Privire generală asupra cărții Estera
Titlul cărții este dat de numele personajului principal al istorisirii: Estera – probabil un nume persan, care înseamnă „stea”. Numele ebraic al Esterei era Hadasa (vezi cap. 2:7), însemnând „mirt”.
Nu cunoaștem împrejurările în care numele personajului principal a fost schimbat din Hadasa în Estera, însă este foarte probabil că schimbarea a făcut-o Mardoheu, vărul Esterei. Se pare că el i-a schimbat numele atunci când i-a poruncit acesteia să nu-și facă cunoscută naționalitatea (vezi cap. 2:10). În istorie, Estera a rămas cunoscută ca soție a împăratului persan Ahașveroș (Xerxes), care a domnit între anii 486‑465 î.Ch.
Cartea Estera are o particularitate față de toate celelalte cărți canonice: nu conține Numele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în relatarea dramatică a evenimentelor petrecute, intervenția divină este atât de vizibilă încât nimeni nu o poate nega.
Cartea redă modul în care Dumnezeu Și-a salvat poporul de la nimicire totală, folosindu-Se de o tânără excepțional de frumoasă și atrăgătoare, dar și plină de un curaj demn de admirat și de o credință fermă în Dumnezeu și în Providența Sa. Mai mult decât atât, cartea scoate în evidență rolul pe care l-au avut femeile credincioase în marele Plan de Mântuire al lui Dumnezeu.
Autorul cărții Estera este necunoscut, însă putem fi siguri ca acesta făcea parte dintre iudeii „risipiți” (vezi cap. 3:8) și nu dintre iudeii care au rămas în Palestina. Preocuparea autorului pentru acești iudei „risipiți” ne întărește convingerea că și el făcea parte din această categorie.
Autorul folosește multe cuvinte persane și dovedește o cunoaștere temeinică a obiceiurilor și a culturii persane, ceea ce este o dovadă în plus că el făcea parte dintre iudeii din diaspora.
Cunoașterea palatului regal și a regulilor și a obiceiurilor de acolo demonstrează că autorul fie era atașat curții persane din acea vreme sau puțin timp după aceea, fie a primit informații de la o altă persoană care lucra la palat.
Este posibil ca autorul cărții să fie cărturarul Ezra care, în anul al 7‑lea al lui Artaxerxes I a condus o expediție la Ierusalim. Nu putem decât presupune (neavând nicio dovadă istorică) că Ezra a slujit ca funcționar imperial, poate chiar ca jurisconsult al împăratului. Oricum, împăratul Artaxerxes a avut o deosebită încredere în el (vezi Ezra 7:25‑28).
Deoarece criza provocată de Haman a avut loc cel mai probabil în anul 474‑473 î.Ch., adică cu 16‑17 ani mai înainte de plecarea lui Ezra la Ierusalim, se poate presupune că Ezra era destul de familiarizat cu detaliile evenimentelor din cartea Estera, încât să fi scris chiar el această carte. Însă la fel de bine autorul cărții ar putea fi Neemia, un dregător la curtea persană și un bun cunoscător atât al regulilor și obiceiurilor persane, cât și al intrigilor de la curte.
A fost sugerată și varianta de autor al cărții în persoana lui Mardoheu, vărul Esterei, care, înainte de a fi investit în funcția de prim-ministru, a deținut diferite funcții mai mărunte la palat (vezi Estera 2:11,19,21‑23; 3:2‑5; 4:1,2,6; 5:13). Faptul că Mardoheu avea acces la textele oficiale ale diferitelor decrete la care se face referire în carte, precum și legătura strânsă pe care o avea cu Estera, oferindu-i informații detaliate despre ceea ce se întâmpla la palat, îl recomandă ca autor al cărții.
Numele lui Mardoheu apare pe o tăbliță cuneiformă găzduită de Muzeul din Berlin. Aici este amintit un înalt funcționar de stat de la palat pe nume Marduka sau Marduku, o transliterare babiloniană a numelui ebraic Mordecai. Acesta avea titlul de „sipir” și a servit ca sfetnic cu influență la curtea imperială de la Susa pe vremea împăratului Xerxes.
Cartea Estera a fost scrisă înainte de căderea Imperiului Persan în 331 î.Ch., probabil după moartea lui Ahașveroș (Xerxes), după anul 465 î.Ch., an în care Ahașveroș a fost asasinat de către un slujbaș imperial pe nume Artabanus. Evenimentele descrise în cartea Estera s-au petrecut pe vremea împăratului Ahașveroș, cunoscut în istorie sub numele de Xerxes (486‑465 î.Ch.), fiul lui Darius I (Histaspe sau „cel Mare”).
În ultima parte a domniei lui Darius I (Histaspe) și în anii domniei lui Xerxes, Imperiul Persan ajunsese la apogeu, fapt confirmat în primul verset al cărții Estera, unde ni se spune că imperiul se întindea din India până în nordul Etiopiei. În lungime, imperiul ajunsese să acopere circa 4800 km, iar pe lățime, între 800 și 2400 km. Susa era doar una dintre capitalele Imperiului Persan, celelalte capitale fiind Ecbatana și Persepolis.
Marea sărbătoare din anul al treilea al domniei lui Xerxes (Ahașveroș) se pare că a avut loc înainte ca el să plece în expediția militară împotriva Greciei, în timpul căreia a suferit o mare înfrângere la Salamis (480 î.Ch.). După această înfrângere, Ahașveroș s-a întors definitiv în Asia, lăsându-l pe generalul Mardonius să continue lupta cu grecii. Însă, în anul următor, și Mardonius a fost înfrânt în lupta de la Plataea, după care armata persană a părăsit Europa pentru totdeauna.
Adunarea fetelor fecioare și frumoase la Susa (cap. 2:3) a avut loc în anul 482‑481 î.Ch., înainte de plecarea lui Ahașveroș în expediția europeană. Acceptarea planului ucigaș al lui Haman de către împăratul Ahașveroș se pare că a fost pregătită de numeroasele tulburări din imperiu, precum și de loviturile continue date de flota ateniană pe țărmurile apusene ale Asiei Mici.
Nimicirea totală a iudeilor conform planului lui Haman era în totală discordanță cu atitudinea binevoitoare a împăraților persani față de iudei. Însă curajul Esterei a făcut ca poporul său să intre din nou în grația împăraților persani, pregătind calea pentru acțiunile lui Ezra și Neemia de mai târziu, mai ales pentru decretul din anul 457 î.Ch. al lui Artaxerxes I (465‑423 î.Ch.) care a permis rezidirea Ierusalimului.
Cartea Estera este citită în fiecare an încă din timpuri străvechi, în timpul celor cinci mari sărbători iudaice în fiecare sinagogă. Tocmai această ciclicitate anuală a condus la amplasarea cărții în Canonul ebraic.
Lori Balogh
