Rolul lui E. G. White in aparitia si dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
( II )
„Dar, printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt si printr-un proroc a fost pazit Israel.”
( Osea 12, 13 )
In general, Biserica Adventista de Ziua a Saptea este apreciata pentru institutiile sale bine organizate din intreaga lume, in mod deosebit pentru cele din domeniul educatiei, al sanatatii si al publicatiilor. In crezul bisericii exista insa si elemente care o fac nepopulara printre miile de confesiuni crestine existente: Sabatul zilei a saptea ( Biserica Adventista este o confesiune sabatariana ), principiile legate de alimentatie si prezenta lui E. G. White in calitate de profet al bisericii.
Cu privire la acest ultim punct, care face parte din crezul Bisericii Adventiste, un lider al Societatii Biblice din Argentina i-a marturisit franc unui pastor adventist, dupa ce si-a exprimat deschis admiratia fatza de institutiile si organizarea bisericii: „Singurul lucru de care imi pare rau este ca o aveti pe Ellen White ca profet.”
Se pare ca ideea ca o confesiune crestina din secolul al XXI-lea sa aiba un profet modern, iar acesta sa nu fie un barbat, ci o femeie, reprezinta o adevarata piatra de poticnire pentru multi crestini. Nu voi insista aici si acum asupra darului profetic in Biserica lui Christos, nici nu intentionez sa aduc argumente in favoarea perpetuarii darului profetic de-a lungul secolelor, dupa ce s-a incheiat perioada Bisericii primare. De asemenea, nu intentionez sa incerc o explicatie pentru faptul ca Biserica Adventista are un profet femeie si nu un profet barbat, stiind bine ca intreaga istorie biblica este dominata de barbati, de la Geneza la Apocalipsa. Aceste subiecte vor fi tratate separat, daca va fi voia lui Dumnezeu.
Ma voi rezuma la continuarea prezentarii rolului pe care l-a avut Ellen White in aparitia si dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. In fond, de ce a trimis Dumnezeu un profet pentru Biserica Ramasitei? Care este mostenirea pe care Ellen White a lasat-o bisericii sfarsitului si care este relevanta actuala a scrierilor sale pentru biserica?
Intr-un articol precedent am prezentat trei mari provocari cu care s-a confruntat Biserica Adventista inca de la inceputurile existentei sale, provocari carora biserica le-a facut fatza cu bine datorita prezentei si lucrarii lui Ellen White, „mesagerul lui Dumnezeu” pentru acest timp plin de capcane de tot felul.
Am amintit de epoca Celei de-a Doua Mari Treziri Religioase ( 1800-1850 ) cu extremele sale, de problema educatiei in scolile americane si de presiunea creata de legile duminicale asupra credinciosilor adventisti ( si nu numai! ). In toate aceste probleme si provocari, indemnurile trimise de Dumnezeu bisericii Sale prin Ellen White au ocrotit biserica de extreme nedorite, de greseli in educatie si de compromisuri cu privire la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Fara lucrarea lui Ellen White nu stim cum ar fi aratat Biserica Adventista de Ziua a Saptea; nu stim daca ea ar mai fi avut identitatea unica de astazi intre confesiunile crestine; nu stim daca aceasta biserica ar mai fi existat…
In acest articol vor fi prezentate alte trei provocari carora Biserica Adventista le-a facut fatza datorita lucrarii lui Dumnezeu prin „mesagerul” Sau pentru biserica sfarsitului, Ellen White.
Aparitia spiritismului modern
Anul 1848 a fost anul aparitiei unui fenomen cu totul ciudat: spiritismul modern. In luna februarie a acelui an, surorile Maggie si Katy Fox au inceput sa auda niste ciocanituri misterioase in podeaua, mobila si peretii oricarei camere in care se aflau fetele. Fiind distrata de prezenta acestor ciocanituri, intr-o noapte Katy Fox a strigat: „Hai, domnule Copita despicata, fa ce fac si eu!” Urmarea? La bataile si ciocaniturile fetei, misterioasa entitate a raspuns la fel.
In scurt timp, cele doua fete impreuna cu mama lor, d-na Fox, au pus la punct un sistem de comunicare prin care s-a putut realiza dialogul dintre oameni si spirite. Oamenii intrebau, iar spiritele raspundeau. In scurt timp, cele doua surori Fox au devenit medii spiritiste profesioniste, oraganizand sedinte spiritiste publice.
Cu timpul, ciocaniturilor misterioase li s-au adaugat si ale mijloace de comunicare cu spiritele: mesele miscatoare, mesaje scrise de spirite si tot felul de metode de comunicare cu mortii. Fenomenul spiritist s-a raspandit rapid, asemenea unui incendiu intr-o padure de uscaturi. Astfel, in 1857, in SUA existau deja 67 de periodice spiritiste care faceau propaganda miscarii, in timp ce numarul spiritistilor sau al celor care cochetau cu spiritismul era de ordinul milioanelor.
Ellen White a demascat fara nicio ezitare entitatea care se ascundea in spatele acestor fenomene. In cartea sa Tragedia veacurilor, ea scrie: „Ciocaniturile misterioase, cu care a inceput spiritismul modern, n-au fost rezultatul trucurilor sau iscusintei umane, ci actiunea directa a ingerilor rai, care au introdus astfel una dintre inselaciunile cele mai eficiente in a distruge sufletele.” ( 1 )
In aceeasi lucrare, care este o prezentare detaliata a luptei dintre Dumnezeu si Satana, dintre bine si rau, autorul afirma ca spiritismul va reprezenta unul dintre principalele instrumente de inselaciune folosite de Satana inainte de a doua venire a lui Christos.
Demascand fortele oculte aflate in culisele miscarii spiritiste, Dumnezeu S-a folosit de lucrarea Ellenei White pentru a feri biserica de efectele nimicitoare ale spiritismului modern in toate formele sale, inclusiv acel spiritism de nuanta religioasa.
Aparitia liberalismului protestant
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, bisericile crestine din America s-au confruntat cu o mare dilema: Cum ar trebui sa se raporteze la noile transformari ale societatii in urma industrializarii rapide, a imigratiei in masa, a aparitiei marilor aglomerari urbane, dar mai ales in urma aparitiei darwinismului, prin publicarea, in 1859, a cartii de capatai a lui Charles Darwin, „Originea speciilor” ( „The Origin of the Species” )?
Lucrarea lui Darwin, urmata in 1871 de publicarea unei alte carti, „Descendenta omului” ( „The Descent of Man” ), nega raportul biblic al Creatiei si originea divina a omului, explicand aparitia vietii pe pamant prin actiunea unor forte oarbe si necontrolabile. Procesul de evolutie prin selectia naturala, pe care-l propovaduia Darwin in lucrarile sale, era o teorie care circula in mediile intelectuale ale vremii. Era de fapt o lovitura sub centura data doctrinei crestine care are la baza sa Creationismul.
In fatza noii provocari, bisericile protestante americane au reactionat diferit. Unii lideri crestini au declarat ca darwinismul este in esenta ateism, in timp ce altii incercau sa concilieze noua teorie cu raportul biblic, afirmand ca „evolutia este metoda folosita de Creator pentru a imbunatati Creatia.” In aceasta perioada, America a inceput sa simta adierile liberalismului religios. Care erau pilonii liberalismului american? Iata, pe scurt, cativa dintre ei:
– Dumnezeu Se foloseste de procesul evolutiei pentru a imbunatati Creatia
– Minunile si chiar intruparea si invierea lui Iisus sunt negate
– Fiinta umana este buna in esenta ei, putand fi imbunatatita prin educatie, cultura si vointa
– Pacatul nu reprezinta calcarea voiei lui Dumnezeu, ci o reminiscenta animala, o mostenire in procesul evolutiei. De aceea, pentru a se elibera de pacat, omul nu are nevoie de convertire, ci de educatie, cultura si reforme sociale.
– Iisus este doar un model de viata pentru om, nu o jertfa inlocuitoare.
– Biblia nu este revelatia lui Dumnezeu, ci o colectie de mituri, traditii si obiceiuri, la fel cum au toate popoarele. Biblia nu mai e privita ca o cautare a omului de catre Dumnezeu, ci mai degraba ca o bajbaiala a omului dupa Dumnezeu
– Accentul e pus pe Evanghelia sociala, urmarind intemeierea Imparatiei lui Dumnezeu prin educatie si reforme sociale, nu prin lucrarea launtrica a Duhului Sfant
Inceputul secolului al XX-lea i-a gasit pe liberalii protestanti deplin increzatori in progresul omenirii si instaurarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Curand insa, Cele Doua Razboiae Mondiale, marea criza economica si pericolul nuclear aveau sa le spulbere toate aceste false asteptari.
Care a fost pozitia lui Ellen White fatza de ideile liberalismului protestant, alimentat de aparitia darwinismului si a industrializarii? Ellen White a ramas fara ezitare in tabara creationistilor, refuzand orice compromis cu ideile liberale sau evolutioniste.
In cartea sa „Patriarhi si profeti”, ea scria: „Nu exista nici un temei pentru a presupune ca omul a evoluat printr-un mod lent de dezvoltare, de la formele inferioare de viata animala sau vegetala. O astfel de invatatura injoseste marea lucrare a Creatorului, coborand-o la nivelul ingust al conceptiilor omenesti.” ( 2 )
Cu privire la stiinta, Ellen White a afirmat ca „cercetarile ( stiintifice n.n. ) nu aduc nimic care, daca sunt intelese corect, sa vina in conflict cu revelatia divina.” ( 3 ) Pe tot parcursul vietii si in toate lucrarile sale, Ellen White a ramas de partea convingerii ca Biblia este autoritatea pentru intelegerea stiintei si nu invers, iar raportul Creatiei din Geneza trebuie luat asa cum este, ca un rapot al unei lucrari divine facute in sase zile literale, nu in ere sau perioade nedefinite de timp.
Ellen White a respins ideile liberale conforma carora Biblia ar fi o culegere de mituri, legende, obiceiuri si traditii, sustinand ca ea este Cuvantul lui Dumnezeu, revelatia Sa scrisa catre o omenire decazuta.
Discriminarile rasiale
O mare problema a societatii americane din secolul al XIX-lea a fost discriminarea rasiala. In urma Razboiului Civil american ( 1861-1865 ), sclavii negri au fost eliberati, insa discriminarea rasei negre nu a incetat. Desi au fost facute amendamente la Constitutie prin care erau recunoscute eliberarea sclavilor ( al 13-lea amendament ), dreptul la cetatenie ( al 14-lea amendament ) si dreptul la vot ( al 15-lea amendament ), in deceniile care au urmat Curtea Suprema a SUA a instituit segregarea intre rasa alba si cea neagra in toate domeniile, prin elaborarea doctrinei „separati, dar egali”.
Treptat, negrilor li s-au restrans dreptul la vot si educatie, astfel ca in 1890 doar 20% dintre copiii negrilor puteau beneficia de educatie. S-a ajuns pana acolo incat, la inceputul secolului al XX-lea, guvernatorul statului Mississippi, James Kimball Vardman, sa afirme ca orice ban cheltuit pentru educatia copiilor negri este „o jefuire a omului alb”. In 1910, segregarea era o realitate acceptata de intreaga populatie americana.
Cum s-a ajuns la o asemenea filosofie de viata? Ideile lui Darwin cu privire la selectia naturala au patruns si in domeniul social, sub denumirea de „darwinism social”. Majoritatea oamenilor aveau convingerea ca rasa alba se afla in varful piramidei raselor, in timp ce rasa neagra se afla la baza ei. Conform selectiei naturale a lui Darwin, rasa neagra nu avea nicio sansa sa egaleze vreodata calitatile rasei albe, fiind nevoita sa-si accepte inferioritatea.
Ellen White a respins categoric ideea superioritatii unei rase fatza de alta. Deficientele reale care se observau in randul persoanelor de culoare erau explicate de ea prin conditiile grele ale sclaviei si lipsa privilegiilor de care s-au bucurat albii. „Multi ar fi manifestat capacitati incontestabile daca ar fi fost binecuvantati cu ocaziile cu care au fost binecuvantati fratii lor mai favorizati, albii, dar n-au avut niciodata aceasta sansa” ( 4 )
Cu privire la inegalitatile si nedreptatile existente, ea scria ca „ar trebui sa se faca toate eforturile pentru a se inlatura aceasta nedreptate teribila care li s-a facut negrilor” ( 5 )
Miscarile pentru drepturile femeilor
America secolului al XIX-lea a fost confruntata cu o bogata activitate pentru drepturile femeilor. Pana in 1920, in ciuda tuturor incercarilor de a obtine dreptul la vot, femeile americane nu au avut acest drept. Abia in 1920 a fost introdus in Constitutia americana cel de-al 19-lea amendament care consfintea dreptul femeilor americane de a vota, devenind astfel cetateni americani cu drepturi depline. Treptat, femeile americane au primit dreptul de a intra pe piata muncii si de a beneficia de educatie la fel ca barbatii.
Care a fost pozitia lui Ellen White fatza de miscarea pentru drepturile femeilor? In conceptia sa, nu exista niciun dubiu cu privire la faptul ca Dumnezeu ii crease egali pe barbat si pe femeie. Insa nu a simtit niciodata indemnul sa se implice in miscarea pentru drepturile femeilor. A fost de acord cu obiectivele miscarii, dar nu a fost de acord cu stilul de viata al militantelor acestei miscari.
Desi a trait si a lucrat intr-o lume dominata de barbati, ea nu a ramas in umbra, ci si-a asumat un rol important, desi neoficial, in conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Atunci cand barbatii care conduceau destinele bisericii se abateau de la calea biblica, ea nu a ezitat sa-i mustre si chiar sa-i infrunte, considerand ca era datoria pe care i-a dat-o Insusi Dumnezeu.
In cadrul bisericii, Ellen White le-a incurajat pe femei sa faca lucrare de evanghelizare deoarece, scria ea, femeile „sunt la fel de necesare precum sunt barbatii pentru lucrarea care le-a fost randuita”. ( 6 )
Concluzii
Este greau sa ne imaginam cum ar fi aratat Biserica Adventista de Ziua a Saptea fara indemnurile, sfaturile, viziunile si, nu in ultimul rand, fara exemplul personal de sacrificiu al Ellenei White. Desi nu a avut niciodata o functie de conducere oficiala in biserica, amprenta pe care a lasat-o asupra miscarii advente este de necontestat.
Suntem insa martorii unui mare paradox: Aceiasi oameni care admira buna organizare a institutiilor Bisericii Adventiste, contesta tocmai persoana pe care Dumnezeu a folosit-o pentru a pune bazele acestor institutii ( in educatie, sanatate si publicatii).
Daca ar fi sa concentram in cateva cuvinte intreaga activitate a Ellenei White ( circa 70 de ani ) si influenta vietii si a scrierilor sale ( in jur de 100 000 de pagini ) asupra spiritualitatii bisericii, am putea spune: echilibru, integritate, sacrificiu, modestie, generozitate si, nu in ultimul rand, dragoste de oameni si de Dumnezeu.
Echilibru. In intreaga sa viata Ellen White a luptat impotriva tendintelor fanatice care incercau sa-si faca drum in Biserica Adventista. In toate invataturile, sfaturile si indemnurile sale exista un echilibru desavarsit, nelasand nicio sansa extremismului de orice nuanta ar fi fost el.
Integritate. Ellen White s-a opus oricaror compromisuri in legatura cu ascultarea stricta de Legea lui Dumnezeu. O dovada in acest sens sunt nenumaratele marturii personale sau generale adresate bisericii. Chiar cu riscul de a deveni nepopulara, atunci cand situatia impunea, ea mustra si taia in „carne vie” pacatul , avand mereu la indemana „sabia Duhului”, care este Cuvantul lui Dumnezeu. Insa intotdeauna stia sa lege ranile cu balsamul iubirii si al iertarii.
Sacrificiu. Este greu sa ne imaginam cum s-ar fi putut naste Biserica Adventista din cei cativa credinciosi milleriti dezamagiti, izolati si aflati la distante uneori de sute de kilometri unii fatza de altii, fara spiritul de sacrificiu al familiei White ( dar si al altor pionieri ai miscarii advente: John Andrews, Joseph Bates, Uriah Smith, etc. ). Pe ploaie, vant, viscol sau sub arsita verii, Ellen White, insotita cel mai adesea de sotul sau, James White, a strabatut mii de kilometri pentru a unui in acelasi crez un popor asteptator al revenirii lui Christos.
Modestie. Ellen White nu si-a atribuit titluri si merite si nu a pretins niciodata a fi altceva decat ceea ce a fost. Nici titlul de „profet” nu l-a pretins pentru sine. Singura sintagma folosita de ea in dreptul persoanei sale a fost aceea de „mesager al Domnului”. Si aceasta pentru ca in viziunile primite i s-a spus ca misiunea sa in Biserica lui Christos era aceea de a fi „mesagerul Domnului”.
Generozitate. Este greu de exprimat in cateva cuvinte numeroasele fapte de caritate care au caracterizat viata Ellenei White. Toate si-au avut izvorul in generozitatea sa debordanta. Grija pentru copiii orfani, pentru bolnavi, pentru nevoile misiunii si cele legate de buna functionare a institutiilor bisericii ( educatie, sanatate, publicatii ) probabil ca nu va putea fi niciodata contabilizata pe acest pamant. Cu siguranta, insa, ca cerul are un raport exact al tuturor actelor sale de caritate.
Dragoste de oameni si de Dumnezeu. De fapt, acesta este izvorul din care s-au nascut toate celelalte lucruri pe care le admiram in viata si lucrarea lui Ellen White. I-a iubit pe oameni, sacrificandu-se pentru ei; L-a iubit pe Iisus, daruindu-I intreaga sa viata.
In fond, acesta este cel mai important lucru, caci „oricine iubeste, este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu” ( 1 Ioan 4, 7 up. ). Iar „dragostea nu va pieri niciodata” ( 1 Corinteni 13, 8 pp. ).
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) E. G. White, Tragedia veacurilor, pag. 553
( 2 ) E. G. White, Patriarhi si profeti, pag. 45
( 3 ) E. G. White, Educatie, pag. 128
( 4 ) E. G. White, Scrisoarea 80a, 1895
( 5 ) E. G. White, SW, pag. 15 – The Southern Work
( 6 ) E. G. White, Evanghelizare, pag. 493
