Rugaciunea maturitatii spirituale

Rugaciunea maturitatii spirituale

 

Stiti care este ultima rugaciune consemnata pe paginile Bibliei? Probabil ca unii cunoscatori ai Scripturilor se vor gandi la ultimul verset al ultimului capitol al ultimei carti a Bibliei: Apocalipsa: „Harul Domnului Iisus Christos sa fie cu voi cu toti! Amin!” ( Apocalipsa 22,21 )

Insa aceste cuvinte nu sunt o rugaciune in adevaratul sens al cuvantului. Ultimul verset al Bibliei este cunoscutul salut apostolic, pe care-l intalnim la finalul celor mai multe epistole ale Noului Testament ( vezi 1 Timotei 6,21; 2 Timotei 4,22; Filimon 25; Tit 3,15, Evrei 13,25, etc. ). Rugaciunea presupune o adresare directa catre Divinitate, iar aceasta ultima adresare o gasim in partea a doua a penultimului verset al cartii Apocalipsa: „Vino, Doamne, Iisuse!”.

Ce scurta este aceasta ultima rugaciune consemnata pe paginile Scripturii! Doar trei cuvinte! Insa cat de incarcate de semnificatii sunt ele! Practic, rugaciunea propriu-zisa este alcatuita dintr-un singur cuvant: „Vino!” Celelalte doua cuvinte Il identifica pe destinatarul cererii: Domnul Iisus Christos.

Mai cunoasteti o alta rugaciune consemnata pe paginile Bibliei la fel de scurta, alcatuita tot din trei cuvinte? Desigur! Cine nu isi aminteste de momentele dramatice traite de ucenici, in general, dar mai ales de Petru, in special, cu ocazia umblarii pe mare a Mantuitorului? Dupa o zi incarcata de evenimente si invataturi ale Domnului, toate culminand cu prima inmultire a painilor, sperantele multimilor adunate s-au trezit brusc. Iisus era Mesia cel asteptat de care avea nevoie poporul evreu, aflat inca sub cisma dominatiei romane.

In opinia lor de nezdruncinat, Iisus trebuia intronat ca rege in Ierusalim, pentru ca apoi sa porneasca o insurectie nationala pentru eliberarea poporului si redarea demnitatii si independentei lui nationale. Aceste sperante erau tot mai aprinse si erau alimentate chiar de ucenicii lui Iisus.

Insa ce dezamagire! Vazand pericolul ca misiunea Sa sa fie deturnata de la tintele propuse in Planul de Mantuire alcatuit in sanul Dumnezeirii, Iisus ia masuri radicale: trimite multimea entuziasmata acasa, iar pe ucenici ii sileste sa urce in corabie pentru a traversa Marea Galileii inainte ca El personal sa ajunga pe tarmul opus ( vezi Matei 14, 22-34 ).

Ce a urmat, ne relateaza pe larg evanghelistii Matei, Marcu si Ioan: noapte, furtuna, corabia gata sa fie inghitita de valuri. Insa mai apriga decat furtuna de pe mare era furtuna din inimile ucenicilor: „De ce Domnul a ratat in mod voit aceasta ocazie unica de a prelua conducerea natiunii si a porni in fruntea poporului pentru a-l elibera? De ce Iisus nu a fructificat ocazia prielnica pe care a avut-o? De ce? De ce?”

     Insa deodata, cu ochii obositi de lupta cu tenebrele si valurile amenintatoare, cu inimile framantate de dilemele care nu isi gaseau rezolvare, ei zaresc un chip de om mergand pe apele agitate ale marii, in clipa in care ziua se ingana cu noaptea. Speriati, ucenicii striga: „Este o naluca!” Apoi tipa de groaza cat ii tine gura, vazand in aceasta un semn al apropierii mortii iminente.

Numai ca „naluca” aceasta li se adreseaza pe un ton mangaietor si linistitor: „Ego eimimi” – „Eu sunt; nu va temeti!” ( Matei 14, 27 ) Petru recunoaste glasul Domnului si, ca unul care avea aproape de fiecare data initiativa, Ii spune lui Iisus: „Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape!” ( vers. 28 )

Domnul ii porunceste: „Vino!”, iar Petru merge pe ape. Insa nu pentru mult timp. Dupa doar cativa pasi, luandu-si privirea de la Iisus si uitandu-se inapoi la colegii ramasi in corabie, consternati de ceea ce vedeau, Petru observa ceea ce nu vazuse pana atunci: ca „vantul era tare” si ca valurile erau mari, gata sa-l inghita.

Si atunci, simtind ca incepe sa se scufunde, Petru rosteste o alta scurta rugaciune consemnata pe paginile Bibliei: „Doamne, scapa-ma!” ( vers. 30 ). Doar trei cuvinte, insa ce incarcatura emotionala, cata disperare, cata urgenta si cata moarte sunt cuprinse in ele!

Iata doua rugaciuni la fel de scurte ( doar trei cuvinte! ), la fel de incarcate emotional si la fel de pline de semnificatii. Insa cat de diferite sunt cele doua rugaciuni! „Doamne, scapa-ma!” este strigatul omului pacatos care doreste sa fie salvat din blestemul pacatului si al mortii. „Vino, Doamne, Iisuse!” este, dimpotriva, strigatul omului care a fost deja eliberat din acest blestem si care doreste cu ardoare sa se intalneasca cu Salvatorul sau.

Cele doua rugaciuni reprezinta doua mari etape ale experientei mantuirii omului. In care dintre aceste doua etape ne aflam? Pe care dintre aceste doua rugaciuni o rostim mai des si mai cu ardoare?

Zilnic Ii cerem Domnului nostru sa ne scape de saracie, de faliment, de foamete, de cutremure, de accidente, de covid, de vrajmasi, de vecini rai, de poluare si efectele ei, de boala, de sefi rai, de razboaie, de hoti si inca de o mie de lucruri. „Doamne, scapa-ma!” Si nu e rau sa strigam la El pentru problemele, temerile si ingrijorarile noastre. Scriptura chiar ne indeamna sa facem lucrul acesta: „Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi!” ( 1 Petru 5,7 )

Insa daca toata comuniunea noastra cu Dumnezeu se rezuma doar la astfel de rugaciuni, inca suntem nematurizati din punct de vedere spiritual. Inca suntem „prunci” in credinta si avem nevoie de „laptele duhovnicesc” pentru a creste si a deveni maturi spiritual ( vezi 1 Corinteni 3, 1.2; Evrei 5, 12-14 ).

Dumnezeul nostru nu este, nu trebuie sa fie doar un serviciu 112, doar un spital de urgenta, doar un serviciu de stingere a incendiilor, doar un salvamont sau salvamar care sa ne salveze in caz de primejdie. Dumnezeul nostru este un Tata iubitor care tanjeste dupa noi, dupa comuniunea cu fiecare dintre copiii Sai.

Cand vom ajunge sa tanjim si noi dupa prezenta Sa, asa cum tanjeste El dupa prezenta si comuniunea noastra? Psalmistul David se ruga, intrebandu-L pe Dumnezeu cu un dor nespus: „Cand vei veni la mine?” ( Psalm 101, 2 up ). Noi de cate ori ne rugam in felul acesta?

„Vino, Doamne, Iisuse!” – aceasta este rugaciunea maturitatii spirituale. Cel care arde dor dupa prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu este cu adevarat pregatit sa traiasca o vesnicie alaturi de El, de sfintii ingeri si de toate fiintele neprihanite din intregul Univers.

De fapt, a-L avea pe Dumnezeu inseamna a avea totul, caci sta scris: “Voi aveti totul deplin in El” ( Coloseni 2,10 ). Sadu Sundar Singh, un indian devenit misionar crestin, se ruga adesea: “Doamne, eu nu vreau cerul; eu Te vreau pe Tine !” Daca si noi am ajuns la aceeasi concluzie, suntem pregatiti pentru cer si pentru tot ceea ce ne-a pregatit Mantuitorul.

„Amin! Vino, Doamne, Iisuse!”

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Cararile rugaciunii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free