de mituri si legende evreiesti? Daca pentru Iisus istoria Potopului si distrugerea Sodomei au fost realitati istorice de necontestat, de ce nu am recunoaste si noi autenticitatea acestor Scripturi?
8) Discutia cu saducheii pe tema invierii ( vezi Matei 22, 23-32; Marcu 12, 18-27; Luca 20, 27-40 )
In argumentatia Sa cu privire la adevarul invierii, Iisus S-a folosit de o alta carte importanta a Vechiului Testament – Exodul, mai exact de scena in care Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise in rugul aprins. In felul acesta, Iisus recunoaste atat autoritatea cat si autenticitatea acestei carti importante a vechiului Testament. Insa ceea ce ne atrage atentia in mod deosebit in acest dialog este o constatare dureroasa pe care Mantuitorul o face in dreptul interlocutorilor Sai: „Drept raspuns, Iisus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” ( Matei 22, 29 ).
La care Scripturi facea referire Domnul Christos? Noul Testament nu exista la acea data, deci este evident ca El se referea la Scripturile Vechiului Testament. Concluzia? Toti cei care nu cunosc sau refuza sa cunoasca Scripturile Vechiului Testament sunt in primejdia de a se rataci de la adevar. Si, din nefericire, lucrul acesta se poate constata in lumea crestina a zilelor noastre.
9) Dialogul cu cei doi ucenici pe calea spre Emaus si descoperirea lui Iisus in fatza celor unsprezece ucenici ( vezi Luca 24, 13-47; Marcu 16, 12.13 )
Cele doua imprejurari descrise pe larg de Luca: discutia cu cei doi ucenici pe calea spre Emaus si aratarea lui Iisus celor unsprezece ucenici dupa invierea Sa reprezinta unele dintre cele mai puternice argumente in favoarea autoritatii Vechiului Testament.
Pentru a-i convinge pe cei doi ucenici debusolati din cauza evenimentelor legate de rastignirea Domnului si pentru a-i lumina pe cei unsprezece ucenici adunati in camera de sus, Iisus nu a apelat nici de data aceasta la argumente sofisticate. Pur si simplu a apelat la „Legea lui Moise, Proroci si Psalmi”, pentru a scoate de acolo dovezile mesianitatii Sale.
Mustrarea adresata celor doi ucenici este valabila pentru orice crestin care da la o parte Scripturile Vechiului Testament, alegand doar acea parte din Biblie care se potriveste inclinatiilor lui: „O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii!” ( Matei 24, 25 )
Este cineva care ar dori sa primeasca o astfel de mustrare? E absurda intrebarea, nu-i asa? Asadar, pentru a nu primi eticheta de „nepriceputi si zabavnici cu inima”, trebuie sa acordam aceeasi atentie si importanta tuturor Scripturilor, nu doar acelora care corespund inclinatiilor si intereselor noastre. Ca sa-i ajute sa scape de astfel de etichete nedorite, Iisus „a inceput de la Moise ( Pentateuc n.n. ) si de la toti prorocii si le-a talcuit in toate Scripturile ( nu doar in unele n.n. ) ce era cu privire la El” ( Luca 24, 27 ).
Si pentru ca Iisus le-a deschis Scripturile Vechiului Testament, explicandu-le profetiile mesianice care s-au implinit in viata, moartea si invierea Sa, mintea lor s-a deschis, devenind din „nepriceputi” priceputi. Concluzia care se impune este evidenta: O minte care refuza scrierile Vechiului Testament sau care le minimalizeaza importanta, va deveni inchisa si fatza de marile adevaruri ale Evangheliei. Si aceasta pentru simplul motiv ca Evanghelia isi are radacinile si izvorul in Scripturile Vechiului Testament.
Concluzii
Ati vazut vreodata un copac plin cu frunze, flori si roade, dar care sa nu aiba tulpina si radacina? Este o intrebare absurda, nu-i asa? Daca intrebarea este absurda ( si intr-adevar este absurda ), cu cat mai absurda trebuie sa fie atitudinea crestinilor care vor sa se bucure de „frunzele, florile si roadele” Noului Testament, neglijand in acelasi timp „radacinile” si „tulpina” Vechiului Testament, din care acesta isi trage seva!
Citind cu atentie Evangheliile, se poate observa cu usurinta ca Iisus a considerat toate personajele, locurile si evenimentele descrise in Vechiul Testament ca fiind reale, un adevar istoric de necontestat. Nici vorba de mituri si legende, asa cum le considera unii teologi moderni.
Ideea desfiintarii adevarurilor „vechi” ( de exemplu desfiintarea Legii morale date pe Sinai ) odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu este primejdioasa. Este ca si cum am spune ca acele adevaruri nu erau desavarsite, ca ceea ce a facut Tatal in Vechiul Testament nu ar fost perfect si a fost nevoie ca Fiul Sau sa vina si sa indrepte lucrurile in Noul Testament. Adevarurile Vechiului Testament nu s-au desfiintat odata cu Evanghelia, ele doar si-au gasit implinirea in Iisus Christos, Domnul nostru.
In anii 1990, intre crestini s-a produs o miscare numita WWJD ( Ce ar face Iisus in locul meu? ). Nu stim cati au luat in serios aceasta intrebare profunda, insa ea este la fel de actuala in toate domeniile vietii. Chiar si in privinta modului in care privim Scripturile, in general, si Vechiul Testament, in special.
Oare ce ar spune Domnul Iisus daca ar fi astazi in mijlocul nostru despre toate interpretarile moderne care resping Biblia, considerand-o doar o culegere de mituri si legende evreiesti? Ce ar spune El despre cei care minimalizeaza scrierile Vechiului Testament, sustinand ca ele sunt anacronice, neconcludente pentru societatea moderna? Mie mi-ar fi teama sa ma pronunt. Va las pe dumneavoastra sa trageti propriile concluzii.
Lori Balogh
