Doctrina despre Trinitate si declaratiile de credinta ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
Prezenta doctrinei despre Trinitate in declaratiile de credinta ale Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este considerata de catre antitrinitarieni o dovada evidenta a apostaziei bisericii. Legandu-se de faptul ca prima declaratie oficiala a Bisericii Adventiste cu privire la punctele fundamentale de credinta a fost facuta in 1931, aceasta continand si doctrina despre Trinitate, antitrinitarienii acuza biserica de faptul ca, dupa moartea lui Ellen White in 1915, ea s-a indepartat de crezul pionierilor adventisti cu privire la Dumnezeire.
Va invit sa privim putin in istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si sa ne intrebam daca acuzatiile aduse bisericii de catre antitrinitarieni sunt justificate sau nu. Doctrina despre Trinitate a aparut in declaratiile de credinta ale bisericii doar dupa moartea lui Ellen White in 1915? Au falsificat conducatorii bisericii din acea perioada unele paragrafe din scrierile lui Ellen White pentru a sustine doctrina despre Trinitate?
Asa cum se stie, prima declaratie oficiala de credinta a Bisericii Adventiste a fost facuta in anul 1931 si publicata in Anuarul Adventist, ca urmare a cererii unor biserici din Africa. In ea se afirma:
„2. Ca Dumnezeirea, sau Trinitatea, este formata din Tatal cel vesnic, o Fiinta personala, spirituala, omnipotenta, omniprezenta, omniscienta, infinita in intelepciune si dragoste; Domnul Iisus Christos, Fiul vesnicului Tata, prin care au fost create toate lucrurile si prin care va fi implinita mantuirea multimilor de rascumparati; Duhul Sfant, a treia Persoana a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare in lucrarea de rascumparare. Matei 28,19” ( „Year Book of the Seventh-day Adventists Denomination”, 1931, Washington, „Review and Herald”, 1971 ).
Aceasta prima declaratie oficiala cu privire la punctele fundamentale de credinta ale Bisericii Adventiste a fost votata la Conferinta Generala din 1946. La Conferinta Generala de la Dallas din 1980 au votate cele 27 de puncte fundamentale de credinta, in care la punctul 2 se afirma:
„2. Trinitatea – exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, o unitate a trei Persoane co-eterne.”
Putini stiu ca prima declaratie oficiala de credinta a bisericii – cea din 1931 – s-a bazat pe un articol scris de F. M. Wilcox si publicat in 1913 in revista Review and Herald cu doi ani inainte de moartea lui Ellen White. Este foarte important de stiut faptul ca F. M. Wilcox a fost pastor si redactor al revistei Review and Herald si ca Ellen White a avut mare incredere in persoana lui. Dovada acestei increderi a fost alegerea lui Wilcox de catre Ellen White intre cei cinci administratori post-mortem ai scrierilor sale.
Articolul lui F. M. Wilcox, publicat in Review and Herald in 1913 ( repet: cu doi ani inainte de moartea lui Ellen White! ), era intitulat „Solia pentru ziua de azi” si in el era enuntat crezul adventistilor de ziua a saptea. Iata un fragment din acest articol:
„Pentru cei care doresc sa cunoasca mai bine trasaturile de baza detinute de aceasta denominatiune, vom spune ca adventistii de ziua a saptea cred:
1) In Trinitatea divina. Aceasta Trinitate este alcatuita din Tatal cel vesnic, o Persoana spirituala, individuala, atotputernica, atotstiutoare, infinita in putere si dragoste; din Domnul Iisus Christos, Fiul Tatalui celui vesnic, prin care au fost create toate lucrurile si prin care se va realiza mantuirea ostirii celor rascumparati; din Duhul Sfant, a treia Persoana a Dumnezeirii, singurul mijloc de regenerare in lucrarea de rascumparare.”
Faptul ca acest articol a fost scris de un om in care Ellen White a avut o mare incredere, confera mai multa greutate celor afirmate. Intrebarea fireasca ce se naste este urmatoarea: Daca prezenta doctrinei despre Trinitate in declaratiile de credinta ale Bisericii Adventiste reprezinta inceputul apostaziei bisericii, de ce Ellen White, care traia la data la care Wilcox a publicat articolul sau in Review and Herald, nu a reactionat?
Mai mult decat atat, in acelasi numar al revistei insasi Ellen White a publicat un articol semnat de ea, ceea ce face cu totul imposibila ipoteza ca ea sa nu fi luat la cunostinta de articolul lui Wilcox. Argumentul antitrinitarienilor conform caruia Ellen White ar fi fost prea slabita din cauza varstei si din aceasta cauza nu a luat atitudine este fara sustinere.
Daca F. M. Wilcox a scris atat de clar despre crezul adventistilor de ziua a saptea in 1913, enuntand intre punctele de credinta si doctrina despre Trinitate, este logic sa credem ca aceasta doctrina fusese cunoscuta si accepata de Biserica Adventista cu mult timp inainte, in pofida lipsei unor declaratii oficiale. Faptul este confirmat in istoria Bisericii Adventiste, caci au existat si alte declaratii in favoarea doctrinei Trinitariene chiar inainte de anul 1913.
Cea mai timpurie declaratie de credinta cu privire la Dumnezeire ii apartine lui Uriah Smith, unul dintre pionierii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si multe decenii la rand redactor al revistei Review and Herald. In 1872, Uriah Smith a scris un document intitulat „O declaratie a principiilor fundamentale invatate si practicate de adventistii de ziua a saptea” ( „A Declaration of the Fundamental Principles Taught and Practiced by the Seventh-day Adventists” ), in care este schitat crezul adventistilor din acea vreme. Ce spune acesta? Iata cateva paragrafe de inceput ale documentului:
„Prezentand publicului acest rezumat al credintei noastre, dorim sa facem inteles faptul ca nu avem niciun crez, principiu sau invatatura in afara Bibliei. Noi nu prezentam acest lucru ca fiind vreo autoritate fatza de poporul nostru, nici nu este conceput ca sa asigure uniformitate in randul poporului, ca un sistem de credinte, dar este o scurta declaratie a ceea ce este si a fost sustinut de marea majoritate.”
Retinem din acest paragraf introductiv ca la acea data Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu avea o declaratie oficiala a punctelor fundamentale de credinta, ca doctrina bisericii era in dezvoltare si ca nu exista nicio constrangere pentru nimeni ca sa accepte adevarurile deja descoperite.
Iata doua puncte din aceasta declaratie timpurie ( 1872 ) care se refera la Dumnezeire:
1) „Exista un singur Dumnezeu, o Fiinta personala si spirituala, Creator al tuturor lucrurilor, atotputernic, atotstiutor si vesnic, infinit in intelepciune, sfintenie, dreptate, bunatate, adevar si mila; neschimbator si prezent pretutindeni prin reprezentatul Sau Duhul Sfant. Psalmul 139,7
2) Exista un singur Domn, Iisus Christos, Fiul Tatalui celui vesnic, Cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile si prin care ele exista…”
Aceasta prima declaratie ( neoficiala ) a unuia dintre pionierii Bisericii Adventiste este ambigua. Nu se spune nimic despre divinitatea lui Iisus Christos, nici despre natura Duhului Sfant. Totusi, afirmatiile succinte facute de Uriah Smith in 1872 nu contravin crezului Bisericii Adventiste de astazi, fiind incluse in declaratia oficiala de credinta a bisericii.
Acelasi Uriah Smith, care initial a fost arian ( credea ca Fiul lui Dumnezeu este prima fiinta creata ), apoi si-a schimbat crezul, devenind semi-arian ( credea ca Fiul lui Dumnezeu S-a nascut candva, in vesnicia trecutului, din Tatal ), in anul 1896 a facut o declaratie in revista Review and Herald ( vol.73, nr. 43, pag. 685 ) din care reiese ca pionierii Bisericii Adventiste botezau in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant:
„…In formula de botez, Numele „Sfantul Duh” sau „Duhul Sfant” este asociat cu cel al Tatalui si al Fiului. Si daca Numele poate fi folosit astfel, de ce nu ar putea fi, pe buna dreptate, partea aceleiasi Trinitati in imnul de lauda „Lauda Tatalui, Fiului si Sfantului Duh”?
Este o afirmatie interesanta pentru ca un semi-arian ca Uriah Smith sa vorbeasca despre Trinitatea divina in 1896! Si aceasta intr-o vreme in care Ellen White traia si era foarte activa. Daca doctrina Trinitariana ar fi fost o dovada de apostazie a Bisericii Adventiste, de ce Ellen White nu a combatut aceasta „erezie”, asa cum a facut-o in nenumarate randuri atunci cand credinciosi individuali, comunitati intregi sau chiar intreaga biserica erau in pericol sa se departeze de adevar? Raspunsul este unul singur: Ellen White nu a considerat doctrina despre Trinitate ca fiind neconforma cu adevarul biblic. Dimpotriva, chiar ea personal a sustinut aceasta doctrina.
In 1892, Sammuel T. Spear a publicat brosura „The Bible Doctrine of the Trinity”, in care afirma ca existenta a trei Persoane divine nu insemna triteism, caci in Dumnezeire exista unitate si armonie deplina. Desi Spear nu era adventist, editura adventista Pacific Press i-a publicat lucrarea, dovedind ca adventistii din aceea vreme erau deschisi fatza de aceasta doctrina.
Iarasi trebuie mentionat faptul ca nu avem nicio reactie negativa a lui Ellen White cu privire la acest demers al editurii, asa cum o va avea cativa ani mai tarziu cu privire la cartea cu idei panteiste a Dr. Kellogg, „The Living Temple”. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, peste doar cinci ani ( 1897 ), Ellen White avea sa faca afirmatii clar trinitariene, atat in publicatiile bisericii, cat si in cartile scrise de ea ( „Special Testimonies for Ministries and Workers” nr. 10/1897; „Sings of the Times”, 8 aprilie, 1897, p. 6.7; „Desire of Ages”, 1898, p. 530. 671 )
O alta dovada ca doctrina Trinitariana era deja acceptata de cel putin de o parte a membrilor Bisericii Adventiste in primii ani ai secolului al XX-lea este editia din 1905 a cartii lui Stephen Haskell, „Istoria profetului Daniel” ( „Story of the Prophet Daniel” ). In aceasta carte autorul afirma:
„Gabriel a fost doar un inger, sustinut de aceeasi putere care l-a sprijinit pe Ioan, si nu i-a permis lui Ioan nici macar o clipa sa creada ca el facea parte din marea Trinitate a cerului si ca era vrednic de inchinarea oamenilor.”
De asemenea, in timpul marei controverse in legatura cu unele afirmatii facute de Dr. Kellogg in cartea sa „The Living Temple” ( „Templul viu” ), scrisa in 1903, au fost facute afirmatii legate de doctrina Trinitariana. Intr-o scrisoare pe care A. G. Daniells, presedintele Conferintei Generale din acea vreme, i-a trimis-o lui Willie White ( unul dintre fiii lui Ellen White ) in 1903, acesta afirma ca Dr. Kellogg si-a recunoscut unele „mici” greseli in exprimarea vederilor sale.
„El ( Dr. Kellogg n.n. ) mi-a spus”, continua Daniells, „ca acum crede in Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant si ca, in opinia sa, Dumnezeu Duhul Sfant, si nu Dumnezeu Tatal, este Cel care umple intregul spatiu si orice fiinta vie.” ( „Letter: A. G. Daniells to W. C. White”, October 29, 1903 )
Asadar, termenul „Trinitate” apare in scrierile si declaratiile pionierilor Bisericii Adventiste cu mult timp inainte de prima declaratie oficiala a bisericii cu privire la punctele fundamentale de credinta din 1931. Trebuie subliniat faptul ca toate aceste declaratii au fost facute in timpul vietii lui Ellen White si ca, daca ele ar fi fost considerate ca fiind semne de apostazie a bisericii, Ellen White ar fi reactionat si ar fi transmis un semnal de alarma catre biserica.
Ce pozitie a avut Ellen White fatza de doctrina Trinitariana? Ea nu numai ca nu s-a opus doctrinei Trinitariene, asa cum o intelegem astazi, dar ea chiar a sustinut aceasta doctrina. Este adevarat ca ea s-a opus unui anumit Trinitarianism spiritualist, la fel cum au facut multi pionieri ai Bisericii Adventiste. Acest gen de Trinitarianism era la moda in bisericile protestante americane din secolul al XIX-lea si in el se faceau afirmatii care negau personalitatea distincta a Celor Trei Persoane ale Dumnezirii. Iata un exemplu de Trinitarianism pe care atat Ellen White, cat si pionierii bisericii l-au combatut cu toata puterea:
„Sunt sfatuita sa spun ca opiniile acelora care cerceteaza idei stiintifice avansate nu sunt demne de incredere. Sunt formulate conceptii de felul celor urmatoare: „Tatal este invizibil, asemenea luminii. Fiul este lumina intrupata. Duhul Sfant este lumina raspandita pretutindeni.” „Tatal este ca roua, un abur invizibil. Fiul este ca roua adunata intr-o forma plina de frumusete. Duhul este ca roua ce cade peste verdeata plina de viata.” O alta reprezentare: „Tatal este ca un abur invizibil. Fiul este asemenea norului plumburiu. Duhul este ploaia ce cade si aduce puterea invioratoare.”
Toate aceste interpretari spiritualiste nu sunt nimic. Ele sunt neadevarate si imperfecte. Ele slabesc si micsoreaza Maiestatea care nu poate fi comparata cu nicio asemanare pamanteasca. Dumnezeu nu poate sa fie comparat cu lucrurile facute de mainile Sale. Acestea sunt doar niste lucruri pamantesti, care sufera sub blestemul lui Dumnezeu, din cauza pacatului omului. Tatal nu poate sa fie descris prin lucrurile de pe pamant. Tatal este plintatea intruchipata a Dumnezeirii si este invizibil ochilor muritori.
Fiul este plinatatea manifestata a Dumnezeirii. Cuvantul lui Dumnezeu declara ca El este „intiparirea Fiintei Lui”. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Mangaietorul, pe care Domnul Christos a fagaduit ca Il va trimite dupa ce Se va inalta la cer, este Duhul Sfant in toata plinatatea Dumnezeirii, care face vizibila puterea harului divin pentru toti aceia care Il primesc pe Christos ca Mantuitor personal si cred in El. Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc, si in Numele acestor trei puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei ce Il primesc pe Christos cu o credinta vie, si aceste Puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( „Special Testimonies”, seria B, nr. 7, pag. 62.63 ( 1905 ).
Daca Ellen White ( ca de altfel toti pionierii Bisericii Adventiste ) s-a opus unui Trinitarianism spiritualist care descria Dumnezeirea ca pe un abur fara forma si personalitate distincta, ea a sustinut doctrina Trinitariana corecta, asa cum o avem astazi. Iata cateva afirmatii din scrierile sale cu privire la acest subiect:
In 1897, E. G. White a publicat in revista „Signs of the Times” ( Semnele Timpului ) a unui articol intitulat „Chistos, Datatorul vietii”. In acel articol, ea afirma: „In El ( Iisus Christos n.n. ) era viata originara, neimprumutata, nederivata” ( „Sings of the Times”, 8 aprilie, 1897, p. 6.7 ). In acelasi an, 1897, autoarea americana afirma intr-o brosura ca Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii ( „Special Testimonies for Ministries and Workers” – „ nr. 10/1897 ).
Cele doua afirmatii evident trinitariene si in deplina contradictie cu conceptiile celor mai multi adventisti din acea vreme au fost repetate in volumul „Desire of Ages”, publicat in 1898: „Iisus Christos este viata originara, neimprumutata, pe care o are prin Sine Insusi”, iar Duhul Sfant este „cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii” ( „Desire of Ages”, p. 530. 671 ).
„Sunt trei Persoane vii in acest trio ceresc; in Numele acestor trei puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati cei care Il primesc pe Christos cu o credinta vie si aceste puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( „Special Testimonies”, seria B, nr. 7, pag. 62.63, 1905 )
„Domnul Christos este Fiul preexistent al lui Dumnezeu si exista prin Sine Insusi… Cand a vorbit despre preexistenta Sa, Christos a vrut sa indrepte gandurile noastre spre veacurile nesfarsite din trecut. El ne asigura ca nu a existat niciodata un timp cand sa nu fi fost intr-o partasie stransa cu Dumnezeul cel vesnic. Acela a carui voce o ascultau iudeii fusese cu Dumnezeu intotdeauna.” ( „Signs of the Times”, 29 august 1900 )
„El a fost egal cu Dumnezeul infinit si atotputernic… El este Fiul cel vesnic si care exista prin Sine Insusi.” ( „Manuscrisul 101”, 1897 )
„Domnul Iisus a declarat: „Eu sunt invierea si viata.” In Christos este viata originala, neimprumutata si nederivata. „Cine are pe Fiul are viata.” Divinitatea lui Christos este siguranta celui credincios cu privire la viata vesnica.” ( „Desire of Ages”, pag. 530, 1898 )
„Demnitarii ceresti cei vesnici – Tatal, Christos si Duhul Sfant – urmau sa-i inzestreze pe ucenici cu o putere mai mare decat cea a oamenilor muritori… si sa inainteze alaturi de ei in lucrarea de a convinge lumea cu privire la pacat.” ( „Manuscrisul 145”, 1901 )
„Noi trebuie sa intelegem ca Duhul Sfant, care este o Persoana, intocmai cum Dumnezeu este o Persoana, paseste in locurile acestea.” ( „Manuscrisul 66”, 1899, dintr-o cuvantare tinuta in fatza studentilor din Avondale, Australia )
„Printul puterii raului poate sa fie tinut in frau numai de puterea lui Dumnezeu aflata in Duhul Sfant, cea de-a Treia Persoana a Dumnezeirii” ( „Special Testimonies”, seria A, nr. 10, pag. 37, 1897 )
„Noi trebuie sa cooperam cu cele trei Puteri preainalte ale cerului – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – iar aceste Puteri vor lucra prin noi, facandu-ne sa fim niste conlucratori cu Dumnezeu” ( „Special Testimonies”, seria B, nr. 7, pag. 51, 1905 )
De asemenea, este demn de retinut faptul ca la inceputul secolului al XX-lea, mai precis in anul 1920, in cadrul examinarii candidatilor pentru botez, era pusa si o intrebare in legatura cu credinta in Trinitate. Intrebarea nr. 4 era urmatoarea:
„Recunosti in legamantul tau de botez ca iei asupra ta Numele Tatalui, al Fiului si al Spiritului Sfant si ca aceste puteri omnipotente garanteaza pentru tine, in calitate de copil al lui Dumnezeu, sa-ti dea credinta si puterea de a trai viata de crestin?” ( „The Church Officers’ Gazette”, martie 1920 )
In revista The Ministry din februarie 1942, este publicat un rezumat al punctelor fundamentale de credinta ale adventistilor de ziua a saptea. Primele trei puncte de credinta erau urmatoarele:
„1) Adevaratul si viul Dumnezeu, prima Persoana a Dumnezeirii, este Tatal nostru ceresc si care, prin Fiul Sau Iisus Christos, a creat toate lucrurile.
2) Iisus Christos, a doua persoana a Dumnezeirii si vesnicul Fiu al lui Dumnezeu, este singurul Salvator din pacat; iar salvarea oamenilor este prin har si credinta in El.
3) Spiritul Sfant, a treia persoana a Dumnezeirii, este reprezentantul lui Christos pe pamant si ii conduce pe pacatosi la pocainta si ascultare de toate cerintele lui Dumnezeu.”
Biserica Adventista este acuzata ca a facut un compromis acceptand doctrina Trinitariana in crezul ei. De ce ar fi facut biserica un compromis pe acest subiect si nu in privinta altor doctrine fundamentale – adevaratele „pietre de hotar” – care sunt specific adventiste si care deosebesc Biserica Adventista de celelalte confesiuni crestine?
De ce Biserica Adventista nu a facut compromisuri in privinta respectarii Sabatului zilei a saptea, a soliei celor trei ingeri din Apocalipsa 14, a doctrinei despre Sanctuarul ceresc si curatarea lui, a doctrinei despre starea omului in moarte s.a.? Daca cineva din afara ei ar fi dorit sa distruga identitatea acestei biserici, nu ar fi atacat in primul rand acele doctrine care sunt specifice adventismului? Greu de raspuns la aceste intrebari.
Ramane totusi o intrebare pertinenta: De ce nu avem o declaratie oficiala a Bisericii Adventiste in primele decenii de la aparitia ei? Raspunsul este complex si necesita un alt cadru de discutie. Cert este ca doctrina Bisericii Adventiste s-a dezvoltat treptat, de-a lungul deceniilor, conform unui principiu biblic, prezentat atat in Vechiul, cat si in Noul Testament: Lumina vine treptat. Dumnezeu nu descopera tot adevarul poporului Sau dintr-o data.
„Dar cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge crescand pana la miezul zilei.” ( Proverbele 4,18 )
Insusi Mantuitorul a procedat in felul acesta cu ucenicii Sai, care nu erau capabili sa inteleaga tot adevarul dintr-o data. Fapt pentru care Domnul le spune: „Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta. Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul.” ( Ioan 16,12.13 )
Daca cineva isi imagineaza ca primii adventisti, care au ramas in credinta dupa marea dezamagire din toamna anului 1844, au cunoscut toata doctrina a doua zi dupa ce a trecut timpul asteptat ( 22 octombrie 1844 ), se inseala amarnic. Multe doctrine au fost descoperite de-a lungul anilor si chiar al deceniilor care au urmat dupa dezamagirea din 1844: Sabatul zilei a saptea, reforma sanatatii, indreptatirea prin credinta s.a.
Doctrina despre Dumnezeire nu a facut nici ea exceptie, cristalizandu-se in timp, pe masura ce Dumnezeu descoperea bisericii Sale lucruri noi despre Sine, prin iluminarea data de Duhul Sfant.
Intr-o revista a Bisericii Adventiste aparuta in 1892, E. G. White scria: „Avem multe lectii de invatat si multe, multe de dezvatat. Numai Dumnezeu si cerul sunt infailibili. Aceia care cred ca niciodata nu vor avea ocazia sa abandoneze o intelegere indragita, ca nu vor avea niciodata ocazia de a-si schimba o parere, vor fi dezamagiti. Cat timp tinem la propriile idei si opinii cu persistenta hotarata, nu putem avea unitatea aceea pentru care S-a rugat Christos” ( E. G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 1892-07-26 ).
– Va urma –
Lori Balogh
