Cinci afirmații eronate despre Legea lui Dumnezeu
De la începutul marelui război cosmic, izbucnit în cer și continuat pe pământ, Legea lui Dumnezeu a constituit una dintre țintele predilecte ale marelui vrăjmaș al binelui. Deși „măștile” sunt într-o continuă schimbare, „piesa” rămâne aceeași. Aceleași acuzații directe sau voalate îndreptate împotriva Legii lui Dumnezeu, care au fost rostite de-a lungul mileniilor de luptă între bine și rău, se aud și astăzi: Legea este prea greu de ținut, iar Dumnezeu este prea intransigent, cerându-ne ceva care este peste puterile noastre.
Atacul antinomianiștilor împotriva Legii lui Dumnezeu îmbrăcă forme teologice dintre cele mai diverse și având o aparență biblică. Însă dacă „săpăm” mai adânc în subsolul afirmațiilor care se fac (uneori de către teologi creștini renumiți) împotriva perpetuității și valabilității Legii, vom observa că acestea au la baza doar „nisip mișcător”.
Voi prezenta în continuare câteva afirmații eronate cu privire la Legea morală, care circulă în mediul creștin, fără însă a dezvolta contraargumentarea ce ar necesita o lucrare mult mai amplă. Rămâne un câmp deschis pentru studiu pentru toți cei care doresc să cunoască adevărul și să devină liberi prin cunoașterea lui.
Căci așa ne-a promis Însuși Fiul lui Dumnezeu: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8,32). Liberi de rătăcire, liberi de minciună, liberi în Domnul Iisus Christos, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
1) Decalogul, în general, și Sabatul, în special, nu sunt reconfirmate în Noul Testament.
Unii creștini antinomianiști afirmă faptul că, deoarece Decalogul și Sabatul zilei a șaptea nu sunt reconfirmate în scrierile Noului Testament, Legea morală dată pe Sinai nu mai este obligatorie pentru creștini, ei fiind eliberați de „jugul robiei” (Galateni 5,1). Pentru creștini ar rămâne valabilă doar „Legea lui Christos” (1 Corinteni 9,21), iar „umblarea după lucrurile Duhului Sfânt” (Romani 8,1) este suficientă în relația cu Dumnezeu. Decalogul creștinilor nu mai este reprezentat de Cele Zece Porunci date pe Sinai, ci de cele opt sau nouă „Fericiri” expuse de Mântuitorul în Predica de pe Munte.
La o privire superficială, argumentul pare convingător. Însă dacă privim lucrurile mai în profunzime, vom găsi fisuri serioase în acest mod de gândire. Dacă am admite ideea că Dumnezeu a dat o Lege morală în vechime, la care apoi a renunțat, caracterul Legiuitorului ar fi serios umbrit din cauza inconsecvenței Sale.
Ar exista discontinuitate în desfășurarea Planului de Mântuire, între poporul Israel și Biserica creștină născându-se o falie teologică de netrecut. Ar fi pusă în discuție dreptatea lui Dumnezeu, căci la judecata finală El ar judeca oamenii după mai multe standarde morale. De asemenea, ar fi subminată autoritatea Scripturii care afirmă că Dumnezeu este neschimbător (vezi Maleahi 3,6; Iacov 1,17; Evrei 1,12; 13, 8).
Era nevoie de o reconfirmare a Legii morale și a Sabatului zilei a șaptea în Noul Testament, eventual însoțită de tunetele de pe Sinai? Categoric nu! Și aceasta pentru că Dumnezeu nu trebuie să repete ceea ce El a descoperit deja cu privire la ce este bine și ce este rău. Psalmistul David afirmă că „o dată a vorbit Dumnezeu și de două ori am auzit” (Psalmul 62,11).
Da, Dumnezeu a vorbit o singură dată pe Sinai, iar noi am făcut cunoștință de două ori cu voința Sa: și evreii din Vechiul Legământ, dar și creștinii Noului Legământ. Și aceasta pentru că „toate legile Tale cele drepte sunt veșnice” (Psalmul 119,160).
Era nevoie de o reconfirmare a Legii morale și a Sabatului zilei a șaptea în Noul Testament? Nicidecum! O lege dată și promulgată rămâne în vigoare atâta timp cât ea nu este abrogată. Dacă nu există o abrogare explicită, acea lege rămâne în vigoare fără să fie nevoie de reconfirmarea ei repetată.
În Noul Testament nu găsim niciun indiciu în acest sens, dimpotrivă avem mărturia clară și fără echivoc a Mântuitorului în legătură cu Legea morală: „Să nu credeți că am venit să stric (să abrog n.n.) Legea și Prorocii; am venit nu să stric (să abrog n.n.), ci să împlinesc” (Matei 5,17). Noul Testament este o continuare firească a Vechiului Testament, între cele două Scripturi neexistând nicio ruptură teologică.
Cu toate acestea, în Noul Testament găsim zeci de pasaje în care Cele Zece Porunci sunt amintite ca fiind valabile pentru creștini, așa cum au fost pentru poporul evreu (vezi Matei 4,8‑10; 5,21. 27.28; Matei 12,8.31.32; Marcu 6,18; Luca 4,16; Romani 1,23.25; 1 Corinteni 6,10; Efeseni 6,1‑3, etc.).
2) Vechiul Legământ s-a bazat pe Lege, Noul Legământ se bazează pe har.
Aceasta este o afirmație gratuită și aberantă. Atât Vechiul cât și Noul Legământ au fost inițiate de Dumnezeu, prin urmare ele sunt o manifestare a harului Său. Dacă El nu ar fi inițiat legământul, atât poporul evreu, cât și creștinii ar fi fost pierduți. Însă cadrul în care se desfășoară prevederile celor două legăminte este dat de Legea Sa care stă la baza guvernării lui Dumnezeu în Împărăția Sa.
Dacă două firme încheie un contract pe teritoriul unei țări, acel contract va avea la bază legile țării respective. Întrebarea care se pune este următoarea: În cazul în care una dintre părți rupe contractul, se desființează și legile țării respective? Ar fi absurd să susținem așa ceva. Și totuși, când se referă la legământul lui Dumnezeu cu omul, unii creștini antinomianiști exact acest lucru îl susțin: ca Legea lui Dumnezeu, care se află la baza guvernării Sale în Univers, s-a desființat odată cu încheierea Vechiului Legământ.
În Vechiul Testament există două pasaje care vorbesc despre un nou legământ încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel, deosebit de cel încheiat la muntele Sinai:
„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua în care i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ieremia 31,31‑33).
„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechiel 26,26.27).
Este evident (și nu putea fi altfel!) că Noul Legământ inițiat de Dumnezeu cu poporul Israel, care avea la bază harul Său, nu putea fi încheiat decât în perimetrul aceleași Legi morale care guvernează Împărăția Sa. Legea morală este oglindirea caracterului Dătătorului ei și, deoarece Dumnezeu este neschimbător, nici Legea Sa nu se poate schimba.
Da, Legământul cel Nou este mai bun decât cel vechi, pentru că „este așezat pe făgăduințe mai bune” (Evrei 8,6). Nu promisiunea omului că va asculta de cerințele legământului, ci promisiunea lui Dumnezeu că va imprima cerințele Legii în inima omului prin lucrarea Duhului Său. Dacă în Vechiul Legământ Legea se afla în exteriorul omului, scrisă pe table de piatră, în Noul Legământ aceeași Lege veșnică este scrisă de Însuși Dătătorul ei pe „tablele” inimii omului.
3) Legea de pe Sinai este asociată cu mânia lui Dumnezeu, cu blestemul, pedeapsa și moartea.
Această percepție este falsă și aruncă o umbră asupra caracterului Legiuitorului ei. Într-adevăr, prin călcarea ei Legea divină aduce drept consecințe disgrația lui Dumnezeu, blestemul, pedeapsa și, în final, moartea veșnică a celor care o calcă și nu se pocăiesc de păcatele lor. Ați întâlnit vreun pasaj biblic care să afirme că Legea lui Dumnezeu aduce blestem și moarte asupra celor care ascultă de ea?
Depinde cu ce fel de ochi privim Legea lui Dumnezeu. Căci dacă ochiul cu care o privesc este rău, totul va părea întunecat. „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6,22.23).
De ce oare David, cel numit de Scriptură „om după inima lui Dumnezeu” (vezi 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22) vedea Legea lui Dumnezeu cu alți ochi? Psalmul 119 este o dovadă în acest sens. David afirmă că cei care păzesc Legea sunt fericiți (vers.2) și-L laudă pe Dumnezeu prin viața lor (vers.7). El se desfată în Legea Domnului (vers.16), căci în ea sunt „lucruri minunate” (vers.18).
Învățăturile Domnului sunt „desfătarea” sa (vers.24) și se simte mereu înviorat de ele (vers. 25). Pentru psalmist, Cuvântul lui Dumnezeu este „o candelă” pentru picioarele lui și „o lumină” pe cărarea sa (vers.105). David este „lacom” după poruncile lui Dumnezeu (vers.131), căci „legea Ta este adevărul” (vers.142).
Felul în care percepem Legea lui Dumnezeu depinde de atitudinea noastră interioară față de voința lui Dumnezeu. Cu Legea divină se întâmplă exact același lucru care se întâmplă cu oricare dintre legile omenești. Dacă tânjim după siguranță și ordine pe străzile noastre, vom aprecia și respecta legile circulației. Dacă, dimpotrivă, suntem înclinați spre indisciplină și spirit de independență, legile circulației ni se vor părea aspre, nedrepte și tirane. Care este „ochiul” cu care privim Legea lui Dumnezeu?
4) Legea morală a fost desființată în Noul Testament, fiind înlocuită cu Legea lui Christos
În afară de implicațiile pe care le are în privința caracterului lui Dumnezeu și a dreptății Sale la judecată (amintite la punctul 1), această afirmație este un simplu joc de cuvinte. De ce? E riscant să afirmi, tu creștin, care te lauzi cu o moralitate înaltă în lumea contemporană, că Legea morală dată pe Sinai a fost desființată, deoarece prin desființarea ei s-ar crea un vid moral. În consecință, este nevoie de a se pune ceva în locul ei.
Ce poate suna mai frumos în urechile unui creștin antinomianist decât cunoscuta expresie folosită de apostolul Pavel „Legea lui Christos” (vezi Galateni 6,2; 1 Corinteni 9,21)? Însă dacă privim cu atenție, „Legea lui Christos” a preluat toate preceptele Legii morale de pe Sinai. În consecință, niciun creștin devotat nu se va închina altui Dumnezeu decât lui Iahveh, nu va face chipuri cioplite pentru a se închina înaintea lor, nu va lua în deșert Numele lui Dumnezeu, se va închina într-o anumită zi de odihnă, își va cinsti părinții, nu va ucide, nu va comite adulter, nu va fura, nu vă minți și nu va pofti ceea ce nu îi aparține.
Se pare că există totuși o deosebire între Legea dată pe Sinai și „Legea lui Christos”, așa cum o înțeleg creștinii antinomianiști: ziua de odihnă. Așadar, majoritatea confesiunilor creștine au preluat toate preceptele morale ale Legii date la Sinai poporului Israel, mai puțin Sabatul Poruncii a patra.
Se ridică în mod firesc o întrebare: Oare toată această ostilitate a creștinilor antinomianiști față de Legea morală nu se rezumă cumva doar la Sabatul zilei a șaptea? De ce se vorbește despre desființarea întregii Legi din moment ce o singură poruncă dintre cele zece (Porunca a patra) este incomodă și disprețuită?
Ostilitatea față de Porunca a patra a Decalogului este cu atât mai lipsită de sens cu cât în enunțul ei Dumnezeu Se descoperă pe Sine în calitatea Sa de Creator al cerului și al pământului. Mai mult decât atât, această poruncă aduce cu sine făgăduința odihnei fizice și spirituale de care lumea agitată în care trăim are atâta nevoie.
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20,8‑11).
În enunțul Poruncii a patra din Decalog găsim motivația pentru care, la sfârșitul lucrării de Creație, Dumnezeu a sfințit și binecuvântat ziua a șaptea a săptămânii: „Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2,1‑3).
Mulți creștini afirmă ca pasajul din Geneza 2,1‑3 nu implică o poruncă clară pentru om de a ține Sabatul zilei a șaptea. Să ne întrebăm însă: De ce ar fi binecuvântat și sfințit Creatorul această zi dacă nu pentru om și pentru relația pe care Creatorul a dorit să o aibă cu el? Finalul Poruncii a patra ne explică de ce a făcut Creatorul acest lucru: pentru ca noi, oamenii creați după chipul și asemănarea Sa, să păzim Sabatul zilei a șaptea în amintirea Creației.
5) Legea morală și Sabatul zilei a șaptea au fost date doar evreilor, nu tuturor oamenilor.
Aceasta este una dintre cele mai aberante afirmații despre Legea morală, în general, și despre Sabat, în special. Nu este nici biblică, nici rațională această afirmație, căci dacă ar fi adevărată, reversul medaliei ne-ar arăta că toate celelalte popoare ar fi libere să se închine oricărei zeități, ar putea lua în deșert Numele lui Iahveh, ar fi libere să mintă, să ucidă, să fure, etc. De ce ar fi dat Dumnezeu, care este Creatorul tuturor oamenilor indiferent de etnia lor, o Lege morală doar evreilor, în timp ce celorlalte popoare le-ar da libertatea să calce preceptele ei?
Este adevărat că poporul Israel a primit pe Sinai o formă scrisă a acestei Legi, însă aceasta nu înseamnă că celelalte popoare nu au avut cunoștință de principiile morale cerute de Creator. Apostolul Pavel subliniază cu claritate acest lucru: „Când neamurile, măcar că n-au lege (în forma în care au primit-o evreii n.n. ), fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au lege, își sunt singuri lege și dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele. Și faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Iisus Christos lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2,14‑16).
Referindu-se la Sabatul Poruncii a patra, Mântuitorul a afirmat: „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat” (Marcu 2,27). Dacă Sabatul ar fi fost destinat doar evreilor, Iisus ar fi formulat altfel afirmația Sa. În alte împrejurări Iisus S-a referit explicit la evrei, așa cum este cazul discuției pe care a avut-o cu femeia din Samaria, când El a afirmat: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4,22).
Dacă aceasta ar fi fost intenția Sa, El S-ar fi exprimat la fel și în privința Sabatului: „Sabatul a fost făcut pentru evrei, nu evreii pentru Sabat”. Însă El nu a susținut așa ceva, pentru că El, care este Adevărul, nu putea afirma ceva care să intre în contradicție cu Scriptura. Mai mult decât atât, afirmația lui Iisus este în deplină concordanță cu raportul Creației din Geneza (vezi Geneza 2,1‑3).
Când Creatorul a instituit Sabatul zilei a șaptea, El nu l-a instituit pentru Sine, ci pentru om, așa cum afirmă Însuși Domnul Christos în Evanghelii. Binecuvântarea și sfințirea acestei zile, care implică punerea deoparte a acestui timp pentru un scop sfânt (cultivarea relației dintre Creator și om), nu ar avea niciun sens dacă Sabatul nu ar fi fost dat omului. Omul era cel care trebuia să sfințească această zi ca un memorial al Creației, pentru ca apoi să primească binecuvântările promise de Creator.
Câți evrei existau în Eden când Creatorul a binecuvântat și sfințit a șaptea zi a săptămânii pentru odihnă și închinare? Niciunul! Primul evreu amintit pe paginile Scripturii este Avraam, strămoșul poporului Israel (vezi Geneza 14,13 – „Avram Evreul”). Până la el nu putem vorbi de existența poporului Israel. Cu toate acestea, Biblia ne oferă nenumărate dovezi că Legea morală a fost cunoscută de cei care au trăit înainte de darea Legii pe Sinai și înainte de Avraam.
Noțiunile de „păcat”, „neprihănire”, „dreptate”, „judecată”, „bine”, „rău”, „pedeapsă” și altele, pe care le regăsim pe paginile Genezei, nu ar avea niciun sens dacă Legea morală nu ar fi fost cunoscută de oamenii care au trăit înainte de Sinai, chiar dacă ea nu era cunoscută în forma scrisă în care le-a fost încredințată evreilor.
De altfel, despre Avraam Dumnezeu afirmă că „a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduielile Mele și legile Mele” (Geneza 26,5) și „Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru că astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18,19).
Faptul că Dumnezeu amintește în dreptul lui Avraam, cu câteva sute de ani înainte de Sinai, (înainte de darea Legii lui Dumnezeu în formă scrisă), de „Calea Domnului” dovedește faptul că Legea morală, inclusiv Sabatul Poruncii a patra erau cunoscute de copiii credincioși ai lui Dumnezeu.
Așadar, afirmația potrivit căreia Legea morală și Sabatul au fost date doar evreilor este o eroare majoră și primejdioasă pentru cei care o susțin. Dumnezeu este Tatăl și Creatorul tuturor oamenilor, nu doar al evreilor. Prin urmare, standardul moral, care este o reflectare a caracterului Său sfânt, este un etalon pentru toți oamenii, fie evrei, fie neevrei.
Iată ce se afirmă în catehismul ortodox cu privire la Decalog:
„Decalogul este cea dintâi lege scrisă a Vechiului Testament și, totodată, cea mai înaltă lege morală dată până la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea rămâne valabilă pentru toate timpurile, fiindcă cele 10 porunci sunt poruncile legii firești, pe care Dumnezeu le aduce la cunoștința credincioșilor într-un chip mai limpede și mai hotărât.” (Catehismul ortodox, cap. 20. Disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/legea_morala_-c298-p33-new.html)
Lori Balogh
Versetul din Matei 5:17 este interpretat în mod gresit, ca și cu DOMNUL JESHUA ar fi împlinit TORA și nu mai este nevoie de respectarea PORUNCILOR ,ουκήλθον
καταλύσαι αλλά ΠΛΗΡΏΣΑΙ , CUVANTUL PLEROSAI înseamnă completare desăvârșire deci DOMNUL AVEA DREPTUL ACESTA , EL FIIND CEL O PROMULGASE , prin citirea mai departe a versetelor vedem ca EL a ridicat mai suc ștacheta „ati auzit ce s-a zis în vechime dar EU va zic” ce era mai ușor , de a te abține de a comite adulter sau a nu pofti o femeie ???.Este imposibil pentru omul carnal sa facă fata cerințelor TOREI , DE ACEEA SE CEREA MOARTEA CELOR CARE O INCALCAU , NU ESTE DECAT O CALE: PRIN TORA AM MURIT FATA DE TORA -Gal.2:19,Rom.7:4,8:1-4. CU ALTE CUVINTE CERINTA LEGII(TOREI) ESTE DOAR PENTRU CEI INVIATI(SPIRITUALI) PRIN HAMASHIAH ,CEL SPIRITUAL VA IMPLINI CERINTELE TOREI PRIN RUACH HAKODESH -DUHUL SFANT. „GANDIREA CARNII ESTE DUSMANA IMPOTRIVA LUI ELOHIM , PENTRU CA NU SE SUPUNE TOREI LUI ELOHIM; PENTRU CA NICI NU POATE”-Rom.8:7. CREDINCIOSUL ADEVARAT NU-SI PUNE PROBLEMA TINERII SAU NETINERII PORUNCILOR TOREI CI ZICE: TORA DOMNULUI ESTE PERFECTA , INVIORAND SUFLETUL(INOIT). NARTURIA DOMNULUI ESTE SIGURA , FACAND INTELEPT PE CEL SIMPLU – Ps.19:7-11, 119:129-133. DOAR O INIMA(MINTE) SINCERA SI SMERITA VA PRIMI HARUL INTELEGERII CUVANTULUI DOMNULUI.
FITI BINECUVANTATI !!!