Privire generală asupra cărții Ezra
Cartea Ezra este o continuare a relatărilor istorice din cărțile Cronicilor. Asemenea cărților Samuel, Regi și Cronici, cărțile Ezra și Neemia au constituit un singur volum în manuscrisele ebraice. De abia în anul 1448 d.Ch., cele două cărți au fost separate. Cel care le-a dat celor două cărți canonice numele Ezra și Neemia a fost Ieronim, aceste titluri fiind păstrate până în ziua de azi.
Potrivit tradiției iudaice (Talmudul), autorul cărții Ezra este chiar preotul Ezra, despre care se crede că a scris și cărțile Cronicilor. Dovezile interne ne arată că stilul și limbajul Cronicilor și al cărții Ezra aparțin aceluiași autor. Faptul că uneori autorul cărții Ezra (ca de altfel și al cărții Neemia) folosește persoana întâi, iar alteori persoana a treia, nu dovedește existența mai multor autori ai cărții, deoarece astfel de schimbări pot fi regăsite și în literatura antică nebiblică.
Cu privire la timpul scrierii cărții avem un indiciu important în diferitele liste de preoți și leviți din Neemia 12, care au ca punct de încheiere aproximativ anul 400 î.Ch. Se pare că atât cartea Ezra, cât și cartea Neemia, au fost scrise în acea perioadă. În calitatea lui de cărturar, Ezra dorea cu ardoare să aducă în atenția poporului său scrierile sfinte.
De aceea, este firesc să credem că Ezra a făcut tot posibilul să lase un raport scris al evenimentelor din timpul său cu scopul de a instrui posteritatea. Prin formația sa de cărturar și sub inspirație divină, Ezra era cel mai în măsură să facă o selecție între rapoartele publice existente: decrete, scrisori, liste și alte surse de documentare.
Două porțiuni din cartea Ezra au fost scrise în aramaică (cap. 4:8‑6,18 și 7:12‑26), ceea ce i-a determinat pe unii cercetători să creadă că ea a fost scrisă mai târziu. Însă s-au descoperit numeroase documente aramaice în diferite părți ale Imperiului Persan de pe vremea lui Ezra și Neemia care prezintă asemănări izbitoare cu porțiunile scrise în aramaică din cartea Ezra.
Devenind limba oficială în Imperiul Persan și fiind folosită la redactarea documentelor, decretelor și dispozițiilor, aramaica era bine cunoscută de cărturarul Ezra. Aramaica era atât de răspândită pe vremea cărturarului Ezra încât era de așteptat ca orice om care știa să citească să poată citi și în aramaică. Așa se explică existența porțiunilor în aramaică din cartea Ezra, pe care autorul a considerat că nu este necesar să le traducă în ebraică.
Cartea Ezra face parte, alături de cărțile Estera și Neemia, dintre cărțile istorice din perioada postexilică, oferindu-ne informații prețioase din acea perioadă, deși ele nu redau toate evenimentele. Ezra vorbește despre reîntoarcerea iudeilor din exilul babilonian sub conducerea lui Zorobabel, despre reorganizarea serviciului jertfelor și începutul reconstruirii templului.
Aceste evenimente s-au desfășurat pe parcursul a doi ani, la începutul domniei lui Cirus, după care au urmat 13 ani de stagnare a lucrării din cauza opoziției. Apoi urmează un raport al reluării construirii templului și al finalizării lui în timpul domniei lui Darius I. Urmează 60 de ani despre care Ezra nu ne lasă niciun raport, pentru ca în anul 457 î.Ch., el să fie trimis înapoi în Iuda de împăratul Artaxerxes pentru a reorganiza statul iudeu potrivit legii mozaice. Cartea continuă cu relatarea reformelor făcute de Ezra.
După mai mult de 10 ani intră în scenă Neemia, în postura de guvernator. Evenimentele prezentate în cartea Ezra au avut loc în prima parte a perioadei Imperiului Persan, care a durat de la anul 539 î.Ch., când Cirus a cucerit Babilonul, până la moartea lui Darius al III-lea, în 330 î.Ch., când Imperiul Persan a fost înlocuit pe scena istoriei de Imperiul Grec al lui Alexandru Macedon.
Despre Cirus, întemeietorul Imperiului Persan, se știe că a fost un împărat tolerant și înțelept, care a făcut tot posibilul să reconcilieze popoarele subjugate de Babilon. El a dus o politică generoasă, îngăduindu-le iudeilor să se repatrieze și să-și reconstruiască templul. Probabil că această atitudine binevoitoare a împăraților persani s-a datorat religiei monoteiste a lui Zoroastru, care a devenit religie de stat cel puțin sub domnia lui Darius I. Religia monoteistă a lui Zoroastru a fost net superioară religiei politeiste a vechilor perși și a babilonienilor.
Este posibil ca după cucerirea Babilonului în 539 î.Ch., Cirus să-l fi cunoscut pe Daniel și, prin acesta, să fi venit în legătură cu profeția din Isaia cu privire la rolul pe care i l-a rânduit Dumnezeu în privința repatrierii iudeilor și a reconstruirii Templului din Ierusalim (vezi Isaia 44:21 – 45:13).
În cei nouă ani de domnie socotiți de la căderea Babilonului, Cirus a dus o politică de reconciliere în Imperiul Persan. Din nefericire, el și-a pierdut viața într-o campanie militară împotriva unor triburi rebele din răsăritul imperiului.
Iudeii reîntorși în Palestina au avut de întâmpinat împotrivirea unor vecini dușmănoși, fiind continuu hărțuiți, amenințați și intimidați de către samariteni. Toate aceste acțiuni dușmănoase au dus la încetinirea reconstrucției templului. După Cirus, pe tronul Imperiului Persan a urcat fiul său Cambise, care a domnit mai puțin de opt ani. El a fost favorabil iudeilor, fapt confirmat de un document iudeu găsit în Egipt, însă nu există dovezi că el i-ar fi ajutat efectiv pe iudei la rezidirea templului.
Domnia scurtă a falsului Smerdis a însemnat piedici mari puse iudeilor, având drept urmare întreruperea lucrărilor de rezidire a templului. Darius îl descrie pe falsul Smerdis ca pe un distrugător de temple, fapt care explică întârzierea lucrărilor în Palestina.
Darius cel Mare, caracterizat printr-o domnie înțeleaptă, a permis continuarea lucrărilor de rezidire a Templului, ceea ce a făcut ca în al șaselea an al domniei lui, în anul 575 î.Ch., și sub conducerea spirituală a profeților Hagai și Zaharia, templul să fie finalizat și sfințit.
Cartea Ezra este un manual de istorie sacră de mare valoare, atât prin informațiile despre istoria postexilica pe care ni le oferă, cât și prin modul în care s-au împlinit profeții din Isaia, Ieremia și Daniel (cap. 8 și 9). Cu ajutorul acestor informații au putut fi înțelese și fixate în timp profețiile referitoare la Cirus (vezi Isaia 45:1‑4), la sfârșitul perioadei de robie babiloniană (vezi Ieremia 25:11‑14), dar și cu privire la Mesia (vezi Daniel 9:24‑27), începutul judecății preadvente (Daniel cap. 8 și 9) și apariția Mișcării Advente.
Lori Balogh
