Decalogul si cele doua legaminte
Predica de pe munte este cea mai ampla dintre predicile Domnului Iisus Christos relatate pe paginile Scripturii. Evanghelistul Matei acorda acestei predici un spatiu de trei capitole ( 5-7 ), facand in finalul ei urmatoarea remarca: „Dupa ce a sfarsit Iisus cuvantarile acestea, noroadele au ramas uimite de invatatura Lui, caci El ii invata ca unul care avea putere, nu cum ii invatau carturarii lor” ( Matei 7, 28.29).
Bogatia de teme abordate de Mantuitorul este impresionanta: Fericirile, lumina lumii si sarea pamantului, implinirea Legii si prorocilor, o noua viziune cu privire la porunca de a nu ucide si a nu comite adulter, despre juraminte, dragostea fata de vrajmasi, modelul de rugaciune Tatal nostru, postul placut lui Dumnezeu, adevaratele comori, judecarea semenilor, cele doua cai, identificarea profetilor falsi si, in final, ca o concluzie la tot ce a spus, Domnul a rostit Pilda celor doua case.
In toate aceste invataturi Iisus nu aminteste nimic despre Sabat, despre alimente curate si necurate, despre jertfele pe care trebuie sa le aduca omul pacatos in vederea iertarii pacatelor. Pornind de la aceasta observatie, unii crestini au tras concluzia ca in Predica de pe munte Domnul Christos a desfiintat nu doar prevederile Legii lui Moise privitoare la ceremoniile si jertfele de la Templu, ci insasi Legea morala data poporului Israel la Sinai.
Cele opt ( dupa unii, noua ) Fericiri sunt privite ca fiind noul Decalog al crestinilor, inlocuindu-l pe cel de pe Sinai. Argumentele crestinilor antinomianisti ( impotriva Legii morale ) par sa fie plauzibile: crestinul nu mai are nevoie de un cod de legi scrise pentru a sti sa faca diferenta intre bine si rau, deoarece Duhul Sfant promis de Mantuitorul ii va arata in fiecare moment ce are de facut si care este voia lui Dumnezeu intr-o problema sau alta.
Si este foarte adevarat. Biblia, in general, si Legea morala, in special, nu ne ofera solutii concrete la absolut toate problemele vietii. Scriptura ne prezinta doar principii generale de vietuire curata, dar nu ne invata, de exemplu, cat timp putem petrece pe Facebook, daca este potrivit pentru un crestin sa-si cumpere o limuzina de lux sau daca este bine sau nu sa-si aleaga profesia de barman intr-un club de noapte.
Legea si Scriptura ne prezinta doar principii generale de vietuire neprihanita, iar aplicarea acestor principii in viata concreta, la nivel personal, depinde de relatia pe care crestinul o are cu Duhul lui Dumnezeu.
Daca la acest rationament al antinomianistilor adaugam si cateva afirmatii controversate ale apostolului Pavel cu privire la Lege si legaminte, este foarte usor sa tragem concluzia ca, odata cu inlocuirea vechiului legamant cu cel nou, a fost desfiintata si Legea data pe Sinai, dupa cum pare sa afirme chiar apostolul Pavel in epistolele sale:
„Dar acum am fost izbaviti de Lege si suntem morti fatza de Legea aceasta, care ne tinea robi, pentru ca sa slujim lui Dumnezeu intr-un duh nou, nu dupa vechea slova.” ( Romani 7, 6 )
„…Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.” ( 2 Corinteni 3, 6 )
Insa cei care fac astfel de afirmatii in legatura cu desfiintarea Legii morale odata cu inlocuirea vechiului leganat cu cel nou pierd din vedere un aspect deosebit de important. Ambele legaminte ( cel vechi si cel nou ) au fost initiate de Dumnezeu si oferite omului. Un legamant este un contract intre doua parti si are la baza legile tarii pe teritoriul careia functioneaza acel contract.
O ilustratie simpla ne ajuta sa intelegem care este relatia dintre un legamant ( contract ) si legile de baza ale tarii in care functioneaza acel contract. Sa presupunem ca doua firme se asociaza si incheie un contract pe teritoriul Romaniei in vederea construirii unei autostrazi. Una dintre firme vine in contract cu forta de munca, in timp ce cealalta firma vine cu utilajele necesare. Contractul se incheie pe baza legilor care functioneaza in Romania si proiectul construirii autostrazii poate incepe.
Totul merge bine, proiectul inainteaza, insa, la un moment dat, una dintre parti rupe contractul din diferite motive. Intrebarea care se pune este urmatoarea: incetarea contractului ( legamantului ) presupune si desfiintarea legilor statului roman? Desigur ca nu! Ar fi absurd sa se creada acest lucru. Contractele se pot incheia si desface, cu consecintele de rigoare suportate de parti, insa niciodata incetarea unui contract nu presupune si desfiintarea legilor.
Daca astfel stau lucrurile in viata cotidiana, de ce atunci am crede ca, in cazul desfiintarii vechiului legamant incheiat de Dumnezeu cu poporul Sau la Sinai si inlocuirea lui cu noul legamant, presupune si desfiintarea Legii care a stat la baza lui?
Am afirmat ca ambele legaminte au fost initiate de Dumnezeu. El a fost Cel care a stabilit clauzele lor si este numai firesc ca Legea care sta la baza celor doua legaminte sa fie Legea care functioneaza in Imparatia Sa – Legea morala.
La Sinai, poporul Israel s-a grabit sa intre in acest legamant, promitand cu convingere: „Vom face tot ce a zis Domnul” ( Exodul 19, 8 ). Dupa doar cateva zile acest legamant a fost calcat, insa nu de Dumnezeu, ci de om. Vazand ca Moise intarzie sa revina de pe munte, poporul si-a facut un vitel de aur, o reminiscenta a cultului boului Apis din Egipt, spunand: „Israele, iata dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului” ( Exodul 32, 4 ).
Era o incalcare sfidatoare chiar a primelor doua porunci ale Decalogului, care interzic omului sa aiba un alt dumnezeu in afara lui Iahweh si sa confectioneze imagini ale Sale inaintea carora sa se inchine. Dumnezeu a trebuit sa constate cu durere, poruncindu-i lui Moise: „Scoala-te si pogoara-te, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a stricat. Foarte curand s-au abatut de la calea pe care le-o poruncisem Eu…” ( Exodul 32, 7.8 )
Intrebarea revine: calcarea primului legamant incheiat de Dumnezeu la Sinai a avut ca urmare si desfiintarea Legii morale, care sta la baza lui? Pentru faptul ca israelitii au calcat legamantul si s-au inchinat inaintea unui alt dumnezeu, confectionat de propriile lor maini, a renuntat Dumnezeu la primele doua principii ale Decalogului? Ar fi absurd sa credem asa ceva.
Istoria atat de zbuciumata a poporului Israel, cu caderile si recaderile sale in idolatrie, cu lucrarea profetilor si pedepsele ingaduite de Dumnezeu asupra lui, dovedeste faptul ca, in ciuda incalcarilor repetate a legamantului de la Sinai, Legea morala a ramas in picioare. Este adevarat, pentru israelitii care au calcat principiile Legii lui Dumnezeu aceasta Lege a fost o „slova” aducatoare de „osanda de moarte”, tinandu-i robi pacatului. In acelasi timp, pe israelitii credinciosi lui Dumnezeu, care se rugau asemenea lui David: „Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, si pune in mine un duh nou si statornic” ( Psalmu 51, 10 ), Legea morala a fost un „gard” protector fatza de toate ispitele si cursele lui Satana.
A afirma ca odata cu vechiul legamant a fost desfiintata si Legea lui Dumnezeu este ca si cum am spune ca o mama a aruncat impreuna cu apa din copaie si copilul pe care l-a spalat. Vechiul legamant avea la baza „cuvintele legamantului, Cele Zece Porunci”, dupa cum afirma insusi Moise in Exodul 34, 28.
Tablele Legii morale erau numite „tablele legamantului” ( Exodul 34, 28; Deuteronomul 9, 9 ). Acestea erau pastrate in cel mai sfant loc din sanctuar, in Sfanta Sfintelor, acolo unde doar marele preot avea voie sa intre o data pe an, cu ocazia Zilei ispasirii.
Scriptura vorbeste insa si de un nou legamant, anuntat de profeti inca din timpurile Vechiului Testament. Intrebarea care se ridica in mod firesc este urmatoarea: acest nou legamant urma sa fie intemeiat pe o alta lege decat cea care a stat la baza vechiului legamant? Iata ce spune profetul Ieremia in legatura cu acest nou legamant promis de Dumnezeu:
„Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un legamant nou. Nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua in care i-am apucat de mana sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, macar ca aveam drepturi de sot asupra lor, zice Domnul. Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor, iar ei vor fi poporul Meu” ( Ieremia 31, 31-33 ).
„Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele” ( Ezechiel 26, 26.27 ).
La baza noului legamant se afla aceeasi Lege vesnica care a stat si la baza vechiului legamant. Legea morala, fiind oglindirea caracterului lui Dumnezeu, nu avea cum sa se schimbe de la o epoca la alta, depinzand de esecurile omului. „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” – spune Insusi Dumnezeu prin profetul Maleahi ( cap. 3, 6 ). Esecul poporului Israel care a dus la ruperea vechiului legamant nu a schimbat si Legea Imparatiei lui Dumnezeu.
Intr-adevar, legamantul cel nou este mai bun decat cel vechi, caci, asa cum afirma autorul Epistolei catre evrei, „el este asezat pe fagaduinte mai bune” ( Evrei 8, 6 ). Nu promisiunea omului de a asculta de cerintele Legii lui Dumnezeu sta la baza noului legamant, ci promisiunea lui Dumnezeu de a scrie Legea Sa in inima omului si puterea oferita omului de Duhul Sfant de a implini aceasta Lege.
Daca in vechiul legamant Legea se afla in exteriorul omului, fiind scrisa pe table de piatra, in noul legamant aceeasi Lege se afla in interiorul omului, fiind scrisa de Dumnezeu in inima lui. Diferenta este uriasa.
Crestinii care sustin ca in Noul Testament nu mai avem nevoie de Legea morala, deoarece Duhul Sfant ne va calauzi in fiecare aspect al vietii, sunt in primejdia de a cadea intr-un relativism primejdios. In lipsa unui etalon moral consemnat pe paginile Scripturii, fiecare crestin va putea sa-si creeze propria moralitate, intelegand subiectiv indemnurile Duhului Sfant.
Ceea ce unul va considera ca este bine, pretinzand ca este inspirat de Duhul Sfant, va fi considerat rau de catre altul, care si el va pretinde ca este inspirat de acelasi Duh Sfant. In privinta moralitatii nu exista mai multe „dreptare”. Unul singur este „dreptarul invataturilor sanatoase” ( 2 Timotei 1, 13 ), deoarece „in Lege ai dreptarul cunostintei depline a adevarului” ( Romani 2,30 ).
Lori Balogh