Igiena mintii

Igiena mintii

„Va indemn, dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.” ( Romani 12, 1.2 )

 

Igiena noastra cea de toate zilele

     Intr-un fel sau altul, constient sau mai putin constient, igiena este o tema care ii preocupa pe oamenii din toate categoriile sociale, mai ales in vremuri in care izbucnesc epidemii nimicitoare. Astazi suntem bombardati cu statistici cu privire la numarul periutelor de dinti vandute intr-un an, cantitatile de sapun si detergent folosite intr-o anumita perioada de timp de o anumita populatie, cum se gestioneaza deseurile si multe altele.

Toate aceste statistici sunt indicatori ai gradului de educatie in materie de igiena intr-un anumit grup social sau populatie. Insa nu intotdeauna au existat astfel de preocupari. Nu prea departe de epoca noastra, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, in spitalele Europei nu se cunosteau beneficiile banalei spalari pe maini. Medicii care faceau disectii pe cadavre si care apoi, fara sa se spele pe maini, intrau in saloanele cu bolnavi pentru consultatii, se mirau ca bolnavii lor mureau pe capete.

In jurul anului 1840, in spitalul Algemeines-Krankenhaus din Viena, una din sase femei internate in sectia de obstetrica-ginecologie murea din cauze necunoscute. A fost nevoie de observatiile unui medic tanar, de origine maghiara, pe nume Ignatz Semmelweis, pentru ca rata mortalitatii sa scada simtitor.

In anul 1847, el a introdus in salonul de care raspundea obligativitatea spalarii pe maini a intregului personal medical dupa sedintele de disectie si inainte de consultarea pacientilor din salonul sau. Urmarea? Rata mortalitatii a scazut de la un deces la 6 persoane internate, la un deces la 40 sau chiar la un deces la 84 persoane internate.

Colegii lui Semmelweis nu au fost de acord sa se spele pe maini dupa fiecare consultatie si l-au sabotat pe tanarul medic, acesta fiind nevoit sa se retraga la Budapesta. Insa aici medicul a intalnit aceeasi opozitie fatza de o practica igienica care ni se pare normala si de bun simt in zilele noastre, insa nu si pentru acele vremuri. Vazand opozitia colegilor sai fatza de o regula de igiena atat de necesara, tanarul medic Semmelweis a capitulat, sfarsind intr-un spital de boli psihice.

Igiena trupului nu a fost din totdeauna o preocupare a omului, desi Biblia ne ofera o multime de invataturi pe aceasta tema, vechi de aproximativ 3500 de ani. Pana nu demult, in marile orase ale Europei gunoaiele si excrementele erau aruncate direct in strada, transformand caile de acces in adevarate „raiuri” pentru mustele, tantarii, sobolanii, cainii vagabonzi si porcii care umblau liber. Palatul Versailles – vestitul palat parizian – mirosea peste tot a urina, pentru ca domnii si doamnele din inalta societate isi satisfaceau nevoile fiziologice pe unde apucau. Ce sa mai vorbim despre perucile marilor aristrocati pline de paduchi? Dar despre practica lor de a se imbaia doar o data sau de doua ori pe an?

Lucrurile au inceput sa se schimbe in bine doar dupa descoperirea germenilor cauzatori de boala in urma cercetarilor lui Louis Pasteur, Robert Koch si altii. De atunci, lumea a devenit mai constienta de existenta unor dusmani nevazuti, dar deosebit de periculosi pentru sanatatea si viata omului.

Daca omenirea ar fi tinut cont de regulile simple de igiena si carantina pe care le gasim pe paginile Vechiului Testament, in istoria poporului Israel, ar fi fost scutita de marile epidemii de ciuma, holera, febra tifoida si alte boli grave care au decimat populatia lumii, mai ales in perioada Evului Mediu.

Din fericire, traim intr-o epoca in care oamenii, in marea lor majoritate, sunt preocupati de igiena trupului. Si este foarte bine ca se intampla acest lucru. Insa cati dintre noi acordam cel putin aceeasi atentie igienei mintii? Dictonul latin: „Mens sana in corpore sano” pare a fi doar pe jumatate urmarit ca tinta a vietii. Un corp sanatos? Da, avem grija de el prin igiena, exercitii fizice,  o alimentatie cat mai sanatoasa si, in general, printr-un stil de viata cat mai sanatos. Dar cata grija avem de sanatatea mintii noastre, a acelei parti din fiinta noastra ascunsa de ochii semenilor nostri, dar nu si de ochii Creatorului nostru?

Mi-am pus candva o intrebare ( poate absurda pentru unii! ): Daca gandurile noastre ar avea miros, oare cum ar arata lumea noastra? Ar mai fi respirabil aerul din jurul nostru? Daca gandurile noastre ar fi vizibile si ar fi colorate, cat de intunecata sau luminoasa ar fi atmosfera care ne inconjoara? Daca gandurile noastre ar aparea scrise pe frunte ca pe un display, care ar fi urmarile in privinta relatiilor dintre noi?

Din fericire, gandurile noastre nu au nici miros, nici culoare si nici nu sunt scrise pe frunte. In caz contrar, viata ar fi imposibila. Insa chiar daca noi nu ne cunoastem gandurile unii altora, totusi Dumnezeu le cunoaste, iar lucrul acesta ar trebui sa ne dea de gandit. Ar trebui sa acordam igienei mintii noastre cel putin aceeasi atentie si importanta pe care le acordam igienei trupurilor noastre.

 

Valoarea gandurilor

     Subiectul „Igiena mintii” ar putea sa para unora dintre noi o tema teoretica, poate chiar inutila. Insa cei care gandesc in felul acesta dovedesc faptul ca nu inteleg cateva lucruri fundamentale care stau la baza functionarii complexului mecanism al fiintei umane.

Imparatul si filosoful roman Marc Aureliu ( 121-180 d.Chr. ) a subliniat importanta gandurilor intr-o singura propozitie lapidara: „Viata noastra este ceea ce o fac gandurile noastre sa fie.” Cu alte cuvinte, noi suntem in realitate nu ceea ce se vede in afara ca suntem, ci ceea ce gandim in interiorul fiintei noastre ascunse, ceea ce facem cand suntem singuri si nu ne vede nimeni, acolo unde doar ochiul lui Dumnezeu poate patrunde.

Acela este adevaratul om din noi, pe care apostolul Petru il numeste „omul ascuns al inimii” care, daca este curatat printr-o igiena corespunzatoare a mintii, „este de mare pret inaintea lui Dumnezeu” ( 1 Petru 3, 4 ).

Dar oare comportamentul nostru exterior, felul in care ne imbracam, vorbim si actionam nu este important? Cu siguranta ca toate acestea au valoarea lor, atat in ochii oamenilor, cat si in ochii lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Biblia ne avertizeaza ca vom fi judecati dupa cuvintele noastre ( vezi Matei 12, 36.37 ) si dupa faptele noastre ( vezi Exodul 7, 8; Matei 25, 31-46 ).

Dar care este izvorul felului nostru de vorbire, al modului in care intelegem sa ne imbracam, sa ne coafam, sa petrecem timpul liber? De unde izvorasc faptele noastre, planurile noastre de viitor, actiunile noastre si modul in care relationam cu cei din jurul nostru? Izvorul tuturor acestora nu este propria noastra gandire?

Insusi Mantuitorul a recunoscut ca „pomul se cunoaste dupa rodul lui…Caci din prisosul inimii vorbeste gura” ( Matei 12, 33.34 ). Insa acelasi Iisus, care este un perfect cunoscator al naturii umane decazute, a fost nevoit sa constate ca de multe ori comportamentul exterior al omului nu corespunde gandirii lui, „omului ascuns al inimii.

Din nefericire, chiar in mijlocul ucenicilor Sai era unul care avea un comportament ireprosabil in ochii oamenilor, dar a carui inima era din ce in ce mai intunecata de ganduri rele, inspirate de Satana. Este vorba, desigur, de Iuda, pe care scriitorii Evangheliilor il surprind in cel putin doua ipostaze in care comportamentul exterior parea ireprosabil, in timp ce in mintea sa cultiva ganduri negre.

Primul moment este cel din casa lui Simon leprosul, in care Maria a luat un litru de mir de nard curat si a spalat picioarele Mantuitorului ( vezi Ioan 12, 1-8 ). Reactia lui Iuda fatza de gestul Mariei avea cele mai bune aparente: „De ce nu s-a vandut acest mir cu 300 de lei si sa se fi dat saracilor?” Insa Ioan, dupa ce l-a cunoscut cu adevarat pe tovarasul sau de ucenicie, a adaugat: „Zicea lucrul acesta nu pentru ca purta de grija de saraci, ci pentru ca era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea” ( Ioan 12, 5.6 ).

Al doilea moment care surprinde duplicitatea lui Iuda, discrepanta dintre gandurile lui rele si comportamentul sau exterior ireprosabil, este cel al arestarii lui Iisus in gradina Ghetsemani. Evanghelistul Marcu surpinde acest moment si-l descrie astfel: „Cand a venit Iuda, s-a apropiat indata de Iisus si I-a zis: „Invatatorule!” Si L-a sarutat mult.” ( Marcu 14, 45 ).

Ce se ascundea in spatele aparentei acelui sarut de iubire si consideratie? Acum stim cu totii, caci Dumnezeu l-a demascat pe cel in care se ascundea cel mai josnic caracter si cea mai ingrozitoare tradare care s-a facut vreodata in istoria lumii noastre.

In rechizitoriul pe care il face carturarilor si fariseilor din vremea Sa, Iisus afirma: „Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi curatati partea de afara a paharului si a blidului, dar inauntru sunt pline de rapire si de necumpatare. Fariseu orb! Curata intai partea dinauntru ( igiena mintii nn. ) a paharului si blidului, pentru ca si partea de afara sa fie curata. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi sunteti ca mormintele varuite, care pe dinafara se arata frumoase, iar pe dinauntru sunt pline de oasele mortilor si de orice fel de necuratie. Tot asa si voi, pe dinafara va aratati neprihaniti oamenilor, dar pe dinauntru sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” ( Matei 23, 25-28 ).

Din diferite motive cunoscute doar de noi si de Dumnezeu ( dorinta de a afisa o imagine cat mai buna, teama de a fi dezaprobati de societate sau biserica, interese meschine, etc. ) in exterior ne straduim sa parem cei mai de treaba oameni. Insa, daca pe oameni ii putem insela, nu acelasi lucru il putem face si in dreptul lui Dumnezeu.

Psalmistul David stia prea bine faptul ca nu-si putea ascunde gandurile inaintea Creatorului. Din aceasta cunoastere s-a nascut impresionantul Psalm 139: „Doamne, tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, stii cand stau jos si cand ma scol si de departe imi patrunzi gandul. Stii cand umblu si cand ma culc si cunosti toate caile mele. Caci nu-mi ajunge cuvantul pe limba si Tu, Doamne, il cunosti in totul.” ( Psalm 139, 1-4 ).

Daca cineva inca nu este convins de cat de importante sunt gandurile noastre inaintea lui Dumnezeu, sa rememoreze istoria Potopului. Privind spre pamantul tot mai degradat, dupa doar 1656 de ani de la Creatiune, Dumnezeu a trebuit sa constate cu durere: „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.” ( Geneza 6, 5 )

Versetul acesta ne surprinde prin cele patru superlative ale sale: 1)„rautatea omului era mare pe pamant”, 2) „toate intocmirile gandurilor din inima lui”, 3) „erau indreptate in fiecare zi”, 4)numai spre rau”. Cu alte cuvinte, nu se putea mai rau decat atat. Ceea ce ne surprinde in acest verset este urmatorul aspect: Dumnezeu nu ia in considerare in primul rand exteriorul, comportamentul, faptele antediluviernilor, ci interiorul fiintei umane, „omul ascuns al inimii”.

In cazul acelei generatii care a pierit in apele Potopului, insesi izvoarele vietii erau corupte si imposibil de curatat. Din astfel de izvoare stricate nu putea iesi, nu avea cum sa iasa ceva bun. Caci „omul bun scoate lucruri bune din visteria buna a inimii lui, dar omul rau scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui” ( Matei 12, 35 ). Iar judecata lui Dumnezeu are in vedere nu doar faptele oamenilor, ci si gandurile lor: „Eu pedepsesc faptele si gandurile lor” ( Isaia 66, 18 ).

Iata de ce este atat de importanta igiena mintii. Iata de ce inspiratia ne indeamna cu atata insistenta prin cuvintele inteleptului Solomon: „Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii” ( Proverbe 4, 23 ).

 

Porunca gandului

     Privind Cele Zece Porunci din perspectiva igienei mintii, putem observa un amanunt care ar trebui sa dea de gandit tuturor celor care minimalizeaza pacatul savarsit in gand, in forul nostru interior, si pe care nimeni in afara de Dumnezeu nu il cunoaste. Primele noua porunci au de-a face mai mult sau mai putin cu comportamentul nostru, adica cu partea vizibila a existentei noastre.

Poti avea si un alt dumnezeu in afara de Dumnezeul cel viu si Creator si te poti inchina lui in interiorul fiintei tale fara sa faci caz de lucrul acesta. Insa, de regula, lucrurile acestea nu raman ascunse mult timp. Daca un om este idolatru, daca rosteste blasfemii la adresa lui Dumnezeu, daca pazeste sau nu Sabatul zilei a saptea, daca el isi cinsteste sau nu parintii, daca ucide ( cu fapta sau vorba ) pe semenul sau, daca practica adulterul si minte, aceste pacate sunt vizibile, fiind condamnate fie de societate, fie de biserica, fie de ambele.

Insa daca un om pofteste ceva la care nu are dreptul si nu-i apartine ( fie trupul, fie un obiect fie pozitia sociala a semenului sau ), pacatul acesta nu este vizibil. Este un pacat al gandului, ascuns in circumvolutiunile, sinapsele si neuronii creierului nostru. Un pacat care poate ramane ascuns multa vreme, uneori intreaga viata, fara ca cei din jur sa-l cunoasca, dar cunoscut si inregistrat in cartile din ceruri.

Din acest motiv, putem considera Porunca a X-a ca fiind coroana Decalogului. Daca aceasta porunca nu este calcata, putem spune ca avem o igiena a mintii bine pusa la punct, iar Duhul lui Dumnezeu a facut o buna lucrare de curatare a sanctuarului mintii noastre.

Contrar parerii gresite a unor crestini, conform careia in Predica de pe Munte Mantuitorul ar fi rostit o noua Lege morala in locul Decalogului dat la Sinai, in aceasta predica Iisus nu face altceva decat sa aprofundeze intelesurile aceleiasi Legi a lui Dumnezeu, data odata pentru totdeauna omenirii. In exemplele pe care le ofera, Domnul nostru coboara pacatul de la nivelul faptelor exterioare pana la nivelul gandirii ascunse a omului, aratand ca acolo, in mintea si inima omului, zamisleste si se naste pacatul.

„Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu ucizi; oricine va ucide va cadea sub pedeapsa judecatii.” Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va cadea sub pedeapsa judecatii…” ( Matei 5, 21.22 pp )

     „Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ( sau la un barbat, nn ) ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui.” ( Matei 5, 27.28 )

Referindu-se la pacatul vorbirii, atat de raspandit printre noi, apostolul Iacov face o afirmatie bine cunoscuta: „Toti gresim in multe feluri. Daca nu greseste cineva in vorbire, este un om desavarsit si poate sa-si tina in frau tot trupul.” ( Iacov 3, 2 ).

Apostolul Iacov are perfecta dreptate. Tinand cont ca „din prisosul inimii vorbeste gura” ( Matei 12, 34 up ), inseamna ca un om cu o vorbire fara greseala are o inima nepatata si o gandire curata.  De aceea, fara sa gresim, putem reformula afirmatia lui Iacov astfel: „Toti gresim in multe feluri. Daca nu greseste cineva in gandurile lui, este un om desavarsit si poate sa-si tina in frau tot trupul.

Insa putem atinge acel nivel spiritual in care sa nu mai pacatuim cu gandul? Avem vreo sansa sa ne igienizam mintea si sa ne „innoim in duhul mintii noastre”? ( vezi Efeseni 4, 23 ) Ce mijloace ne-a lasat Creatorul pentru a atinge acest deziderat?

Sfantul Dimitrie al Rostovului spunea: „Daca nu te vei face imparat peste pofte si ganduri, nu vei mosteni Imparatia cerurilor.” „Nu intotdeauna poti controla imprejurarile, dar iti poti controla propriile ganduri”, spunea Charles Popplestone. Iar Nicolae Iorga spunea: „Semeni un gand, culegi o fapta; semeni o fapta, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.” „Omul este, neindoielic, facut pentru a gandi; in aceasta consta toata demnitatea si tot meritul sau; iar datoria sa este de a gandi cum trebuie.” – spunea Pascal.

Dar cum sa gandim corect cand noi suntem fiinte decazute, pacatoase? Cum putem sa ne pastram, asemenea lui Pavel, „un cuget curat” ( vezi 1 Timotei 1, 19; 3, 9; 2 Timotei 1, 3; Fapte 24, 16 ) inaintea Celui care patrunde in fiecare clipa toate gandurile noastre? Avem vreo sansa sa ajungem la sfintenia gandirii noastre si la biruinta?

 

Igiena mintii

     Cei mai multi crestini care sunt constienti de importanta unei igiene a mintii au o mare dilema: Cum pot eu, om cu o natura pacatoasa, decazuta, sa-mi controlez gandurile? Gandurile rele, pacatoase, vin fara sa vreau. Ma trezesc cu ele, desi nu le doresc.

In astfel de situatii ne aflam cu totii, fara exceptie. Mai mult decat atat, vazand ca uneori aceste ganduri rele invadeaza mintea noastra, desi nu le dorim, unii dintre noi cad in descurajare si, mai rau decat aceasta, vazand ca lucrul se repeta, acestia inceteaza sa mai lupte cu gandurile lor rele. Exista oare vreo solutie?

Sunt necesare cateva precizari importante cu privire la gandurile rele care incearca sa patrunda in mintea noastra:

1) Satana nu poate patrunde in mintea noastra pentru a ne citi gandurile. Totusi, el ne poate inspira ganduri rele, necurate.

2) Gandurile rele nu sunt pacat, atata vreme cat nu le acceptam si nu le hranim cu placere. Ele sunt ispite ce pot fi biruite prin puterea Duhului Sfant.

3) Este alegerea noastra daca vrem sa alungam aceste ganduri sau daca vrem sa le lasam sa-si faca „cuib” si sa zamisleasca pui in mintea noastra.

4) Dumnezeu ne-a lasat capacitatea de alegere cu privire la gandurile pe care le nutrim. Avem posibilitatea sa le alungam, dar avem si libertatea de a le hrani.

5) Dumnezeu nu ne lasa singuri in lupta cu gandurile rele, ci ne ofera harul Sau pentru a le alunga si a le inlocui cu ganduri nobile.

In scrierile lui E. G. White intalnim numeroase referinte cu privire la aceste realitati:

     „Fiecare gand, fiecare cuvant si fiecare fapta trebuie sa pastreze caracterul celei mai stricte moralitati. Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu vede pacatele noastre ascunse. Chiar si cel mai bun dintre oameni este tulburat de ganduri si simtaminte care ii sunt sugerate de Satana; dar, daca nu se lasa absorbit de ele, daca le respinge cu oroare, sufletul lui nu este contaminat de vinovatie si nimeni nu va fi afectat de influenta lor.” ( E. G. White, Review and Herald, 27 martie 1888 )

„Poate va intrebati: Ce trebuie sa fac cu aceste ganduri inspaimantatoare? Alungati-le din minte, privind si contempland inegalabila profunzime a iubirii Mantuitorului.” ( E. G. White, Minte, caracter si personalitate )

„Dumnezeu cunoaste pe deplin cuvintele si gandurile noastre. Voi aveti datoria de a va controla gandurile. Va trebui sa duceti un razboi impotriva unei imaginatii desarte. Ati putea gandi ca nu este niciun pacat sa lasati ca gandurile voastre sa alerge fara nicio cenzura, asa cum in mod firesc o si faceti. Dar nu este asa. Sunteti raspunzatori fatza de Dumnezeu pentru ca v-ati ingaduit ganduri desarte; caci din inchipuiri desarte se ajunge la comiterea pacatelor, la infaptuirea directa a acelor lucruri cu care s-a ocupat mintea. Stapaniti-va gandurile si va fi atunci mult mai usor sa va controlati actiunile.” ( E. G. White, Marturii vol. 3 )

„Va avertizez cu privire la necesitatea curatiei in fiecare gand, in fiecare cuvant si in fiecare actiune.” ( E. G. White, Minte, caracter si personalitate )

Exista o lege a fizicii care este perfect valabila si in ceea ce priveste functionarea creierului uman: spatiul nu suporta vidul. In mod asemanator, mintea umana nu poate suporta lipsa gandurilor. De aceea, cea mai buna solutie pentru indepartarea gandurilor rele, oricare ar fi acestea, este umplerea mintii noastre cu ganduri bune, pozitive, cu preocupari nobile care sa ne apropie de Dumnezeu si de semeni, ganduri constructive si aducatoare de realizari binecuvantate de Dumnezeu.

Daca exista un domeniu in care proverbul „Cui pe cui se scoate”, atunci domeniul gandirii umane este cel mai vizat. Caci nu exista o cale mai buna de a scapa de un gand rau decat aceea de a-l inlocui cu un gand bun, nobil si constructiv.

 

Suntem ceea ce alegem sa fim

     Intr-una dintre scrierile sale, autoarea  E. G. White face urmatoarea afirmatie: „Un om este asa cum gandeste in inima sa. Multe ganduri fac istoria nescrisa a unei singure zile si aceste ganduri au mult de-a face cu formarea caracterului. Gandurile noastre trebuie pazite cu strictete, pentru ca un singur gand necurat face o impresie adanca asupra sufletului.”

Ce a vrut sa spuna autoarea cand a afirmat ca un singur gand necurat lasa o impresie adanca asupra sufletului? La data la care au fost scrise aceste lucruri nu se cunoastea foarte mult cu privire la functionarea creierului uman si a relatiei dintre creier si minte. Intre timp, stiinta a progresat, confirmand afirmatiile facute de E. G. White in urma cu mai bine de un secol.

In cartea „Pune-ti creierul in functiune”, scrisa de medicul Caroline Leaf dupa o viata intreaga dedicata studiului functionarii creierului uman, autorul face cateva afirmatii surprinzatoare, pe care le voi exprima pe scurt:

1) Creierul uman este plastic, maleabil si adaptabil, modificandu-se in fiecare moment al zilei, ceea ce confirma indemnul apostolului Pavel din Romani 12, 2 up: „Sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre” sau cel din Efeseni 4, 23: „Sa va innoiti in duhul mintii voastre.” Creierul nu este un organ rigid, inflexibil, ci unul care se modifica in functie de gandurile pe care le nutrim.

2) Gandurile pe care le cultivam creeaza in creierul nostru niste structuri proteice, fizice, niste fagasuri sau sosele. Daca gandurile rele creeaza astfel de „sosele” in creierul nostru, vestea buna este aceea ca, daca alegem sa cultivam ganduri bune, vechile „sosele” se destrama si se reconstruiesc altele bune. Aceasta inseamna ca creierul nu este o masinarie fixa, determinata genetic, ci un organ plastic, care se poate modifica in functie de alegerile pe care le facem.

3) Noi nu suntem victime ale biologiei si ale ADN-ului nostru, ci creatori ai destinului nostru, daca lucram impreuna cu Dumnezeu si Ii permitem sa ne schimbe. Nu genele ne tin sub controlul lor, ci noi, prin liberul arbitru garantat de Creator, putem controla fiinta si gandurile noastre.

In concluzie, in aceasta lupta teribila pe care o avem de dus in interiorul fiintei noastre impotriva gandurilor rele, a sentimentelor negative si a inclinatiilor pacatoase Dumnezeu este de partea noastra. Pentru a ne ajuta sa biruim, El ne va pune la dispozitie tot cerul, daca va fi nevoie. Insa alegerea ne apartine. In alegerea aceasta nu intervine nimeni: nici oamenii, nici Satana, nici chiar Dumnezeu.

Noi alegem cu ce hranim mintea noastra, noi alegem la ce privim, noi alegem ce citim, ce ascultam, ce gandim si ce simtamainte cultivam in mintea si inima noastra. Dumnezeul iubirii, care a dat tot ceea ce a avut mai scump pentru mantuirea noastra si care ne vrea cat mai curand langa Sine in Imparatia Sa vesnica, asteapta sa facem zilnic cele mai bune alegeri.

De aceea, El ne indeamna zi de zi: „Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii. Izgoneste neadevarul din gura ta si departeaza viclenia de pe buzele tale. Ochii tai sa priveasca drept si pleoapele tale sa caute drept inaintea ta. Cararea pe care mergi sa fie neteda si toate caile tale sa fie hotarate: nu te abate nici la dreapta, nici la stanga si fereste-te de rau!” ( Proverbe 4, 23-27 ).

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Lupta credintei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free