Privire generala asupra cartii Isaia

Privire generala asupra cartii Isaia

 

In manuscrisele ebraice precum si in traducerea Septuaginta, titlul cartii este „Isaia”, facand parte din sectiunea  Bibliei ebraice numita ”Profetii tarzii” ( de la Isaia la Maleahi ). Este cea mai mare cartea din aceasta sectiune. In bibliile ebraice, cartea „Isaia” este precedata de cartile imparatilor ( unite intr-o singura lucrare ) si este urmata de cartile Ieremia, Ezechiel si de cei doisprezece profeti ( „Cei doisprezece” ). Noul Testament numeste aceasta lucrare „cartea prorocului Isaia” ( Luca 4,17 ) sau pur si simplu „prorocul Isaia” ( Fapte 8,30 ).

Autorul este Isaia, fiul lui Amot ( cap. 1,1 ), nume care inseamna „Domnul mantuieste”. Isaia provenea din familia regala si era familist, avand cel putin doi fii: Sear-Iasub ( cap. 7,3 – semnificatia numelui: „O ramasita se va intoarce” ) si Maher-Salal-Has-Baz ( cap. 8,3  – semnificatia numelui: „Grabeste de prada, arunca-te asupra prazii” ). Numele fiilor lui erau in stransa legatura cu mesajul transmis de Dumnezeu poporului Sau prin profetul Isaia.

Chemarea in slujba de profet a avut loc spre sfarsitul domniei  regelui Ozia ( sau Azaria: 790-739 ), in timpul coregentei lui Iotam, fapt care asaza chemarea sa ca profet intre anii 750 i.Chr. si 739 i.Chr. Slujirea lui Isaia s-a intins pe o perioada de cel putin 60 de ani, cuprinzand domniile lui Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia, cand puterea asiriana era la apogeul ei.

Imparatii Asiriei din timpul lui Isaia au fost cei mai puternici imparati pe care i-a avut vreodata Asiria: Tiglat-Pileser III (745-727 i.Chr.), Salmanasar V (727-722 i.Chr.), Sargon II (722-705 i.Chr.), Sanherib (705-681i.Chr.) si Esarhadon (681-669 i.Chr.). Astfel, Isaia a fost chemat in lucrarea de profet intr-o vreme in care Asiria tindea sa obtina controlul deplin asupra lumii orientale. Asiria era privita cu groaza de natiunile invecinate si niciun popor nu parea suficient de puternic pentru a se impotrivi aspiratiilor sale imperiale.

In Ierusalim, Isaia a avut o influenta majora, fiind sfetnicul politic si religios al palatului regal si al intregii natiuni. Lucrarea profetica a lui Isaia, la care s-a adaugat cea a profetului Mica si probabil si cea a profetului Osea din Regatul de Sud, a influentat profund reformele din timpul domniei regelui Ezechia. Din nefericire, toate aceste reforme au fost anulate de Manase, fiul lui Ezechia, care a condus natiunea la o idolatrie greu de conceput si la ruinarea natiunii.

Conform Talmudului Babilonian, se pare ca profetul Isaia a fost ucis de imparatul Manase, fiind printre primii cazuti dintre cei ramasi credinciosi adevaratului Dumnezeu in masacrul poruncit de acesta. O dovada in acest sens este faptul ca Isaia nu aminteste nimic in cartea sa de regele Manase. Concluzia este aceea ca lucrarea sa s-a incheiat la scurt timp dupa moartea regelui Ezechia, in anul 686 I.Chr.

Cei mai multi comentatori biblici atribuie paternitatea cartii profetului Isaia ( pana in secolul al XIX-lea ). Incepand cu secolul al XIX-lea, au aparut si comentatori care sustin ca exista doi, trei sau chiar mai multi autori ai cartii. Se sustine ca ar fi existat un prim autor, in persoana profetului Isaia, care ar fi scris capitolele 1-39 spre sfarsitul secolului al VIII-lea i.Chr., in timp ce capitolele 40-66 ar fi fost scrise spre sfarsitul exilului babilonian de un alt autor, numit Deutero-Isaia. Alti comentatori pun mai mult de jumatate din cartea Isaia pe seama perioadei macabeilor, in secolul al II-lea i.Chr.

Argumentul acestora consta in faptul ca exista unele diferente intre diferitele parti ale cartii Isaia. Insa aceste diferente nu probeaza ideea existentei mai multor autori. Diferentele apar pur si simplu din cauza unor imprejurari si situatii diferite in care s-a aflat si a scris autorul. Amintirea numelui imparatului persan Cir ( cap. 44,28; 45,1 ) este privita de acesti comentatori ca fiind o dovada ca aceasta parte a cartii Isaia a fost scrisa in secolul al VI-lea i.Chr.

Insa se pierde din vedere tocmai elementul profetic, acela de prezicere a viitorului, care sta la baza intregii carti. Cartea Isaia abunda de profetii cum sunt: caderea conducatorilor lui Israel si ai Siriei ( cap. 7,7.8.16 ), caderea Tirului ( cap. 23), spaima Asiriei (cap. 14,25; 31,8; 37,6.7.29.33-35), smerirea Babilonului (cap. 14,4-23), nebunia increderii in Egipt (cap. 30,1-3; 31,1-3) si lucrarea lui Cir (cap. 44,28; 45,1-4). In intreaga sa lucrare, Isaia prezinta prestiinta lui Dumnezeu ca o marturie elocventa pentru intelepciunea si puterea Lui (cap. 41,21-23; 42,9; 43,9; 44,7.8; 45,11.21; 46,9.10; 48,3.5-8).

De exemplu, unii comentatori afirma ca de la capitolul 39 incepe o sectiune scrisa de un alt autor. Insa este demn de remarcat faptul ca in copiile sulului cartii Isaia gasite la Qumran ( numite 1QIsa si 1QIsb ) nu exista nicio pauza intre capitolele 39 si 40, pauza care ar indica schimbarea autorului. Nu exista nicio dovada ca sectiunea cuprinsa in capitolele 1-39 ar fi existat candva ca un document de sine statator despartit de capitolele 40-66. Avem toate motivele sa credem ca profetul Isaia a fost autorul intregii carti care ii poarta numele.

Mai mult decat atat, exista unii termeni unici, cum este „Sfantul lui Israel”  ( un titlu pentru Dumnezeu ), care apare de 25 de ori in toata cartea Isaia si doar de 6 ori in alte scrieri ale Vechiului Testament. In capitolele 1-39 acest titlu apare de 12 ori, in timp ce in capitolele 40-66 el apare de 13 ori. Folosirea acestui titlu divin in intreaga carte este o dovada a unicitatii ei.

De asemenea, titlul „Puternicul lui Israel” ( sau „Puternicul lui Iacov” ), prezent exclusiv in cartea Isaia,  apare in intreaga lucrare (cap. 1,24; 49,26; 60,16). Asemanarile de limbaj si stil intre prima si a doua parte a cartii sunt mult mai evidente decat presupusele deosebiri. Mai mult decat atat,  pe la 180 i.Chr., autorul cartii Eclesiasticul (cap. 48,23-24), Isus ben Sirah, atribuia paternitatea diferitelor sectiuni ale cartii Isaia profetului al carui nume il poarta.

Sunt importante referirile Domnului Christos la Isaia 6,9.10 si 53,1 ( adica din ambele sectiuni ale cartii ), asa cum sunt citate in Ioan 12,38-41, unde El il crediteaza pe profet cu paternitatea ambelor sectiuni ale cartii. Apostolul Pavel face acelasi lucru in Romani 9,27.29.33; 10,15.16 si 20,21, citand din ambele sectiuni ale cartii, dar considerandu-l pe Isaia drept autor al intregii lucrari.

Tema fundamentala a cartii este eliberarea si mantuirea pe care Dumnezeu este dispus sa o acorde poporului Sau. Daca in capitolele 1-39 este vorba de eliberarea de amenintarea siriana si apoi asiriana, in capitolele 40-66 este anticipata eliberarea din exilul babilonian. Misiunea profetului Isaia era aceea de a salva natiunea iudaica intr-o vreme in care Regatul de Nord disparea in robia asiriana. Vointa divina era aceea ca Iuda sa invete din destinul tragic al Regatului de Nord si sa evite aceeasi experienta trista printr-o pocainta sincera.

Temele principale ale cartii sunt dezvoltate pe fundalul celor doua mari crize nationale de amploare prin care a trecut poporul lui Dumnezeu in secolul al VIII-lea ( in 734 si in 701 i.Chr. ). Prima criza majora nationala a avut loc pe timpul imparatului Ahaz, cand acesta a luat cunostinta de alianta dintre israelitii din nord si sirieni, alianta care reprezenta o grava amenintare pentru Regatul de Sud.

A doua criza majora a constat in asediul Ierusalimului de catre armatele asiriene ale lui Sanherib. In ambele crize, rolul profetului Isaia a fost acela de a indrepta increderea poporului si a conducatorilor lui spre Dumnezeu, ca singurul si adevaratul Eliberator, si nu spre aliantele politice si in bratul de carne si neptuncios al oamenilor.

Cartea Isaia scoate in evidenta hotararea lui Dumnezeu de a duce mantuirea pana la marginile pamantului ( cap. 49,6 ), la toate popoarele ( cap. 52,10 ). Dat fiind faptul ca poporul Israel nu a indeplinit acest scop divin, Dumnezeu urma sa recurga la o alta solutie: lucrarea lui Mesia si a bisericii Sale. Cartea scoate in evidenta dorinta lui Dumnezeu ca toate popoarele sa-I recunoasca suveranitatea si sa-I aduca inchinare.

Exclusivismul nu exista ca optiune pentru Dumnezeu si pentru profetul Sau. Chemarea: „Intoarceti-va la Mine si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului! Caci Eu sunt Dumnezeu si nu altul. Pe Mine Insumi Ma jur, adevarul iese din gura Mea si cuvantul Meu nu va fi luat inapoi; orice genunchi se va pleca inaintea Mea si orice limba va jura pe Mine” este o dovada in acest sens ( Isaia 45,22.23 ).

Comentatorii biblici ai cartii Isaia au acum la dispozitie doua manuscrise descoperite in anul 1947 in pestera de la Kirbet Qumran, la Marea Moarta. Aceste manuscrise sunt mai vechi cu circa o mie de ani decat oricare alte manuscrise ale Bibliei Ebraice cunoscute anterior. Primul sul, denumit 1QIsa, contine cartea completa a lui Isaia si a fost vandut initial manastirii siriene din Ierusalim. Cel de-al doilea sul, denumit  1QIsb, vandut Universitatii Ebraice. Ambele suluri se gasesc actualmente in Altarul Cartii din Ierusalim.

Sulurile cartii Isaia au apartinut comunitatii eseniene, fiind depozitate in pestera inainte de finalul razboiului iudaic ( 66-70 d.Chr. ). Ambele suluri dateaza din secolul al II-lea sau secolul I i.Chr. In cele 11 pesteri de la Kirbet Qumran au fost gasite mai multe fragmente din cartea profetului Isaia, ceea ce dovedeste ca aceasta carte era foarte populara in randul comunitatii eseniene din Qumran. Doar Deuteronomul depaseste Isaia in privinta fragmentelor descoperite in pesterile de la Qumran.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Isagogie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free