Alfa și Omega ereziilor în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
„Drept răspuns Iisus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva! Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: „Eu sunt Christosul!” Și vor înșela pe mulți.”
„Se vor scula mulți proroci mincinoși și vor înșela pe mulți.”
„Căci se vor scula Christosi mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.”
Matei 24:4,5,11,24
Împrejurarea în care Mântuitorul a rostit aceste avertismente solemne este binecunoscută. Uimiți de afirmația Domnului cu privire la distrugerea Templului – pe care ucenicii nu și-o puteau imagina decât în contextul sfârșitului lumii – ei L-au întrebat în legătură cu timpul în care se vor întâmpla aceste lucruri și care vor fi semnele care vor anunța distrugerea Ierusalimului și a Templului, precum și apropierea revenirii Sale.
Răspunsul lui Iisus începe oarecum neașteptat pentru ucenicii dornici să primească un răspuns pertinent la întrebările lor: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva!” (Matei 24:4). Cine ar fi putut să-i înșele pe urmașii Săi, chiar și pe cei aleși și bine înrădăcinați în adevăr?
Domnul îi identifică pe înșelătorii Bisericii Sale: „Christosii mincinoși și prorocii mincinoși.” Cu alte cuvinte, de-a lungul istoriei creștinismului, biserica urma să fie confruntată deseori cu schisme provocate de acești așa-ziși reformatori și întemeietori de noi confesiuni, credințe, denominațiuni, grupări și secte, care vor rupe din trupul Bisericii Sale, uneori chiar și pe cei mai străluciți și influenți membri ai săi.
În cele ce urmează mă voi referi la una dintre crizele majore prin care a trecut Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la începutul secolului al XX-lea, criza pe care Ellen G. White a numit-o „alfa ereziilor mortale” (1). Această criză majoră din sânul Bisericii Adventiste a fost în legătură cu învățăturile propovăduite de unul dintre cei mai iluștri și influenți reprezentanți ai bisericii din acea vreme: Dr. John Harvey Kellogg.
O mare parte dintre aceste idei străine de crezul creștin, în general, și de cel al Bisericii Adventiste, în special, au fost expuse de Dr. Kellogg în cartea sa „The Living Temple” („Templul viu”), scrisă în anul 1903, la un an după incendiul care a distrus Sanatoriul din Battle Creek.
Iată ce scrie Ellen G. White în legătură cu unele învățături pe care Dr. Kellogg le-a publicat în cartea „Templul viu”: „În cartea „Templul viu” este prezentată Alfa ereziilor mortale. Va urma Omega, iar aceasta va fi primită de cei care nu sunt binevoitori să ia aminte la avertismentul dat de Dumnezeu” (2).
Cine a fost acest Dr. Kellogg și care au fost ideile atât de controversate pe care le-a prezentat în cartea sa „Templul viu”? Cât de primejdioase pentru sănătatea doctrinară a bisericii au fost aceste idei, încât Ellen G. White le-a numit „alfa ereziilor mortale”? Probabil că cea mai neutră sursă de informații cu privire la Dr. Kellogg și lucrarea sa este Wikipedia. Iată ce aflăm despre subiectul în discuție:
„John Harvey Kellogg a fost un medic american, nutriționist, inventator, activist pentru sănătate, eugenist (voi reveni asupra acestor preocupări mai târziu) și om de afaceri. A fost doctorul Sanatoriului Battle Creek din Battle Creek, Michigan. Sanatoriul a fost fondat de membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.”
Din aceeași sursă mai aflăm că Dr. Kellogg a trăit între anii 1852‑1943, că este inventatorul cerealelor Corn Flakes, care au marcat o schimbare majoră în dieta omenirii, și că a scris numeroase cărți apreciate în societatea americană și nu numai. Dintre numeroasele titluri de carte care poartă semnătura Dr. Kellogg, iată doar câteva: „Misionarul medical”, „Igiena colonului”, „Neurastenia”, „Arta masajului”, „Hidroterapie rațională”, „Dieta naturală a omului” și, bineînțeles, „Templul viu” – cartea în care a introdus propriile concepții despre personalitatea și natura Dumnezeirii.
Tot din Wikipedia aflăm că în Sanatoriul Battle Creek Dr. Kellogg a combinat conceptul de spital cu cel de hotel de lux, tratându-i deopotrivă pe cei bogați, dar și pe săracii care nu erau primiți în alte spitale. Dr. Kellogg a condus sanatoriul până la moartea sa în 1943 și a promovat teoria germenilor care provoacă bolile umane, gândind mult înaintea timpului său.
În sanatoriul său, bolnavii erau tratați holistic, promovându-se vegetarianismul, exercițiul fizic, masajul, băile de soare, hidroterapia și abstinența de la consumul de alcool și tutun. Neînțelegerile cu alți membri ai bisericii au condus la o schismă majoră în interiorul denominațiunii, fiind înlăturat din Biserica Adventistă în anul 1907.
Mă opresc pentru moment din seria afirmațiilor oferite de Wikipedia cu privire la personalitatea marcantă a Dr. Kellogg, pentru a înțelege în ce a constat schisma majoră provocată în sânul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de ideile sale.
Deja cu mulți ani înainte de a scrie cartea „Templul viu” în 1903, Dr. Kellogg începuse să aibă niște concepții ciudate despre Dumnezeire, concepții pe care le-a împărtășit celor apropiați, între aceștia numărându-se și soții White, James și Ellen. El începuse să creadă că Dumnezeu, departe de a fi un Dumnezeu personal și distinct de Creația Sa, putea fi găsit în toate elementele naturii: frunze, flori, copaci, insecte, animale și oameni. Chiar și în oamenii păcătoși!
În concepția lui, Dumnezeu nu era o Persoană, ci doar o forță care susține viața – o idee regăsită și în filozofia New Age. Problema a fost aceea că Dr. Kellogg nu a ținut doar pentru sine aceasta „nouă lumină” despre Dumnezeire, ci a încercat să o popularizeze în rândurile membrilor Bisericii Adventiste și nu numai, folosindu-se de poziția și influența pe care le avea în biserică și societate.
Chiar înainte de moartea lui James White în 1881, unul dintre liderii co-fondatori ai Bisericii Adventiste, Dr. Kellogg a stat de vorbă cu soții White și le-a împărtășit această nouă viziune a sa despre natura Dumnezeirii. Iată ce scrie Herbert E. Douglass despre acest dialog: „Înainte de moartea lui James White în 1881, J. H. Kellogg le-a împărtășit soților White unele teorii ale unei noi lumini cu privire la înțelegerea Dumnezeirii. Ellen White a răspuns clar că ea întâlnise aceste idei înainte și că el nu ar trebui niciodată să învețe astfel de teorii în instituțiile noastre” (ale Bisericii Adventiste n.n.) (3).
Câțiva ani mai târziu, după Conferința Generală de la Minneapolis din 1888, mai exact în 1890, însuși E. J. Waggoner, care împreună cu A. T. Jones ținuseră o serie de prelegeri pe tema îndreptățirii prin credință în cadrul sesiunii Conferinței Generale, a îmbrățișat aceleași idei panteiste cu privire la Dumnezeire.
În ciuda avertismentelor date de Ellen G. White, în 1897 Dr. Kellogg și-a împărtășit noile sale convingeri la Conferința Generală, acestea fiind bine primite de mulți păstori ai bisericii. Adesea puteau fi auzite aprecieri de genul: „Ce gând frumos este acesta că Dumnezeul cel Atotputernic, care ține întregul Univers sub comanda Sa, să fie în noi!” (4).
În timpul sesiunii Conferinței Generale din 1899, Dr. Kellogg a prezentat din nou aceleași idei panteiste, susținând cu convingere că „Dumnezeu este în toate lucrurile.” În acea perioadă Ellen G. White se afla în Australia, însă a fost informată pe calea unei revelații speciale primite de la Dumnezeu cu privire la ceea ce se întâmpla la Battle Creek. Cu câteva săptămâni înainte de începerea lucrărilor, ea a scris câteva scrisori adresate conducerii bisericii, scrisori care au ajuns la destinație cu foarte puțin timp înainte de deschiderea sesiunii Conferinței Generale.
În prima scrisoare, intitulată „Adevărata relație dintre Dumnezeu și natură”, Ellen G. White scria: „Natura nu este Dumnezeu și niciodată nu a fost Dumnezeu… Ca și lucrare a Sa, natura poartă mărturia puterii Sale… Trebuie să fim foarte atenți la acest lucru, căci în înțelepciunea lor omenească, înțelepții lumii, necunoscându-L pe Dumnezeu, vor zeifica în mod nebunesc natura și legile ei” (5).
Iată o dovadă evidentă a inspirației pe care Ellen G. White a primit-o de la Dumnezeu. Cu câteva săptămâni înainte de Conferința Generală din 1899 nimeni nu cunoștea intențiile pe care le avea Dr. Kellogg. Dumnezeu însă le cunoștea și S-a folosit de Ellen G. White pentru a avertiza biserica prin conducătorii ei de pericolul cuprins în „noua lumină” predicată de Dr. Kellogg.
Acesta, împreună cu mulți dintre suporterii săi, nu au ținut cont de avertismentele trimise de Dumnezeu. Ca urmare, în 1902 Dumnezeu a îngăduit ca faimosul sanatoriu de la Battle Creek să ardă până în temelii. Era o judecată evidentă a cerului.
După incendiu, Dr. Kellogg a făcut imediat planuri pentru reconstruirea sanatoriului și, în acest sens, a cerut fonduri de la conducerea Bisericii Adventiste. A. G. Daniells, președintele Conferinței Generale din acea vreme, i-a sugerat acestuia să scrie o carte despre fiziologia umană și sănătate, urmând ca fondurile obținute să fie folosite la reconstrucția sanatoriului. Însă liderul bisericii l-a avertizat pe Dr. Kellogg să nu amintească în carte nimic despre noile sale concepții despre Dumnezeire.
Cartea a fost scrisă în scurt timp, primind titlul „The Living Temple” („Templul viu”). Neținând seama de avertismentele date de Ellen G. White și președintele Conferinței Generale, Dr. Kellogg a prezentat în această carte unele dintre ideile sale panteiste despre Dumnezeu. Cartea a provocat mari dezbateri în rândul pastorilor adventiști, iar în final biserica i-a retras medicului orice sprijin pentru publicarea ei.
Cu toate acestea, Dr. Kellogg a reușit să convingă editura „Review and Herald” a Bisericii Adventiste să tipărească 5 000 de exemplare ale cărții „Templul viu”. O lună mai târziu, casa de editura „Review and Herald” a ars și ea până în temelii. În acel incendiu au fost distruse în întregime toate plăcile pregătite pentru tipărirea cărții.
Când a auzit de această tragedie care a lovit biserica, Ellen G. White nu a fost deloc surprinsă. Cu 13 luni în urmă ea scrisese: „Aproape că mi-a fost frică să deschid „Review”, temându-mă să aflu că Dumnezeu a curățat casa de editura prin foc” (6).
Cu toate acestea, în ciuda avertismentelor și judecăților trimise de Dumnezeu, Dr. Kellogg a reușit să publice cartea „Templul viu” apelând la o editură comercială. În acest context și pe acest fond, Ellen G. White i-a scris doctorului Kellogg în 1903: „În mod evident tu nu ești clar cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, ceea ce reprezintă totul pentru noi ca popor. Tu ai distrus în mod virtual chiar pe Însuși Dumnezeu” (7).
Într-o altă scrisoare adresată doctorului Kellogg în același an, Ellen G. White îi scrie acestuia, printre altele: „Am fost avertizată că noi nu trebuie să vorbim despre Dumnezeu așa cum se vorbește despre El în „Templul viu”. Ideile exprimate acolo sunt o dezonorare a măreției și majestății Sale. Dumnezeu interzice slujitorilor Săi să cultive astfel de idei. În ce mă privește, iau o poziție fermă împotriva lor. Și te implor să accepți solia care îți este adresată. Îți cer să te ridici din fața pericolului în care te afli. Cine Îl poate înțelege pe Dumnezeu doar prin cercetare? Teoria că El este o esență care pătrunde toate lucrurile este una dintre cele mai subtile invenții ale lui Satana… În loc să-L onoreze pe Dumnezeu, aceste teorii Îl reduc pe Dumnezeu la un nivel scăzut în mințile celor ce le primesc, până acolo încât El nu mai este nimic…” (8).
„În „Templul viu” se afirmă că Dumnezeu este în flori, în frunze, în oamenii păcătoși. Dar Dumnezeu nu trăiește în omul păcătos. Cuvântul declară că El rămâne doar în inimile celor ce-L iubesc și trăiesc neprihănirea. Dumnezeu nu locuiește în inima păcătosului; dușmanul locuiește acolo” (9).
În urmă numeroaselor critici primite de la Ellen G. White și mulți conducători ai bisericii, Dr. Kellogg s-a hotărât să facă unele compromisuri, retractând unele dintre afirmațiile făcute în cartea „Templul viu” în corespondența sa cu A. G. Daniells, președintele Conferinței Generale. Într-o scrisoare pe care A. G. Daniells i-a trimis-o lui Willie White în 1903, acesta afirmă că Dr. Kellogg și-a recunoscut unele „mici” greșeli în exprimarea vederilor sale. „El mi-a spus”, continuă Daniells, „că acum crede în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt și că, în opinia sa, Dumnezeu Duhul Sfânt, și nu Dumnezeu Tatăl, este Cel care umple întregul spațiu și orice ființă vie” (10).
Unii antitrinitarieni se folosesc de această scrisoare a președintelui Daniells pentru a dovedi că Dr. Kellogg a fost criticat de Ellen G. White și conducătorii bisericii pentru că acceptase doctrina Trinitariană. Însă lucrurile stau cu totul altfel. Doctorul a fost criticat și avertizat în repetate rânduri pentru că prin ideile sale panteiste el ataca însăși natura Divinității.
Inițial Dr. Kellogg a susținut că toate Persoanele Dumnezeirii sunt o esență, o forță răspândită pretutindeni în natură, de la frunzele copacilor, până la flori, insecte, animale și oameni. Ulterior el și-a schimbat afirmațiile, recunoscând că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul sunt două Persoane distincte și separate de natură, însă Duhul Sfânt este acea esență sau forță impersonală care umple întreaga natură. Pentru această ultima idee a fost el criticat și nu pentru credința în Trinitate.
Concepția doctorului Kellogg despre natura Duhului Sfânt reiese dintr-o corespondență pe care a avut-o cu W. W. Prescott în 1903. Iată un fragment din această scrisoare în care el explică credința sa cu privire la Dumnezeire: „Dumnezeu Tatăl șade pe tronul Său în cer, unde Se află de asemenea și Fiul Său, în timp ce viața lui Dumnezeu sau Spiritul sau Prezența Sa reprezintă atotpătrunzătoarea putere care împlinește voința lui Dumnezeu în întreg Universul” (11).
Aceasta era crezul doctorului Kellogg despre natura Duhului Sfânt. Era ceva cu totul diferit de ceea ce învață Biblia și lucrările lui Ellen G. White despre El, și anume că Duhul Sfânt este o Persoană distinctă a Divinității, la fel de distinctă ca și Tatăl și Fiul.
Se poate observa că înțelegerea pe care Dr. Kellogg o avea despre Duhul Sfânt se potrivește foarte bine cu credința antitrinitarienilor, conform căreia Duhul Sfânt este de fapt prezența lui Dumnezeu și nu o Persoană distinctă de Tatăl și Fiul.
Așadar, „alfa ereziilor mortale” de care vorbește Ellen G. White în cartea „Selected Messages” („Solii alese”) nu este legată de credința doctorului Kellogg în Trinitate, ci de concepția lui greșită, panteistă, cu privire la natura și personalitatea Duhului Sfânt. Diferențele de crez cu privire la natura și personalitatea Duhului Sfânt dintre Dr. Kellogg și Ellen G. White sunt uriașe.
În timp ce doctorul vedea în Duhul Sfânt doar o putere divină care străbate întreaga natură, Ellen G. White atrage atenția că Duhul Sfânt, „Mângâietorul pe care Christos a promis că-L va trimite după urcarea Lui la cer, este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, manifestând puterea harului divin către toți cei care-L primesc și cred în Christos ca Mântuitor personal. Sunt trei Persoane vii în Trioul ceresc; în Numele acestor trei mari Puteri – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – aceia care-L primesc pe Christos printr-o credință vie sunt botezați și aceste trei Puteri vor coopera cu supușii cerului în eforturile lor de a trăi noua viața în Christos” (12).
Aceasta a fost marea erezie „alfa” care a zguduit Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la începutul secolului al XX-lea, în care concepțiile panteiste ale doctorului Kellogg, promovate în cartea „Templul viu”, au pus în primejdie însăși identitatea bisericii. În perioada respectivă ideile panteiste erau la modă și apreciate ca fiind parte a unei teologii progresiste.
În jurul acestor idei era o frumusețe care îi vrăjea pe mulți pastori și intelectuali ai bisericii, fapt care o îngrijora pe Ellen G. White. Ea mărturisea în acea vreme: „Faptul că aceia despre care credeam că au o credință sănătoasă nu au reușit să vadă influența înșelătoare, mortală, a acestei științe a diavolului, ar trebui să ne alarmeze mai mult ca niciodată” (13). În acea perioada tulbure pentru Biserica Adventistă, Ellen G. White a primit un vis prin care Dumnezeu i-a arătat atitudinea pe care trebuia să o ia biserica față de ereziile privitoare la natura Dumnezeirii:
„Un vas era în larg pe o ceață deasă. Deodată, omul de la cart a strigat: „Aisberg în față!” Înainte, ridicându-se mult deasupra vasului, se profila un munte de gheață. O voce cu autoritate a strigat: „Înfruntați-l!” Nu a fost niciun moment de ezitare. Era timpul pentru o acțiune rapidă. Mecanicul a dat presiunea maximă și omul de la cârmă a îndreptat vaporul chiar în aisberg. Cu o izbitură cumplită, vasul a lovit gheața. A fost un șoc groaznic, aisbergul s-a sfărâmat în multe bucăți, căzând pe punte cu zgomotul unui tunet. Pasagerii au fost zguduiți violent de forța coliziunii, dar nu a murit nimeni. Vasul a fost avariat, dar se putea repara. După contact, a revenit la poziția inițială, tremurând de la un capăt la altul ca o creatură vie și apoi a continuat să înainteze” (14).
Tălmăcirea visului se află la îndemâna oricui. Vasul reprezintă biserica, iar vocea care a poruncit îndreptarea vasului direct spre aisberg este mărturia lui Iisus dată bisericii. Dacă la acea dată Biserică Adventistă nu ar fi luat o atitudine fermă față de erezia predicată de Dr. Kellogg cu privire la natura Dumnezeirii, în special cu privire la personalitatea și natura Duhului Sfânt, „aisbergul” ereziei ar fi distrus „vasul” bisericii, care s-ar fi pierdut printre alte epave confesionale în marea istoriei.
Coliziunea cu „aisbergul” teoriilor panteiste ale doctorului Kellogg a însemnat pierderi mari pentru biserica de atunci. Trei lucrători cu mare influență în biserică și dragi lui Ellen G. White au părăsit Biserica Adventistă: A. T. Jones, E. J. Waggoner și J. H. Kellogg. În 1907 Dr. Kellogg a fost îndepărtat din Biserica Adventistă din cauza vederilor sale cu privire la natura Dumnezeirii total opuse crezului adventist. Privind în urmă la această experiență tristă, Ellen G. White scria:
„Totdeauna am făcut ce am putut să salvez sufletul doctorului Kellogg, dar în cele din urmă nu i-am mai scris atât de des ca în anii de mai înainte. Sunt mult dezamăgită că atât de mulți misionari medicali par să fie orbi spiritual… Cei care se aventurează să vorbească despre Dumnezeu așa cum se întâmplă în „Templul viu”, se găsesc pe un teren periculos. O spun și am spus-o mereu că nu voi intra în controverse cu nimeni în ce privește natura și persoana lui Dumnezeu. Cei care încearcă să-L descrie pe Dumnezeu știu că într-un astfel de subiect tăcerea este elocventă” (15).
Ce s-a întâmplat cu Dr. Kellogg în anii care au urmat? Aceeași sursă neutră – Wikipedia – ne spune că în ultimii 30 de ani de viață, până în anul 1943 – anul morții -, Dr. Kellogg s-a dedicat promovării eugenismului. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest termen, dicționarele ne vin în ajutor. Eugenismul reprezintă un ansamblu de metode care conduc la îmbunătățirea patrimoniului genetic al rasei umane.
Sună frumos, nu? Dar care sunt metodele promovate de susținătorii eugenismului, metode care au fost folosite în America la mijlocul secolului al XX-lea, dar mai ales de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial? Iată câteva dintre aceste metode:
– Alegerea părinților în vederea procreării pe criterii de rasă și stare de sănătate.
– Sterilizarea oamenilor care aveau dizabilități.
– Interzicerea de a da naștere la copii pentru toți cei cu probleme genetice.
De fapt, sub pretextul ameliorării rasei umane, eugenia propaga idei despre inegalitatea între oameni din rațiuni biologice, intelectuale și rasiale, încercând să fundamenteze din punct de vedere biologic existența claselor sociale și dominația unora asupra altora.
În 1914, Dr. Kellogg a devenit co-fondatorul organizației „Race Betterment Foundation” („Fundația pentru Îmbunătățirea Rasei”) din Battle Creek. Apoi a ținut trei conferințe naționale pe tema eugeniei, a scos o publicație a fundației intitulată „Good Health” („Sănătate bună”) și a lucrat la alcătuirea unui registru eugenistic, care urma să țină evidența tuturor persoanelor cu probleme genetice, mentale și cu dizabilități.
La moartea sa în 1943, Dr. Kellogg a lăsat întreaga sa avere acestei fundații care, în 1967, a fost închisă din cauza unor nereguli financiare găsite acolo de autoritățile statului Michigan.
Astfel, s-a ales praful de toată această lucrare în care Dr. Kellog a investit ultimele decenii din viață, împreună cu întreaga sa avere. „Aisbergul” ereziei s-a rupt în bucăți, a clătinat puternic „vasul” bisericii, dar nu l-a scufundat. Vasul bisericii și-a continuat drumul spre împlinirea misiunii care i-a fost încredințată și pentru care a fost chemată la existența de Providența divină.
Ellen G. White ne avertizează însă că biserica va fi confruntată cu apariția unei noi „erezii mortale” – erezia omega. „Nu vă lăsați înșelați. Mulți se vor îndepărta de credință, dând atenție spiritelor seducătoare și doctrinelor demonilor. Acum avem înaintea noastră alfa acestui pericol. Omega va fi de o natură și mai surprinzătoare” (16).
„Templul viu” conține alfa acestor teorii. Știu că omega va urma într-un timp scurt și tremur pentru poporul nostru. Știu că trebuie să avertizez pe frații și surorile mele să nu intre într-o controversă privind prezența și personalitatea lui Dumnezeu” (17).
Înțelegem din aceste afirmații că „erezia omega” va fi de aceeași natură cu „erezia alfa”, adică va fi strâns legată de subiectul naturii și al personalității Dumnezeirii, în mod special de natura și personalitatea Duhului Sfânt. Ceea ce vedem astăzi în bisericile creștine ca o reînviere a vechiului arianism să fie oare erezia omega pe care a prevăzut-o Ellen G. White la începutul secolului al XX-lea prin inspirație divină? Rămâne ca fiecare dintre noi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, să aprecieze pentru sine dacă răspunsul este afirmativ sau negativ.
„Băgați de seamă să nu vă înșele cineva!”
Matei 24:4
Lori Balogh
Referințe:
(1) „Selected Messages” („Solii alese”), vol. I, p. 200
(2) Ibidem
(3) „Messenger of the Lord”, Herbert E. Douglas, p. 200
(4) „General Conference Daily Bulletin”, vol. 1, 1897, p. 83
(5) „General Conference Daily Bulletin”, vol. 8, 1899, p. 118
(6) „Testimonies for the Church”, vol.8, p. 91
(7) „Letter 300”, 1903
(8) „Letter 230”, 1903
(9) „Sermons and Talks”, vol. 1, p. 343
(10) „Letter: A. G. Daniells to W. C. White”, October 29, 1903
(11) „Letter: J. H. Kellogg to W. W. Prescott, October 25, 1903
(12) „Testimonies for the Church Containing Letters to Physicians and Minișters Instruction to Seventh-day Adventists”, p. 62.63
(13) „Special Testimonies”, Series B, No 7, p. 37
(14) „Special Testimonies”, Series B, No 2, p. 55.56
(15) „Mărturii nepublicate”, p. 330.331
https://m.egwwritings.org/ro/book/13977.2584#2594
(16) „Selected Messages”, vol. 1, p. 197
(17) Ibidem, p. 203
