O Evanghelie vesnica pentru o lume efemera
Daca s-ar putea scrie o istorie a crestinismului intr-un singur volum, as cere editurii ca pe prima coperta sa apara mesajul ingerului catre pastorii de pe dealurile Betleemului: „Nu va temeti, caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David vi s-a nascut un Mantuitor, care este Christos, Domnul.” ( Luca 2, 10.11 )
Pe ultima coperta as cere sa fie scris mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, vestind sosirea ceasului judecatii: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui! Si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!” ( Apocalipsa 14, 7 )
Flancata de mesajul ingerilor ceresti, istoria Bisericii crestine este un arc peste timp. Ea incepe cu vestea cea buna a implinirii profetiei mesianice din Isaia 9,6: „Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat si domnia va fi pe umarul Lui…” si se incheie cu o alta veste buna, concretizata in intreita solie ingereasca din Apocalipsa 14.
Dar oare intreita solie ingereasca este o veste buna? Ce veste buna, ce evanghelie poate exista in soliile ingeresti care vorbesc despre judecata lui Dumnezeu, despre temerea de El, despre caderea Babilonului spiritual? Ce veste buna poate fi in avertismentul ca cei care se vor inchina fiarei si icoanei ei si vor primi semnul ei pe frunte sau pe mana vor fi pedepsiti? Nu-i asa ca e greu de intrevazut Evanghelia in aceste solii solemne?
Sa privim insa aceste solii ceresti, trimise omenirii in al 12-lea ceas al istoriei, prin prisma a ceea ce simt si se roaga „sufletele de sub altar” – copiii lui Dumnezeu din toate veacurile, care au fost prigoniti, haituiti, batjocoriti, marginalizati si martirizati, al caror sange striga de sub altarul propriei lor jertfe: „Pana cand, Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?” ( Apocalipsa 6,10 )
Raspunsul la acest strigat dupa dreptate vine tocmai prin solia celor trei ingeri: a sosit ceasul judecatii, ceasul dreptatii vesnice, ceasul incheierii istoriei pacatului si al inceputului vesniciei pentru cei ramasi langa Dumnezeul mantuirii lor.
Insa soliile celor trei ingeri nu sunt o veste buna doar pentru cei drepti si credinciosi, ci si pentru cei ce inca stau cu spatele la Dumnezeu, pentru cei indiferenti, sceptici si razvratiti. O doamna in varsta, vazand cata nedreptate si suferinta exista in lumea noastra, spunea cu sinceritate: „O, de ar veni mai curand sfarsitul acestei lumi, chiar daca eu nu as fi mantuita!”
Intr-adevar, lumea noastra devine pe zi ce trece un loc tot mai nesigur, mai incomod si mai ostil vietii. Nu apucam sa rezolvam o criza globala, ca apar alte crize mai grozave, care vin asupra omenirii asemenea vulturilor care se napustesc asupra starvului ( vezi Matei 24,28 ). Crizele vor fi tot mai adanci si numeroase, ceea ce ii va face pe multi oameni „sa-si dea sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant” ( Luca 21,26 ).
Dupa cum pentru un bolnav in faza terminala moartea vine ca o eliberare, la fel pentru omenirea coplesita de crize tot mai profunde, vestea ca istoria pacatului, a suferintei si a mortii se apropie de final poate fi o veste buna. Insa adevarata veste buna pentru lumea pierduta care se indreapta spre pieirea vesnica este aceea ca inca exista har.
Primul inger inca cheama oamenii la temere de Dumnezeu si la inchinarea cea adevarata. Iar judecata divina despre care ingerul spune cu glas tare ca a sosit, nu e acea judecata finala, de pedepsire a celor nelegiuiti, ci este judecata preadventa – o judecata nu spre osandirea, ci spre mantuirea oamenilor.
Despre aceasta judecata spre mantuire vorbeste profetul Isaia in primul capitol al cartii, citand cuvintele lui Dumnezeu: „Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1,18 )
Asadar, intreita solie ingereasca este o veste buna, o Evanghelie pentru toate categoriile de oameni: pentru cei credinciosi, caci se apropie clipa reabilitarii lor inaintea intregului Univers si a rasplatirii lor vesnice; pentru cei care inca sunt fii risipitori, caci inca au posibilitatea sa se intoarca la Dumnezeu si sa fie salvati; dar si pentru cei care aleg definitiv sa intoarca spatele lui Dumnezeu, pentru ca durerile si suferintele cauzate de pacat vor fi curmate. Moartea vesnica va veni ca o eliberare pentru o omenire muribunda, aflata in faza terminala.
„Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.” ( Apocalipsa 14,6 )
„Evanghelia vesnica” vestita de primul inger nu este altceva decat un ultim apel al dragostei lui Dumnezeu fatza de o lume in agonie. De ce aceasta Evanghelie este numita vesnica? Ce anume face ca mesajul ei sa aiba caracter permanent, sa fie un adevar prezent pentru toate generatiile de oameni care au trait si vor mai trai pe pamant?
Sunt cel putin patru motive pentru care Evanghelia – vestea cea buna a mantuirii – este vesnica.
1) Evanghelia este vesnica deoarece ea a fost conceputa de Dumnezeu in timpuri imemoriale, candva in vesnicia trecutului, pe cand noi nu existam nici ca rasa umana si probabil nici ca planeta. A fost gandita tainic in sanul Dumnezeirii ca solutie la o viitoare criza aparuta in Creatia lui Dumnezeu din cauza aparitiei pacatului. Inainte de aparitia lui nu stiau de aceasta Evanghelie nici ingerii, nici fiintele create din alte lumi si nici primii nostri parinti.
A fost o „taina tinuta ascunsa timp de veacuri” ( Romani 16,25 ), dar descoperita atunci cand a fost activat „codul rosu” pentru interventie de urgenta la aparitia pacatului in lumea noastra. De ce Dumnezeu a tinut ascunsa Evanghelia, ca pe o taina, atat de mult timp? De ce Creatorul, atunci cand i-a avertizat pe primii nostri parinti sa nu manance din pomul oprit, nu le-a vorbit si de Evanghelie, asigurandu-i ca, chiar daca ar pacatui, exista o solutie salvatoare pentru ei?
E lesne de inteles de ce Dumnezeu nu a facut acest lucru. Stiind ca exista deja o solutie pregatita pentru neascultarea lui, omul ar fi fost mult mai vulnerabil in fatza ispitei si ar fi cazut mult mai usor in pacat. „Daca Tata are o solutie salvatoare la neacultarea mea, de ce sa nu incerc? De ce sa nu vad si ce este dincolo de gard” – ar fi putut gandi omul.
2) Evanghelia este vesnica si pentru faptul ca ea nu poate fi schimbata. De-a lungul istoriei pacatului, Satana si colaboratorii sai pamantesti au incercat sa creeze evanghelii-surogat, care sa estompeze si chiar sa anihileze Evanghelia vesnica oferita de Dumnezeu.
Apostolul Pavel avertizeaza biserica de faptul ca vor exista incercari de a introduce in crestinism alte evanghelii-surogat, care nu isi au originea in Dumnezeu: „Nu doar ca exista o alta evanghelie, dar sunt unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Christos. Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema! Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!” ( Galateni 1,7-9 )
Unii au considerat ca Evanghelia despre care apostolul Pavel spunea: „Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Christos, fiindca ea este puterea lui Dumnezeu…”(Romania 1,16 ) ar trebui ajustata pe ici, pe colo, in punctele esentiale. Rusinandu-se de Evanghelia lui Christos, unii merg pana acolo incat sa considere jertfa Fiului lui Dumnezeu ca fiind un abuz cosmic al Tatalui asupra Fiului. Altii incearca sa indulceasca si sa atenueze consecintele respingerii Evangheliei de catre oameni, negand judecata finala si pedepsirea celor nelegiuiti prin moartea a doua.
A fost inventata si asa-numita „evanghelie sociala”, placuta si admirata de oameni. Adeptii acestei evanghelii propun ca solutie la problemele lumii contemporane cultivarea milei si empatiei, inlaturarea nedreptatilor sociale, atenuarea suferintei umane, a saraciei si abuzurilor. Ceea ce nu este un rau in sine, dimpotriva.
Insa a inlocui jertfa lui Christos, mijlocirea Lui si lucrarea Duhului Sfant in lucrarea de mantuire si schimbare a conditiei umane cu eforturile omenesti de a imbunatati aceasta conditie este o mare eroare. Planul Mantuirii tinteste mult mai sus decat simpla imbunatatire a vietii pe acest pamant. El tinteste viata vesnica traita in prezenta lui Dumnezeu. Or viata vesnica nu poate fi dobandita prin niciun efort omenesc, ci doar prin credinta in jertfa lui Iisus Christos. Natura umana nu poate fi schimbata prin eforturile omului, ci doar printr-o putere superioara lui – puterea lui Dumnezeu.
O alta evanghelie falsa este asa-numita „evanghelie a prosperitatii”, predicata mai ales dincolo de Ocean si avand multi adepti, mai ales din randurile saracilor care vor sa se imbogateasca. Predicatorii acestei evanghelii ( pe care si Vaticanul o condamna! ) sustin ca bogatia este semnul binecuvantarii lui Dumnezeu si ca El vrea ca toti oamenii care cred in El sa devina bogati, sa conduca masini scumpe, sa posede vile luxoase si sa aiba conturi bancare de invidiat.
Mai mult decat atat, predicatorii acestei false evanghelii isi argumenteaza crezul sustinand ca Iisus Christos a fost bogat, nicidecum sarac asa cum cred cei mai multi crestini. Dovada? Iisus a avut un trezorier in persoana lui Iuda Iscarioteanul, care i-a administrat averea.
Evanghelia prosperitatii este insa o adevarata bataie de joc la adresa lucrarii Mantuitorului si a adevaratei Evanghelii vesnice. Unii o considera chiar o evanghelie a lui Satana. Adevarata Evanghelie ramane aceeasi, vesnica si neschimbata, dupa cum Autorul ei este ”acelasi: ieri, azi si in veci.”( Evrei 13,8 ). Evanghelia este capodopera intangibila a lui Dumnezeu si nimeni si nimic nu se poate atinge de ea pana nu isi va implini lucrarea.
3) Evanghelia este vesnica pentru ca are aceeasi putere mantuitoare pentru toti oamenii, indiferent in ce epoca traiesc. Desi societatea omeneasca s-a schimbat radical in ultimele decenii, natura umana a ramas aceeasi. Acelasi slabiciuni ale naturii umane, aceleasi tendinte pacatoase ale firii pamantesti, aceleasi ispite venite din interiorul si exteriorul omului le-au cunoscut si oamenii care au trait cu sute sau mii de ani in urma, dar le cunosc si oamenii emancipati ai secolului al XXI-lea.
In privinta esentei naturii umane decazute lucrurile nu s-au schimbat prea mult in veacul nostru. De aceea Evanghelia este la fel de necesara astazi ca si in urma cu o suta, o mie sau cinci mii de ani, in toate veacurile care s-au scurs de cand primii nostri parinti au cazut in prapastia pacatului. Puterea mantuitoarea Evangheliei a ramas aceeasi pentru toti oamenii, pentru toate generatiile, pentru toate culturile si epocile istorice.
4) Evanghelia este vesnica pentru ca efectele ei sunt vesnice, atat pentru oamenii care o resping, cat si pentru oamenii care o primesc in inima. Nu exista decat doua optiuni, iar acestea vin la pachet cu doua consecinte vesnice: fie primim Evanghelia lui Chistos si primim ca rasplata viata vesnica, fie o respingem si pierim pentru vesnicie. Cale de mijloc nu exista.
„Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata ca sa traiesti tu si samanta ta!” ( Deuteronomul 30,19 )
De fapt, ce cuprinde Evanghelia lui Christos? Unele cuvinte din vocabular au un continut foarte sarac. Daca, de exemplu, rostim cuvantul „furculita”, practic ne gandim la un singur obiect: cel cu care servim felul al doilea la masa. Cand insa auzim rostindu-se cuvantul „peisaj”, deja se deschid mai multe posibilitati de intelegere: poate fi un peisaj de iarna, de vara, de toamna sau de primavara; dar mai poate fi vorba de un peisaj de campie, de deal sau de munte, etc.
Sunt insa si cuvinte care, in cele cateva litere pe care le contin, exprima o intreaga istorie. Un exemplu este cuvantul „Evanghelie”. Cand rostim acest cuvant, ne gandim in primul rand la moartea ispasitoare a Mielului lui Dumnezeu. Apoi ne gandim la invierea Lui din morti, la inaltarea Lui la cer si asezarea la dreapta scaunului de domnie al maririi, la lucrarea de mijlocire in favoarea omului pacatos, dar ne gandim si la revenirea Mantuitorului nostru in slava Sa pentru a oferi mantuirea celor care au crezut in El.
Toate aceste manifestari ale Evangheliei lui Christos sunt prezente in Apocalipsa, care nu este altceva decat o descoperire a lui Iisus Christos. In capitolul 1,18, ni se vorbeste despre moartea Mantuitorului: „Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor.” In capitolul 12,5, unde ni se vorbeste despre copilul nascut de femeia invaluita in soare ca a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie, aflam de fapt despre inaltarea Fiului lui Dumnezeu la cer dupa inviere.
In capitolul 8,3, prin imaginea ingerului caruia i se da tamaie multa ca sa o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor este zugravita lucrarea de mijlocire a lui Iisus Christos in Sanctuarul ceresc. Iar in capitolul 1,7, ni se vorbeste despre revenirea in glorie a Celui care a devenit Mantuitorul lumii: „Iata, El vine pe nori si orice ochi il va vedea. Si cei ce L-au strapuns. Si toate semnintiile pamantului se vor boci din pricina Lui.”
Insa, pe langa toate aceste etape ale lucrarii Domnului Iisus Christos in favoarea omului pacatos, Apocalipsa ne prezinta si cea mai dramatica imagine care ilustreaza Evanghelia in „haine de lucru” – Mielul care parea junghiat, venind inaintea Tatalui.
Apocalipsa 5,16 descrie o scena tulburatoare, desfasurata inaintea scaunului de domnie din cer. Cel ce sta pe acest tron ceresc tine in mana o carte scrisa si pe dinauntru si pe dinafara, pecetluita cu sapte peceti. Pentru ca nu se gaseste nimeni in cer si pe pamant ca sa fie vrednic sa ia cartea si sa-i rupa pecetile, nelinistea cuprinde intregul cer.
Insa unul dintre batranii care stau in preajma tronului ceresc ii aduce lui Ioan o raza de speranta, luminandu-i ochii inundati in lacrimi: „Nu plange! Iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.”
Cand Ioan aude de Leul din semintia lui Iuda, speranta i se aprinde in suflet. Probabil Ioan se astepta sa vada o persoana maiestuoasa, plina de glorie si purtand insemnele regalitatii ceresti. Dar cand priveste mai atent, Ioan nu vede un leu, ci un miel bland, aparent neputincios si care, pe deasupra, parea a fi injunghiat.
Oare ce intrebari ii framantau inima batranului Ioan vazand aceasta scena? Mielul injunghiat reprezinta esenta intregii Evanghelii vesnice. Vestea cea buna pentru noi este aceea ca, pentru a invinge raul, nu trebuie sa fii un leu puternic si de temut. E suficient sa fii un miel bland, lovit, persecutat si dispretuit. Asa l-a invins Iisus pe Satana la cruce: nu in calitate de Domn al domnilor si Imparat al imparatilor, ci in calitatea de Miel de jertfa „fara cusur si fara prihana” ( 1 Petru 1,19 ).
Crucea a oferit intregului Univers o lectie cu valoare vesnica: Raul nu poate fi invins definitiv prin puterea Leului, ci doar prin dragostea si spiritul de sacrificiu al Mielului lui Dumnezeu. Cand inteleg aceasta lectie pretioasa, toti locuitorii cerului izbucnesc intr-o maiestuoasa simfonie universala, pe mai multe voci si registre, manifestandu-si adoratia, lauda si recunostinta fatza de Autorul Evangheliei.
„Si cantau o cantare noua si ziceau: „Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile; caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru si ei vor imparati pe pamant. M-am uitat si imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare si tot ce se afla in aceste locuri le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor!” ( Apocalipsa 5, 9-13 )
Lori Balogh
