Privire generală asupra cărții Exodul
După Geneza – Cartea originilor -, Scriptura continuă cu cea de-a doua cartea a lui Moise – Exodul. Titlul „A doua cartea a lui Moise” nu se regăsește în textul original al Scripturii, el fiind adăugat mai târziu.
Titlul cunoscut astăzi ale acestei cărți, „Exodul”, provine din două cuvinte grecești și a fost folosit în traducerea în limba greacă a Bibliei ebraice, Septuaginta (LXX), pentru ca mai târziu să fie adoptat și de traducerea Bibliei în limba latină, Vulgata. „Exodul” înseamnă „ieșirea” sau „plecarea afară”, făcând aluzie evidentă la ieșirea poporului Israel din Egipt după o lungă și aspră robie.
Într-un anumit sens, Exodul, ca și Geneza, este tot o cartea a originilor, deoarece ideea centrală a cărții este nașterea poporului Israel în circumstanțe unice, conduse de Providența divină. Fără această a doua carte a lui Moise, nu am fi cunoscut modul în care s-a născut poporul Israel, circumstanțele în care urmașii lui Avraam, Isaac și Iacov au devenit din robi într-o țară păgână și opresoare, un popor ordonat și educat – poporul ales, în sânul căruia trebuia să Se nască Mesia.
Autorul cărții Exodul este fără niciun dubiu Moise. Faptul că în prima parte a cărții sunt folosite multe cuvinte egiptene și sunt descrise cu exactitate obiceiurile de viață ale egiptenilor din epoca respectivă este o dovadă că autorul cărții era în temă cu cultura egipteană. Se știe că Moise fusese educat în Egipt, urmând să moștenească tronul țării.
În Faptele apostolilor ni se spune că Moise „a învățat toată înțelepciunea egiptenilor” (vezi Fapte 7:22), fapt ce întărește credința că el este autorul cărții Exodul. Niciun evreu care a trăit după vremea lui Iosif nu ar fi putut descrie cu atâta acuratețe viața, obiceiurile și elementele de cultură egipteană așa cum a făcut-o Moise.
Noul Testament ne oferă un alt argument clar și fără echivoc cu privire la paternitatea cărții Exodul, indicându-l pe Moise ca autor. În Marcu 12:26, Însuși Iisus Christos îi atribuie lui Moise paternitatea cărții Exodul: „În ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?” În acest pasaj Iisus citează din Exodul 3:6, carte pe care El o numește „cartea lui Moise”.
Există însă numeroase dovezi interne ale cărții care demonstrează că Exodul a fost scris de Moise. În Exodul 17:14, găsim porunca lui Dumnezeu dată lui Moise după biruința asupra amalecitilor: „Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într-o carte, ca să se păstreze aducerea aminte…” Este evident că Moise a ascultat de porunca lui Dumnezeu și a lăsat în scris descrierea evenimentelor, așa cum le găsim relatate în cartea Exodul.
De asemenea, în Exodul 24:4 stă scris că „Moise a scris toate cuvintele Domnului”, referindu-se la toate instrucțiunile pe care le găsim în Exodul de la capitolul 20:21 până la capitolul 23:33. În Exodul 24:7, aceste instrucțiuni scrise de Moise poartă titlul „Cartea legământului”.
În ceea ce privește perioada de timp pe care o acoperă cartea, Exodul se deosebește mult de Geneza. Dacă prima cartea a Bibliei reprezintă un scurt rezumat al istoriei celor credincioși de la Eden până în epoca patriarhilor, deci o perioadă care acoperă mai multe sute de ani, cea de-a doua carte a Bibliei acoperă o perioadă mult mai mică de timp. Primele două capitole ale cărții acoperă o perioadă de circa 80 de ani de istorie, pentru ca restul cărții să relateze evenimente petrecute în doar un an și ceva.
Cadrul istoric al cărții Exodul plasează evenimentele legate de experiența dramatică a lui Iosif și coborârea lui Iacov în Egipt pe vremea hicsoșilor – niște invadatori semiți care au stăpânit asupra Egiptului circa 150 de ani (1730- 1580 î.Ch.). Hicsoșii au fost toleranți și prietenoși cu rudele lor semite, evreii, fapt ce i-a permis lui Iosif să urce pe treapta socială până la cele mai înalte culmi, ajungând prim-ministrul țării.
În cele din urmă, fiind urâți de egipteni, chiar dacă îi supuseseră cu o mână ușoară, hicsoșii au fost alungați din Egipt, iar acesta a redevenit independent. Hicsoșii au ieșit astfel de pe scena istoriei odată cu cucerirea capitalei lor Avaris, iar faraonii egipteni care au urmat la tron și-au schimbat radical atitudinea față de poporul evreu.
Astfel, faraonii dinastiei a XVIII-a, eliberatorii Egiptului de sub dominația hicsoșilor, au întemeiat un imperiu puternic și bogat, subjugând Nubia și Palestina. Necunoscându-l pe Iosif și binele pe care Dumnezeu îl făcuse egiptenilor prin el (vezi Exodul 1:8), acești faraoni i-au privit cu suspiciune pe evreii care locuiau în ținutul Gosen, din delta răsăriteană a Nilului. Motivele suspiciunii cu care îi priveau noii faraoni pe evrei erau evidente:
– Fiind semiți, evreii se înrudeau cu hicsoșii.
– Evreii fuseseră colonizați în Egipt în zona cea mai fertilă a țării de către hicsoși.
Conform datelor furnizate de cronologiile egiptene și cele biblice, Moise ar fi trăit în Egipt (40 de ani) în timpul domniei faraonilor Tutmes I (1525‑1508 î.Ch.), Tutmes II (1508‑1504 î.Ch.) și a reginei Hatshepsut (1504- 1482 î.Ch.), despre care se crede că a fost mama adoptivă a lui Moise.
Conform cronologiei biblice, Moise ar fi fugit din Egipt la începutul domniei faraonului Tutmes III, nepotul reginei Hatshepsut și coregent cu aceasta în urma unei revolte a preoților egipteni. Este posibil ca revolta preoților să fi fost cauzată de faptul că Moise a refuzat să devină membru al castei preoțești. În acest scenariu, Tutmes III, care a avut o domnie de peste 50 de ani, ar fi faraonul exodului poporului evreu.
Este interesant faptul că în mormântul lui Tutmes III din Valea Regilor a fost găsită o mumie a unui bărbat în vârstă de 40‑50 de ani, ceea ce nu corespunde cu domnia de peste 50 de ani ai faraonului Tutmes III. O explicație posibilă ar fi aceea că, deoarece Tutmes III a murit în apele Mării Roșii, egiptenii au îmbălsămat un alt cadavru adus la mal de apele mării.
Despre Tutmes I se știe că, în urma campaniilor sale militare duse până la Eufrat, a fost primul faraon care a folosit sclavi asiatici la construirea templelor din Egipt. Nepotul său, Tutmes III (1482‑1450 î.Ch.) a continuat politica de folosire a sclavilor asiatici pentru construirea templelor și probabil că el este faraonul în timpul domniei căruia Moise a fugit din Egipt, pentru a găsi refugiu în Madian.
După Tutmes III a urmat la tron Amenhotep II (1450‑1425 î.Ch.), care s-a remarcat printr-o stăpânire a terorii în posesiunile străine, potrivindu-se remarcabil de bine cu descrierea biblică a faraonului din timpul Exodului. Este demn de remarcat faptul că urmașul la tronul Egiptului al lui Amenhotep II nu a fost prințul moștenitor, ci un alt fiu al său, Tutmes IV (1425‑1412 î.Ch.). Acest fapt poate fi explicat prin moartea întâilor născuți egipteni în timpul plăgii a zecea, deci și a întâiului născut al lui Amenhotep II.
Amenhotep II a devenit faraon în timpul ultimilor ani ai tatălui său Tutmes III. Deoarece în anul 1450 î.Ch. el se afla într-o campanie militară în Palestina, este foarte probabil ca în timpul plăgii a zecea să fi murit întâiul născut al lui Amenhotep II, fapt ce ar explica ura acestuia împotriva semiților.
Raportul evenimentelor din timpul Exodului nu se regăsește în analele egiptene, ci doar în Pentateuh. De ce? Explicația este simplă: Egiptenii nu au păstrat rapoarte despre evenimente care le-au fost defavorabile, ci doar despre acele evenimente care le aduceau glorie și faimă.
Cartea Exodul este o bijuterie biblică. Ea ne vorbește despre intervenția divină prin manifestarea puterii lui Dumnezeu în eliberarea poporului ales, ținut într-o cruntă sclavie de cel mai puternic și mai strălucit imperiu pământesc de la acea dată. Cartea Exodul ne vorbește despre milă și îndurarea lui Dumnezeu față de copiii Săi oprimați și despre planul Său de a-i elibera și a le reda demnitatea.
Dramatica desfășurare a evenimentelor, așa cum sunt descrise în Exodul, demonstrează că nimeni și nimic, nici cei mai puternici monarhi și nici cele mai puternice națiuni și imperii pământești nu se pot opune și nu pot zădărnici planurile lui Dumnezeu cu poporul Său, planuri care nu cunosc nici grabă, nici întârziere.
De aceea, studiul cărții Exodul este la fel de folositor copiilor, tinerilor, adulților și vârstnicilor, fiecare om găsind în această carte îndemnul și încurajarea de a se încrede în Dumnezeu cu toată ființa sa.
Lori Balogh
