Privire generala asupra cartii Plangerile lui Ieremia
Atat iudeii cat si crestinii din toate timpurile au considerat intotdeauna cartea „Plangerile lui Ieremia” ca fiind lucrarea profetului Ieremia. Exista dovezi interne care sustin aceasta opinie: frazeologia si temele abordate sunt comune celor doua carti: „Cartea lui Ieremia” si „Plangerile lui Ieremia”. In cuvintele introductive ale Septuagintei (LXX ) gasim cea mai timpurie marturie in acest sens: „Si a fost ca, dupa ce Israel a fost luat rob si Ierusalimul a fost pustiit, Ieremia a sezut plangand si a jelit cu aceasta plangere pentru Ierusalim si a zis...”
Nu exista nicio dovada ca aceasta afirmatie ar apartine textului ebraic, insa ea oglindeste credinta iudeilor ca aceasta carte il are ca autor pe profetul Ieremia. Alte marturii ulterioare cu privire la autorul „Plangerilor” se gasesc in Talmud si in scrierile invatatului evreu Ieronim, care a tradus Biblia in limba latina in jurul anului 400 d.Chr.
Criticii moderni contesta faptul ca „Plangerile” reprezinta lucrarea lui Ieremia, argumentand prin faptul ca prima lucrare – Cartea lui Ieremia – este inclusa in sectiunea a doua a Bibliei ebraice, numita „Profetii”, in timp ce „Plangerile” fac parte din cea de-a treia sectiune a Bibliei ebraice, intitulata „Scrierile”.
De asemenea, acesti critici moderni afirma ca unele pasaje din „Plangeri” ( cap. 1,21; 2,9; 3,59-66; 4,17.20 ) nu ii pot fi atribuite lui Ieremia, caci nu corespund caracterului sau. Totusi argumentele nu sunt concludente. Ceea ce au in comun criticii moderni si cei conservatori este faptul ca ambele categorii sunt de acord ca lucrarea a fost scrisa in zilele lui Ieremia. In lipsa unor dovezi solide care sa nege paternitatea cartii ca apartinandu-i lui Ieremia, este bine sa acceptam vechea convingere a evreilor ca Ieremia este autorul acestei lucrari.
In limba ebraica numele cartii este „Cum!” ( ’ekah ), insa Talmudul ne arata ca vechii evrei cunosteau cartea si sub numele „Plangeri” ( „Qinoth” ). Septuaginta a preluat acest titlu, iar Vulgata a adaugat titlului „Plangeri” si numele autorui, ajungandu-se la titlul de azi „Plangerile lui Ieremia”.
Titlul cartii ne sugereaza ca este vorba de un cantec de jale sau un bocet funebru, cantat ca urmare a caderii Ierusalimului si a distrugerii lui in anul 586 i.Chr. de catre armatele babiloniene ale lui Nebucadnetar.
Cadrul istoric al „Plangerilor” il reprezinta ultimele zile ale Imparatiei lui Iuda, respectiv evenimentele anului 586 i.Chr. care au dus la distrugerea Ierusalimului si a Templului, cu toate ororile lor. Locuitorii Ierusalimului au trecut prin cele mai crunte suferinte in timpul asediului final asupra cetatii, dupa care in tara au fost lasati cei mai saraci oameni, imprastiati prin cetatile Palestinei.
Toate cele trei invazii babiloniene: din 605 i.Chr., din 598 i.Chr. si mai ales cea din 586 i.Chr. au lasat o tara in ruine, fara locuitori si cu perspectiva unui viitor sumbru. De aceea, tonul jalnic al cartii este pe deplin justificat.
Mica prezisese caderea Ierusalimului cu mai bine de un secol in urma, atunci cand afirma ca liderii iudei zidisera „Sionul cu sange si Ierusalimul cu nedreptate” ( Mica 3,10 ). Apoi, timp de 40 de ani, Ieremia incercase si el sa convinga poporul si pe conducatorii lui sa accepte avertizarile lui Dumnezeu, dar in zadar. Dupa 40 de ani de predicare a soliilor de pocainta, Ieremia trebuie sa constate ca lucrarea lui a fost aparent in zadar. Nu e de mirare ca el plange amarnic dupa ce vede cu proprii sai ochi consecintele neascultarii poporului.
Desi tabloul pustiirii tarii lui Iuda si a Ierusalimului este jalnic, exista totusi o raza de speranta. Exista o asteptare, o incredere ca Domnul va ierta vina poporului Sau si ii va usura suferintele. Aceasta nota luminoasa razbate mai ales din capitolul final al cartii in care apare rugaciunea: „Intoarce-ne la Tine, Doamne, si ne vom intoarce! Da-ne iarasi zile ca cele de odinioara!” ( cap. 5,21 )
Cartea „Plangerile lui Ieremia” este alcatuita din cinci poeme care corespund celor cinci capitole din Biblia actuala:
Primul poem: o cetate care plange ( cap. 1,1-22 )
Al doilea poem: starea dupa distrugere ( cap. 2, 1-22 )
Al treilea poem: speranta in mijlocul deznadejdii ( cap. 3, 1-66 )
Al patrulea poem: judecata care aduce pedeapsa ( cap. 4, 1-22 )
Al cincilea poem: o rugaciune pentru refacerea tarii ( cap. 5, 1-22 )
Lori Balogh
