Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea
( 4 )
Miscarea antitrinitariana din Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu este un fenomen nou. Ea este doar o reverberatie a vechii erezii ariene din secolul al IV-lea, formulata de preotul Arie din Alexandria ( 250 – 336 d.Chr. ) si combatuta in cadrul conciliilor ecumenice de la Niceea ( 325 d.Chr. ) si Constantinopol ( 381 d.Chr ).
Desi erezia ariana, care sustine ca Iisus Christos este prima fiinta creata de Dumnezeu din nimic, pe care a inzestrat-o cu atribute divine, a fost combatuta de majoritatea delegatilor participanti la cele doua concilii, ea a continuat sa faca „valuri” in secolele care au urmat. Unele populatii germanice au adoptat arianismul pana spre sfarsitul secolului al V-lea. Unii istorici sustin ideea ca ca unele regate germanice ( vandale, vizigote si ostrogote ) au disparut de pe scena istoriei tocmai din cauza faptului ca regii lor erau arieni si, deoarece erau considerati pagani de restul crestinatatii, nu au mai primit niciun sprijin.
O reinviere a arianismului s-a produs in secolul al XVI-lea in cadrul Reformei protestante, ca o reactie critica la dogma trinitara. Este cunoscuta puternica miscare unitariana din Transilvania de la mijlocul secolului al XVI-lea, sub influenta medicului italian Giorgio Biandrata si sub conducerea lui David Ferenc, care a dus la recunoasterea oficiala, pentru prima data in lume, a Bisericii Unitariene din Translivania.
Istoria consemneaza faptul ca multe celebritati ale lumii au imbratisat dogma ariana: John Adams ( 1735-1826 ), primul vice-presedinte al Statelor Unite si al doilea presedinte american, compozitorul Bela Bartok ( 1881-1945 ), inventatorul american Graham Bell, primul ministru al Marii Britanii Neville Chamberlain, scriitorul englez Charles Dickens, compozitorul Edvard Grieg si altii.
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, in America a avut loc o miscare restaurationista, numita Christian Connection ( Conexiunea Crestina ) care, de asemenea, promova reintoarcerea la adevarurile biblice fundamentale, intre care se numara si doctrina unitariana.
Adunand membri din bisericile protestante americane ( baptiste, congregationaliste, metodiste si presbiteriene ), Christian Connection a avut un impact si asupra miscarii advente americane din preajma anului 1844. Unii dintre pionierii Bisericii Adventiste proveneau din Christian Connection si, prin urmare, au intrat in miscarea adventa avand o mostenire antitrinitariana. Chiar doi dintre liderii fondatori ai Bisericii Adventiste: James White si Joseph Bates proveneau din aceasta grupare restaurationista.
Treptat, doctrina Trinitatii a luat locul unei perioade de ambiguitate a Bisericii Adventiste, in care unii pionieri erau arieni ( J. M. Stephenson, Uriah Smith in prima parte a vietii ), altii erau semi-arieni ( John Andrews, James White, John Waggoner, Joseph Bates, etc. ), iar altii erau trinitarieni ( Ellen White si majoritatea credinciosilor de rand, proveniti din Bisericile Metodiste si Baptiste ).
Desi doctrina Trinitatii a fost acceptata de Biserica Adventista si inclusa intre punctele fundamentale de credinta, antitrinitarianismul a continuat sa faca valuri, mai ales dupa sesiunea Conferintei Generale de la Dallas din 1980, creand tensiuni in sanul bisericii.
Asa dupa cum am afirmat in articolele precedente, intentia nu este aceea de a combate doctrina unitariana ( antitrinitariana, nontrinitariana ) cu argumente de natura teologica, care de altfel sunt la indemana oricarui cercetator al Scripturii. In continuare ma voi referi la cateva erori ale gandirii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea.
Specificul controversei dintre ideile promovate de miscarea antitrinitariana si doctrinele Bisericii Adventiste consta in faptul ca se apeleaza la istoria bisericii, indeosebi la perioada pionierilor adventisti, precum si la scrierile lui Ellen White, considerata cel mai proeminent pionier si, in acelasi timp, co-fondator al Bisericii Adventiste.
In continuare voi prezenta alte cateva erori de gandire in miscarea antitrinitariana , observate in urma lecturarii unor materiale, fie publicate sub forma de tiparituri, fie postate pe pagini de internet sau Facebook ale adeptilor acestei miscari.
13) Una dintre afirmatiile eronate ale antitrinitarienilor cu privire la istoria Bisericii Adventiste sustine ideea ca cei care au intrat in miscarea adventa au fost atrasi de crezul nontrinitarian al pionierilor.
Este cunoscut faptul ca doi dintre liderii fondatori ai Bisericii Adventiste: James White si Joseph Bates au fost nontrinitarieni. De asemenea, multi dintre pionierii adventisti au intrat in miscarea adventa aducand cu ei o mostenire nontrinitariana cu privire la Dumnezeire ( John Andrews, John Waggoner, A. T. Jones, Uriah Smith, etc. ). Insa la fel de adevarat este si faptul ca cel mai proeminent pionier si al treilea co-fondator al Bisericii Adventiste, Ellen White, a venit in miscarea adventa avand o mostenire trinitariana, ca de altfel majoritatea membrilor de rand, proveniti din Bisericile Metodiste, Congregationaliste, Episcopale si Presbiteriene americane.
Oare motivul pentru care toti acesti oameni au intrat in miscarea adventa a fost crezul nontrinitarian? Daca acesta ar fi fost adevaratul motiv, ei ar fi putut adera la miscarea restaurationista Christian Connection, care promova unitarianismul. De ce totusi au preferat sa adere la miscarea adventa?
Adevaratul motiv este altul si este prezentat lamurit de Ellen White in scrierile sale. Iata ce declara ea in volumul „Schite din viata mea” in legatura cu anii reinviorarii spirituale din preajma anului 1844:
„Au fost organizate adunari speciale, iar celor pacatosi li se oferea posibilitatea de a–L cauta pe Mantuitorul si de a se pregati pentru evenimentele cutremuratoare care urmau sa aiba loc in curand. In intregul oras se raspandisera atat credinta, cat si teama. In majoritatea denominatiunilor se declansase o stare generala de reinviorare spirituala. Erau organizate multe adunari de rugaciune, deoarece toti simteau, intr-o masura mai mica sau mai mare, influenta izvorata din solia apropiatei veniri a lui Christos.” ( Ellen White, „Schite din viata mea”, cap. „O reinviorare spirituala”, 21.2 )
Daca vom privi cu atentie in istoria miscarii advente, nu vom gasi niciun indiciu ca ceea ce i-a atras pe crestinii americani spre ea ar fi fost doctrina nontrinitariana. Adevaratul motiv era legat de solia revenirii iminente a Mantuitorului si de pregatirea oamenilor in vederea intalnirii cu El. Pe cei doi lideri principali ai miscarii millerite: William Miller si Joshua Hines nu crezul lor cu privire la Dumnezeire i-a determinat sa lucreze armonios ( W. Miller era trinitarian, iar J. Hines era unitarian ), ci dorinta de a pregati lumea pentru evenimentul revenirii Domnului Christos.
Aceeasi motivatie i-a determinat si pe pionierii Bisericii Adventiste sa lucreze armonios pentru raspandirea soliei revenirii lui Christos, alaturi de alte doctrine specifice ca: Sabatul zilei a saptea, Sanctuarul ceresc si Judecata preadventa, Cele trei solii ingeresti, Reforma sanitara si Starea omului in moarte.
Desi aveau conceptii diferite despre Dumnezeire ( unii erau arieni, altii erau semi-arieni, iar altii trinitarieni ), ei nu s-au cramponat in aceste diferente de vederi, caci prioritatile lor erau legate de pregatirea lor si a semenilor lor pentru maretul eveniment al intalnirii cu Fiul lui Dumnezeu. Asadar, afirmatia potrivit careia oamenii au aderat la miscarea adventa deoarece au fost atrasi de crezul nontrinitarian este complet nejustificata si falsa.
14) Pe baza unor afirmatii facute de Ellen White in scrierile sale, antitrinitarienii adventisti sustin ca Duhul Sfant este Insusi Iisus dezbracat de personalitatea Sa. Iata doua dintre aceste declaratii:
„Impovarat de natura umana, Christos nu putea sa fie in fiecare loc in mod personal; de aceea, era in interesul lor ca El sa-i paraseasca, sa mearga la Tatal Sau si sa trimita Duhul pentru a fi succesorul Sau pe pamant. Duhul Sfant este El Insusi dezbracat de personalitatea umanitatii, si astfel independent. El Se putea prezenta pe Sine ca prezent in toate locurile prin Duhul Sau, ca omniprezent.” ( Ellen White, „Manuscript Release”, 14, p.23 )
„Domnul este gata sa vina in curand. Avem nevoie de acea intelegere completa si perfecta pe care doar El o poate da. Noi vrem pe Duhul Sfant, care este Iisus Christos. Daca comunicam cu Dumnezeu, vom avea putere, har si eficienta.” ( Ellen White, Letter 66, 10 aprilie 1894, alin.18 )
La o citire superficiala a acestor pasaje din scrierile lui Ellen White s-ar putea trage concluzia ( antitrinitarienii adventisti chiar acest lucru il sustin ) ca Duhul Sfant nu ar fi o Persoana distincta de Iisus Christos, ci o parte a Fiintei Lui. Insa acelasi autor inspirat face si urmatoarea afirmatie socanta, de data aceasta despre Iisus Christos:
„Iisus nu este numai Pastorul nostru; El ne este si „Parinte vesnic”. Si El spune: „Eu Imi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal” ( Ioan 10,14.15 ). Ce sublima declaratie! Singurul Fiu, Acela care este la sanul Tatalui, Acela despre care Dumnezeu a declarat ca este „Omul care Imi este tovaras” ( Zaharia 13,7 ), aceasta legatura care exista intre El si vesnicul Dumnezeu este luata ca model, pentru a arata relatia dintre Christos si copiii Sai de pe pamant.” ( Ellen White, „Hristos Lumina Lumii”, 483.3 )
In limba engleza, pasajul de mai sus incepe in felul urmator: „Jesus is not only our Shepherd; He is our „everlasting Father”...” ( „Iisus nu este doar Pastorul nostru; El este „Tatal nostru cel vesnic”... Ellen White, „The Desire of Ages”, chapter „The Divine Shepherd”, p.425 ).
Daca am interpreta literal afirmatiile lui Ellen White, fara sa sesizam profunzimea ideilor pe care doreste sa le exprime, am putea trage doua concluzii aberante, cu totul straine de adevarul biblic:
1) Duhul Sfant este Insusi Iisus Christos si nu este o Persoana divina distincta de El
2) Iisus Christos este Insusi Tatal cel vesnic si nu este o Persoana divina distincta de El.
In felul acesta s-ar putea ajunge la erezia modalista ( sabelianism ) din secolul al II-lea, care sustinea ca Dumnezeu este o singura Fiinta care S-a revelat in trei ipostaze diferite: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Astfel, nu ar exista trei Persoane divine distincte, ci doar una singura, intre cele trei manifestari ale ei nefiind nicio deosebire. Insa atat Ellen White si adventistii trinitarieni, cat si adventistii antitrinitarieni sustin ca Tatal si Fiul sunt doua Persoane divine distincte. Atunci cum trebuie intelese afirmatiile Ellenei White redate mai sus?
Ideea pe care Ellen White a dorit sa o exprime in afirmatii ca cele prezentate este aceea ca atat Duhul Sfant, cat si Fiul lui Dumnezeu sunt reprezentanti desavarsiti: Duhul Sfant este reprezentantul desavarsit al Fiului, identificandu-Se cu El in mod desavarsit in privinta lucrarii de salvare a omenirii, iar Fiul este reprezentantul desavarsit al Tatalui pe pamant, in ceea ce priveste realizarea Planului de Mantuire. In acest sens Mantuitorul a afirmat: „Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10,30 ). Nu in sensul ca Tatal si Fiul sunt o singura Persoana, ci in sensul unitatii in gandire, planuri, actiune si caracter.
Unitatea in sanul Dumnezeirii este atat de deplina incat cine Il vede pe Fiul Il vede in realitate pe Tatal ( vezi Ioan 14,9 ) si cine primeste Duhul Sfant, Il primeste pe Fiul si pe Tatal. Incercarea omului de a rupe „legaturile” stranse care exista intre cele trei Persoane ale Dumnezeirii nu este altceva decat o implinire a profetiei din Psalmul 2: „Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri desarte? Imparatii pamantului se rascoala si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau, zicand: „Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor!” ( Psalmul 2, 1-3 )
15) In conceptia antitrinitariana, Duhul Sfant nu este o Persoana divina distincta de Tatal si Fiul, ci o parte a Fiintei lui Dumnezeu. Iata cateva afirmatii extrase dintr-o compilatie intitulata „Negru pe alb despre Dumnezeire – citate direct din penita mesagerului Domnului”, o lucrare cu autor necunoscut. Afirmatiile sunt concluzii ale autorului compilatiei:
„Duhul Sfant este prezenta si puterea lui Dumnezeu.” „Duhul Sfant este viata lui Christos in suflet”.„Duhul Sfant este Christos Insusi, dezbracat de personalitatea umanitatii.”„Duhul Sfant este intelepciunea Sa.”„Duhul Sfant este viata lui Christos. Este propria Lui rasuflare, viata din viata Lui.” ( p.50.51 )
Toate aceste afirmatii ( ca multe altele, de altfel ) ne confirma crezul antitrinitarian potrivit caruia Duhul Sfant nu ar fi o Persoana divina distincta, ci o parte a Fiintei lui Dumnezeu. In lucrarea „The Ellen G. White 1888 Materials”, la p. 711, Ellen White face urmatoarea afirmatie”
„Cu toate ca pacatul a produs un abis intre om si Dumnezeu, bunavointa divina a conceput un plan prin care sa se poata face un pod peste abis si ce material a folosit El? O parte din El Insusi, oglindirea slavei Tatalui a venit intr-o lume parjolita si distrusa de blestem si, prin caracterul Sau divin, prin trupul Sau divin, a facut un pod peste abis si a deschis un canal de comunicatie intre Dumnezeu si om.”
In aceasta declaratie, Ellen White afirma ca „podul” peste abisul produs de pacat intre om si Dumnezeu a fost facut dintr-un „material” ceresc: „o parte din Insusi Dumnezeu”. Este evident ca Ellen White se refera aici la Persoana Fiului lui Dumnezeu.
Intrebarea care se ridica este urmatoarea: Daca Iisus Christos este o parte din Dumnezeu Insusi si totusi este o Persoana distincta ( fapt pe care-l recunosc si trinitarienii si antitrinitarienii deopotriva ), de ce Duhul Sfant, despre care se afirma in mediile antitrinitariene ca este o parte a Fiintei lui Dumnezeu, nu este considerat tot o Persoana divina distincta? De ce acest dublu standard in gandirea antitrinitariana?
Acelasi dublu standard se poate observa si in interpretarea pe care antitrinitarienii o dau numelor si titlurilor Persoanelor divine. Daca Biblia Il numeste pe Duhul Sfant ca fiind „Duhul lui Dumnezeu”, antitrinitarienii considera ca Duhul Sfant este o parte din Dumnezeu si nu o Persoana distincta. Insa cand este vorba despre „Cuvantul lui Dumnezeu” ( titlu dat lui Iisus Christos pe care Il gasim in Apocalipsa 19,11-13 si Ioan 1,1 ), atunci este aplicat un alt standard: „Cuvantul lui Dumnezeu” nu mai este o parte a Fiintei Tatalui, ci o Persoana divina distincta – Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Daca „Dumnezeu este Duh”, potrivit afirmatiei Mantuitorului ( Ioan 4,24 ) si totusi este o Persoana reala, distincta; daca Iisus Christos a fost numit de Ellen White „Duhul adevarului” ( vezi SW, 25 octombrie 1898 ) si totusi este o Persoana reala, distincta; daca ingerii lui Dumnezeu sunt numiti „duhuri slujitoare” ( vezi Evrei 1,14 ) si totusi sunt fiinte reale, personale; daca duhurile rele sunt persoane reale, cu care Iisus dialoga si carora le poruncea sa iasa din oameni, de ce doar Duhului Sfant I se contesta calitatea de Fiinta personala, divina si distincta?
Nu este evident ca avem de-a face cu un standard dublu de interpretare a textului biblic si o inconsecventa hermeneutica, folosita dupa cum dicteaza interesele? Principiul care sta la baza poruncii lui Dumnezeu, data poporului Israel din vechime, este valabil si astazi: „Sa n-ai in casa doua feluri de efe, una mare si alta mica.” ( Deuteronomul 25,14 )
16) In lucrarea „The Godhead in Black and White” – o compilatie cu autor necunoscut din scrierile lui Ellen White – este citata o declaratie evident trinitariana a autoarei:
„Pacatului nu i se putea rezista si putea fi biruit numai prin mijlocirea puternica a celei de-a treia Persoane a Dumnezeirii, care avea sa vina fara nicio energie schimbatoare, ci in plinatatea puterii divine. Duhul este Acela care face sa fie eficace lucrarea facuta de Rascumparatorul lumii.” ( Ellen White, Review and Herald, 19 mai 1904, p.3 )
Folosind un joc de cuvinte, autorul necunoscut al compilatiei incearca sa explice aceasta afirmatie clara despre personalitatea Duhului Sfant in felul urmator: „Aceasta putere personala este numita „a treia Persoana a Dumnezeirii” ( „Negru pe alb despre Dumnezeire” – citate direct din penita mesagerului Domnului, p.63 ).
Aceasta interpretare nastrusnica a unei afirmatii clare despre personalitatea Duhului Sfant vrea sa spuna, de fapt, ca Ellen White nu a ales bine cuvintele atunci cand a scris acest paragraf despre Duhul Sfant. Cand s-a referit la Duhul Sfant, ea nu ar fi trebuit sa scrie „a treia Persoana a Dumnezeirii”, ci „puterea personala a lui Dumnezeu” (!?)
Ma intreb: Oare de ce autorul acestei compilatii a prezentat un singur paragraf din scrierile lui Ellen White care vorbeste despre personalitatea Duhului Sfant? Oare nu a stiut ca ea a facut mai multe declaratii clare cu privire la acest subiect? Iata cateva dintre acestea:
„Demnitarii ceresti cei vesnici – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – urmau sa-i inzestreze pe ucenici cu o putere mai mare decat cea a oamenilor muritori.” ( „Manuscript 145”,1901 )
„Noi trebuie sa intelegem ca Duhul Sfant, care este o Persoana, intocmai cum Dumnezeu este o Persoana, paseste in locurile acestea.” ( „Manuscript 66”, 1899 – fragment dintr-o cuvantare tinuta de Ellen White in fatza studentilor din Avondale, Australia ).
„Printul puterii raului poate fi tinut in frau numai prin puterea lui Dumnezeu aflata in Duhul Sfant, cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii.” ( „Special Testimonies”, seria A, 10:37, 1897 )
„Noi trebuie sa cooperam cu cele trei puteri preainalte ale cerului – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – iar aceste puteri vor lucra prin noi, facandu-ne sa fim niste conlucratori cu Dumnezeu.” ( „Special Testimonies”, seria B, 7:51, 1905 )
„Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc. In Numele acestor trei puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei ce Il primesc pe Christos cu o credinta vie si aceste puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( „Special Testimonies”, seria B, 7:62.63, 1905 )
„Duhul Sfant este o Persoana pentru ca El marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfant are o personalitate, altfel nu ar putea sa-i marturiseasca duhului nostru si impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. De asemenea, El trebuie sa fie o Persoana divina pentru ca altfel nu ar putea sa cerceteze tainele care se afla ascunse in mintea lui Dumnezeu.” ( „Manuscript 20”, 1906 )
Oare Ellen White nu a stiut sa-si aleaga bine cuvintele in niciuna dintre aceste declaratii evident trinitariene? Sau mai degraba unii dintre noi ne astupam ochii, ca sa nu vedem, si urechile, ca sa nu auzim?
„Cine are urechi, sa asculte ce zice bisericilor Duhul!” ( Apocalipsa 2, 7.11.17.29; 3, 6.13.22 )
Lori Balogh
