A existat riscul ca Fiul lui Dumnezeu sa piarda totul prin intrupare?

A existat riscul ca Fiul lui Dumnezeu sa piarda totul prin intrupare?

Multi crestini sinceri, care doresc sa patrunda mai adanc in tainele mantuirii, atunci cand mediteaza la lupta pe care Fiul lui Dumnezeu a fost nevoit sa o duca cu fortele raului in timpul vietii Sale pamantesti, se intreaba: A exista riscul pentru Fiul lui Dumnezeu de a fi biruit de vreuna dintre ispitele care L-au asaltat? A riscat El sa piarda lupta cu Satana si fortele raului coalizate impotriva Lui? A riscat Domnul nostru Iisus Christos sa piarda dreptul de a Se reintoarce in cer si de a sta la dreapta Tatalui, pozitie pe care o avea inainte de intruparea Sa?

Nu este usor de gasit un raspuns la aceste intrebari. Prin urmare nu imi propun sa ofer un raspuns exhaustiv la ele. Marele „puzzle” al mantuirii noastre este atat de complex incat intrece cu mult puterea noastra limitata de intelegere.

De la inaltimea efemeritatii existentei noastre noi vedem doar cateva piese izolate ale acestui „puzzle”, in timp ce doar Dumnezeu, de la inaltimea vesniciei Sale, poate avea imaginea de ansamblu. De aceea, asemenea oricarei „trestii ganditoare” cu chip de om, imi pun intrebari la care, daca nu am acum raspunsul dorit, am credinta ca va veni ziua in care cerul mi le va lamuri pe deplin.

Nu ne putem imagina cum ar arata cerul si viata vesnica fata prezenta Celui care „este inainte de toate lucrurile si toate se tin prin El” ( Coloseni 1,17 ), a Celui pe care profetul Isaia Il numea, intr-una dintre cele mai cunoascute profetii mesianice, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor si Domn al pacii” ( Isaia 9,6 ). Nu ne putem imagina un Univers din care sa dispara Cel care Se numeste pe Sine „Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul” ( Apocalipsa 22,13 ).

Cum ar arata Dumnezeirea fara prezenta Celei de-a doua Persoane, a Celui care este „oglindirea slavei” Tatalui, si „intiparirea Fiintei Lui, care tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui” ( Evrei 1,3 )? Greu, daca nu chiar imposibil de imaginat un asemenea scenariu!

Un alt element care face dificila acceptarea ideii de risc in dreptul misiunii pe care Si-a asumat-o Fiul lui Dumnezeu pe pamant este un atribut divin clar prezentat pe paginile Scripturii: prestiinta divina. Dumnezeu nu poate fi niciodata luat prin surprindere de vreun eveniment sau o situatie aparuta, pentru ca El, aflandu-Se deasupra timpului si spatiului, vede dinainte derularea evenimentelor. Cel mai puternic argument biblic in acest sens este profetia, mai ales ( in acest context ) profetia mesianica.

Insusi Dumnezeu vorbeste prin pana profetului Isaia despre acest atribut al Sau de a prevedea mersul evenimentelor viitoare: „Eu am vestit de la inceput ce are sa se intample si cu mult timp inainte ce nu este inca implinit” ( Isaia 48,10 ). Iar David, „cantaretul placut al lui Israel”  ( 2 Samuel 23,1 ), descrie intr-un limbaj poetic de o frumusete aparte calitatea Divinitatii de a vedea dinainte viitorul: „Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna dintre ele” ( Psalm 139,16 ).

Daca astfel stau lucrurile in dreptul lui Dumnezeu, daca El cunoaste in detaliu mersul evenimentelor viitoare si nimic nu este ascuns de ochii Sai, unde a existat riscul ca Fiul Sau sa esueze? Daca Tatal stia dinainte ca Fiul Sau va birui in lupta cu Satana pe pamant, mai exista vreun risc pentru El?

Termenul „risc” este definit de dictionare astfel: „a pune in primejdie viata si onoarea”, „a se expune si a infrunta un pericol”, „a intra intr-o situatie periculoasa cu un rezultat nesigur”, posibilitatea de a cadea intr-o primejdie, de a suporta o paguba posibila, de a avea un necaz posibil”, etc.

Tinand cont de aceste definitii, revenim la intrebarea de baza: A fost Fiul lui Dumnezeu in situatia de a-Si pune in primejdie viata Sa de Dumnezeu? Nascandu-Se in ieslea Betleemului ca Fiu umil al omului, Si-a asumat El riscul de a intra intr-o situatie periculoasa cu un rezultat nesigur? Si daca tot ne punem intrebari in legatura cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, putem merge mai departe, intrebandu-ne: Daca Tatal ar fi stiut ca Fiul Sau va esua in lupta cu Satana, ar mai fi ingaduit ca El sa vina pe pamant si sa ia chip de om?

Daca in aceasta ecuatie complicata am introduce si teoria predestinatiei in care cred multi crestini, lucrurile s-ar complica si mai mult. Daca Dumnezeu a predestinat inainte de intruparea Fiului Sau fiecare miscare, fiecare eveniment, fiecare lupta si biruinta a binelui asupra raului, unde ar mai fi existat riscul ca Fiul sa piarda lupta si Planul de Mantuire sa esueze?

Nu ar si semanat intreaga situatie cu o piesa de teatru bine regizata, in care actorii si-au jucat rolurile cu brio? Unde ar mai fi atunci tensiunea luptei dintre Christos si Satana, daca totul ar fi fost hotarat de la inceput? In Ghetsemani, cu putin inainte de arestarea si patimile Sale, Iisus le spunea ucenicilor: „Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte” ( Matei 26,38 )

Cum se explica aceasta traire dramatica a Fiului lui Dumnezeu daca totul ar fi fost regizat dinainte? Cum ne explicam descrierea luptei sufletesti pe care a dus-o Iisus in Ghetsemani, asa cum o descrie evanghelistul Luca: „A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant” ( Luca 22,44 )?

Daca totul ar fi fost o piesa de teatru regizata dinainte, cum ne explicam strigatul sfasietor al lui Iisus pe cruce in ultimele clipe ale agoniei Sale: „Dumnezeul Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai parasit” ( Matei 27,46 )?

Nu! In Ghetsemani si pe crucea Golgotei  s-a desfasurat o drama – cea mai dureroasa care a fost traita vreodata de o fiinta in acest Univers. Insa aceasta drama nu a fost o piesa de teatru atent regizata dinainte. Evangheliile, in toate momentele activitatii publice a Fiului lui Dumnezeu, surprind tensiunea luptei Sale cu fortele raului, o tensiune evidenta pe tot parcursul vietii, din iesle pana la cruce. Daca nu ar fi existat niciun risc pentru Fiul lui Dumnezeu, nu ar fi existat nici aceasta tensiune si totul s-ar fi derulat cu seninatatea celui care este stapan pe situatie si nu risca sa piarda nimic.

Nu-mi permit sa ofer un raspuns complet, exhaustiv, la intrebarile puse mai sus. Insa eu personal cred ca a exista acest risc. Si tocmai acest risc imens, pe care Si l-a asumat Fiul lui Dumnezeu venind pe pamant pentru mantuirea noastra, ma face sa admir sublimul jertfei Sale – o jertfa de care vreau sa beneficieze cat mai multi oameni, pe care o admir, dar pe care nu o inteleg in toate profunzimile ei.

Voi incheia cu doua paragrafe care mi-au atras atentia dintr-o lucrare de exceptie a autoarei E.G.White, „Viata lui Iisus” ( in alte editii, „Hristos Lumina Lumii” ):

     „In cer, Satana Il urase pe Christos pentru pozitia Sa la tronul lui Dumnezeu. L-a urat si mai mult atunci cand el insusi a fost inlaturat. L-a urat pe Acela care Se legase sa-i rascumpere pe pacatosi. Cu toate acestea, in lumea in care Satana se pretindea stapan, Dumnezeu I-a ingaduit Fiului Sau sa vina ca un prunc slab, supus slabiciunii omenesti. El I-a ingaduit sa dea piept cu primejdiile vietii la fel ca oricare om, sa duca lupta vietii asa cum trebuie sa o duca orice vlastar omenesc, cu riscul de a da gres si a pierde vesnicia” ( Cap. 4 – „Vi s-a nascut un Mantuitor”, pag. 37 )

„Nu vom putea pricepe niciodata cat a costat rascumpararea noastra pana nu vom sta in fatza tronului lui Dumnezeu impreuna cu Rascumparatorul nostru. Cand slava locuintelor vesnice va straluci inaintea ochilor nostri extaziati, ne vom aminti ca Iisus a parasit toate acestea pentru noi si nu numai ca S-a exilat din curtile ceresti, dar a riscat sa fie infrant si sa fie pierdut pentru vesnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale si vom canta: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda” ( Apocalipsa 5,12  – cap.13 – „Biruinta”, pag. 113 )

Ce bine ar fi daca, meditand la suferintele si sacrificiul suprem adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra, am incepe inca din aceasta viata sa cantam aceasta cantare de lauda!

Lori Balogh