
Privire generală asupra cărții Neemia
Inițial, în manuscrisele ebraice ale Bibliei, cărțile Ezra și Neemia au alcătuit un singur volum, la fel cum s-a întâmplat și cu cărțile 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Regi și 1 și 2 Cronici. În anul 1448 d.Ch., acel singur volum a fost separat în cele două cărți canonice al căror titlu dat de Ieronim a rămas până în zilele noastre.
Talmudul (tradiția iudaică) îl consideră pe cărturarul Ezra ca fiind autorul principal al cărților Ezra și Neemia (ca de altfel și al cărților 1 și 2 Cronici). Același Talmud afirmă că Neemia doar a încheiat cartea care îi poartă numele. Dovezile interne: stilul și limbajul folosit, conduc la ideea că aceste cărți au același autor principal.
Ca și cartea Ezra, cartea Neemia este un raport istoric al perioadei post-exilice, informațiile pe care ni le oferă fiind foarte importante pentru reconstituirea istoriei poporului iudeu din acea perioadă, chiar dacă aceste informații nu sunt complete.
Evenimentele descrise în carte au avut loc în prima jumătate a perioadei Imperiului Persan, care a durat de la anul 539 î.Ch., când Babilonul a fost cucerit de forțele aliate medo-persane conduse de Cirus, până la moartea lui Darius III, în anul 330 î.Ch., când Imperiul Persan a încetat să mai existe. Începând cu acea dată, în scenă intră noul imperiu (grec) condus de Alexandru Macedon.
Neemia a fost un demnitar iudeu de la curtea împăraților persani, un om de încredere căruia i s-a încredințat funcția oficială de guvernator al Iudeii. Sub autoritatea sa, zidurile Ierusalimului au fost reconstruite, în ciuda tirului neîntrerupt de amenințări și intimidări din partea vrăjmașilor din jurul Palestinei.
Neemia a slujit în calitate de guvernator în două mandate, dovedind că este un bun conducător religios și un organizator deosebit de capabil. El a așezat o bună temelie politică, socială și morală la baza noului stat iudeu, fapt care s-a dovedit a fi de mare valoare în vremurile tulburi care au urmat.
Cartea Neemia rămâne pentru noi un exemplu instructiv și motivațional, ilustrând adevărul că doar câțiva oameni pot face lucruri mari pentru Dumnezeu și pentru poporul lor, dacă se lasă conduși de cer. Neemia este un exemplu de om temător de Dumnezeu, sincer, neînfricat și perseverent, a cărui influență s-a întins peste generații.
Lori Balogh



