Privire generala asupra cartilor 1 si 2 Cronici

Privire generala asupra cartilor 1 si 2 Cronici

 

Asemenea celor doua carti 1 si 2 Imparati, cartile 1 si 2 Cronici au alcatuit initial o singura lucrare, numita in ebraica „Dibre Hayyamin” ( „Evenimentele zilelor” ), cu intentia de a fi un jurnal care sa integreze evenimentele mai importante din istoria Regatului lui Iuda.

O dovada a faptului ca 1 si 2 Cronici formau initial o singura carte o reprezinta o insemnare masoretica de la finalul textului ebraic, care indica faptul ca textul din 1 Cronici 27,25 este versetul de mijloc al cartii. O alta dovada in acest sens o reprezinta opiniile unor parinti ai Bisericii ca Ieronim, Iosif si Origen, care considerau cartea Cronicilor ca fiind una singura. Talmudul, de asemenea, sustine acest lucru.

Traducatorii Septuagintei au impartit cartea in doua, cele doua parti fiind numite „paraleipomenon a si b”, insemand partea intai si a doua a lucrurilor omise. Ei au considerat cartile Cronicilor ca fiind un supliment al cartilor 1 si 2 Samuel si 1 si 2 Regi, cuprinzand anumite informatii omise in cartile mai timpurii.

Titlul „Cronici” provine de la Ieronim, care a intitulat cele doua carti „Chronicon”, considerand ca aceasta denumire oglindeste mai corect titlul ebraic al cartii. Termenul „Cronici” sau „Cartea Cronicilor” a fost folosit apoi in unele editii ale Vulgatei ( traducerea Bibliei in limba latina ).

In privinta autorului, scriitorii iudei timpurii il considera pe Ezra ca fiind autorul cartii Cronicilor. De altfel, o analiza a textului ebraic din cartile Cronicilor, Ezra si Neemia demonstreaza ca aceste carti au foarte multe puncte comune in ceea ce priveste limbajul, stilul si unele puncte de vedere. Mai mult decat atat, Cronicile se incheie cu o propozitie neterminata, dar care se continua in Ezra ( vezi 2 Cronici 36,22.23 si Ezra 1,1-3 ). Acesta ar fi un indiciu ca cele doua carti ale Cronicilor si cartea lui Ezra au alcatuit initial o singura lucrare. De altfel, in naratiunea Cronicilor si a cartii lui Ezra nu exista nicio intrerupere reala.

In cazul in care Ezra este autorul celor doua carti ale Cronicilor, inseamna ca ele au fost scrise in ultima parte a secolului al V-lea i.Chr. Exista si dovezi interne care demonstreaza ca aceste carti au fost scrise in perioada persana. Astfel, se vorbeste despre drahme sau darici ( vezi 1 Cronici 29,7 ), care au fost monede introduse de Darius I ( 522-486 i.Chr. ), iar genealogia lui David este dusa dincolo de Zorobabel ( vezi 1 Cronici 3,19-24 ), printul care s-a repatriat pe vremea lui Cirus ( 580?-530 i.Chr.).

Cartile Cronicilor par sa fie o compilatie a celor doua istorii mentionate in 1 Regi 15,31 ( „Cartea Cronicilor Imparatilor lui Israel” ) si 2 Regi14,29 ( „Cartea Cronicilor Imparatilor lui Iuda” ).

Primele noua capitole ale cartii Cronicilor cuprind tabele genealogice de la Adam pana la vremea lui David, presarate cu scurte insemnari istorice si biografice. Dupa aceste schite genealogice urmeaza o scurta naratiune cu privire la moartea lui Saul ( 1 Cronici 10 ), dupa care este prezentata istoria lui David ( 1 Cronici cap. 11-29 ) si a urmasilor lui pana la Zedechia, distrugerea Ierusalimului si plecarea in exilul babilonian.

Accentul este pus pe domnia lui David, care a reprezentat epoca de aur a istoriei lui Israel. Cu toate acestea, sunt omise numeroase evenimente din viata lui David: domnia la Hebron, adulterul cu Batseba, incercarea lui Adonia de a uzurpa tronul, revolta lui Absalom si altele.

Domnia lui Solomon este tratata mai succint decat cea a lui David, insa mai amanuntit decat orice domnie ulterioara. Un loc important in relatarea despre domnia lui Solomon il reprezinta constructia Templului. Insa in Cronici nu apar multe dintre faptele descrise in cartile Regilor: ungerea lui Solomon, casatoria lui cu fiica lui faraon, inchinarea pe inaltimi, judecata inteleapta a lui Solomon, proverbele sale, inchinarea la dumnezei straini si unele detalii despre constructia Templului.

Cronicile contin un raport al istoriei lui Iuda, nu al lui Israel. Istoria lui Israel apare doar sporadic in cartile Cronicilor si doar intamplator. Daca istoria lui Israel este aproape complet ignorata, istoria lui Iuda este prezentata pe larg, insa din perspectiva religioasa. Istoria Cronicilor arata decaderea morala a poporului si a conducatorilor lui, dar si reformele religioase facute de unii regi buni ( Ezechia, Iosafat, Iosia ).

Cartile Cronicilor pun accentul pe viata neprihanita insotita de binecuvantarea lui Dumnezeu, aratand ca viata de pacat aduce cu sine blestemul si suferinta. De aceea, autorul, inspirat de Duhul Sfant, a relatat istoria regilor din perspectiva morala, aratand ca ascultarea de Legea divina duce la prosperitate si siguranta, in timp ce pacatul si razvratirea au ca urmare pedeapsa si nesiguranta.

Astfel, ni se spune ca „Saul a murit pentru ca s-a facut vinovat de faradelege fatza de Domnul” ( 1 Cronci 10,13 ), „copiii lui Iuda au castigat biruinta pentru ca se sprijineau pe Domnul” ( 2 Cronici 13,18 ), „aceasta n-a placut Domnului care a lovit pe Israel” ( 1 Cronici 21,7 ), etc.

In cartile Cronicilor, Israelul  Regatului de Nord este privit ca o natiune apostaziata, in timp ce Iuda e tratat ca o natiune care prospera atunci cand urmeaza voia lui Dumnezeu, dar care sufera pedeapsa atunci cand Il paraseste pe Domnul.

Cartile Regilor se ocupa pe larg de domniile ultimilor patru regi ai lui Iuda si de caderea Ierusalimului, facand doar o scurta afirmatie cu privire la cauza caderii Ierusalimului: „din pricina maniei Domnului” ( 2 Regi 24,20 ). Cronicile, dimpotriva, ne ofera un raport scurt al domniei acestor ultimi patru regi, in schimb insista asupra motivelor caderii lui Iuda si al lepadarii lui de catre Dumnezeu.

O atentie deosebita este acordata profetilor si lucrarii lor de pastrare a unei spiritualitati ridicate in randul poporului si a conducatorilor lui. Sunt amintiti profetii Semaia ( vezi 2 Cronici 12,5 ), Hanani ( vezi 2 Cronici 16, 7-10 ), Iehu ( vezi 2 Cronici 19,2 ), Iahaziel ( vezi 2 Cronici 20, 14-17 ), Azaria ( vezi 2 Cronici 15,1-8 ), Eliezer ( vezi 2 Cronici 20,37 ), Zaharia ( vezi 2 Cronici 24,20 ) si Obed ( vezi 2 Cronici 28,9-11 ).

Din rolul moralizator al Cronicilor intelegem intentia autorului ca poporul sa nu repete greselile care au dus la exilul babilonian dupa intoarcerea din robie. Cronicile urmareau oprirea apostaziei poporului si repetarea istoriei sale dramatice.

Pentru realizarea Cronicilor, autorul s-a folosit de o seama de izvoare  pe care le-a avut la indemana, documente oficiale scrise de profeti si alti scriitori inspirati, cum ar fi „Cartea prorocului Natan”, „Cartea prorocului Gad” si „Cronicile imparatului David”.

Cartile Cronicilor arata spre inclinatia autorului spre detalii genealogice si statistice, oferindu-ne liste de nume cu slujbasi ai Templului si ai palatului regal, dregatorii, ofiteri de armata si altii. Toate aceste detalii confera Cronicilor autenticitate, credibilitate si acuratete istorica.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Isagogie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free