Privire generală asupra cărții Ieremia
Titlul cărții este dat de numele personajului principal și autorul celei mai mari părți a ei – Ieremias (în limba greacă). Nu se cunoaște semnificația exactă a numelui Ieremia, însă se presupune că el ar putea să însemne „Yahweh confirmă” sau „Yahweh aruncă”.
Se apreciază că Ieremia a fost autorul celei mai mari părți a cărții care-i poartă numele, scrierea ei efectivă fiind făcută de Baruc, fiul lui Neeria, secretarul său (vezi cap. 36:4,27,28,32). Conform celor afirmate de istoricul Iosif Flavius în „Antichități” (x. 9.1), Baruc se trăgea dintr-o familie distinsă din Iuda. Fratele lui Baruc era cămărașul regelui Zedechia, care l-a însoțit pe rege la Babilon (vezi Ieremia 51:59).
Influența pe care o avea Baruc în popor se poate deduce din faptul că cei care doreau să fugă în Egipt după invazia babilonienilor îl învinuiau că el l-ar fi influențat pe Ieremia împotriva lor (vezi cap. 43:3). Baruc i-a fost credincios lui Ieremia în calitate de scrib (secretar), însoțindu-l pe profet atunci când acesta a fost silit să se alăture rămășiței iudeilor în Egipt (vezi cap. 43:5‑7).
Se crede că Baruc este cel care a adunat, redactat și conservat materialul cuprins în cartea lui Ieremia, contribuind la narațiunile biografice conținute în ea. Ultimul capitol al cărții (52) este un rezumat istoric ce depășește cu mult timpul activității cunoscute a profetului Ieremia. Probabil că acest ultim capitol a fost scris mult mai târziu de un autor necunoscut, dar care a avut grijă să specifice faptul că această ultimă parte a cărții nu îi aparține lui Ieremia. Înainte de a adăuga anexa istorică la conținutul cărții, autorul necunoscut a avut grijă să scrie: „Până aici sunt cuvintele lui Ieremia” (cap. 51:64).
Activitatea profetică a lui Ieremia a coincis cu domnia ultimilor cinci regi ai lui Iuda: Iosia (641‑609 î.Ch.), Ioahaz, cunoscut și sub numele de Șalum, care a domnit doar trei luni (609 î.Ch.), Ioiachim (609‑598 î.Ch.), Ioiachin (598- 597 î.Ch.) și Zedechia (597‑586 î.Ch.). Chemarea lui Ieremia în slujba de profet a avut loc în anul 626 î.Ch., în anul al 13‑lea al domnieie regelui Iosia (vezi cap. 1:2).
Viața lui Ieremia în calitate de profet a fost marcată de nenumărate suferințe provocate de o puternică opoziție față de soliile sale din partea autorităților vremii. La scurt timp de la chemarea sa la slujbă, Dumnezeu îi cere să predice în Ierusalim (vezi cap. 2:2), după care Ieremia face o călătorie de răspândire a mesajului divin prin cetățile lui Iuda (vezi cap. 11:6).
După ce se întoarce la Anatot, concetățenii săi încearcă să-l ucidă (vezi cap. 11:18‑23), însă Ieremia scapă și fuge la Ierusalim. Însă și aici preoții și profeții falși complotează împotriva lui, cerând să fie omorât din cauza predicii din timpul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, în care profetul prezicea că templul va ajunge ca Silo. Scăparea lui Ieremia a venit prin intervenția căpeteniilor lui Iuda (vezi cap. 26:16).
După ce Nebucadnețar a părăsit temporar asediul Ierusalimului din cauza armatelor egiptene, Ieremia a fost arestat în timp ce încerca să se ducă la Anatot, actualul Ras el-Charubeh (vezi cap. 27:11‑15), fiind învinuit că vrea să treacă la haldei. Bătut și închis, Ieremia este pe punctul de a-și pierde viața în groapa mocirloasă a lui Molchia (vezi cap. 38:6), însă este salvat de etiopianul Ebed-Melec (cap. 38:7‑13). Zedechia l-a ținut în închisoare pe Ieremia până la căderea Ierusalimului sub haldeii lui Nebucadnețar (cap. 14‑28).
După căderea și pustiirea Ierusalimului, Nebucadnețar l-a eliberat pe profet, punându-i înainte două opțiuni: fie să rămână în Palestina, fie să-i însoțească pe prizonierii de război la Babilon (vezi cap. 40:1‑5). Alegerea profetului a fost să rămână în țară împreuna cu rămășița poporului pusă sub guvernarea lui Ghedalia (vezi cap. 40:6).
Însă Ghedalia este ucis într-un complot organizat de Iohanan, iar profetul este luat cu forța de complotiști în Egipt, împotriva sfatului dat de acesta de a rămâne în țară (vezi cap. 42:43). Se pare că Ieremia și-a încheiat activitatea de profet în Egipt, unde a dat ultima solie de avertizare către iudeii fugiți acolo, prezicând invazia lui Nebucadnețar în Egipt (vezi cap. 43:8‑13).
Deși se cunosc multe amănunte despre activitatea lui Ieremia în slujba de profet, nu se cunosc prea multe lucruri despre perioada de tinerețe a profetului. Se crede că a primit o educație preoțească (vezi cap. 1:1), tatăl său, Hilchia, fiind un descendent al lui Abiatar, preotul lui David. După ce Solomon a început să domnească, Abiatar a fost exilat la Anatot (vezi 1 Regi 2:26.27).
Deoarece Anatot se afla la aproximativ 5 km distanță de Ierusalim, Ieremia a putut să fie la curent cu toate evoluțiile politice ale timpului, dar și cu decadența morală a poporului său. Întreaga viață a profetului a fost marcată de activitatea profetică, fiind privat de bucuria de a-și întemeia propriul său cămin (vezi cap. 16:1‑4), ca o profeție ce arăta spre nenorocirile care urmau să vină peste locuitorii Ierusalimului.
Cartea lui Ieremia conține o serie de șase „mărturisiri” (cap. 11:18‑23; 12:1‑4; 15:10‑21; 17:14‑18; 18:19‑23; 20:‑18) – acestea redând sub formă versificată un noian de emoții, tânguiri și chinuri sufletești. Ele sunt exprimări sincere ale unor trăiri sufletești intense ale profetului Ieremia, unele dintre ele putând să-l șocheze pe cititor. Din aceste „mărturisiri” reiese atașamentul profund al profetului față de cauza lui Dumnezeu, dragostea sa față de poporul din care făcea parte, dar și deosebita lui sensibilitate sufletească.
În cartea lui Ieremia există un raport cu privire la scrierea primelor două ediții ale cărții (vezi cap. 36). După ce timp de peste 20 de ani Ieremia încercase să convingă poporul să se întoarcă cu toată inima la Dumnezeu, în al patrulea an al domniei lui Ioiachim (604 î.Ch.), Dumnezeu i-a poruncit profetului să pună în scris materialul principal al predicilor sale. Acest material a fost scris pe un sul de pergament (vezi cap. 36:1‑4,17,18) de către Baruc, la dictarea lui Ieremia.
După scrierea primei ediții a cărții, lui Baruc i-a revenit dificila și primejdioasa sarcină să citească materialul înaintea poporului în templu, în Ziua Postului (vezi cap. 36:5‑8). Iehudi, unul dintre demnitarii împăratului, a preluat sulul de la Baruc și l-a citit înaintea împăratului Ioiachim, care, în loc să ia seama la avertismentele profetului, a luat un briceag, a tăiat sulul și l-a aruncat în foc (vezi cap. 36:20‑22). După aceste evenimente, Baruc a primit porunca să rescrie sulul, însă într-o formă mult mai lărgită, cuprinzând soliile din prima ediție, dar și unele solii noi (vezi cap. 36:32).
În ceea ce privește cadrul istoric, în primii ani ai activității lui Ieremia trei mari puteri se luptau pentru supremație: Asiria, Babilonul și Egiptul. Asiria se găsea în declin, după ce își atinsese apogeul în timpul domniei lui Asurbanipal (669‑626 î.Ch.), iar Egiptul scuturase jugul asirian, încercând să recâștige supremația în zona Orientului Apropiat.
Puterea care se afla în ascensiune era Babilonul, care, sub domnia lui Nabopolasar a pecetluit soarta Asiriei, prin cucerirea cetății Ninive în 612 î.Ch. Astfel, Imperiul Neobabilonian devine forța supremă în Orientul Apropiat, reprezentând o reală amenințare pentru statele din zonă, inclusiv pentru Regatul lui Iuda. Egiptul a încercat să se opună ridicării noului Imperiu Babilonian, însă Nebucadnețar, fiul lui Nabopolasar, a înfrânt armatele egiptene ale faraonului Neco în cea de-a doua bătălie de la Carchemiș din anul 604 î.Ch.
În anul 605 î.Ch., Nebucadnețar a invadat Palestina, a deportat în Babilon o parte din familia regală și din nobilime și a luat o parte din vasele templului. Printre prinșii de război deportați în Babilon s-au numărat și Daniel și cei trei tovarăși ai lui (vezi Daniel 1:1‑6). A doua invazie a Palestinei de către babilonieni a avut loc în anul 598 î.Ch., ca urmare a răzvrătirii lui Ioiachim, regele Iudeii. Acesta era pro-egiptean, în ciuda solemnelor sale declarații de fidelitate față de Babilon (vezi 2 Regi 24:1).
Se pare că Ioiachim a avut parte de un sfârșit tragic (vezi 2 Regi 24:5). Cu ocazia acestei noi invazii babiloniene, au fost deportați în Babilon 10 000 de iudei, între care se aflau regele Ioiachin, mama sa, soțiile, fiii și slujbașii de la palatul regal, precum și oameni de seamă din țară și o mulțime de meșteșugari.
În această deportare a fost dus în Babilon și profetul Ezechiel (vezi Ezechiel 1:1‑3). Ioiachin a fost închis în Babilon, însă în anul al 37‑lea al exilului său, urmașul lui Nebucadnețar, Amel-Marduc (biblicul Evil Merodac – vezi 2 Regi 25:27‑30) l-a eliberat.
În locul lui Ioiachin, babilonienii l-au pus pe tronul Iudeii pe Zedechia, în vârstă de 21 de ani. Acesta a avut de întimpinat o situație dificilă, fiind presat de solii popoarelor învecinate (Edom, Moab, Amon, Tir și Sidon) să se alieze unei coaliții împotriva Babilonului. Ieremia a avertizat Iuda să nu se alăture acestei coaliții, ci să se supună împăratului Babilonului (vezi Ieremia 27; 28:14).
Aceeași avertizare a adresat-o profetul Ieremia și popoarelor din jur. Dacă Iuda nu urma să dea ascultare acestei avertizări, Ierusalimul urma să fie distrus cu desăvârșire. În ciuda acestor solii, regele Zedechia s-a răsculat împotriva stăpânirii babiloniene, ceea ce a dus la o nouă invazie a armatelor lui Nebucadnețar în Palestina în anul 586 î.Ch.
În urma acestei a treia invazii și a asedierii capitalei timp de 30 de luni, Ierusalimul a fost cucerit. Zedechia a căutat să scape, ieșind din cetate printr-o mică spărtură din zid, însă a fost capturat de babilonieni și ucis. Ierusalimul a fost jefuit și ars și aproape toți iudeii ce mai rămăseseră au fost duși în captivitate (vezi cap. 39:9,10).
Din punct de vedere al mesajului cărții lui Ieremia, acesta este o chemare la pocăință adresată poporului Iudeii și conducătorilor săi, încercând să împiedice grabnica alunecare spre ruină. Ca profet al inimii, Ieremia a îndreptat atenția poporului de la cele exterioare și superficiale la cele interioare și profunde. El accentuează nevoia unei inimi noi și a unui duh nou, fără de care omul nu e capabil să facă binele. Însă o asemenea transformare poate fi realizată doar prin puterea creatoare a lui Dumnezeu (vezi cap. 31:31‑34).
Lori Balogh
