Erori ale miscarii antitrinitariene in Biserica Adventista de Ziua a Saptea
( 5 )
Cineva spunea, mai in gluma, mai in serios, ca la un kilometru de drum exista doi kilometri de santuri. Aluzia este evidenta: Orice cale de mijloc, orice cale echilibrata in orice domeniu al vietii are extremele ei. Orice adevar este flancat de minciuni si rataciri si orice valoare autentica este insotita de falsuri si surogate. Si daca adevarul este unul singur, minciunile si falsurile sunt numeroase.
Asa este construita lumea noastra de cand „sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana” ( Apocalipsa 12,9 ) i-a amagit pe primii nostri parinti in gradina Edenului, soptindu-le ademenitor doua adevaruri flancate de doua minciuni:
„Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarat ca nu veti muri ( minciuna n.n. ); dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii ( adevar n.n. ) si veti fi ca Dumnezeu ( minciuna n.n. ), cunoscand binele si raul ( adevar n.n. )” ( Geneza 3,4.5 )
Pentru ca un pahar sa fie otravit nu trebuie sa contina 100% otrava. Sunt suficiente doar cateva picaturi de otrava turnate intr-o bautura sanatoasa, pentru ca intreg continutul paharului sa fie otravit. Marele amagitor cunoaste prea bine acest lucru. De aceea, in „laboratoarele” raului care lucreaza zi si noapte sub licenta sa, sunt pregatite tot mai ademenitoare, dar in acelasi timp, tot mai mortale „bauturi” otravite, pe care le ofera lumii intregi. Atat bisericii crestine, in general, dar mai ales Bisericii lui Christos.
Scopul pe care-l urmareste atunci cand intinde paharul otravit al ratacirilor Bisericii lui Christos din timpul sfarsitului este dezvaluit chiar de Domnul nostru in ultimele Sale cuvantari dinaintea patimilor Sale: „Caci se vor scula Christosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.” ( Matei 24,24 )
Ratacirile pe taramul credintei, cauzate de indepartarea de Cuvantul lui Dumnezeu, au reprezentat un fenomen prezent in istoria Bisericii crestine inca din primele momente ale existentei sale. Inca din primele secole, Biserica crestina a fost confruntata cu o multime de erezii, unele mai amagitoare decat altele, prinzand in latul lor o multime de suflete ( erezia lui Marcion, modalismul, arianismul, gnosticismul, monarhismul, etc. ). Unele dintre aceste erezii vechi au reinviat in timpurile moderne, avand ca urmare smulgerea unor suflete pretioase din „trupul lui Christos”, care este Biserica Sa ( vezi 1 Corinteni 12,12-14 ).
Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu a scapat nici ea de valul reinvierii unor erezii vechi. Conceptiile antitrinitariene, avand obarsia in vechea erezie a preotului Arie din Alexandria din secolul al IV-lea, se fac auzite tot mai mult in zilele noastre. Si deoarece Biserica Adventista are un specific aparte fatza de alte denominatiuni evanghelice, considerand scrierile lui Ellen White ca fiind inspirate de Dumnezeu pentru Biserica Sa din timpul sfarsitului, miscarea antitrinitariana din mijlocul ei se foloseste din plin de aceste scrieri, alaturi de scrierile altor pionieri ai miscarii advente, pentru a ataca biserica si a rupe din trupul ei.
In articolele anterioare am adus in discutie 16 erori de gandire ale miscarii antitrinitariene din sanul Bisericii Adventiste. Erorile strict teologice ale acestei miscari pot fi relativ usor demascate cu ajutorul Cuvantului lui Dumnezeu, daca omul are bunavointa de a se lasa calauzit de Duhul lui Dumnezeu.
Erorile la care m-am referit au de-a face mai mult cu gandirea, ratiunea si uneori chiar cu caracterul moral al celor ce sustin doctrina nontrinitariana in Biserica Adventista. Din studiul unor materiale cu caracter antitrinitarian, fie publicate sub forma de tiparituri, fie postate pe pagini de internet, am observat in gandirea antitrinitariana cateva lucruri care m-au intristat, altele care m-au socat, iar altele care de-a dreptul m-au indignat.
Voi continua sa prezint alte trei erori ale miscarii antitrinitariene din Biserica Adventista, cu speranta ca ele vor fi de folos celor care au inca nedumeriri.
17) Folosindu-se de cateva afirmatii timpurii ale autoarei Ellen White si ale sotului sau, James White, antitrinitarienii sustin ca doctrina Trinitatii este o doctrina spiritista. Prin urmare, cei care cred in ea si o sustin sunt considerati spiritisti.
Intr-adevar, exista astfel de afirmatii in scrierile timpurii ale sotilor White. Iata ce scria James White in anul 1846 in revista „The Day Star”: „Felul in care acesti spiritisti Il resping sau Il neaga pe singurul Dumnezeu si pe Domnul nostru Iisus Christos este in primul rand prin vechiul crez nescripturistic trinitarian…” ( James White, „The Day Star”, 24 ianuarie 1846 ).
Acuzatia este grava, cu atat mai mult cu cat este facuta de unul dintre cei trei lideri fondatori ai Bisericii Adventiste si pentru multa vreme ales presedinte al Conferintei Generale. Mai mult decat atat, acuzatia este reala. Da, „vechiul crez nescripturistic trinitarian”, care era predicat in bisericile protestante americane din acea vreme era o forma disimulata de spiritism.
Confuzia pe care o fac antitrinitarienii adventisti ( din nestiinta sau din rea-vointa ) consta in faptul ca ei nu fac deosebire intre doctrina Trinitatii care se predica in acele vremuri in America si cea care este inclusa in punctele fundamentale de credinta ale Bisericii Adventiste de azi. Ceea ce trebuie sa cunoastem, pentru a nu face astfel de confuzii, este ce fel de trinitarianism era predicat in bisericile protestante din America in secolul al XIX-lea.
Pe site-ul oficial al Bisericilor Metodiste Unite se poate citi urmatoarea marturisire de credinta: „Nu este decat un singur Dumnezeu viu si adevarat, vesnic, fara trup sau parti ale lui, de o infinita putere, intelepciune si bunatate, Facatorul si Sustinatorul tuturor lucrurilor: vazute si nevazute. Si in unitatea acestei Dumnezeiri sunt trei Persoane de aceeasi substanta, putere si vesnicie – Tatal, Fiul si Duhul Sfant” ( United Methodist Church Website, January 2018 ).
Atat sotii White, cat si ceilalti pionieri ai miscarii advente nu au fost de acord cu acest fel de crez trinitarian care invata despre un Dumnezeu aproape impersonal, fara trup, fara forma, asemenea unui abur sau asemenea unei lumini difuze. Ellen White a luat o atitudine clara impotriva acestui gen de trinitarianism spiritualist, scriind pe larg despre acest subiect in „Special Testimonies”:
„Sunt sfatuita sa spun ca opiniile acelora care cerceteaza idei stiintifice avansate nu sunt demne de incredere ( „ideile avansate” sunt in legatura cu Dumnezeirea n.n. ). Sunt formulate conceptii de felul celor urmatoare: „Tatal este invizibil, asemenea luminii. Fiul este lumina intrupata. Duhul Sfant este lumina raspandita pretutindeni.” „Tatal este ca roua, un abur invizibil. Fiul este ca roua adunata intr-o forma plina de frumusete. Duhul este ca roua ce cade peste verdeata plina de viata.” O alta reprezentare: „Tatal este ca un abur invizibil. Fiul este asemenea norului plumburiu. Duhul este ploaia ce cade si aduce putere reinvioratoare.”
Toate aceste interpretari spiritualiste nu sunt nimic. Ele sunt neadevarate si imperfecte. Ele slabesc si micsoreaza Majestatea care nu poate fi comparata cu nicio asemanare pamanteasca. Dumnezeu nu poate fi comparat cu lucrurile facute de mainile Sale. Acestea sunt doar niste lucruri pamantesti, care sufera sub blestemul lui Dumnezeu din cauza pacatului omului. Tatal nu poate sa fie descris prin lucrurile de pe pamant. Tatal este plinatatea intruchipata a Dumnezeirii si este invizibil ochilor nostri. Fiul este plinatatea manifestata a Dumnezeirii. Cuvantul lui Dumnezeu declara ca El este „intiparirea Fiintei Lui”. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Mangaietorul, pe care Domnul Christos a fagaduit ca Il va trimite dupa ce Se va inalta la cer, este Duhul Sfant in toata plinatatea Dumnezeirii, care face vizibila puterea harului divin pentru toti aceia care Il primesc pe Christos ca Mantuitor personal si cred in El. Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc si in Numele acestor trei Puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei ce Il primesc pe Christos cu o credinta vie si aceste Puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos” ( „Special Testimonies”, seria B, nr. 7, p.62.63, 1905 ).
Atat Ellen White, cat si pionierii Bisericii Adventiste au condamnat spiritualizarea pana la depersonalizare a celor trei Persoane divine. Se poate observa fara nicio urma de indoiala ca Ellen White sustine doctrina Trinitatii, caci scrie despre „trei Puteri” – un „Trio ceresc” alcatuit din Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Pionierii adventisti au insistat asupra faptului ca atat Tatal, cat si Fiul lui Dumnezeu sunt Persoane divine reale, cu trup si forma, nicidecum un abur, o ceata sau raze de lumina.
In timpul viziunii pe care a primit-o la Exeter la mijlocul lui februarie 1845, Ellen White parea ca se afla in prezenta lui Iisus. In timpul viziunii ea L-a intrebat pe Iisus ceva care era foarte important pentru ea:
„L-am intrebat pe Iisus daca Tatal Sau are o forma ca a Sa. El a spus ca are, dar eu nu o pot vedea, pentru ca, a spus El, „daca ai vedea odata gloria Persoanei Sale, ai inceta sa existi.” ( Ellen White, „Scrieri timpurii”, p.54 )
Aceasta viziune nu a fost singura din care Ellen White a aflat un lucru foarte important despre Dumnezeire: ca Persoanele divine sunt reale si ca sunt Fiinte personale, lucru care era negat de catre trinitarienii spiritualisti. Daca ea a combatut acest gen de trinitarianism spiritualist, nu acelasi lucru s-a intamplat cu trinitarianismul adevarat, corect, pe care l-a sustinut mai ales in scrierile de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
In 1897, Ellen White a publicat in revista „Signs of the Times” ( „Semnele timpului” ) un articol intitulat „Christos, Datatorul vietii.” In acest articol ea afirma: „In El ( Iisus Christos n.n. ) era viata originara, neimprumutata, nederivata.” ( „Signs of the Times”, 8 aprilie 1897, p.6.7 ). Prin aceasta afirmatie cu privire la Persoana lui Iisus Christos, ea pune semnul egalitatii intre vesnicia Tatalui si cea a Fiului, ambele Persoane divine fiind vesnice si avand plinatatea Dumnezeirii.
In acelasi an, 1897, Ellen White a declarat ca Duhul Sfant este a treia Persoana a Dumnezeirii ( „Special Testimonies for Ministers and Workers”, nr.10/1897 ). Ambele afirmatii trinitariene au fost reluate si incluse in volumul ”The Desire of Ages” ( „Hristos Lumina Lumii” ) aparut in 1898 ( p.530.671 ).
In 1899, in fatza studentilor din Avondale, Australia, Ellen White declara: „Noi trebuie sa intelegem ca Duhul Sfant, care este o Persoana, intocmai cum Dumnezeu este o Persoana, paseste in locurile acestea.” ( „Manuscript 66”, 1899 ).
In 1901, aceeasi autoare declara: „Demnitarii ceresti cei vesnici – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – urmau sa-i inzestreze pe ucenici cu o putere mai mare decat a oamenilor muritori…” ( „Manuscript 145”, 1901 ).
In 1905, Ellen White a facut o alta declaratie trinitariana evidenta: „Noi trebuie sa cooperam cu cele trei Puteri preainalte ale cerului – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – iar aceste Puteri vor lucra prin noi, facandu-ne sa fim niste conlucratori cu Dumnezeu.” ( „Special Testimonies”, seria B, 7:51, 1905 ).
In concluzie, desi Ellen White ( ca de altfel majoritatea pionierilor adventisti ) a condamnat trinitarianismul spiritualist, predicat in bisericile protestante americane din acea vreme, ea a sustinut doctrina corecta a Trinitatii, scriind despre trei Persoane divine reale, distincte, fiecare dintre ele avand plinatatea Dumnezeirii.
18) In anul 1886, intr-un articol publicat in revista „Review and Herald”, Ellen White declara: „De-a lungul tuturor acestor veacuri, adevarul lui Dumnezeu a ramas acelasi. Ce era adevarat la inceput este adevar si acum. Desi adevaruri noi si importante, potrivite cu generatiile care urmeaza, au fost deschise intelegerii, descoperirile prezente nu contrazic pe cele ale trecutului. Fiecare nou adevar inteles doar il face mai semnificativ pe cel vechi.” ( „Review and Herald, 2 martie 1886, par.6 )
Apeland la declaratii de acest gen, antitrinitarienii adventisti le aplica la introducerea doctrinei Trinitatii in crezul Bisericii Adventiste, doctrina care ar contrazice adevarurile „vechi” cu privire la Dumnezeire ale pionierilor bisericii. Insa cei care includ doctrina Trinitatii intre adevarurile „noi” care le contrazic pe cele „vechi” comit o mare eroare.
De ce? Pentru simplul motiv ca pionierii adventisti nu au descoperit adevarul despre Dumnezeire prin studiu si rugaciune, asa cum s-a intamplat in cazul altor doctrine, devenite adevarate „pietre de hotar” ale bisericii ( Sabatul, Indreptatirea prin credinta, Sanctuarul si Judecata preadventa, Starea omului in moarte, Cele trei solii ingeresti si Reforma sanitara ). Conceptiile pionierilor adventisti cu privire la Dumnezeire nu erau adevaruri descoperite prin studiu si rugaciune, ci mosteniri cu care au intrat in miscarea adventa din bisericile de provenienta.
Conceptiile pionierilor despre Dumnezeire erau foarte diferite. Unii erau arieni ( J. M. Stephenson, Uriah Smith in prima parte a vietii ), altii erau semi-arieni ( John Andrews, James White, John Waggoner, Joseph Bates, etc. ), iar altii erau trinitarieni ( Ellen White si majoritatea credinciosilor de rand, proveniti din Bisericile Metodiste si Baptiste ).
Adevarul despre Dumnezeire s-a cristalizat relativ tarziu in Biserica Adventista, mai ales dupa declaratiile evident trinitariene ale lui Ellen White din anii 1897 si 1898. Ea a avut un rol deosebit in cristalizarea doctrinei Trinitatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
Asemenea altor doctrine care s-au cristalizat treptat ( Sabatul, Sanctuarul, Indreptatirea prin credinta, Reforma sanitara, etc. ), si doctrina Trinitatii a avut nevoie de timp pentru a ajunge la forma actuala. Principiul dupa care lucreaza Dumnezeu este aratat in Scriptura: El ofera poporului Sau lumina treptat, pe masura ce omul o poate primi si intelege, pe masura ce poporul Sau se maturizeaza spiritual ( vezi Ioan 16,12.13; Proverbe 4,18 ).
19) In revista „Signs of the Times” din 8 aprilie 1897, Ellen White face o declaratie clara cu privire la divinitatea absoluta a Domnului Christos. Declaratia apare si in „Selected Messages” ( vol.1, p.296.297 ): „In El era viata originara, neimprumutata, nederivata, pe care o avea prin Sine Insusi. Aceasta viata nu este inerenta in om. El o poate poseda numai prin Christos. Nu o poate castiga; ii este data ca un dar gratuit, daca va crede in Christos ca Mantuitor personal…”
Aceeasi declaratie apare si in volumul „The Desire of Ages” ( „Hristos Lumina Lumii” ), aparut in 1898, precum si in „Scrisoarea 309” din 1905.
Din acest paragraf, antitrinitarienii trag o concluzie complet eronata, pe care o intalnim in compilatia „Negru pe alb despre Dumnezeire – citate direct din penita mesagerului Domnului”, in nota de sub pasajul citat mai sus. Concluzia autorului compilatiei ( necunoscut ) este urmatoarea: „Viata originara, neimprumutata, pe care o are prin Sine Insusi ( Iisus Christos n.n. ) poate fi DATA.”
Sublinierea autorului compilatiei are o bataie mai lunga. In conceptia antitrinitarienilor semi-arieni, Domnul Christos s-ar fi nascut in mod literal, biologic, din Tatal, candva in vesnicia trecutului. Conform acestui crez, Tatal L-ar fi inzestrat pe Fiul Sau cu toate atributele divine, inclusiv cu acela de a avea viata in Sine Insusi, acea viata „originara, neimprumutata si nederivata” pe care o are doar Tatal.
Crezul semi-arian poate fi sustinut prin orice alte argumente, insa nu prin paragraful extras din scrierile lui Ellen White. Si aceasta pentru simplul motiv ca ea, dupa ce scrie despre „viata originara si neimprumutata” pe care Iisus Christos o are prin Sine Insusi, afirma clar si fara echivoc ca „aceasta viata nu este inerenta in om” si ca omul o poate poseda numai prin Christos, „daca va crede in Christos ca Mantuitor personal”.
Ellen White vorbeste despre doua tipuri diferite de viata. Viata care ii este data omului nu este acea „viata originara si neimprumutata” pe care o are doar Dumnezeu, independenta la modul absolut. Viata omului este conditionata de credinta in Christos si de relatia mantuitoare cu El. Daca credinta si relatia cu Izvorul vietii dispare, dispare si viata omului.
Intr-un alt paragraf, Ellen White compara prin antiteza viata lui Christos cu viata omului, prima fiind asemanata cu o fantana, iar a doua cu un paraias. „De la Iisus este viata noastra derivata. In El este viata care este originara – viata neimprumutata, nederivata. In El este fantana vietii. Viata noastra este ceva ce primim, ceva ce Datatorul ia inapoi la Sine.” ( Ellen White, „Review and Herald”, August 1914, par. 1 )
Ce semnifica aceasta tripla subliniere pe care Ellen White o face in dreptul vietii lui Iisus Christos: viata „originara”, „neimprumutata” si „nederivata”?
1) „Originara” ( in trad. romana ) – Cand afirmam despre un lucru ca este originar, intelegem ca el este initial, primordial, primar ( vezi definitia din DEX )
„Original” ( in trad. engleza ) – Cand afirmam despre un lucru ca e original, intelegem ca el nu este o copie si ca el nu provine din altceva.
Indiferent pe care dintre cele doua adjective il adaugam vietii lui Christos, un lucru este cert: Viata lui Christos nu poate fi originara ( sau originala in trad. engleza ) daca ea provine de la Tatal. Viata Tatalui este originara ( originala ) pentru ca ea a existat intotdeauna si va exista in eternitate. Daca Tatal I-ar fi dat Fiului aceasta viata, viata Fiului nu ar mai fi originara ( originala ).
2) „Neimprumutata” – Termenul subliniaza aceeasi idee ca si cuvantul „originar” ( sau „original” ). Iisus Christos are viata neimprumutata, deci are viata in Sine Insusi, care nu vine de la Tatal. E viata autentica.
3) „Nederivata” – Termenul accentueaza ceea ce afirma termenii anteriori, si anume ca viata lui Christos nu provine, nu e derivata dintr-o alta sursa. Iisus are viata in Sine Insusi. Ellen White a folosit trei termeni cu aceeasi semnificatie, ceea ce inseamna ca lucrul pe care a intentionat sa ni-l transmita este foarte important. Ea pune in contrast viata omului ( neoriginara, imprumutata si derivata ) cu viata lui Christos, care este „originara, neimprumutata si nederivata”.
Asadar, argumentul ca Dumnezeu Tatal i-a transferat Fiului Sau „viata originara, neimprumutata si nederivata” este fara niciun fundament biblic. Este doar o incercare de a mistifica o declaratie clara a Ellenei White. Insasi conceptia semi-ariana potrivit careia Iisus Christos ar avea un inceput al existentei vine in contradictie cu ideea de „viata originara, neimprumutata si nederivata.”
De fapt, Iisus Christos este supranumit „Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu”, titulatura care este incompatibila cu ideea de inceput al existentei. „El a fost egal cu Dumnezeul infinit si atotputernic…El este Fiul cel vesnic si care exista prin Sine Insusi” ( Ellen White, „manuscript 101, 1897 )
Intr-o alta lucrare, aceeasi autoare afirma: „Cuvantul a existat ca faptura divina chiar ca Fiu vesnic al lui Dumnezeu, fiind una cu Tatal Sau. El a fost Mijlocitorul legamantului din vesnicie.” ( Ellen White, „Solii alese” 1, 120.5 )
Erorile miscarii antitrinitariene din Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu se opresc aici. Insa asa dupa cum nu e nevoie sa cunoastem toate bancnotele false, ci e suficient sa o cunoastem pe cea autentica, la fel nu ne foloseste sa trecem in revista, in mod exhaustiv, toate erorile de gandire ale unei miscari care se pretinde reformatoare, dar care este nebiblica.
Un lucru este cert: Nici Biblia, nici scrierile lui Ellen White nu sustin doctrina nontrinitariana. Mai curand sau mai tarziu, adeptii miscarii antitrinitariene vor trebui sa renunte fie la conceptiile lor, fie la scrierile lui Ellen White, care in mod evident sustin doctrina Trinitatii.
Chiar daca ar fi adevarat ca Duhul Sfant nu ar fi o Persoana distincta de Tatal si Fiul, ci ar fi doar spiritul depersonalizat de natura umana a lui Christos, este de neinteles de ce El este atat de vaduvit ( in conceptia antitrinitariana ) de importanta pe care o are in dinamica mantuirii omului. Unii adepti ai acestei miscari se simt ofensati daca Numele Duhului Sfant este amintit in rugaciunile sau predicile din cadrul serviciilor divine.
Lipsa de respect fatza de „ceva” care apartine Divinitatii merge pana acolo incat in unele publicatii sau postari ale adeptilor antitrinitarieni Numele „Duhul Sfant” este scris cu litere mici: „duhul sfant”, ca si cum El ar fi pe picior de egalitate cu „duhurile rele” ( de observat ca in gandirea antitrinitariana duhurile rele si ingerii buni, care sunt „duhuri slujitoare” – Evrei 1,14 – sunt privite ca fiind fiinte distincte si reale, in timp ce Duhul Sfant nu beneficiaza de acelasi statut! )
In antiteza cu aceasta atitudine neglijenta fatza de cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii pe care o manifesta adeptii miscarii antitrinitariene este atitudinea si invatatura Mantuitorului nostru. In discursul de ramas bun rostit inainte de patimile si moartea Sa, Iisus le-a vorbit ucenicilor Sai despre multe lucruri de care acestia aveau nevoie. Dar mai ales le-a vorbit despre Duhul Sfant, Mangaietorul – un alt Paraclet, un alt Aparator, un alt Ajutor ( „allos parakletos” – „un Altul de acelasi fel” ), pe care ucenicii urmau sa-l primeasca dupa inaltarea Sa la cer. Trei capitole din Evanghelia lui Ioan sunt dedicate acestui subiect ( 14,15,16 ).
Daca Insusi Fiul lui Dumnezeu a acordat o importanta atat de mare temei venirii Mangaietorului, cat de important trebuie sa fie acest subiect pentru noi! Mai important decat sa incercam sa intram in tainele naturii Duhului Sfant ( caci oricum nu vom reusi sa o intelegem! ), este sa intelegem lucrarea pe care El o face in viata omului si a Bisericii lui Christos. Cu privire la acest lucru Ellen White afirma:
„Pentru noi nu este absolut esential sa fim in stare sa definim exact ce este Duhul Sfant. Christos ne spune ca Duhul Sfant este Mangaietorul, „Duhul adevarului care purcede de la Tatal”. Cu privire la Duhul Sfant, este aratat in mod lamurit ca in lucrarea sa de calauzire a oamenilor in tot adevarul El nu va vorbi de la El” ( „despre El”, in trad. engl ) ( Ellen White, „Faptele Apostolilor” 51.3 )
„Natura Duhului Sfant este o taina. Oamenii nu pot sa o explice, fiindca Dumnezeu nu le-a descoperit-o. Oameni, avand pareri fanteziste, pot grupa laolalta anumite pasaje din Scriptura si din ele sa cladeasca o sustinere omeneasca; dar primirea acelor vederi nu va intari biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adanci pentru priceperea omeneasca, tacerea este de aur.” ( Ellen White, „Faptele Apostolilor” 52.1 )
„Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie sa primim putere, de ce nu flamanzim si nu insetam dupa darul Duhului? De ce nu vorbim despre El, de ce nu ne rugam pentru El si nu predicam despre El? Domnul este mult mai binevoitor sa dea Duhul Sfant celor care Ii slujesc decat sunt parintii sa dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfant fiecare lucrator ar trebui sa inalte rugaciunile lui catre Dumnezeu.”(Ellen White, „Faptele Apostolilor”,50.2 )
Lori Balogh
