Privire generală asupra cărții 1 Samuel
Titlul cărții 1 Samuel este legat de faptul că prima ei parte este dominată de viața și slujirea lui Samuel, unul dintre cei mai mari profeți ai Vechiului Testament și ultimul judecător al poporului Israel, înainte de instaurarea regalității. Întemeietor al școlilor profeților, Samuel a avut un rol însemnat în educarea tinerei generații. El a avut, de asemenea, un rol cheie în întemeierea regatului ebraic sub domnia primului său rege, Saul.
Nu avem indicii cu privire la autorul (sau autorii) cărții, însă tradiția iudaică susține că primele 24 de capitole din 1 Samuel au fost scrise de profetul Samuel, în timp ce restul capitolelor din I Samuel și apoi întreaga carte 2 Samuel ar fi fost scrise de profeții Natan și Gat (vezi 1 Cronici 29:29).
Cele două cărți cunoscute astăzi ca 1 Samuel și 2 Samuel au fost inițial o singură carte. După ce cartea a fost împărțită în cele două cărți actuale, numele originar, Samuel, a fost dat ambelor cărți, deși numele profetului nu este amintit niciodată în cea de-a doua carte. Despre moartea lui Samuel se vorbește în 1 Samuel 25:1, iar numele lui este amintit pentru ultima dată în 1 Samuel 28:20. Deoarece în 2 Samuel numele care apare preponderent este cel al lui David, ar fi fost normal ca cea de-a doua carte a lui Samuel să poarte numele lui David, nu pe cel al lui Samuel.
Afirmația unor comentatori că Samuel ar autorul ambelor cărți este greșită. Ultima parte din 1 Samuel și întreaga carte 2 Samuel prezintă istoria poporului Israel care a urmat morții profetului. În mod evident, aceasta înseamnă că Samuel nu putea scrie și cea de-a doua carte care-i poartă numele.
Unii comentatori folosesc textul din 1 Samuel 27:6 ca o dovadă că cele două cărți datează de pe vremea celor două regate: Israel și Iuda. „Și chiar în ziua aceea, Achiș i-a dat Țiglagul (lui David n.n..). De aceea, Țiglagul a fost al împăraților lui Iuda până în ziua de azi” (1 Samuel 27:6). Dacă cele două cărți reprezintă lucrarea unui singur autor, atunci acesta ar fi trebuit să le scrie după moartea lui Saul și David.
Cartea 1 Samuel acoperă perioada de tranziție de la epoca judecătorilor la cea a regatului unit al lui Israel, ocupându-se de viața și slujirea profetului Samuel și de domnia regelui Saul. Cartea 2 Samuel se ocupă exclusiv de domnia lui David. De aceea, 1 Samuel acoperă aproximativ 100 de ani de istorie a poporului Israel (de la anul 1100 la 1011 î.Ch.), în timp ce 2 Samuel acoperă o perioadă de 40 de ani (de la anul 1011 la 971 î.Ch.)..
Perioada istorică pe care o au în vedere cele două cărți Samuel a fost caracterizată de numeroase tulburări de tranziție în toate regiunile Orientului antic. Faraonii dinastiilor a 20‑a și a 21‑a erau slabi, ca urmare Egiptul acelei perioade nu a mai avut aceeași influență în regiune. De asemenea, Asiria era extrem de slabă în acea perioadă, în timp ce influența politică a Siriei era și ea în scădere.
Migrațiile popoarelor mării și a armenilor, alături de tulburările interne, au condus la o stare de dezordine în Orientul antic timp de aproape două secole. Ca urmare a acestei conjuncturi internaționale, primii regi ai lui Israel au avut oportunitatea de a-și întări stăpânirea asupra Palestinei și asupra regatelor învecinate, fără amestecul marilor puteri din regiune: Egiptul, Asiria, Babilonul și Siria. Singurele probleme pe care le aveau primii regi ai lui Israel (Saul și David) erau legate de vrăjmășia popoarelor învecinate: filistenii, amoniții, moabiții, edomiții și amaleciții.
Însă aceste popoare au fost subjugate treptat, mai ales sub domnia lui David și a lui Solomon. În felul acesta, primii regi ai lui Israel au putut stăpâni teritorii întinse care aparținuseră Imperiului egiptean și popoarelor mesopotamiene.
Una dintre reformele importante pe care le-a făcut profetul Samuel a fost cel din domeniul educației, prin înființarea școlilor profeților. Dumnezeu dăduse instrucțiuni clare poporului Israel, prin Moise, cu privire la rolul leviților în instruirea poporului. Însă, din relatările cărții Judecătorii reiese faptul că aceștia nu și-au făcut datoria (vezi Judecătorii cap. 17 și 18 – evenimentele legate de Mica și seminția lui Dan). Așa se face că în Israel „fiecare făcea ce-i plăcea”, iar căderile în idolatrie au adus adesea asupra poporului robia și stăpânirea popoarelor vecine.
În astfel de circumstanțe, Samuel s-a dedicat reformei educației, întemeind acele școli pe care Biblia le numește „școli ale profeților”. Se numeau astfel nu pentru că ele produceau profeți, ci pentru că erau conduse de profeți. Aceste școli au funcționat la Rama (vezi 1 Samuel 19:19‑24), Ghilgal (vezi 2 Regi 4:38), Betel (vezi 2 Regi 2:3) și Ierihon (vezi 2 Regi 15:22). În aceste școli tinerii erau învățați să scrie, să citească, învățau muzică, legislație și istorie sacră, unii dintre ei ajungând în slujba regilor.
Un alt rol important pe care l-a avut Samuel a fost acela de a călăuzi poporul în întemeierea regatului unit al lui Israel. Deși nu a fost de acord cu instaurarea monarhiei în Israel, spre sfârșitul vieții Samuel a făcut demersurile necesare pentru realizarea acestei schimbări majore în poporul lui Dumnezeu. A discutat cu poporul și apoi a scris o carte despre „dreptul împăratului” pe care a pus-o înaintea Domnului (vezi 1 Samuel 10:25).
Primul împărat al lui Israel, Saul, nu a ținut cont de aceste instrucțiuni și, înconjurându-se cu o gardă înarmată puternică, s-a făcut stăpânul absolut al țării. După lepădarea lui Saul, același Samuel a fost chemat de Dumnezeu să-l ungă pe următorul rege al lui Israel în persoana lui David, din seminția lui Iuda. 2 Samuel se ocupă în exclusivitate cu domnia lui David, cu realizările și binecuvântările divine care au însoțit domnia lui.
În esență, 1 Samuel redă trecerea de la perioada judecătorilor la cea a regalității, personajul principal fiind marele profet Samuel, un om consacrat, chemat la slujire încă din copilărie, un om cu o viziune largă, căruia poporul Israel îi datorează înaltul nivel de educație care se observă până în zilele noastre.
Samuel a investit în educația copiilor și tinerilor, ridicând în felul acesta poporul pe o treaptă demnă de admirația popoarelor din jur. Ceea ce ne raportează Biblia în legătură cu înțelepciunea lui Solomon și vizita reginei din Saba este doar un exemplu de admirație a unui popor păgân față de înțelepciunea și nivelul de educație al poporului Israel. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără reforma în educație realizată de profetul Samuel.
Lori Balogh
