Cinci afirmatii eronate despre Legea lui Dumnezeu

Cinci afirmatii eronate despre Legea lui Dumnezeu

De la inceputul marelui razboi cosmic, izbucnit in cer si continuat pe pamant, Legea lui Dumnezeu a constituit una dintre tintele predilecte ale marelui vrajmas al binelui. Desi „mastile” sunt intr-o continua schimbare, „piesa” ramane aceeasi. Aceleasi acuzatii directe sau voalate indreptate impotriva Legii lui Dumnezeu, care au fost rostite de-a lungul mileniilor de lupta intre bine si rau, se aud si astazi: Legea este prea greu de tinut, iar Dumnezeu este prea intransigent, cerandu-ne ceva care este peste puterile noastre.

Atacul antinomianistilor impotriva Legii lui Dumnezeu imbraca forme teologice dintre cele mai diverse si avand o aparenta scripturistica. Insa daca „sapam” mai adanc in subsolul afirmatiilor care se fac ( uneori de catre teologi crestini renumiti ) impotriva perpetuitatii si valabilitatii Legii, vom observa ca acestea au la baza doar „nisip miscator”.

Voi prezenta in continuare cateva afirmatii eronate cu privire la Legea morala, care circula in mediul crestin, fara insa a dezvolta contraargumentarea ce ar necesita o lucrare mult mai ampla. Ramane un camp deschis pentru studiu pentru toti cei care doresc sa cunoasca adevarul si sa devina liberi prin cunoasterea lui.

Caci asa ne-a promis Insusi Fiul lui Dumnezeu: „Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi” ( Ioan 8, 32 ). Liberi de ratacire, liberi de minciuna, liberi in Domnul Iisus Christos, „Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14, 6 ).

     1) Decalogul, in general, si Sabatul, in special, nu sunt reconfirmate in Noul Testament.

Unii crestini antinomianisti afirma faptul ca, deoarece Decalogul si Sabatul zilei a saptea nu sunt reconfirmate in scrierile Noului Testament, Legea morala data pe Sinai nu mai este obligatorie pentru crestini, ei fiind eliberati de „jugul robiei” ( Galateni 5, 1 ). Pentru crestini ar ramane valabila doar „Legea lui Christos” ( 1 Corinteni 9, 21 ), iar „umblarea dupa lucrurile Duhului Sfant” ( Romani 8, 1 ) este suficienta in relatia cu Dumnezeu. Decalogul crestinilor nu mai este reprezentat de Cele Zece Porunci date pe Sinai, ci de cele opt sau noua Fericiri expuse de Mantuitorul in Predica de pe Munte.

La o privire superficiala, argumentul pare convingator. Insa daca privim lucrurile mai in profunzime, vom gasi fisuri serioase in acest mod de gandire. Daca am admite ideea ca Dumnezeu a dat o Lege morala in vechime, la care apoi a renuntat, caracterul Legiuitorului ar fi serios umbrit din cauza inconsecventei Sale.

Ar exista discontinuitate in desfasurarea Planului de Mantuire, intre poporul Israel si Biserica crestina nascandu-se o falie teologica de netrecut. Ar fi pusa in discutie dreptatea lui Dumnezeu, caci la judecata finala El ar judeca oamenii dupa mai multe standarde morale. De asemenea, ar fi subminata autoritatea Scripturii care afirma ca Dumnezeu este neschimbator ( vezi Maleahi 3, 6; Iacov 1, 17; Evrei 1, 12; 13, 8 ).

Era nevoie de o reconfirmare a Legii morale si a Sabatului zilei a saptea in Noul Testament, eventual insotita de tunetele de pe Sinai? Categoric nu! Si aceasta pentru ca Dumnezeu nu trebuie sa repete ceea ce El a descoperit deja cu privire la ce este bine si ce este rau. Psalmistul David afirma ca „o data a vorbit Dumnezeu si de doua ori am auzit” ( Psalmul 62, 11 ).

Da, Dumnezeu a vorbit o singura data pe Sinai, iar noi am facut cunostinta de doua ori cu vointa Sa: si evreii din Vechiul Legamant, dar si crestinii Noului Legamant. Si aceasta pentru ca „toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( Psalmul 119, 160 ).

Era nevoie de o reconfirmare a Legii morale si a Sabatului zilei a saptea in Noul Testament? Nicidecum! O lege data si promulgata ramane in vigoare atata timp cat ea nu este abrogata. Daca nu exista o abrogare explicita, acea lege ramane in vigoare fara sa fie nevoie de reconfirmarea ei repetata.

In Noul Testament nu gasim niciun indiciu in acest sens, dimpotriva avem marturia clara si fara echivoc a Mantuitorului in legatura cu Legea morala: „Sa nu credeti ca am venit sa stric ( sa abrog n.n. ) Legea si Prorocii; am venit nu sa stric ( sa abrog n.n. ), ci sa implinesc” ( Matei 5, 17 ). Noul Testament este o continuare fireasca a Vechiului Testament, intre cele doua Scripturi neexistand nicio ruptura teologica.

Cu toate acestea, in Noul Testament gasim zeci de pasaje in care Cele Zece Porunci sunt amintite ca fiind valabile pentru crestini, asa cum au fost pentru poporul evreu ( vezi Matei 4, 8-10;  5, 21. 27.28;  Matei 12, 8. 31.32;  Marcu 6, 18;  Luca 4, 16;  Romani 1, 23.25;  1 Corinteni 6, 10;  Efeseni 6, 1-3, etc. ).

     2) Vechiul Legamant s-a bazat pe Lege, Noul Legamant se bazeaza pe har.

Aceasta este o afirmatie gratuita si aberanta. Atat Vechiul cat si Noul Legamant au fost initiate de Dumnezeu, prin urmare ele sunt o manifestare a harului Sau. Daca El nu ar fi initiat legamantul, atat poporul evreu, cat si crestinii ar fi fost pierduti. Insa cadrul in care se desfasoara prevederile celor doua legaminte este dat de Legea Sa care sta la baza guvernarii lui Dumnezeu in Imparatia Sa.

Daca doua firme incheie un contract pe teritoriul unei tari, acel contract va avea la baza legile tarii respective. Intrebarea care se pune este urmatoarea: In cazul in care una dintre parti rupe contractul, se desfiinteaza si legile tarii respective? Ar fi absurd sa sustinem asa ceva. Si totusi, cand se refera la legamantul lui Dumnezeu cu omul, unii crestini antinomianisti exact acest lucru il sustin: ca Legea lui Dumnezeu, care se afla la baza guvernarii Sale in Univers, s-a desfiintat odata cu incheierea Vechiului Legamant.

In Vechiul Testament exista doua pasaje care vorbesc despre un nou legamant incheiat de Dumnezeu cu poporul Israel, deosebit de cel incheiat la muntele Sinai:

     „Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un legamant nou. Nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua in care i-am apucat de mana sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, macar ca aveam drepturi de sot asupra lor, zice Domnul. Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea inauntrul lor, o voi scrie in inima lor, iar ei vor fi poporul Meu” ( Ieremia 31, 31-33 ).

     „Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele” ( Ezechiel 26, 26.27 ).

Este evident ( si nu putea fi altfel! ) ca noul legamant initiat de Dumnezeu cu poporul Israel, care avea la baza harul Sau, nu putea fi incheiat decat in perimetrul aceleasi Legi morale care guverneaza Imparatia Sa. Legea morala este oglindirea caracterului Datatorului ei si, deoarece Dumnezeu este neschimbator, nici Legea Sa nu se poate schimba.

Da, Legamantul cel Nou este mai bun decat cel Vechi, pentru ca „este asezat pe fagaduinte mai bune” ( Evrei 8, 6 ). Nu promisiunea omului ca va asculta de cerintele legamantului, ci promisiunea lui Dumnezeu ca va imprima cerintele Legii in inima omului prin lucrarea Duhului Sau. Daca in Vechiul Legamant Legea se afla in exteriorul omului, scrisa pe table de piatra, in Noul Legamant aceeasi Lege vesnica este scrisa de Insusi Datatorul ei pe „tablele” inimii omului.

3) Legea de pe Sinai este asociata cu mania lui Dumnezeu, cu blestemul, pedeapsa si moartea.

Aceasta perceptie este falsa si arunca o umbra asupra caracterului Legiuitorului ei. Intr-adevar, prin calcarea ei Legea divina aduce drept consecinte disgratia lui Dumnezeu, blestemul, pedeapsa si, in final, moartea vesnica a celor care o calca si nu se pocaiesc de pacatele lor. Ati intalnit vreun pasaj biblic care sa afirme ca Legea lui Dumnezeu aduce blestem si moarte asupra celor care asculta de ea?

Depinde cu ce fel de ochi privim Legea lui Dumnezeu. Caci daca ochiul cu care o privesc este rau, totul va parea intunecat. „Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul va fi plin de lumina; dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau va fi plin de intuneric. Asa ca, daca lumina care este in tine este intuneric, cat de mare trebuie sa fie intunericul acesta!” ( Matei 6, 22.23 ).

De ce oare David, cel numit de Scriptura „om dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13, 14; Fapte 13, 22 ) vedea Legea lui Dumnezeu cu alti ochi? Psalmul 119 este o dovada in acest sens. David afirma ca cei care pazesc Legea sunt fericiti ( vers. 2 ) si-L lauda pe Dumnezeu prin viata lor ( vers. 7 ). El se desfateaza in Legea Domnului ( vers. 16 ), caci in ea sunt „lucruri minunate” ( vers. 18 ).

Invataturile Domnului sunt „desfatarea” sa ( vers. 24 ) si se simte mereu inviorat de ele ( vers. 25 ). Pentru psalmist, Cuvantul lui Dumnezeu este „o candela” pentru picioarele lui si „o lumina” pe cararea sa ( vers. 105 ). David este „lacom” dupa poruncile lui Dumnezeu ( vers. 131 ), caci „legea Ta este adevarul” ( vers. 142 ).

Felul in care percepem Legea lui Dumnezeu depinde de atitudinea noastra interioara fatza de vointa lui Dumnezeu. Cu Legea divina se intampla exact acelasi lucru care se intampla cu oricare dintre legile omenesti. Daca tanjim dupa siguranta si ordine pe strazile noastre, vom aprecia si respecta legile circulatiei. Daca, dimpotriva, suntem inclinati spre indisciplina si spirit de independenta, legile circulatiei ni se vor parea aspre, nedrepte si tirane. Care este „ochiul” cu care privim Legea lui Dumnezeu?

     4) Legea morala a fost desfiintata in Noul Testament, fiind inlocuita cu Legea lui Christos

In afara de implicatiile pe care le are in privinta caracterului lui Dumnezeu si a dreptatii Sale la judecata ( amintite la punctul 1 ), aceasta afirmatie este un simplu joc de cuvinte. De ce? E riscant sa afirmi, tu crestin, care te lauzi cu o moralitate inalta in lumea contemporana, ca Legea morala data pe Sinai a fost desfiintata, deoarece prin desfiintarea ei s-ar crea un vid moral. In consecinta, este nevoie de a se pune ceva in locul ei.

Ce poate suna mai frumos in urechile unui crestin antinomianist decat cunoscuta expresie folosita de apostolul Pavel „Legea lui Christos” ( Galateni 6, 2; 1 Corinteni 9, 21 )? Insa daca privim cu atentie, „Legea lui Christos” a preluat toate preceptele Legii morale de pe Sinai. In consecinta, niciun crestin devotat nu se va inchina altui Dumnezeu decat lui Iahveh, nu va face chipuri cioplite pentru a se inchina inaintea lor, nu va lua in desert Numele lui Dumnezeu, se va inchina intr-o anumita zi de odihna, isi va cinsti parintii, nu va ucide, nu va comite adulter, nu va fura, nu va minti si nu va pofti ceea ce nu ii apartine.

Se pare ca exista totusi o deosebire intre Legea data pe Sinai si „Legea lui Christos”, asa cum o inteleg crestinii antinomianisti: ziua de odihna. Asadar, majoritatea confesiunilor crestine au preluat toate preceptele morale ale Legii date la Sinai poporului Israel, mai putin Sabatul Poruncii a patra.

Se ridica in mod firesc o intrebare: Oare toata aceasta ostilitate a crestinilor antinomianisti fatza de Legea morala nu se rezuma cumva doar la Sabatul zilei a saptea? De ce se vorbeste despre desfiintarea intregii Legi din moment ce o singura porunca din cele zece ( Porunca a patra ) este incomoda si dispretuita?

Ostilitatea fatza de Porunca a patra a Decalogului este cu atat mai lipsita de sens cu cat in enuntul ei Dumnezeu Se descopera pe Sine in calitatea Sa de Creator al cerului si al pamantului. Mai mult decat atat, aceasta porunca aduce cu sine fagaduinta odihnei fizice si spirituale de care lumea agitata in care traim are atata nevoie.

„Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau. Sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o” ( Exodul 20, 8-11 ).

In enuntul Poruncii a patra din Decalog gasim motivatia pentru care, la sfarsitul lucrarii de Creatie, Dumnezeu a sfintit si binecuvantat  ziua a saptea a saptamanii: „Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor. In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea pe care o zidise si o facuse.” ( Geneza 2, 1-3 ).

Multi crestini afirma ca pasajul din Geneza 2, 1-3 nu implica o porunca clara pentru om de a tine Sabatul zilei a saptea. Sa ne intrebam insa: De ce ar fi binecuvantat si sfintit  Creatorul aceasta zi daca nu pentru om si pentru relatia pe care Creatorul a dorit sa o aiba cu el? Finalul Poruncii a patra ne explica de ce a facut Creatorul acest lucru: pentru ca noi, oamenii creati dupa chipul si asemanarea Sa, sa pazim Sabatul zilei a saptea in amintirea Creatiei.

     5) Legea morala si Sabatul zilei a saptea au fost date doar evreilor, nu tuturor oamenilor.

Aceasta este una dintre cele mai aberante afirmatii despre Legea morala, in general, si despre Sabat, in special. Nu este nici biblica, nici rationala aceasta afirmatie, caci daca ar fi adevarata, reversul medaliei ne-ar arata ca toate celelalte popoare ar fi libere sa se inchine oricarei zeitati, ar putea lua in desert Numele lui Iahveh, ar fi libere sa minta, sa ucida, sa fure, etc. De ce ar fi dat Dumnezeu, care este Creatorul tuturor oamenilor indiferent de etnia lor, o Lege morala doar evreilor, in timp ce celorlate popoare le-ar da libertatea sa calce preceptele ei?

Este adevarat ca poporul Israel a primit pe Sinai o forma scrisa a acestei Legi, insa aceasta nu inseamna ca celelalte popoare nu au avut cunostinta de principiile morale cerute de Creator. Apostolul Pavel subliniaza cu claritate acest lucru: „Cand neamurile, macar ca n-au lege ( in forma in care au primit-o evreii n.n. ), fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au lege, isi sunt singuri lege si dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Iisus Christos lucrurile ascunse ale oamenilor” ( Romani 2, 14-16 ).

Referindu-se la Sabatul Poruncii a patra, Mantuitorul a afirmat: „Sabatul a fost facut pentru om, nu omul pentru Sabat” ( Marcu 2, 27 ). Daca Sabatul ar fi fost destinat doar evreilor, Iisus ar fi formulat altfel afirmatia Sa. In alte imprejurari Iisus S-a referit explicit la evrei, asa cum este cazul discutiei pe care a avut-o cu femeia din Samaria, cand El a afirmat: „Mantuirea vine de la iudei” ( Ioan 4, 22 ).

Daca aceasta ar fi fost intentia Sa, El S-ar fi exprimat la fel si in privinta Sabatului: „Sabatul a fost facut pentru evrei, nu evreii pentru Sabat”. Insa El nu a sustinut asa ceva, pentru ca El, care este Adevarul, nu putea afirma ceva care sa intre in contradictie cu Scriptura. Mai mult decat atat, afirmatia lui Iisus este in deplina concordanta cu raportul Creatiei din Geneza ( vezi Geneza 2, 1-3 ).

Cand Creatorul a instituit Sabatul zilei a saptea, El nu l-a instituit pentru Sine, ci pentru om, asa cum afirma Insusi Domnul Christos in Evanghelii. Binecuvantarea si sfintirea acestei zile, care implica  punerea deoparte a acestui timp pentru un scop sfant ( cultivarea relatiei dintre Creator si om ), nu ar avea niciun sens daca Sabatul nu ar fi fost dat omului. Omul era cel care trebuia sa sfinteasca aceasta zi ca un memorial al Creatiei, pentru ca apoi sa primeasca binecuvantarile promise de Creator.

Cati evrei existau in Eden cand Creatorul a binecuvantat si sfintit a saptea zi a saptamanii pentru odihna si inchinare? Niciunul! Primul evreu amintit pe paginile Scripturii este Avraam, stramosul poporului Israel ( vezi Geneza 14, 13 – „Avram Evreul” ). Pana la el nu putem vorbi de existenta poporului Israel. Cu toate acestea, Biblia ne ofera nenumarate dovezi ca Legea morala a fost cunoscuta de cei care au trait inainte de darea Legii pe Sinai si inainte de Avraam.

Notiunile de „pacat”, „neprihanire”, „dreptate”, „judecata”, „bine”, „rau”, „pedeapsa” si altele pe care le regasim pe paginile Genezei nu ar avea niciun sens daca Legea morala nu ar fi fost cunoscuta de oamenii care au trait inainte de Sinai, chiar daca ea nu era cunoscuta in forma scrisa in care le-a fost incredintata evreilor.

De altfel, despre Avraam Dumnezeu afirma ca „ a ascultat de porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduielile Mele si legile Mele” ( Geneza 26, 5 ) si „Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facand ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa implineasca fatza de Avraam ce i-a fagaduit” ( Geneza 18, 19 ).

Faptul ca Dumnezeu aminteste in dreptul lui Avraam, cu cateva sute de ani inainte de Sinai, ( inainte de darea Legii lui Dumnezeu in forma scrisa ), de „Calea Domnului” dovedeste faptul ca Legea morala, inclusiv Sabatul Poruncii a patra erau cunoscute de copiii credinciosi ai lui Dumnezeu.

Asadar, afirmatia potrivit careia Legea morala si Sabatul au fost date doar evreilor este o eroare majora si primejdioasa pentru cei care o sustin. Dumnezeu este Tatal si Creatorul tuturor oamenilor, nu doar al evreilor. Prin urmare, standardul moral, care este o reflectare a caracterului Sau sfant, este un etalon pentru toti oamenii, fie evrei, fie neevrei.

Iata ce se afirma in catehismul ortodox cu privire la Decalog:

    “Decalogul este cea dintai lege scrisa a Vechiului Testament si, totodata, cea mai inalta lege morala data pana la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea ramane valabila pentru toate timpurile, fiindca cele 10 porunci sunt poruncile legii firesti, pe care Dumnezeu le aduce la cunostinta credinciosilor intr-un chip mai limpede si mai hotarat. “ (Catehismul ortodox, cap. 20 .Disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/legea_morala_-c298-p33-new.html )

Lori Balogh