Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea ( II )

Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea

( 2 )

 Asa dupa cum am specificat in articolul precedent, nu am avut in vedere in mod special erorile teologice ale miscarii antitrinitariene pe care orice om sincer si fara prejudecati, care studiaza Biblia cu rugaciune, le poate depista foarte usor. Studiind unele materiale cu continut antitrinitarian, fie publicate in forma tiparita, fie postate pe pagini de internet, am observat unele erori grave de gandire ale adeptilor acestei miscari, erori care vor costitui subiectul acestor articole.

Insa mai grave decat erorile de gandire pe care le-am depistat in aceste materiale, sunt erorile de comportament ale unor militanti antitrinitarieni, care denota serioase probleme de caracter. Iata doua exemple:

1) In lucrarea „Omega ereziilor mortale”, o lucrare evident antitrinitariana, publicata sub semnatura lui David Clayton, este condamnata initiativa Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din anul 1945 de a reedita cartile standard adventiste, eliminand afirmatiile antitrinitariene din continutul acestora. Motivatia acestui demers a fost ideea ca aceste afirmatii nu mai corespund crezului actual al bisericii.

Acest demers a fost sustinut de teologul si istoricul adventist LeRoy Froom, care argumenta astfel necesitatea acestei reeditari in cartea Sa „Miscarea destinului”: „Urmatorul pas inevitabil si logic in implementarea credintelor noastre fundamentale unificate a implicat revizuirea anumitor lucrari standard, asa incat sa eliminam afirmatii care invata si astfel perpetueaza vederi eronate despre Dumnezeire. Astfel de puncte de vedere erau acum in dezacord cu unele principii de credinta acceptate, prezentate in manualul bisericii.” ( pag. 422 – sublinierea ne apartine )

Un exemplu de reeditare a unor carti standard adventiste este lucrarea „Daniel si Apocalipsa”, scrisa de Uriah Smith, unul dintre pionierii miscarii advente si pentru mult timp redactor al revistei Review and Herald. La reeditarea cartii au fost sterse 18 afirmatii antitrinitariene pe care autorul le facuse in momentul scrierii ei.

Biserica si-a asumat acest demers, care de altfel este corect. Atunci cand primesti o lanterna ca sa deslusesti mai bine ce e in jurul tau, e numai normal sa renunti la lumina lumanarii de care te-ai folosit pana atunci. Biserica Adventista, avand ca punct fundamental de credinta doctrina Trinitatii, nu poate tipari si populariza lucrari in care apar afirmatii contrare acestei doctrine, chiar daca aceste lucrari apartin unor pionieri ai miscarii advente deosebit de respectati si in zilele noastre.

Sa ne gandim putin: Primii adventisti, pana la descoperirea adevaratului Sabat in 1846, au serbat duminica. Daca ar exista scrieri din acea perioada in care pionierii adventisti sa incurajeze serbarea duminicii ( desi nu stiu sa existe astfel de lucrari ), nu ar fi normal ca acele scrieri, dupa descoperirea adevaratului Sabat, sa fie reeditate, eliminandu-se referintele cu privire la necesitatea pazirii duminicii?

Aceeasi problema se ridica si in dreptul altor subiecte, cum sunt principiile Reformei sanitare, primite de Biserica Adventista abia in 1863. Daca ar exista scrieri ale pionierilor de dinainte de 1863, in care sa se incurajeze sau sa se tolereze consumul de alimente necurate, alcool si tutun, e numai normal ca la reeditarea lor afirmatiile contrare doctrinei actuale a bisericii sa fie eliminate.

Revenind la Uriah Smith si scrierile lui, este demn de remarcat faptul ca el si-a schimbat conceptia despre Dumnezeire de-a lungul vietii. Daca la inceput era un arian convins, crezand ca Iisus Christos este prima fiinta creata de Dumnezeu Tatal, in a doua parte a vietii Uriah Smith a adoptat crezul semi-arian, considerand ca Iisus Christos a fost nascut in mod literal din Dumnezeu Tatal candva, in vesnicia trecutului.

Mai mult decat atat, in 1896, acelasi Uriah Smith a facut o declaratie foarte apropiata de doctrina Trinitatii, afirmand: „…in formula de botez, Numele „Duhul Sfant” sau „Spiritul Sfant” este asociat cu cel al Tatalui si al Fiului. Daca Numele poate fi folosit in acest fel, de ce nu ar fi corect ca el sa fie o parte a aceleiasi Trinitati in imnul de lauda „Lauda Tatalui, Fiului si Duhului Sfant?” ( Uriah Smith, Review and Herald, 1896, vol. 73, nr. 43, pag. 685 ).

Asadar, Biserica Adventista a eliminat cele 18 afirmatii antitrinitariene din lucrarea „Daniel si Apocalipsa”, conform principiului biblic: „Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.” ( 1 Tesaloniceni 5,21 ).

Insa exact acelasi lucru il fac si autorii unor lucrari cu puternic caracter antitrinitarian. In lucrarea „Ce au crezut pionierii adventisti despre doctrina Trinitatii” – o compilatie realizata in 1996 de Lynnford Beachy – gasim scris in nota de sub Cuprins, la pagina 5, urmatoarele:

„Cu toate ca Stephenson ( un pionier al miscarii advente n.n. ) a facut o declaratie care promova ideea ca Christos este o Fiinta creata ( cu care cei care publica aceasta lucrare nu pot fi de acord, drept pentru care a fost stearsa ), articolul sau a fost inclus pentru invataturile biblice valoroase pe care le contine…” ( sublinierea ne apartine )

     Iata ce credea J.M.Stephenson despre Persoana lui Iisus Christos, afirmatie stearsa din compilatia realizata de Lynnford Beachy: „…pentru a fi Cel intai nascut din toata zidirea ( Creatia ), El ( Iisus Christos n.n. ) trebuie sa fie o fiinta creata si prin urmare viata si nemurirea Lui trebuie sa depinda de vointa Tatalui, ca si in cazul ingerilor si al oamenilor rascumparati...”                               ( J.M.Stephenson, „The Atonement”, Review and Herald, VI ( Nov 14, 1854 ), 128 )

Asadar si antitrinitarienii sterg afirmatii din lucrarile pionierilor adventisti care nu se potrivesc convingerilor lor. Ma intreb: Ce fel de caracter are un om care il acuza pe un alt om de aceleasi lucruri pe care le face si el?

2) In aceeasi lucrare a lui David Clayton, Biserica Adventista de Ziua a Saptea este acuzata pentru faptul de a fi tiparit cartea „Evanghelizare” – o compilatie din scrierile lui Ellen White – argumentand ca autoarea a fost impotriva scoaterii unor afirmatii din contextul lor, mai ales in contextul crizei provocate de Dr. Kellogg.

Intr-adevar, compilatiile au si avantaje, dar si dezavantaje. Avantajul consta in faptul ca o lucrare de acest gen aduna toate paragrafele care trateaza un subiect anume intr-un singur loc. Dezavantajul consta in lipsa contextelor in care autorul ( in cazul nostru Ellen White ) a facut acele afirmatii. Insa acest dezavantaj este ameliorat prin indicarea sursei paragrafelor, ajutandu-l pe cercetator sa identifice si sa citeasca paragraful dorit in contextul sau original.

Asadar, Biserica Adventista este acuzata pentru realizarea compilatiei „Evanghelizare”, lucrare in care sunt prezente cele mai multe afirmatii ale lui Ellen White cu privire la divinitatea absoluta a lui Iisus Christos si personalitatea Duhului Sfant.

Insa miscarea antitrinitariana face exact acelasi lucru. Doua lucrari, care circula in mediul adventist cu scopul vadit de a face „lucrare misionara” intre credinciosi, nu sunt altceva decat compilatii:

„Ce au crezut pionierii adventisti despre doctrina Trinitatii” – o compilatie realizata in 1996 de Lynnford Beachy din scrierile unor pionieri adventisti

„Negru pe alb despre Dumnezeire – citate din penita mesagerului Domnului” – o compilatie fara autor cunoscut din scrierile lui Ellen White.

Ceea ce este dureros cu privire la cea de-a doua compilatie este faptul ca dintre toate afirmatiile evident trinitariene ale lui Ellen White cu privire la personalitatea Duhului Sfant este amintita doar una singura, aceasta fiind rastalmacita dupa bunul plac al autorului.

Ma intreb din nou: Ce fel de caracter are un om care il acuza pe semenul sau exact de aceleasi lucruri pe care le face si el? „Tu, deci, care inveti pe altii, pe tine insusti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti „Sa nu furi!”, furi?” ( Romani 2,21 ) Va rog sa trageti singuri concluzia…

In continuare voi relua enumerarea erorilor de gandire pe care le-am depistat in lucrarile antitrinitariene care circula in mediul adventist:

5) Se afirma de catre antitrinitarieni ca doctrina Trinitatii a fost introdusa intre punctele fundamentale de credinta ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea dupa moartea lui Ellen White in 1915. Argumentul antitrinitarienilor este faptul ca, daca aceasta doctrina ar fi fost introdusa in crezul Bisericii Adventiste in timpul vietii lui Ellen White, ea ar fi luat atitudine impotriva ei, considerand-o o erezie.

Aceasta afirmatie denota fie o necunoastere a istoriei Bisericii Adventiste, fie rea-vointa din partea celor care se exprima in felul acesta. Atat istoria bisericii, cat si scrierile lui Ellen White ( in mod deosebit cele din a doua parte a vietii ), demonstreaza faptul ca ideea de Trinitate exista in Biserica Adventista inainte de moartea lui Ellen White, chiar daca curentul antitrinitarian era inca puternic.

Ellen White nu numai ca nu a condamnat doctrina Trinitatii ( cea corecta, biblica, nu cea spiritualista din bisericile protestante americane ale vremii ), ci chiar a sustinut-o in scrierile sale, mai ales incepand cu anul 1897, cand ea a facut primele declaratii clare despre divinitatea absoluta a Domnului Iisus Christos si personalitatea Duhului Sfant.

Provenind din Biserica Metodista Episcopala, Ellen White a intrat in miscarea adventa cu o mostenire trinitariana. Asemenea sotului sau, James White, si a altor pionieri ai miscarii advente, Ellen White nu a fost de acord cu trinitarianismul spiritualist care era predicat de metodisti si alte confesiuni protestante americane. Acest trinitarianism spiritist nega faptul ca persoanele Dumnezeirii ar avea o forma trupeasca, asemanandu-le cu aburul, roua sau lumina.

Pe site-ul oficial al Bisericilor Metodiste Unite se afla urmatoarea marturisire de credinta: „Nu este decat un singur Dumnezeu viu si adevarat, vesnic, fara trup sau parti ale trupului, de o infinita putere, intelepciune si bunatate, Facatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor vazute si nevazute. Si in unitatea acestei Dumnezeiri sunt trei Persoane de aceeasi substanta, putere si vesnicie – Tatal, Fiul si Duhul Sfant.” ( United Methodist Church Website, January 2018 )

Ellen White si pionierii adventisti nu au fost de acord cu aceasta doctrina cu privire la Trinitate, care prezenta un Dumnezeu aproape impersonal, fara forma, asemenea unui abur sau asemenea unei lumini.

In 1850, Ellen White scria: „L-am vazut adesea pe Iisus cel minunat si am vazut ca El era o Persoana. L-am intrebat daca Tatal Sau era o Persoana si avea o forma ca a Sa. Iisus a raspuns: „Eu sunt imaginea exacta a Persoanei Tatalui Meu.” ( „Scrieri timpurii”, pag. 77 )

In a doua parte a activitatii sale, Ellen White a facut cateva afirmatii evident trinitariene, care au avut o contributie majora in statornicirea doctrinei Trinitatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea. Astfel, in 1897, ea a publicat in revista „Signs of the Times” ( „Semnele timpului” ) un articol intitulat „Christos, Datatorul vietii”.

In acest articol ea afirma: „In El ( Iisus Christos n.n. ) era viata originara, neimprumutata, nederivata.” ( „Signs of the Times”, 8 aprilie 1897, pag. 6.7  – sublinierea ne apartine ) Afirmand aceste lucruri despre Persoana Domnului Christos, Ellen White punea semnul egalitatii intre vesnicia Tatalui si cea a Fiului, ambele Persoane divine fiind vesnice si avand plinatatea Dumnezeirii.

In acelasi an, 1897, Ellen White a facut o declaratie legata de Duhul Sfant, afirmand ca El este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii ( „Special Testimonies for Ministries and Workers, no.10/1897 ). Cele doua afirmatii evident trinitariene au fost repetate in volumul „Christos Lumina Lumii”, publicat in anul urmator, 1898.

In acest volum ea declara ca „Iisus Christos este viata originara, neimprumutata, pe care o are prin Sine Insusi”, iar Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii ( „The Desire of Ages”, pag. 530.671 )

Spatiul acestui articol nu permite sa fie prezentate si alte doverzi ca doctrina Trinitatii primea contur in crezul Bisericii Adventiste cu mult timp inainte de moartea lui Ellen White. Totusi este de mentionat articolul lui F.M.Wilcox, pastor si editor adventist, intitulat „Solia pentru lumea de azi”, publicat in 1913 in Review and Herald, cu doi ani inainte de moartea lui Ellen White. In acest articol era enuntat crezul adventistilor de ziua a saptea, care a stat la baza declaratiei oficiale a bisericii cu privire la punctele fundamentale de credinta din 1931.

Un fragment din acest articol afirma ca „adventistii de ziua a saptea cred: 1) In Trinitatea divina. Aceasta Trinitate este alcatuita din Tatal cel vesnic, o Persoana spirituala, individuala, atotputernica, atotstiutoare, infinita in putere si dragoste; din Domnul Iisus Christos, Fiul Tatalui celui vesnic, prin care au fost create toate lucrurile si prin care se va realiza mantuirea ostirii celor rascumparati; din Duhul Sfant, a treia Persoana a Dumnezeirii, singurul mijloc de regenerare in lucrarea de rascumparare.

Faptul ca acest articol a fost scris de un pastor adventist in care Ellen White avea mare incredere ( F.M.Wilcox a fost ales de Ellen White intre cei cinci administratori post-mortem ai scrierilor sale ), faptul ca el a fost publicat in acelasi numar al revistei in care insasi Ellen White a publicat un articol si faptul ca ea nu a reactionat negativ la declaratia de credinta publicata de F.M.Wilcox, combatand doctrina Trinitatii ca fiind o erezie, demonstreaza ca aceasta doctrina fusese acceptata de o mare parte a Bisericii Adventiste inainte de moartea lui Ellen White si cu mult timp inainte ca ea sa apara in declaratiile de credinta oficiale ale bisericii.

6) In mediul antitrinitarian circula o multime de idei conspirationiste in legatura cu afirmatiile clare ale lui Ellen White cu privire la divinitatea absoluta a lui Iisus Christos si personalitatea Duhului Sfant. Unii vehiculeaza ideea ca, dupa moartea lui Ellen White, unii lideri corupti ai Bisericii Adventiste au modificat unele afirmatii din scrierile sale.

Pentru cei ce au banuieli in aceasta privinta, le stau la dispozitie fotocopiile manuscriselor lui Ellen White de pe website-ul Ellen White Estate. In cazul unor manuscrise semnate de autoare, lucrurile sunt indiscutabile. Iar in cazul existentei unor pagini dactilografiate, pot fi observate corecturi facute de autoare, precum si semnatura ei. Ellen White avea obiceiul sa revada orice scriere a sa, fie de mana, fie dactilografiata, inainte de a fi buna de tipar.

Exista multe astfel de fotocopii ale manuscriselor sau ale paginilor dactilografiate, care sunt puse la dispozitia celor care doresc sa verifice daca afirmatiile lui Ellen White au fost modificate in timp sau au ramas neatinse. La adresa de internet https://whiteestate.org/  poate fi gasit un articol scris de Tim Poirier, intitulat „Ellen White’s Trinitarian Statements”, in care sunt prezentate fotocopiile celor mai importante declaratii despre Persoanele Dumnezeirii in scrierile lui Ellen White.

     7) Credinciosii antitrinitarieni adventisti afirma ca crezul pionierilor Bisericii Adventiste cu privire la Dumnezeire este o doctrina corecta si ca biserica a renuntat la ea. Insa aceasta afirmatie contine o eroare majora.

Crezul pionierilor adventisti cu privire la Dumnezeire nu a fost o doctrina descoperita de ei prin studiu si rugaciune, asa cum s-a intamplat cu alte doctrine specifice ale Bisericii Adventiste cum sunt: doctrina Sanctuarului, curatarea Sanctuarului ceresc si anul 1844, judecata preadventa, starea omului in moarte, Sabatul biblic si cele trei solii ingeresti.

Pionierii bisericii au intrat in miscarea adventa fiecare cu propriile conceptii despre Dumnezeu, mostenite de la bisericile din care au provenit. Cei veniti din Bisericile Baptiste si Metodiste au intrat in miscarea adventa cu mostenirea doctrinei Trinitatii. Cei proveniti din Christian Connexion ( Conexiunea Crestina ) au adus cu ei mostenirea doctrinei nontrinitariene. Unii dintre pionierii adventisti au fost arieni ( J.M.Stephenson, Uriah Smith in prima parte a vietii ), altii au fost semi-arieni ( J. Andrews, J. Bates, Uriah Smith in a doua parte a vietii, etc. ), iar altii au fost trinitarieni ( Ellen White si un numar mare de credinciosi adventisti proveniti din Bisericile Baptiste si Metodiste ).

Divergentele de crez cu privire la Dumnezeire nu i-a impiedicat pe pionierii adventisti sa lucreze in armonie pentru inaintarea lucrarii lui Dumnezeu. De fapt, chiar in miscarea millerita s-a observat colaborarea armonioasa intre cei doi lideri principali, desi aveau conceptii diferite cu privire la Dumnezeire: William Miller era trinitarian, provenind din Biserica Baptista, in timp ce Joshua Hines era nontrinitarian, provenind din Christian Connexion.

In primele decenii de dupa anul 1844, pionierii adventisti aveau cu totul alte prioritati in preocuparile lor decat sa intretina controverse pe tema intelegerii Dumnezeirii. Abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea apar primele declaratii clare  in favoarea doctrinei Trinitatii, mai ales in contextul predicarii soliei indreptatirii prin credinta. Aceasta solie impunea tot mai mult o clarificare a pozitiei si naturii Fiului lui Dumnezeu in raport cu pozitia si natura Tatalui, in contextul  actului ispasitor al jertfei lui Iisus Christos.

Iata un fragment dintr-o scrisoare a lui James White, unul dintre cei trei lideri-fondatori ai Bisericii Adventiste, trimisa baptistilor de ziua a saptea in 1853, care arata prioritatile primelor generatii de credinciosi adventisti:

      „Ca popor, noi ( adventistii sabatarieni ) provenim din fractiuni ale comunitatii largi adventiste ( millerite ), precum si din diferite confesiuni care sustin opinii divergente asupra unor subiecte; totusi, slava Domnului, Sabatul este o platforma puternica pe care noi toti putem sta uniti. Si in timp ce stam aici, fara ajutorul altui crez decat Cuvantul lui Dumnezeu, si legati prin legatura dragostei care este mai tare decat moartea – dragostea fatza de adevar, unii fatza de altii si fatza de lumea care piere – toate sentimentele sectare ( de partida ) au pierit. Suntem uniti in aceste mari subiecte: A Doua Venire iminenta si personala a lui Christos, pazirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu si credinta Fiului Sau Iisus Christos, necesare pentru a putea fi gata pentru venirea Sa.” (James White, ”Resolution of the Seventh-day Baptist Central Association,” The Advent Review and Sabbath Herald 4; 11 Aug. 1853:52).

Acelasi James White – pentru o perioada presedinte al Conferintei Generale – a declarat urmatoarele in legatura cu controversele pe tema Dumnezeirii:

„In Legea lui Dumnezeu si in Evanghelie exista criterii ale caracterului crestin. Si este o purtare lipsita de har din partea acelor denominatii care s-au tot despartit in secte marunte in timpul acestui secol 19, certandu-se pentru forme de organizare, sau daca mantuirea este disponibila tuturor sau este numai pentru alesi, daca acceptam trinitarianismul sau unitarianismul, daca putem canta la biserica orice imn bun sau numai Psalmii lui David, sau alte subiecte care nu constituie un criteriu al pregatirii pentru cer. Tocmai acestia se napustesc asupra noastra, afisand atata oroare religioasa, doar pentru faptul ca noi consideram stricta conformare fatza de poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus ca singurul criteriu adevarat al caracterului crestin.”             ( „Review and Herald”, 12 Oct. 1876, p. 116 )

Intelegem din aceste afirmatii ale unui lider marcant al Bisericii Adventiste, facute in 1876, ca in acea perioada nu existau discutii contradictorii pe tema Dumnezeirii intre adventisti. Exista o atmosfera de toleranta fatza de opiniile si crezurile diferite ale credinciosilor, prioritatile fiind cu totul altele decat clarificarea doctrinei despre Dumnezeire.

Asadar, nu se poate afirma ca pionierii Bisericii Adventiste aveau o doctrina clara si unitara cu privire la Dumnezeire in primele decenii de dupa anul 1844. Dimpotriva, asa cum am vazut deja, crezurile lor cu privire la Dumnezeire erau foarte diferite. Mai mult decat atat, unii dintre pionierii miscarii advente si-au schimbat conceptia despre Dumnezeu de-a lungul vietii ( vezi cazul lui Uriah Smith, intial arian, apoi semi-arian, iar spre sfarsitul secolului al XIX-lea autor al unei declaratii trinitariene ).

In primele decenii ale miscarii advente, crezul despre Dumnezeire a fost ambiguu. Nu putem afirma ca a existat o doctrina clara si fara echivoc cu privire la personalitatea si natura Dumnezeirii, ci doar un amalgam de opinii personale. De aceea, pionierii adventisti nici nu au incercat sa introduca crezul despre Dumnezeire in punctele fundamentale de credinta.

Intr-un numar al revistei oficiale a miscarii advente, „The Advent Review and Sabbath Herald”, din 15 august 1854, James White a publicat principalele doctrine ale adventistilor, asa cum aratau ele la acea data. Acestea erau:

1) Biblia si numai Biblia ca regula de credinta si datorie

2) Legea lui Dumnezeu ( Decalogul ) este de neschimbat

3) Revenirea personala a lui Christos si invierea dreptilor inainte de mileniu

4) Pamantul restaurat la perfectiunea si slava edenica va deveni mostenirea sfintilor

5) Nemurirea este numai prin Christos si va fi data sfintilor numai la inviere.

15 ani mai tarziu ( 1869 ), intr-o brosura aparuta in Monterey, localitate in care se afla o importanta comunitate adventista, ca raspuns la unele insinuari rautacioase din presa, au fost publicate principalele puncte de credinta ale adventistilor de ziua a saptea care-i deosebeau de celelalte confesiuni. Acestea erau:

1) Credinta in a doua venire a lui Iisus; iminenta, personala si premileniala

2) Sabatul zilei a saptea – o porunca obligatorie si un test escatologic universal

3) Judecata lui Dumnezeu inceputa in anul 1844

4) Starea mortilor – mortalitate, inconstienta, negarea iadului vesnic

5) Darurile Duhului Sfant, inclusiv darul profetiei

Din aceste declaratii de credinta se poate observa cu claritate ca doctrina despre Dumnezeire nu figura intre doctrinele care ii preocupau pe pionierii adventisti. Asemenea altor doctrine biblice, doctrina despre Trinitate s-a dezvoltat treptat, cristalizandu-se in declaratiile oficiale ale punctelor fundamentale de credinta ale bisericii din secolul al XX-lea, pe masura ce Dumnezeu oferea bisericii Sale o lumina mai mare cu privire la taina naturii Lui. In cristalizarea doctrinei Trinitatii un rol deosebit l-au avut scrierile lui Ellen White de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

     8) Includerea doctrinei Trinitatii intre punctele fundamentale de credinta ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este considerata de catre antitrinitarieni ca fiind o dovada a decaderii bisericii si a transformarii ei in Babilon spiritual. In consecinta, invataturile predicate de Biserica Adventista sunt considerate a fi „vinul Babilonului” de care se vorbeste in Apocalipsa ( 14,8; 17,4; 18,3).

In sprijinul acestor afirmatii sunt aduse declaratii ale unor pionieri ai miscarii advente care, in primele decenii ale existentei Bisericii Adventiste au considerat doctrina Trinitatii ca facand parte din „vinul Babilonului”.  Iata cum argumenteaza R. F. Cottrell, unul dintre pionierii miscarii advente, motivele pentru care el respingea doctrina Trinitatii:

     „Motivele mele pentru care nu o adopt si nu o apar sunt: 1. Numele ei este nescriptural; Trinitatea sau Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei si am intretinut ideea ca doctrinele care necesita cuvinte nascocite de mintea omeneasca pentru a le exprima sunt doctrine nascocite…” ( „Review and Herald”, 1 iunie 1869 )

Acelasi pionier al miscarii advente, R. F. Cotrell, scria in Review and Herald din 6 iulie 1869 ca doctrina Trinitatii este dovada „imbatarii cu vinul Babilonului” si ca papalitatea a fost inaltata pe baza acestei doctrine nebiblice.

Daca o astfel de declaratie a unui pionier al bisericii este explicabila pentru acea perioada, in contextul in care cei mai multi lideri ai bisericii erau nontrinitarieni, iar Ellen White inca nu facuse declaratiile evidente cu privire la Trinitate, astazi o astfel de acuzatie adusa Bisericii Adventiste nu are nicio justificare. Nu exista decat doua posibile explicatii pentru aceasta atitudine ostila a antitrinitarienilor: fie cei ce fac astfel de remarci nu cunosc scrierile lui Ellen White si ceea ce ea declara in legatura cu Babilonul spiritual si „vinul Babilonului”, fie exista multa rea-vointa din partea lor.

In scrierile lui Ellen White sunt identificate foarte clar si fara echivoc criteriile dupa care poate fi identificat Babilonul spiritual si invataturile care alcatuiesc „vinul” lui. Voi lasa ca aceste scrieri sa faca lumina cu privire la acest subiect:

     „Domnul n-a vorbit prin niciunul dintre cei care numesc Biserica ce tine poruncile lui Dumnezeu Babilon. Este adevarat ca este neghina printre grau, dar Christos va trimite ingerii Sai care vor aduna intai neghina, o vor lega in manunchiuri pentru ca s-o arda, iar graul il va strange in granar. Eu stiu ca Dumnezeu iubeste Biserica Sa. Ea nu trebuie sa fie dezorganizata sau divizata in atomi independenti. Nu exista nici cea mai mica tarie in aceasta. Si nu exista nici cea mai mica evidenta ca se va intampla vreodata lucrul acesta. Cei care vor lua in seama ratacirea si vor incerca sa influenteze si pe altii, vor fi inselati si pregatiti sa primeasca amagiri mai mari si se vor duce de rapa.( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii Advente, cap. „Biserica nu trebuie divizata” 48.2 )

„Am spus deja: Biserica Adventa este chiar Laodicea. Corpul pastoral, ca si membrii, sunt departe de a fi la nivelul spiritual al luminii primite, al solemnitatii soliei si nevoilor timpului actual. Ea merita toate reprosurile, toate mustrarile pe care i le adreseaza Biblia si Spiritul profetiei. Dar aceasta Biserica nu este si nu va fi niciodata Babilon. Nu exista nici cel mai mic loc in cadrul profetiei pentru a opta biserica, pentru o noua miscare, pentru o noua organizatie. Aceasta este deci Laodicea care va termina programul divin. Ea este cea din urma cohorta a Bisericii luptatoare, dupa care vine Biserica triumfatoare, Imparatia vesnica a sfintilor.” ( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii advente”, cap. „Respect fatza de autoritate”, 118.2 )

„Aceia care sustin ca bisericile adventiste constituie Babilonul sau o parte din Babilon, ar fi mult mai bine sa stea acasa. Acestia sa se opreasca si sa mediteze care este mesajul ce trebuie proclamat in acest timp. In loc sa lucreze cu uneltele divine pentru pregatirea unui popor care sa stea in picioare in ziua Domnului, ei au luat pozitie impreuna cu acuzatorul fratilor care-i paraste inaintea Domnului zi si noapte. ( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii Advente”, cap. „O solie falsa”, 26.1 )

Cand se ridica cineva, dintre noi sau din afara, cu o solie care declara ca poporul lui Dumnezeu se numara cu Babilonul si pretinde ca marea strigare este o chemare de a iesi din el, puteti sti ca el nu poarta solia adevarului. Nu-l primiti si nu-i urati de bine, caci Dumnezeu nu vorbeste prin el si nici nu i-a incredintat vreo solie si el a alergat inainte fara a fi trimis… Aceste solii de acuzare impotriva poporului lui Dumnezeu se aseamana cu lucrarea facuta de Satana in acuzarea poporului Sau si ele vor rasuna chiar in timpul in care Dumnezeu spune poporului Sau „Scoala-te, lumineaza-te! Caci lumina ta vine si slava Domnului rasare peste tine.” ( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii Advente”, cap. „Biserica nu este Babilon”, 30.1 )

„Dumnezeu are o Biserica, un popor ales; si daca toti ar putea vedea, asa cum am vazut eu, cat de mult Se identifica Christos cu poporul Lui, niciodata n-ar fi auzit un mesaj ca acela care denunta Biserica Sa ca fiind Babilon.” ( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii Advente”, cap. „Identificat cu Biserica Sa”, 12.2 )

     „Cand se ridica oameni care pretind ca au o solie de la Dumnezeu, dar in loc sa lupte „impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac”, ei formeaza un cerc separat si intorc armele de lupta impotriva Bisericii militante, temeti-va de ei. Ei nu au acreditarea divina. Dumnezeu nu le-a incredintat lor o astfel de lucrare. Ei vor sa darame ceea ce Dumnezeu ar vrea sa restaureze prin mesajul laodicean.” ( „Biserica Ramasitei si viitorul Bisericii Advente”, cap. „Invatatori care trebuie evitati”, 14.1; „The Review and Herald”, 17 oct. 1893; „Testimonies to Ministers and Gospel Workers”, 19-23 )

Cu privire la „vinul Babilonului”, Ellen White afirma foarte clar in ce consta el: acele invataturi straine de Scripturi si pe care Biserica Adventista nu le predica: Sabatul fals si teoria nemuririi sufletului impreuna cu invatatura despre chinurile iadului vesnic.

Teoria chinurilor vesnice este una dintre invataturile ratacite care constituie vinul nelegiuirii Babilonului din care el da sa bea popoarelor.” ( „Tragedia veacurilor”, cap. 33 „Prima mare amagire”, 536.3 )

Vinul Babilonului inseamna inaltarea sabatului fals mai presus de Sabatul pe care Domnul, Iehova, l-a binecuvantat si l-a sfintit pentru om si, de asemenea, inseamna sustinerea invataturii cu privire la nemurirea sufletului. Toate aceste erezii felurite si respingerea adevarului transforma bisericile in Babilon.” ( „Solii alese”, cap. „Babilonul in Apocalipsa 18”, 37.5 )

     „Ce inseamna vinul acesta ( „vinul Babilonului” n.n. )? Sunt invataturile false ale Babilonului. El i-a dat lumii un sabat fals in locul Sabatului Poruncii a Patra si a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o la inceput Evei in Eden, despre nemurirea naturala a sufletului. Babilonul a raspandit pana departe o multime de idei false de acest fel, prezentand ca adevar „niste porunci omenesti.” ( „Solii alese” 3, 223.3 )

Dat fiind faptul ca acuzatiile false aduse impotriva Bisericii Adventiste sunt demontate de declaratiile facute de Ellen White in scrierile sale, ma intreb: Ce duh se afla in spatele unor astfel de acuzatii fara temei? Cine urmareste ca rugaciunea Domnului Christos cu privire la unitatea Bisericii Sale ( vezi Ioan 17, 21 ) sa fie zadarnicita prin faramitarea ei in tot felul de grupe dizidente cu pretentii reformatoare? Cine se calauzeste dupa principiul „Divide et impera!”? Nu e greu de raspuns la aceste intrebari.

Sirul erorilor pe care le fac credinciosii antitrinitarieni este mult mai mare decat cel amintit in acest articol. Cele care apartin strict de teologie necesita o abordare separata. Insa privind inapoi la istoria miscarii advente si la modul in care Dumnezeu Si-a calauzit Biserica din anii grei de inceput si pana astazi, nu putem decat sa aducem lauda Tatalui, Fiului si Duhului Sfant pentru lumina adevarului pe care Dumnezeu a descoperit-o progresiv poporului Sau.

Intr-adevar, „cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare a carei stralucire merge crescand pana la miezul zilei.” ( Proverbe 4,18 ).

( va urma )

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Tri(u)nitatea Divina și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free