Cât de actual mai este principiul zecimii pentru creștini?
Există câteva teme biblice controversate în lumea creștină. În afara prevederilor cu privire la jertfele, ritualurile și sărbătorile ceremoniale care și-au găsit împlinirea în viața și lucrarea Domnului Iisus Christos, și care nu mai au valabilitate în lumea creștină, poporului Israel i s-a cerut să respecte anumite legi: Decalogul împreună cu Sabatul zilei a șaptea, deosebirea între alimentele curate și necurate, circumcizia și altele. Printre subiectele biblice controversate în creștinism se află și cel al zecimii (zeciuielii).
În Vechiul Testament există câteva texte explicite, care ne arată că Dumnezeu a cerut poporului evreu să respecte principiul zecimii, aducând a zecea parte din venituri la templu pentru întreținerea leviților și preoților care slujeau acolo.
„Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului” (Leviticul 27,30).
„Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială în Israel pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii… Leviților le dau de moștenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare” (Numeri 18,21.24).
„Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi?” Dar voi întrebați: „Cu ce Te-am înșelat”. „Cu zeciuielile și darurile de mâncare”… Aduceți însă la casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea: puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare” (Maleahi 3,8.10).
Mai este principiul zecimii, așa cum a fost el poruncit poporului evreu și practicat în timpul patriarhilor, valabil pentru creștini? Cât de actuală mai este obligativitatea achitării zecimii astăzi în bisericile creștine?
Mulți creștini consideră că zecimea, ca și obligativitatea de a păzi Sabatul zilei a șaptea sau de a face deosebire între alimentele curate și cele necurate, aparține Legii lui Moise (Legea cea „veche”) care a fost „pironită pe cruce” (vezi Coloseni 2,14).
Este evident faptul că în Noul Testament nu întâlnim o poruncă clară, explicită, cu privire la obligativitatea creștinilor de a plăti zecime. Însă la fel de adevărat este și faptul că nu întâlnim nicăieri în scrierile Noului Testament ideea că principiul zecimii nu ar mai fi valabil pentru creștini.
Și atunci întrebarea firească este: Ce este de făcut? Un creștin devotat și conștiincios față de Dumnezeu va aduce sau va refuza să aducă la Casa Domnului a zecea parte din veniturile sale? Pentru a rezolva această dilemă, Biblia ne oferă câteva repere importante:
1) În primul rând, Scripturile Vechiului Testament ne arată că principiul zecimii a fost cunoscut și practicat înainte de apariția sistemului levitic (înainte de Sinai și de Legea lui Moise). Primul raport despre plata zecimii îl găsim în Geneza 14,20, unde ni se spune că „Avraam i-a dat zeciuială din toate” lui Melhisedec, împăratul Salemului și „preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt” (Geneza 14,18).
Din această relatare reiese că Avraam deja practica principiul zecimii la data întâlnirii cu Melhisedec. Însă chiar dacă aceasta ar fi fost prima ocazie în care Avraam a plătit zecime, aici avem o dovadă clară ca principiul zecimii este anterior Legii lui Moise și sistemului levitic.
O altă dovadă în acest sens este promisiunea pe care Iacov a făcut-o lui Dumnezeu după ce a primit visul cu scara cerului: „Iacov a făcut o juruință și a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă îmi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi Casa lui Dumnezeu și Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Geneza 22,20‑22).
Așadar, argumentul unor creștini potrivit căruia principiul zecimii ar aparține doar sistemului levitic nu stă în picioare. Dacă zecimea a fost practicată de patriarhi cu sute de ani înainte de Sinai, de ce nu ar fi valabilă și în creștinism?
2) Un alt amănunt de care trebuie să ținem seama daca dorim să rezolvăm dilema cu privire la zecime (argument valabil și în privința Decalogului și a Sabatului zilei a șaptea, a deosebirii între alimentele curate și necurate) este următorul: În orice legislație a statelor lumii, o lege care nu este abrogată în mod explicit rămâne în vigoare și produce consecințe. Același lucru este valabil și în cazul cerințelor lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
Principiile pe care El le-a prezentat în Vechiul Testament, care nu au fost abrogate explicit în Noul Testament sau nu și-au găsit împlinirea în viața și lucrarea Mântuitorului, rămân în vigoare. Din acest motiv, în scrierile Noului Testament nu este nevoie ca aceste cerințe divine să fie din nou poruncite creștinilor. Dacă în Noul Testament nu găsim legi noi care să abroge Decalogul, Sabatul, deosebirea între alimentele curate și necurate și zecimea, înseamnă că toate acestea rămân valabile și astăzi.
3) Mai mult decât argumentele prezentate anterior, în Noul Testament întâlnim câteva referiri explicite cu privire la zecime, care ne demonstrează faptul că acest principiu a fost respectat de creștinii Bisericii primare. Iată câteva referințe biblice în acest sens:
a) Între „vai”-urile pe care Mântuitorul le rostește la adresa cărturarilor și fariseilor din timpul Său se regăsește și cel care are ca subiect zecimea: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați nefăcute” (Matei 23,23).
O citire superficială și tendențioasă a textului l-ar putea conduce pe un creștin la concluzia că Iisus condamnă și desființează principiul zecimii. Însă nu aceasta a fost intenția Sa. Iisus îi condamnă pe liderii spirituali ai poporului evreu pentru că, în timp ce sunt foarte scrupuloși cu plata zecimii privind cele mai neînsemnate venituri, neglijează cele mai importante principii ale Legii morale: dreptatea, mila și credincioșia.
Precizarea Mântuitorului: „Pe acestea să le faceți (dreptatea, mila și credincioșia n.n.), iar pe celelalte să nu le lăsați nefăcute” (zeciuială din izmă, mărar și chimen n.n.) nu ne lăsă niciun dubiu că principiul zecimii rămâne valabil și în Noul Testament.
b) Dacă argumentul prezentat mai sus ar putea fi combătut prin faptul că Iisus S-a adresat evreilor, nu creștinilor, următorul pasaj biblic nu mai poate fi combătut în același mod. Între altele, apostolul Pavel le scrie credincioșilor din Corint:
„Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și cei ce slujesc altarului au parte de altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1 Corinteni 9,13.14).
Este evident faptul că apostolul Pavel se referă la zecime, căci din zecime erau hrăniți cei ce îndeplineau slujbele la Templu. În textul citat, în prim plan nu mai sunt preoții și leviții Vechiului Legământ, ci slujitorii Evangheliei. Despre aceștia se spune că trebuie să trăiască din Evanghelie, în același mod în care trăiau și preoții și leviții Vechiului Legământ, adică din zecime.
c) În Epistola către evrei întâlnim un alt indiciu important că zecimea rămâne un principiu biblic valabil și în Biserica creștină: „Și apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt niște oameni muritori, pe când acolo o ia cineva despre care se mărturisește că este viu” (Evrei 7,8).
Care este contextul acestei afirmații a autorului Epistolei către evrei (care se crede că este apostolul Pavel)? Pe vremea sa, exista o dispută acerbă între creștini și iudaizanți, aceștia din urmă cerându-le celor convertiți dintre neamuri să păzească Legea lui Moise, în mod deosebit circumcizia.
Pavel aduce argumente în favoarea superiorității Noului Legământ, argumente legate de superioritatea preoției Domnului Iisus Christos față de preoția aaronică, iar printre deosebirile dintre cele două legăminte el abordează și tema zecimii. Dacă în Vechiul Legământ zecimea era folosită de leviți și preoți muritori, în Noul Legământ zecimea este primită de cineva despre care se mărturisește că este „viu”, care nu poate fi altcineva decât Domnul Iisus Christos, Marele Preot care slujește în Sanctuarul ceresc (vezi Evrei 8,1.2).
Concluzii
Dilema zecimii poate fi rezolvată de către creștinii sinceri care caută adevărul în Cuvântul lui Dumnezeu și nu în opiniile oamenilor muritori, chiar dacă aceștia se consideră teologi. Zecimea este un principiu biblic cunoscut înainte de darea Legii pe Sinai, înainte de apariția sistemului levitic, fiind practicat de patriarhi cu secole înainte de Sinai.
Deoarece în Noul Testament nu există o lege care să abroge explicit obligativitatea zecimii în creștinism, principiul rămâne valabil. Însuși Mântuitorul l-a confirmat, iar apostolul Pavel l-a întărit, afirmând că în Noul Legământ slujitorii Evangheliei trebuie să se întrețină din predicarea Evangheliei. Și aceasta cu atât mai mult cu cât Destinatarul final al zecimii este Însuși Domnul Iisus Christos, Marele nostru Preot, care mijlocește pentru păcătoși în Sanctuarul ceresc.
Lori Balogh
