Poligamia in Vechiul Testament ( II )
In prima parte a acestui articol am afirmat faptul ca atunci cand abordam problema poligamiei in Vechiul Testament, dorind sa rezolvam dilema legata de tacerea Scripturii cu privire la acest subiect, trebuie sa tinem seama de mai multe aspecte. In rezumat, aspectele deja amintite sunt urmatoarele:
1) Dumnezeu il educa pe omul pacatos, dorind sa-l readuca la standardele initiale, folosind numeroase metode. Metoda legiferarii este buna, dar nu destul de eficienta, fapt pentru care El incearca sa ne educe printr-o metoda mult mai eficienta: instruirea prin aluzie, modele de viata si biografii biblice. Comparand calitatea vietii in familiile poligame cu cea din familiile monogame, fiecare dintre noi poate intelege care sunt diferentele dintre cele doua practici, precum si avantajele monogamiei in contrast cu poligamia.
2) Daca dorim sa intelegem planul lui Dumnezeu cu privire la casatorie si familie, nu putem ignora raportul Creatiei, la care ne trimite Insusi Domnul Christos. In planul initial al Creatorului, familia era compusa dintr-un barbat si o femeie. Celelalte formule pe care le regasim in societate sunt surogate, deraieri de la ceea ce a intentionat Dumnezeu cu privire la omenire.
3) Desi a fost poporul ales al lui Dumnezeu pentru o lunga perioada de timp, poporul evreu nu poate fi un model perfect pentru crestinismul actual. Si aceasta din cauza deselor caderi de la moralitatea pe care o invata Scriptura. Le datoram evreilor Scripturile Vechiului Testament, insa nu ii putem lua pe evrei ca modele de viata, cu atat mai putin nu putem lua ca modele de viata familiile poligame care au existat de-a lungul istoriei lor.
Voi continua cu alte aspecte de care trebuie sa tinem seama atunci cand dorim sa rezolvam dilema legata de prezenta poligamiei in Vechiul Testament.
4) Atunci cand comparam monogamia cu poligamia, in mod inevitabil ajungem sa discutam despre statutul femeii in societate si biserica. Daca in familia monogama femeia implineste rolul pe care i l-a conferit Creatorul in Creatia Sa, adica acela de a fi „un ajutor potrivit” pentru barbat ( vezi Geneza 2, 18 ) relatia dintre cei doi fiind aceea de supunere reciproca bazata pe dragoste, in familia poligama femeia este privita ca o marfa, ca un obiect al placerii barbatului si o dovada a virilitatii lui.
Poligamia este o expresie a injosirii femeii, ducand societatea omeneasca mult prea departe de idealul lui Dumnezeu cu omul creat. Sa ne gandim la marile haremuri ale imparatilor de alta data. Ce statut aveau acele femei condamnate sa fie private pe viata de bucuria de a avea o familie, de a deveni mame, de a trai o viata implinita alaturi de barbatul iubit si respectat?
Ce fel de sentimente trebuie sa se fi nascut in Lea, vazand ca Iacov o iubea doar pe Rahela si ce trairi negative avea Rahela, vazand ca sora ei naste un copil dupa altul, in timp ce ea ramane neimplinita la acest capitol?
Chiar si in conditiile pacatului in care traim cu totii, monogamia ne aduce mai aproape de planul initial al Creatorului cu privire la statutul barbatului si al femeii in cadrul familiei. Poligamia este acel „macaz” care conduce societatea omeneasca departe, mult prea departe de ceea ce Dumnezeu a intentionat cu omul, fie barbat, fie femeie.
Intoarcerea la origini, pe care Mantuitorul a sugerat-o adesea in cuvantarile Sale ( „dar la inceput n-a fost asa” – Matei 19, 8 up ) inseamna, printre multe alte lucruri, si adoptarea monogamiei ca reteta a stabilitatii, fericirii si implinirii in viata de familie. Ceea ce este dincolo de aceasta vine de la cel rau. Si ceea ce vine de la cel rau vine la pachet cu o multime de suferinte, frustrari, necazuri si neimpliniri.
5) Daca in Biblie nu gasim o condamnare explicita a poligamiei, la fel de adevarat este faptul ca in aceeasi Biblie nu gasim nici aprobarea explicita a ei. Nu vom gasi pe niciuna dintre paginile Scripturii afirmatii de genul: „De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de nevestele sale si toti vor fi un singur trup” ( parafrazare la textul din Geneza 2, 24 ).
Dimpotriva, atunci cand Dumnezeu ii prezinta poporului Israel legea imparatului, El porunceste: el, imparatul, „sa nu aiba un numar mare de neveste, ca sa nu i se abata inima” ( Deuteronomul 17, 17 ). Acelasi Solomon, care a practicat poligamia la scara mare ( „a avut de neveste 700 de craiese imparatesti si 300 de tiitoare” care „i-au abatut inima” – 1 Imparati 11, 3 ) si care a suportat consecintele ei ( „tarat de iubire”, Solomon a devenit idolatru – 1 Imparati 11, 2 ), ne da sfatul unui om care a gustat din plin din „pomul cunostintei binelui si raului”:
„Gusta viata cu nevasta ( nu nevestele! n.n. ) pe care o iubesti, in tot timpul vietii tale desarte pe care ti-a dat-o Dumnezeu sub soare in aceasta vreme trecatoare; caci aceasta iti este partea in viata, in mijlocul trudei cu care te ostenesti sub soare” ( Eclesiastul 9, 9 ).
„Izvorul tau sa fie binecuvantat si bucura-te de nevasta tineretii tale ( nu nevestele! n.n. ). Cerboaica iubita, caprioara placuta, fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei!” ( Proverbe 5, 18.19 ).
Poligamia nu a fost nici poruncita, nici recomandata de Creator omului. Ea a fost doar tolerata „din pricina impietririi inimii” omului ( vezi Matei 19, 8 ), la fel cum Dumnezeu a tolerat sclavia, alimentatia carnata si alte lucruri care nu fac parte din planul Sau pentru binele si fericirea omului. Insusi termenul „a tolera” presupune o stare de lucruri nedorita si neplanificata, peste care treci cu vederea pentru un timp limitat, pana la o indreptare definitiva a lucrurilor.
Lucrurile tolerate nu sunt lucruri acceptate de Dumnezeu, ci doar ingaduite pentru o perioada limitata de timp, din motive doar de El cunoscute. Lucrurile tolerate nu au insa nici un viitor. Viitor au doar acele lucruri care corespund planului lui Dumnezeu si idealului Sau cu privire la familia omeneasca.
6) Desi subiectul in discutie este poligamia in Vechiul Testament, o privire in cartile Noului Testament ne poate ajuta sa dobandim o perspectiva mai larga asupra lui. Un prim aspect pe care trebuie sa-l scoatem in evidenta este acela ca in Noul Testament nu gasim niciun exemplu de familie poligama, ceea ce ne duce la concluzia ca evreii au inteles pe parcursul istoriei lor milenare care sunt consecintele nefaste ale acestei practici vis-a-vis de planul lui Dumnezeu cu privire la familie.
De asemenea, am subliniat deja faptul ca Iisus, atunci cand era abordat cu privire la subiecte legate de familie, ii trimitea pe ascultatorii Sai inapoi la cartea originilor, Geneza. Fiind intrebat de catre farisei daca este ingaduit divortul, Mantuitorul le raspunde acestora, trimitandu-i la primele pagini ale Scripturii: „Oare n-ati citit ca Ziditorul de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup.” ( Matei 19, 4-6 ).
Expresiile „nevasta sa” ( nu nevestele! ) si „cei doi” ( nu cei trei, cei patru, etc. ) elimina din start orice presupunere omeneasca legata de prezenta poligamiei in planul initial al lui Dumnezeu cu privire la casatorie si familie. Din aceasta perspectiva, poligamia apare in istoria poporului evreu, dar si a lumii in general, ca un accident, ca o deraiere de la voia si planul Creatorului cu privire la om. Poligamia este un imprumut nefericit de la urmasii necredinciosi si razvratiti ai lui Cain.
In ceea ce ii priveste pe apostoli, nu intalnim in scrierile lor nicio invatatura care sa incurajeze poligamia in sanul comunitatii crestine. Dimpotriva, familia ideala, asa cum este zugravita in epistolele apostolului Pavel, este familia monogama in care relatia de dragoste dintre cei doi soti este o ilustrare a dragostei dintre Christos si Biserica Sa. Pasajul din Efeseni 5, 22-33 ne spune ceva foarte important cu privire la planul lui Dumnezeu pentru familia umana:
„Nevestelor, fiti supuse barbatilor vostri ca Domnului, caci barbatul este capul nevestei ( nu nevestelor! n.n. ), dupa cum si Christos este capul Bisericii ( nu bisericilor! n.n. ), El, Mantuitorul trupului… Cine isi iubeste nevasta ( nu nevestele! n.n. ) se iubeste pe sine insusi… De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa ( nu de nevestele sale! n.n. ) si cei doi vor fi un singur trup… Incolo fiecare dintre voi sa-si iubeasca nevasta ( nu nevestele! n.n. ) ca pe sine si nevasta ( nu nevestele! n.n. ) sa se teama de barbat.” ( Efeseni 5, 22-33 )
Folosirea singularului atunci cand se refera la sotiile barbatilor crestini, precum si folosirea numeralului „doi” cand vorbeste despre familia crestina, exclude din start orice idee cu privire la poligamie. Iar atunci cand Noul Testament se refera la nunta Mielului – eveniment pe care orice crestin sincer il asteapta cu dor – este prezent acelasi singular:
„Sa ne bucuram si sa ne veselim si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului, sotia ( nu sotiile! n.n. ) lui s-a pregatit” ( Apocalipsa 21, 9 ).
„Vino sa-ti arat Mireasa ( nu miresele! n.n. ), nevasta ( nu nevestele! n.n. ) Mielului!” ( Apocalipsa 21, 9 ).
„Si Duhul si Mireasa ( nu miresele! n.n. ) zic: „Vino!” Si cel ce aude sa zica: „Vino!” Si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata!” ( Apocalipsa 22, 17 ).
Concluzii
Poligamia nu este altceva decat un alt produs al laboratoarelor raului, menit sa distruga planul lui Dumnezeu pentru om si conducand fiinta umana si societatea spre ruina. Poligamia este o alta varietate a fructului oprit, care a deschis in istoria omenirii ( din nefericire si in istoria poporului lui Dumnezeu din vechime ) zagazurile multor suferinte, frustrari si neimpliniri. Asa cum s-a intamplat, de altfel, in cazul tuturor pacatelor savarsite de neamul omenesc.
Dar sa nu ne magulim cu gandul ca in societatea in care traim, in care legislatiile celor mai multe tari interzic poligamia sub amenintarea unor pedepse aspre, aceasta nu mai exista. Cum poate fi numit barbatul care, desi are o familie sanatoasa si implinita, o sotie care il iubeste si-l respecta si copii care ii lumineaza viata, isi permite sa aiba una sau mai multe amante? Sau pur si simplu in cazul barbatului care doar se uita dupa alte femei, poftindu-le, nu tot poligamie se numeste?
Da, exista o poligamie ( sa o numim noi ) simultana, in care un barbat are mai multe sotii in acelasi timp si pe care legislatia celor mai multe state o condamna. Chiar si musulmanii care admit poligamia par sa renunte la aceasta practica. Exista insa si un alt gen de poligamie, disimulata si mult mai prezenta: poligamia succesiva. Un barbat se casatoreste, convietuieste cu sotia sa catva timp, dupa care divorteaza. Apoi se recasatoreste si divorteaza din nou. Si ciclul acesta se repeta de cateva ori in cursul vietii, astfel incat acel barbat ajunge sa aiba in cursul vietii un numar mai mic sau mai mare de sotii. La fel de valabil este scenariul si pentru femei.
De ce se intampla aceste deraieri de la planul initial al lui Dumnezeu cu privire la casatorie si familie? Raspunsul este dat de Cel care cunoaste toate tainele fiintei umane pacatoase: „Din pricina impietririi inimilor voastre…” ( Matei 19, 8 ).
Da, este adevarat ca in Biblie nu gasim nicio porunca explicita care sa condamne poligamia. Dar cine dintre noi ar dori sa aiba scris in dreptul numelui sau in raportul din cer: „inima impietrita”?
Lori Balogh
