Privire generala asupra cartii Ieremia

Privire generala asupra cartii Ieremia

 

Titlul cartii este dat de numele personajului principal si autorul celei mai mari parti a ei – Ieremias ( in limba greaca ). Nu se cunoaste semnificatia exacta a numelui Ieremia, insa se presupune ca el ar putea sa insemne „Yahweh confirma” sau „Yahweh arunca”.

Se apreciaza ca Ieremia a fost autorul celei mai mari parti a cartii care-i poarta numele, scrierea ei efectiva fiind facuta de Baruc, fiul lui Neeria, secretarul sau ( vezi cap. 36,4.27.28.32 ). Conform celor afirmate de istoricul Iosif Flavius in „Antichitati” ( x. 9.1 ), Baruc se tragea dintr-o familie distinsa din Iuda. Fratele lui Baruc era camarasul regelui Zedechia, care l-a insotit pe rege la Babilon ( vezi Ieremia 51,59 ).

Influenta pe care o avea Baruc in popor se poate deduce din faptul ca cei care doreau sa fuga in Egipt dupa invazia babilonienilor il invinuiau ca el l-ar fi influentat pe Ieremia impotriva lor ( vezi cap. 43,3 ). Baruc i-a fost credincios lui Ieremia in calitate de scrib ( secretar ), insotindu-l pe profet atunci cand acesta a fost silit sa se alature ramasitei iudeilor in Egipt ( vezi cap. 43,5-7 ).

Se crede ca Baruc este cel care a adunat, redactat si conservat materialul cuprins in cartea lui Ieremia, contribuind la naratiunile biografice continute in ea. Ultimul capitol al cartii ( cap. 52 ) este un rezumat istoric ce depaseste cu mult timpul activitatii cunoscute a profetului Ieremia. Probabil ca acest ultim capitol a fost scris mult mai tarziu de un autor necunoscut, dar care a avut grija sa specifice faptul ca aceasta ultima parte a cartii nu ii apartine lui Ieremia. Inainte de a adauga anexa istorica la continutul cartii, autorul necunoscut a avut grija sa scrie: „Pana aici sunt cuvintele lui Ieremia” ( cap. 51,64 ).

Activitatea profetica a lui Ieremia a coincis cu domnia ultimilor cinci regi ai lui Iuda: Iosia ( 641-609 i.Chr. ), Ioahaz, cunoscut si sub numele de Salum, care a domnit doar trei luni ( 609 i.Chr. ), Ioiachim ( 609-598 i.Chr. ), Ioiachin ( 598- 597 i.Chr. ) si Zedechia ( 597-586 i.Chr.). Chemarea lui Ieremia in slujba de profet a avut loc in anul 626 i.Chr., in anul al 13-lea al domnieie regelui Iosia ( vezi cap. 1,2 ).

Viata lui Ieremia in calitate de profet a fost marcata de nenumarate suferinte provocate de o puternica opozitie fatza de soliile sale din partea autoritatilor vremii. La scurt timp de la chemarea sa la slujba, Dumnezeu ii cere sa predice in Ierusalim ( cap. 2,2 ), dupa care Ieremia face o calatorie de raspandire a mesajului divin prin cetatile lui Iuda ( cap. 11,6 ).

Dupa ce se intoarce la Anatot, concetatenii sai incerca sa-l ucida ( vezi cap. 11,18-23 ), insa Ieremia scapa si fuge la Ierusalim. Insa si aici preotii si profetii falsi comploteaza impotriva lui, cerand sa fie omorat din cauza predicii din timpul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, in care profetul prezicea ca Templul va ajunge ca Silo. Scaparea lui Ieremia a venit prin interventia capeteniilor lui Iuda ( vezi cap. 26,16 ).

Dupa ce Nebucadnetar a parasit temporar asediul Ierusalimului din cauza armatelor egiptene, Ieremia a fost arestat in timp ce incerca sa se duca la Anatot, actualul Ras el-Charubeh ( vezi cap. 27,11-15 ), fiind invinuit ca vrea sa treaca la haldei. Batut si inchis, Ieremia este pe punctul de a-si pierde viata in groapa mocirloasa a lui Molchia ( vezi cap. 38,6 ), insa este salvat de etiopianul Ebed-Melec ( cap. 38,7-13 ). Zedechia l-a tinut in inchisoare pe Ieremia pana la caderea Ierusalimului sub haldeii lui Nebucadnetar ( cap. 14-28 ).

Dupa caderea si pustiirea Ierusalimului, Nebucadnetar l-a eliberat pe profet, punandu-i inainte doua optiuni: fie sa ramana in Palestina, fie sa-i insoteasca pe prizonierii de razboi la Babilon ( cap. 40,1-5 ). Alegerea profetului a fost sa ramana in tara impreuna cu ramasita poporului pusa sub guvernarea lui Ghedalia ( cap. 40,6 ).

Insa Ghedalia este ucis intr-un complot organizat de Iohanan, iar profetul este luat cu forta de complotisti in Egipt, impotriva sfatului dat de acesta de a ramane in tara ( cap. 42,43 ). Se pare ca Ieremia si-a incheiat activitatea de profet in Egipt, unde a dat ultima solie de avertizare catre iudeii fugiti acolo, prezicand invazia lui Nebucadnetar in Egipt ( cap. 43,8-13 ).

Desi se cunosc multe amanunte despre activitatea lui Ieremia in slujba de profet, nu se cunosc prea multe lucruri despre perioada de tinerete a profetului. Se crede ca a primit o educatie preoteasca ( cap. 1,1 ), tatal sau, Hilchia, fiind un descendent al lui Abiatar, preotul lui David. Dupa ce Solomon a inceput sa domneasca, Abiatar a fost exilat la Anatot ( vezi 1 Regi 2, 26.27 ).

Deoarece Anatotul se afla la aproximativ 5 km distanta de Ierusalim, Ieremia a putut sa fie la curent cu toate evolutiile politice ale timpului, dar si cu decadenta morala a poporului sau. Intreaga viata a profetului a fost marcata de activitatea profetica, fiind privat de bucuria de a-si intemeia propriul sau camin ( cap. 16,1-4 ), ca o profetie ce arata spre nenorocirile care urmau sa vina peste locuitorii Ierusalimului.

Cartea lui Ieremia contine o serie de sase „marturisiri” ( cap. 11,18-23; 12,1-4; 15,10-21; 17,14-18; 18,19-23; 20,7-18 ) – acestea redand sub forma versificata un noian de emotii, tanguiri si chinuri sufletesti. Ele sunt exprimari sincere ale unor trairi sufletesti intense ale profetului Ieremia, unele dintre ele putand sa-l socheze pe cititor. Din aceste „marturisiri” reiese atasamentul profund al profetului fatza de cauza lui Dumnezeu, dragostea sa fatza de poporul din care facea parte, dar si deosebita lui sensibilitate sufleteasca.

In cartea lui Ieremia exista un raport cu privire la scrierea primelor doua editii ale cartii ( cap. 36 ). Dupa ce timp de peste 20 de ani Ieremia incercase sa convinga poporul sa se intoarca cu toata inima la Dumnezeu, in al patrulea an al domniei lui Ioiachim ( 604 i.Chr. ), Dumnezeu i-a poruncit profetului sa puna in scris materialul principal al predicilor sale. Acest material a fost scris pe un sul de pergament ( cap. 36,1-4.17.18 ) de catre Baruc, la dictarea lui Ieremia.

Dupa scrierea primei editii a cartii, lui Baruc i-a revenit dificila si primejdioasa  sarcina sa citeasca materialul inaintea poporului in Templu, in Ziua Postului ( cap. 36,5-8 ). Iehudi, unul dintre demnitarii imparatului, a preluat sulul de la Baruc si l-a citit inaintea imparatului Ioiachim, care, in loc sa ia seama la avertismentele profetului, a luat un briceag, a taiat sulul si l-a aruncat in foc ( cap. 36,20-22 ). Dupa aceste evenimente, Baruc a primit porunca sa rescrie sulul, insa intr-o forma mult mai largita, cuprinzand soliile din prima editie, dar si unele solii noi ( cap.36,32 ).

In ceea ce priveste cadrul istoric, in primii ani ai activitatii lui Ieremia trei mari puteri se luptau pentru suprematie: Asiria, Babilonul si Egiptul. Asiria se gasea in declin, dupa ce isi atinsese apogeul in timpul domniei lui Asurbanipal ( 669-626 i.Chr. ), iar Egiptul scuturase jugul asirian, incercand sa recastige suprematia in zona Orientului Apropiat.

Puterea care se afla in ascensiune era Babilonul, care, sub domnia lui Nabopolasar a pecetluit soarta Asiriei, prin cucerirea Ninivei in 612 i.Chr. Astfel, Imperiul Neobabilonian devine forta suprema in Orientul Apropiat, reprezentand o reala amenintare pentru statele din zona, inclusiv pentru Regatul lui Iuda. Egiptul a incercat sa se opuna ridicarii noului Imperiu Babilonian, insa Nebucadnetar, fiul lui Nabopolasar, a infrant armatele egiptene ale faraonului Neco in cea de-a doua batalie de la Carchemis din anul 604 i.Chr.

In anul 605 i.Chr., Nebucadnetar a invadat Palestina, a deportat in Babilon o parte din familia regala si din nobilime si a luat o parte din vasele Templului. Printre prinsii de razboi deportati in Babilon s-au numarat si Daniel si cei trei tovarasi ai lui ( vezi Daniel 1,1-6 ). A doua invazie a Palestinei de catre babilonieni a avut loc in anul 598 i.Chr., ca urmare a razvratirii lui Ioiachim, regele Iudeii. Acesta era pro-egiptean, in ciuda solemnelor sale declaratii de fidelitate fatza de Babilon ( vezi 2 Regi 24,1 ).

Se pare ca Ioiachim a avut parte de un sfarsit tragic ( vezi 2 Regi 24,5 ). Cu ocazia acestei noi invazii babiloniene, au fost deportati in Babilon 10 000 de iudei, intre care se aflau regele Ioiachin, mama sa, sotiile , fiii si slujbasii de la palatul regal, precum si oameni de seama din tara si o multime de mestesugari.

In aceasta deportare a fost dus in Babilon si profetul Ezechiel ( vezi Ezechiel 1,1-3 ). Ioiachin a fost inchis in Babilon, insa in anul al 37-lea al exilului sau, urmasul lui Nebucadnetar, Amel-Marduc ( biblicul Evil Merodac  – vezi 2 Regi 25,27-30 ) l-a eliberat.

In locul lui Ioiachin, babilonienii l-au pus pe tronul Iudeii pe Zedechia, in varsta de 21 de ani. Acesta a avut de intimpinat o situatie dificila, fiind presat de solii popoarelor invecinate ( Edom, Moab, Amon, Tir si Sidon ) sa se alieze unei coalitii impotriva Babilonului. Ieremia a avertizat Iuda sa nu se alature acestei coalitii, ci sa se supuna imparatului Babilonului ( vezi Ieremia 27; 28,14 ).

Aceeasi avertizare a adresat-o profetul Ieremia si popoarelor din jur. Daca Iuda nu urma sa dea ascultare acestei avertizari, Ierusalimul urma sa fie distrus cu desavarsire. In ciuda acestor solii, regele Zedechia s-a rasculat impotriva stapanirii babiloniene, ceea ce a dus la o noua invazie a armatelor lui Nebucadnetar in Palestina in anul 586 i.Chr.

In urma acestei a treia invazii si a asedierii capitalei timp de 30 de luni, Ierusalimul a fost cucerit. Zedechia a cautat sa scape, iesind din cetate printr-o mica spartura din zid, insa a fost capturat de babilonieni si ucis. Ierusalimul a fost jefuit si ars si aproape toti iudeii ce mai ramasesera au fost dusi in captivitate ( vezi cap. 39,9.10 ).

Din punct de vedere al mesajului cartii lui Ieremia, acesta este o chemare la pocainta adresata poporului Iudeii si conducatorilor sai, incercand sa impiedice grabnica alunecare spre ruina. Ca profet al inimii, Ieremia a indreptat atentia poporului de la cele exterioare si superficiale la cele interioare si profunde. El accentueaza nevoia unei inimi noi si a unui duh nou, fara de care omul nu e capabil sa faca binele. Insa o asemenea transformare poate fi realizata doar prin puterea creatoare a lui Dumnezeu ( vezi cap. 31,31-34 ).

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Isagogie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free