Poligamia în Vechiul Testament (I)
O simplă lecturare a cărților Vechiului Testament ne aduce înaintea ochilor o realitate greu de înțeles pentru creștinul secolului al XXI-lea: prezența poligamiei în unele dintre familiile copiilor lui Dumnezeu din acele vremuri. Raportat la istoria milenară pe care o prezintă cărțile Vechiului Testament, exemplele de poligamie sunt relativ puține, însă ele ridică unele întrebări cu privire la aparenta tăcere a lui Dumnezeu cu privire la acest subiect.
De ce tace Dumnezeu cu privire la poligamie, având în vedere că noi, creștinii, considerăm această practică un păcat, în timp ce guvernele celor mai multe state ale lumii o consideră o infracțiune? De ce tace Biblia și nu acuză radical acest păcat, așa cum o face în dreptul altor păcate cum sunt adulterul, idolatria, crima, furtul, etc.?
Dacă oameni considerați credincioși ca Iacov, David, Elcana și alții au avut câte două sau mai multe soții și concubine, înseamnă că Dumnezeu aprobă poligamia? Mai mult decât atât, există câteva pasaje biblice care par să aprobe poligamia, plasând-o alături de alte obiceiuri și comportamente normale ale omului credincios și care par să fie acceptate de Dumnezeu. Iată câteva exemple:
1) Primul bigam amintit în Biblie este Lameh, un urmaș al lui Cain (vezi Geneza 4:19). Faptul că Lameh a luat două soții este relatat ca fiind un comportament aparent normal, fără ca Scriptura să-l condamne.
2) Aceeași Scriptură ne prezintă istoria patriarhului Iacov care a avut două soții (Lea și Rahela) și două concubine (Bilha și Zilpa). Nu numai că nu găsim o condamnare radicală a acestei practici în cazul lui Iacov, dar, mai mult decât atât, aflăm că cele douăsprezece seminții ale poporului Israel, popor ales de Dumnezeu, s-au născut din familia poligamă a acestuia.
3) În Deuteronomul 25:5.6, găsim „legea leviratului” care, deși nu vorbește explicit despre poligamie, o sugerează. Legea prevedea ca, în cazul în care doi frați locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, fratele rămas în viața să o ia de soție pe văduvă, iar primul copil născut să moștenească numele și averea celui decedat. În cazul în care fratele în viață era necăsătorit, nu se pune problema poligamiei. În caz contrar, este evident că avem un caz de bigamie.
4) În 1 Samuel capitolul 1, Biblia prezintă împrejurările în care s-a născut Samuel. Din relatarea biblică rezultă că părinții săi erau credincioși, căci anual mergeau la sanctuarul de la Silo pentru a se închina înaintea Domnului (vezi 1 Samuel 1:1‑3). Însă Elcana, tatăl lui Samuel, era bigam, fără ca acest lucru să fie condamnat de Cuvântul lui Dumnezeu în mod explicit.
5) Raportul biblic afirmă despre David că doar în Hebron, în primii șapte ani de domnie, a avut șase soții. Apoi, în lunga sa domnie la Ierusalim (33 ani), el a avut și alte soții și concubine (vezi 1 Cronici 3:1-9). Dar nici în cazul lui David nu găsim vreo mustrare din partea lui Dumnezeu cu privire la practica poligamiei. Dimpotrivă, David este numit de Samuel „om după inima lui Dumnezeu” (1 Samuel 13:14), iar în Fapte 13:22, este citat Însuși Dumnezeu care afirmă despre David: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
Mai mult decât atât, după păcatul comis cu Batșeba și uciderea lui Urie, Natan îl vizitează pe David, spunându-i printre altele: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul; te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și, dacă ar fi fost puțin atâta, aș mai fi adăugat” (2 Samuel 12:7‑9). Se pare că Dumnezeu Însuși l-a încurajat pe David să practice poligamia, oferindu-i soțiile lui Saul.
6) Despre Solomon, împăratul apreciat pentru înțelepciunea sa, Biblia declară că „a avut șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de țiitoare” (1 Împărați 11:3). Este adevărat că Biblia condamnă faptul că el „a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite”, însă nu pentru păcatul propriu-zis al poligamiei, ci pentru un alt motiv explicit: aceste femei „făceau parte dintre neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intrați la ele și nici ele să nu intre la voi, căci v-ar întoarce negreșit inimile spre dumnezeii lor” (1 Samuel 11:2).
7) Despre Ioram, ajuns împărat al regatului lui Iuda la vârsta de doar șapte ani, Scriptura ne spune că preotul Iehoiada, care l-a ajutat să urce pe tron, i-a luat două neveste (vezi 2 Cronici 24:3). Marele semn de întrebare este următorul: Cum a putut un preot al lui Dumnezeu, un om asociat cu spiritualitatea cea mai înaltă, să încurajeze și să promoveze poligamia în poporul Israel?
Exemplele pot continua, dând naștere unei dileme greu de rezolvat: De ce Dumnezeu și Biblia tac cu privire la păcatul poligamiei? Pentru a găsi un răspuns la această dilemă și pentru a ajunge la concluzia că poligamia nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu pentru omenire, trebuie să ținem seama de câteva elemente importante:
1) După căderea în păcat, Dumnezeu a încercat să-l educe pe om și să-l readucă în parametrii planului Său inițial, folosind mai multe metode. Una dintre ele a fost cea a legilor, regulilor și poruncilor cu privire la diferite domenii ale vieții. Prin aceste legi, omul trebuia să evite păcatul cu consecințele sale dezastruoase.
Metoda este bună, însă nu este și destul de eficientă, deoarece se lovește de spiritul de răzvrătire al naturii decăzute a omului. Aceasta se opune oricărei reguli și restricții, privindu-le ca pe niște limitări ale libertății personale. Spune-i unui om păcătos să nu facă un anumit lucru, iar el tocmai acel lucru va încerca să-l facă, pentru a-și dovedi lui însuși, dar și celor din jur, că el este un om liber.
În educație există însă o metodă mult mai eficientă: educația prin aluzie și modele de viață. Așa se explică faptul că Biblia conține mai multe biografii și relatări despre faptele oamenilor, decât legi și porunci.
Dacă vorbim despre poligamie, ar fi fost probabil mai simplu pentru Dumnezeu să dea o poruncă clară care să interzică această practică. Însă, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu a ales o altă metodă pentru a educa omenirea căzută și pentru a ne arăta consecințele nefericite aduse de poligamie în viața celor care o practică: elemente biografice din viața unor bărbați (chiar copii credincioși ai lui Dumnezeu) care au căzut în plasa poligamiei.
Priviți la problemele și tensiunile din familia lui Avraam imediat ce roaba sa, Agar, a rămas însărcinată. Nimeni nu și-ar dori să trăiască durerea unui tată care, pentru a menține pacea în familie, este nevoit să-și alunge fiul (Ismael) împreună cu mama sa. Chiar dacă nu era fiul promis de Dumnezeu, Ismael era totuși fiul său, sânge din sângele său, iar bătrânul tată este nevoit să se despartă de el pentru totdeauna. De câte suferințe ar fi fost scutit Avraam, dacă nu ar fi plecat urechea la îndemnul Sarei de a o face pe Agar, chiar și pentru scurt timp, a doua lui soție!
Priviți la tensiunile din familia lui Elcana, tatăl lui Samuel! Câte înțepături verbale ale uneia dintre soții (Penina) îndreptate împotriva celei de-a doua soții (Ana) și câte lacrimi ar fi fost evitate dacă s-ar fi păstrat căsătoria monogamă, așa cum a rânduit-o Dumnezeu la Creație!
Priviți la tensiunile dintre Lea și Rahela, apoi între copiii celor două soții și ale celor două concubine ale lui Iacov! Nimeni nu ar dori să trăiască ceea ce a trăit Iacov, aflat permanent între ciocan și nicovală, mereu încercând să dezamorseze conflictele care izbucneau mereu în familia lui. Vânzarea lui Iosif și suferințele îndurate de el și de tatăl său în toți anii care au urmat până la reîntregirea familiei nu sunt altceva decât consecințele nefaste ale poligamiei.
În ceea ce-l privește pe Solomon, cel despre care Biblia afirmă că a fost „târât de iubire” față de multe femei (1 Împărați 11:2), poate cea mai edificatoare concluzie este cea pe care o trage el însuși în cartea Eclesiastul după o viață trăită mult sub standardele morale pe care le cunoștea:
„Mi-am strâns aur și argint și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei… Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:8.11).
Biblia pune în balanță exemple de familii poligame la pachet cu o sumedenie de probleme, necazuri și suferințe, alături de familii monogame, unite, fericite și binecuvântate de Dumnezeu (Noe și soția lui, Iosif și Maria, Aquila și Priscila, etc.). Când vedem diferența calității vieții de familie în cele două cazuri, este ușor să înțelegem care a fost planul inițial al lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie, chiar în lipsa unei porunci clare, explicite, a lui Dumnezeu pe acest subiect.
2) Raportul Creației ne dezvăluie implicit și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie. După aducerea la existență a primilor noștri părinți, raportul Genezei spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și cei doi vor fi un singur trup” (Geneza 2,:24).
Dacă Creatorul ar fi avut în plan poligamia, acest text ar trebuit să fie reformulat: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevestele sale și toți vor fi un singur trup.” Însă o asemenea exprimare nu există în Biblie, deși ea ar fi fost de dorit pentru cei care înclină spre poligamie sau homosexualitate.
Planul inițial al Creatorului cu privire la căsătorie și familie (la care nu a renunțat niciodată!) a fost simplu: „el”+”ea”=o familie. Toate celelalte formule pe care le regăsim în societatea omenească: „el”+”ele”, „ea”+”ei”, „el”+”el” și „ea”+”ea” reprezintă abateri de la planul lui Dumnezeu și, ca orice abatere de la planul Său, ele vin la pachet cu consecințe dintre cele mai neplăcute.
3) Poporul Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu pentru o perioadă lungă de timp (circa un mileniu și jumătate). Deși a avut această calitate un timp atât de îndelungat, în mai multe domenii ale vieții poporul Israel nu reprezintă un model demn de urmat pentru creștini. Afirmația că Israel este un popor încăpățânat este repetată ca un laitmotiv în primele cinci cărți ale Bibliei, scrise de Moise, dar și în alte părți ale Scripturii (vezi Exodul 32:9; 33:3.5; 34:9; Deuteronomul 9:6.13; 31:27; 2 Cronici 30:8; Isaia 48:4; Fapte 7:51).
Este adevărat că „mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22), după cum afirmă Însuși Domnul Christos. Este adevărat că, dacă astăzi avem Scripturile, acest lucru li se datorează în mare măsură evreilor. Este adevărat că Însuși Mântuitorul S-a întrupat pe teritoriul poporului Israel, luând nume evreiesc și împlinindu-Și misiunea în mijlocul acestui popor. Este adevărat că primii ucenici și primii creștini au fost evrei.
Dar, dacă privim la istoria milenară a acestui popor, așa cum este redată în scrierile Vechiului Testament, vedem atâtea căderi și deraieri de la dreapta credință, atâta apostazie și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, culminând cu răstignirea Fiului lui Dumnezeu, încât ne întrebăm în ce privință acest popor poate să ne fie un model de viețuire.
Susținătorii poligamiei din zilele noastre își bazează filozofia de viață arătând spre cazurile de poligamie întâlnite în Vechiul Testament. Însă aceste exemple sunt doar excepții de la regulă. Cele mai multe dintre familiile evreilor erau monogame. De ce să nu luăm aceste familii drept model și de ce să ne facem modele din excepțiile de la moralitatea generală?
Mai mult decât atât, dacă luăm ca model excepțiile de la regulă (în cazul nostru poligamia), de ce să nu fim consecvenți, procedând la fel și în alte domenii ale vieții? Poporul Israel a căzut deseori în idolatrie. Poate fi el un model în această privință? Unii evrei au consumat băuturi alcoolice, alimente necurate, i-au asuprit pe semenii lor, etc. Pot fi ei un model pentru creștini în aceste aspecte? Atunci de ce să-i luăm pe evreii poligami ca model de viețuire?
Este demn de reținut că poporul Israel din zilele noastre, a cărui istorie și moralitate se bazează pe scrierile Vechiului Testament, este o societate clădită pe monogamie. Evreii contemporani nu au înțeles din scrierile sfinte că poligamia ar fi ceva de dorit pentru poporul lor. Dimpotrivă, ei au înțeles planul lui Dumnezeu pentru familia umană, iar puținele cazuri de poligamie întâlnite în Scriptură nu sunt altceva decât excepții generatoare de nefericire, care nu trebuie luate ca model de societatea omenească.
Va urma!
Lori Balogh
