Pilda ispravnicului necredincios

Pilda ispravnicului necredincios

 

„Iisus a mai spus ucenicilor Sai: „Un om bogat avea un ispravnic, care a fost parat la el ca-i risipeste averea. El l-a chemat si i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine ? Da-ti socoteala de ispravnicia ta, pentru ca nu mai poti sa fii ispravnic.”

Ispravnicul si-a zis: „Ce am sa fac, daca imi ia stapanul ispravnicia ? Sa sap, nu pot; sa cersesc, mi-e rusine. Stiu ce am sa fac pentru ca, atunci cand voi fi scos din ispravnicie, ei sa ma primeasca in casele lor.”

A chemat pe fiecare din datornicii stapanului sau si a zis celui dintai: „Cat esti dator stapanului meu ?” „O suta de masuri de untdelemn”, a raspuns el. Si i-a zis: „Ia-ti zapisul si sezi degraba de scrie cincizeci.” Apoi a zis altuia: „Dar tu, cat esti dator ?” „O suta de masuri de grau”, a raspuns el. Si i-a zis: „Ia-ti zapisul, si scrie optzeci.”

   Stapanul lui a laudat pe ispravnicul nedrept, pentru ca lucrase intelepteste. Caci fiii veacului acestuia, fatza de semenii lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii. Si Eu va zic: „Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri, sa va primeasca in corturile vesnice.”

( Luca 16, 1- 9 )

 

O pilda iesita din tipare

     Pilda ispravnicului necredincios sau, folosind o terminologie moderna, Pilda administratorului necinstit, este probabil parabola care ridica cele mai multe probleme in privinta interpretarii. Dificultatea consta in faptul ca, in aparenta, Mantuitorul lauda purtarea necinstita si incompetenta a unui administrator. Acest fapt ce ar veni in contradictie evidenta cu toate invataturile morale pe care Iisus le-a dat ucenicilor in timpul activitatii Sale publice.

Insa Cel care a poruncit: „Sa nu furi !” si „Sa nu minti !” ( vezi Exodul 20, 15.16 ), putea oare sa laude necinstea acestui ispravnic ? Din relatarea evanghelistului Luca reiese clar cum il evalua Mantuitorul pe acest administrator. Pentru El, acesta este un „ispravnic nedrept” ( Luca 16, 8 ) si nimic mai mult.

Totusi, daca lauda adusa de stapan slujitorului sau reprezinta punctul culminant al parabolei, inseamna ca Iisus a gasit in aceasta lauda ceva folositor si instructiv pentru ucenicii Sai. Unii teologi considera ca aceasta pilda a fost spusa de Iisus ca o gluma, pentru a descreti fruntile ucenicilor dupa o predica plina de invataturi solemne. Insa Mantuitorul nu glumea niciodata cu adevarul, iar concluziile din versetele 10-12 ne arata ca El a tratat subiectul cu cea mai mare seriozitate.

Cu privire la timpul, locul si imprejurarile in care a fost rostita aceasta parabola, nu avem nicio informatie. Cu toate acestea, contextul ne ofera un indiciu cu privire la faptul ca pilda a fost rostita la scurt timp dupa pildele din capitolul 15: Pilda oii pierdute, Pilda drahmei pierdute si Pilda fiului risipitor. Probabil ca Pilda ispravnicului necredincios a fost rostita in aceeasi ocazie, respectiv cu cateva luni inainte de patimile si moartea Mantuitorului.

Desi pilda a fost rostita in prezenta ucenicilor, Iisus avea in vedere si alte doua categorii de oameni, prezente si ele in acea ocazie: fariseii si vamesii ( vezi Luca 15, 1.2; 16, 14 ). Daca ucenicii, care faceau parte din categoria oamenilor saraci si umili, erau destinatarii principali ai Pildei ispravnicului necredincios, urmatoarea pilda rostita in aceeasi ocazie: Pilda bogatului nemilostiv, era adresata mai ales fariseilor si vamesilor.

Si este de inteles de ce destinatarii celor doua pilde erau diferiti. Pilda ispravnicului necredincios era un avertisment dat ucenicilor, in calitatea lor de administratori ai bogatiilor spirituale, incredintate lor de Dumnezeu, de a le folosi corect, atat in relatia lor cu Stapanul, cat si cu semenii lor. Pilda bogatului nemilostiv, dimpotriva, era un avertisment dat celor bogati ( in cazul nostru, fariseii si vamesii ) de a folosi bogatiile lor materiale cu intelepciune si in mod altruist.

Dincolo de toate aceste considerente, prin rostirea acestei parabole Mantuitorul a reusit sa socheze din nou auditoriul prezent, dar si pe cititorii Scripturilor de mai tarziu. Este uimitor cum Mantuitorul reuseste sa scoata lectii de viata din exemple negative, cum este cel al unui judecator nedrept, un bogat nebun si un administrator necinstit.

Desigur, intentia lui Iisus nu a fost aceea de a-i propune pe acestia drept modele de urmat. Dimpotriva, acestea sunt modele negative, al caror comportament trebuie cu tot dinadinsul evitat de urmasii lui Christos. Si pentru ca oameni bogati si fara suflet, judecatori corupti si administratori necinstiti au existat intotdeauna si vor exista pana la sfarsit, parabolele Domnului sunt mereu actuale prin invataturile lor morale.

 

Limitele smecheriei omenesti

     Personajul principal al alegoriei este un administrator smecher. Acesta trebuie sa fi avut un anumit grad de inteligenta din moment ce a reusit sa castige inima stapanului sau, astfel incat acesta sa-i incredinteze intreaga sa avere. Nu oricine se pricepe sa administreze o avere uriasa ca cea a stapanului din pilda.

Ne putem face o idee despre marimea averii acestui stapan privind la datoriile a doar doi dintre debitorii sai. O suta de bati ( butoaie ) de ulei de masline reprezenta productia a aproximativ doua hectare de teren pe care cresc circa 150 de maslini. Deoarece un bat era echivalentul a 36 l, acest datornic ( probabil un arendas ) ii datora stapanului sau in jur de 3600 l de ulei de masline ca taxa anuala. Insa 3,6 tone de ulei reprezenta o mica avere in acea vreme, tinand cont de faptul ca uleiul de masline era scump.

De asemenea, cei o suta de cori de grau, cantarind fiecare circa 273 de kilograme, faceau ca datoria celui de-al doilea arendas sa fie de aproximativ 27 t de grau, ceea ce reprezenta recolta de pe 42 ha cultivate.

Este totusi de neinteles cum acest ispravnic, care gestiona o avere uriasa, a fost atat de neglijent in privinta responsabilitatii sale. In loc sa aduca profit stapanului sau, asa cum era de asteptat, el a risipit averea acestuia, imputinand-o. Cum ? Nu ni se spune. Poker, pacanele, pariuri, femei usoare, vacante exotice ? Probabil cate ceva din toate acestea, bineinteles adaptate timpului.

Insa experienta pe care o are de trait acest administrator ne dovedeste – pentru a cata oara ? – ca smecheria are limitele ei. Si nu doar ea, ci orice pacat, oricare ar fi el. Cineva, probabil un coleg invidios, sau poate unul care tinea la dreptate si la stapanul sau, a observat abaterile de la morala ale acestui administrator ( de altfel inteligent ! ) si l-a parat stapanului.

Dar oare este frumos sa parasti ? Uneori este diabolic. Insusi Satana este supranumit in Scriptura „parasul fratilor nostri” ( Apocalipsa 12, 10 ). Sunt insa si situatii, ca cea relatata in parabola, in care „para” este necesara.

Probabil ca acest tovaras de slujba a urmat pasii enuntati de Iisus in Matei cap. 18, vorbind personal cu administratorul necinstit, si atragandu-i atentia ca se afla pe un drum primejdios. Probabil ca a mai luat cu el alti doi sau trei martori si a repetat mustrarea. Dar cand a vazut ca acest administrator este incorigibil, a fost nevoit sa-l denunte stapanului.

Iar acesta, socat de cele auzite si cu increderea inselata, il cheama la ordine: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine ? Da-ti socoteala de ispravnicia ta, pentru ca nu mai poti fi ispravnic” ( Luca 16, 2 ).

Stapanul este totusi un om generos si cu un orizont larg. Nu-l elibereaza imediat din functie pe administratorul sau, desi avea tot dreptul sa o faca. Ii ofera timp sa-si pregateasca apararea si sa dovedeasca daca este nevinovat sau nu. Va reusi acest administrator sa iasa din criza sa existentiala folosindu-se de aceleasi smecherii ?

 

O strategie inteligenta

     Pentru prima data in viata, acest administrator necinstit se gandeste cu seriozitate la viitorul sau. Pana in acea clipa nu s-a gandit, caci, daca ar fi facut-o, nu ar fi ajuns in aceasta criza. Ce mai putea face in putinul timp de har pe care i-l acordase stapanul, mai ales ca era constient de anumite limite ?

Sa sape, nu putea. Toata viata folosise doar muschii mintii pentru a se descurca. Muschii mainilor si ai picioarelor nu-i erau de niciun ajutor in eventualitatea unei munci fizice. Sa cerseasca ? Cum sa faca acest lucru el, care toata viata traise pe picior mare, mancand la masa doar cu bogatanii locului ?

Nu avea bani de rezerva, cu care ar fi putut incepe o noua afacere. Ii risipise pe toti, nici el nu mai stia pe unde. Cursuri de recalificare nu se faceau, iar stirea despre necinstea sa ajunsese peste tot, asa incat nu mai spera sa fie angajat de nimeni. Cine sa mai aiba incredere intr-un om care are inscris in cartea de munca: „Desfacut contractul de munca cu articolul 130, litera i” ( indisciplina la locul de munca ) ?

Totusi omului ii vine o idee salvatoare: sa sacrifice prezentul, pentru a salva viitorul. Ce ar fi daca si-ar pregati un viitor cat de cat linistit, facandu-le un favor tuturor datornicilor stapanului sau ? Cum ? Micsorandu-le datoria inscrisa in acte.

Bine, dar facand acest lucru nu ar fi atras si mai mult dezaprobarea stapanului sau ? Unii comentatori, tinand cont de practica vremii, mai ales in cazul vamuirii, sunt de parere ca suma scazuta din datorie era exact suma pe care administratorul o adaugase la datorie in mod abuziv, suma care ar fi intrat direct in buzunarele sale.

Exista si un argument in acest sens: cand aude de ideea ispravnicului sau, stapanul nu se manie pe el, ci il lauda. Cu siguranta ca stapanul nu l-ar fi laudat daca, prin scaderea datoriilor arendasilor, el ar fi suferit vreo pierdere cat de mica.

De ce il lauda pe ispravnic ? Pentru inteligenta demersului sau. Pentru prima data in viata, acest om se gandeste la viitor si se pregateste pentru el. Iar lucrul acesta este demn de apreciat. Chiar si in cazul unui administrator a carui necinste ramane ca o pata neagra pe caracterul sau.

Parabola se incheie cu un happy-end, in care toti ies in castig. Daca la inceput datornicii stapanului erau nemultumiti de faptul ca impozitele lor le fusesera marite nejustificat de mult, daca stapanul era suparat pe administratorul sau pentru risipirea averii, si daca administratorul era suparat ca cineva ii demascase faptele necinstite, acum totul era in ordine.

Datornicii erau fericiti pentru ca datoriile le scazusera; stapanul era multumit pentru ca, in sfarsit, administratorul sau isi facea datoria, iar acesta din urma era multumit pentru ca isi aranjase un viitor confortabil. Si toate acestea se datorau faptului ca un administrator necinstit a stiut sa schimbe „macazul” vietii sale, gandindu-se nu doar la prezent, ci si la viitor.

 

Traind in prezent cu gandul la viitor

     Ca si in cazul Pildei judecatorului nedrept ( Luca 18 ), sau a Pildei bogatului caruia i-a rodit tarina ( Luca 12, 16-21 ), Pilda ispravnicului necredincios reuseste sa ne socheze. De ce, totusi, Mantuitorul s-a folosit de acest exemplu negativ si lumesc pentru a ne oferi o invatatura morala pretioasa ? Pentru a ne invata un lucru simplu, dar esential pentru fericirea si mantuirea noastra: sa sacrificam prezentul, pentru a ne asigura viitorul. Sau, cu alte cuvinte, sa lasam lumea, cu tentatiile ei prezente, pentru a ne pregati pentru cerul care ne asteapta.

Intr-o lume a carei filosofie de viata este rezumata intr-o singura propozitie: „Hai sa bem si sa mancam, caci maine vom muri” ( Isaia 22, 13 ), o astfel de invatatura este revolutionara. Cum sa dai pasarea din mana pe cea de pe gard ? Dupa mentalitatea fireasca, aceasta este o nebunie. Nu e mai intelept vechiul aforism: „Carpe diem !” – „Traieste clipa !” ?

Dorind sa-i invete pe ucenicii Sai ca viitorul lor este infinit mai important decat prezentul, Mantuitorul face o afirmatie la fel de socanta pentru ei, poate chiar jignitoare pentru unii dintre ei care, asemenea lui Iuda, puneau mare accent pe beneficiile prezentului: „Caci fiii veacului acestuia, fatza de semenii lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii” ( Luca 16, 8 ). De fapt, ce vrea sa spuna Mantuitorul facand o asemenea afirmatie ? Cine sunt „fiii veacului acestuia” si cine sunt „fiii luminii” ?

Traducerea engleza KJV foloseste sintagma „fiii acestei lumi”, trimitandu-ne cu gandul la oamenii care traiesc exclusiv pentru aceasta viata si pentru aceasta lume, fara sa astepte nimic de la viitor. Prin contrast, „fiii luminii” sunt copiii lui Dumnezeu. Daca „Dumnezeu este lumina” ( 1 Ioan 1, 5 ), cei care au o relatie profunda cu El si umbland in lumina, nu sunt ei „fii ai luminii” ?

Exista insa un paradox dureros, pe care Mantuitorul il subliniaza in finalul parabolei: Desi fiii luminii ar trebui sa-i intreaca in intelepciune pe fiii veacului acestuia in orice domeniu, lucrurile nu stau mereu in felul acesta.

Oamenii care traiesc exclusiv pentru aceasta viata, implinind poftele firii pamantesti, dau dovada adesea de mai multa perseverenta, ravna si pricepere in urmarirea unei tinte pamantesti, decat crestinii in pregatirea lor pentru viata vesnica.

Vedem zilnic pe canalele media politicieni si oameni de afaceri, care dau dovada de multa dibacie atunci cand vor sa-si atinga un scop. In acelasi timp, copiii luminii sunt adesea timizi, timorati si lipsiti de zel in misiunea lor de a vesti Evanghelia si de a se pregati pentru cer.

Iata de ce aceasta pilda le-a fost adresata in mod deosebit ucenicilor Domnului din toate timpurile. Luand exemplu de la ispravnicul necredincios, dar si de la bogatii si puternicii lumii, nu ar trebui sa manifestam cel putin tot atata zel, perseverenta si spirit de prevedere ca ei ? Mai ales ca noi lucram si ne pregatim nu pentru un viitor trecator pe acest pamant, ci pentru o vesnicie traita alaturi de Dumnezeu.

 

„Bogatii nedrepte”

     In afara de Pilda ispravnicului necredincios, tema ispravniciei mai apre inca in doua parabole: Pilda talantilor si Pilda polilor. Oare de ce revine Iisus mereu la acest subiect ? Raspunsul il ofera apostolul Pavel: „Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Christos, si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 4, 1 ).

In calitate de „ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu”, putem intelege mai bine sensul sintagmei: „bogatii nedrepte”, pe care Iisus o foloseste in porunca Sa ( singura ! ) din finalul parabolei: „Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri, sa va primeasca in corturile vesnice” ( Luca 16, 9 ).

De ce aceste bogatii materiale, indiferent daca sunt mai mici sau mai mari, sunt numite „nedrepte” ? Trebuie oare sa intelegem ca toate posesiunile materiale ale oamenilor sunt necinstite ? Nicidecum ! Adjectivul „nedrept” are aici o semnificatie mult mai larga.

Un prim motiv pentru care aceste bogatii sunt considerate nedrepte este faptul ca ele nu ne apartin. Ele sunt ale lui Dumnezeu, caci „al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc” ( Psalmul 24, 1 ). Aceste bogatii materiale ne sunt incredintate doar spre administrare. Si daca suntem administratorii acestora si nu proprietarii lor, este inevitabila ziua in care va trebui sa dam socoteala de ispravnicia noastra.

Un al doilea motiv pentru care aceste bogatii sunt considerate nedrepte:  In comparatie cu bogatiile ceresti, vesnice, acestea sunt trecatoare si instabile. Apostolul Pavel califica aceste bogatii ca fiind „nestatornice”: „Indeamna-i pe bogatii veacului acestuia sa nu se ingamfe si sa nu-si puna nadejdea in niste bogatii nestatornice, ci in Dumnezeu, care ne da toate lucrurile din belsug, ca sa ne bucuram de ele. Indeamna-i sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie, pentru ca sa apuce adevarata viata” ( 1 Timotei 6, 17-19 ).

In Predica de pe Munte, Iisus ne-a dat un indemn, dar si un avertisment in acest sens: „Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina, si unde le sapa si le fura hotii, ci strangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina, si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra” ( Matei 6, 19-21 ).

Al treilea motiv pentru care bogatiile pamantesti sunt considerate nedrepte este faptul ca ele apartin unei lumi nedrepte. Iar o lume nedreapta nu are niciun viitor. „Caci iata, vine ziua care va arde ca un cuptor ! Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea; ziua care vine ii va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina, nici ramura” ( Maleahi 4, 1 ).

Al patrulea motiv pentru care bogatiile pamantesti sunt considerate nedrepte este faptul ca aceastea sunt inselatoare. In Pilda semanatorului, Iisus vorbeste despre „inselaciunea bogatiilor” ( Matei 13, 22 ). De ce sunt inselatoare posesiunile materiale pamantesti ? Iata cateva dintre motive:

– Ele par sa rezolve orice problema, desi realitatea este cu totul alta: bogatiile mai mult complica viata celui ce le poseda.

– Ofera un sentiment de falsa siguranta.

– Cand vrei sa te bazezi pe ele, iti insala asteptarile.

– Aceste boagatii induc in cel ce le poseda un fals sentiment de valoare personala.

– Si, in sfarsit, al cincilea motiv pentru care aceste bogatii pamantesti sunt considerate nedrepte este faptul ca ele sunt ispititoare. Averile pamantesti starnesc de obicei ceea ce este mai rau in firea noastra pamanteasca: mandria, lacomia, patimile, setea de putere si egoismul.

„Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad si pierzare. Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri” ( 1 Timotei 6, 9.10 ).

In final, tinand cont ca adevaratul Proprietar al tuturor lucrurilor din Univers este Dumnezeu, iar noi suntem fiinte decazute si razvratite, putem spune fara nicio ezitare ca toate aceste bogatii pamantesti, fie ca sunt multe, fie ca sunt putine, sunt nemeritate. Acesta este si motivul pentru care Mantuitorul le considera ca fiind „lucrul altuia” ( Luca 16, 12 ).

Dar cine sunt prietenii pe care ii castigam cu ajutorul acestor „bogatii nedrepte” ? In mod paradoxal, Mantuitorul nu Se refera aici la prietenii omenesti pe care-i castigam prin faptele noastre de caritate. Unii dintre acestia nici macar nu ne devin prieteni adevarati dupa ce ii ajutam intr-un fel sau altul.

Cu privire la acest fel de prietenie omeneasca, Nicolae Iorga spunea intr-un aforism: „Da-mi, ca sa-ti fiu prieten, ca sa ma ajuti si alta data !” O astfel de „prietenie” nu este ceea ce ne dorim, si cu totii avem astfel de experiente negative in aceasta privinta. Prietenii la care Se refera Iisus in finalul parabolei sunt prietenii ceresti, care au autoritatea sa ne primeasca in „corturile vesnice”: Dumnezeu, ingerii sfinti si locuitorii lumilor necazute.

Daca ar fi sa parafrazam indemnul Mantuitorului, el ar suna in felul urmator: „Faceti-va prieteni adevarati cu ajutorul darurilor, talentelor, banilor si al tuturor lucrurilor incredintate voua de Dumnezeu, chiar daca acestea sunt trecatoare. Si tocmai pentru ca sunt trecatoare, sa le folositi cu intelepciune. Ele apartin acestui veac trecator, si prin urmare nu au niciun viitor. Facand astfel, atunci cand viata se va sfarsi si va veni judecata de apoi, ingerii si Insusi Fiul lui Dumnezeu, care S-a identificat cu fiecare persoana pe care ati ajutat-o si indrumat-o spre El, va vor primi in Imparatia cea vesnica.”

 

Investeste in viitor !

     Din invataturile pe care le-a rostit Iisus in finalul parabolei, intelegem cateva lucruri importante:

– Iisus nu accepta nicio scuza pentru necinste. Desi lauda intelepciunea ispravnicului prin felul in care si-a pregatit viitorul, pentru El acesta ramane un „ispravnic nedrept” ( Luca 16, 8 ), un „fiu al veacului acestuia”, un om gasit necredincios in „lucrul altuia” ( vers. 12 ).

Si, pentru a ne intari aceasta convingere, Mantuitorul ne vorbeste despre credinciosia in lucrurile mici, ca fiind un test al adevaratei ucenicii: „Cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mari. Si cine este nedrept in cele mai mici lucruri, este nedrept si in cele mari. Deci, daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii ?” ( Luca 16, 10.11 )

– Va fi o zi a judecatii, in care Stapanul tuturor lucrurilor ne va cere noua, administratorii bunurilor Sale, sa dam socoteala de ispravnicia noastra. Necredinciosia se plateste cu „concedierea”. In termeni spirituali, aceasta inseamna pierzare vesnica. Dar celor care vor fi gasiti credinciosi in lucrul lor, le este data promisiunea ca vor primi „o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru noi” ( 1 Petru 1, 4 ).

Mesajul principal al parabolei poate fi rezumat in doar trei cuvinte: „Investe in viitor !” Nu poti lua cu tine nimic in ziua in care vei trece pragul mormantului, dar poti trimite inaintea ta, investind in comorile ceresti.

Iisus ne-a promis locuinte vesnice, dar noi le putem mobila de pe acum prin faptele noastre altruiste. Nu investi atat de mult in cele materiale, ci investeste mai degraba in oameni. Posesiunile materiale vor ramane aici, bucurandu-se altii de ele, dar pe oameni ii poti ajuta sa ajunga in cer.

Fii cel putin la fel de perseverent si plin de zel cand este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, ca si atunci cand te ocupi de lucrurile lumii acesteia. Doar asa vei contrazice trista constatare a Mantuitorului, care observa ca „fiii veacului acestuia sunt mai intelepti decat fiii luminii”.

Poti aduna si poti imparti celor in nevoie multe bogatii materiale. Dar nu uita ca cea mai pretioasa dintre toate este informatia despre mantuire. Daca vei impartasi si altora aceasta informatie, acest gest al tau va reprezenta cel mai mare bine pe care-l poti face unui om.

Nu uita ca nu esti proprietarul lucrurilor pe care le ai, ci doar administratorul lor. Daca oamenii risipesc valori pamantesti, noi suntem in pericol sa risipim valori ceresti. In ce fel ? Nefolosindu-le si neimpartasindu-le altora. Iisus doreste sa ne invete cum sa folosim resursele incredintate noua de Tatal ceresc: sa le folosim, nu sa le iubim !

Si daca am inteles corect mesajul Domnului din aceasta parabola si, mai ales daca vom aplica acest mesaj in viata, atunci putem astepta cu bucurie si speranta ziua in care vom auzi din partea lui Dumnezeu: „Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intra in bucuria stapanului tau !” ( Matei 25, 21.23 )

Lori Balogh