Care va fi soarta celor care nu au cunoscut Evanghelia ?
La aceasta intrebare s-ar putea da un raspuns scurt si transant, inspirat dintr-un dialog intre Domnul Christos si Petru dupa inviere: „Petru s-a uitat la el si a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Iisus i-a raspuns: …Ce-ti pasa tie? Tu, vino dupa Mine!” ( Ioan 21, 21.22 ). Cu alte cuvinte, de ce sa ne ingrijoram cu privire la mantuirea altora, cand ar trebui sa ne ingrijim de propria noastra relatie cu Dumnezeu si de propria mantuire?
Da, asa ar parea sa fie concluzia. Numai ca intrebarea lui Petru si raspunsul Mantuitorului nu erau legate de mantuire, ci de cu totul altceva, mult mai putin important: daca ucenicul Ioan avea sa ramana in viata pana la revenirea Domnului. Aceasta era intrebarea lui Petru si nicidecum ea nu viza mantuirea colegului sau.
Este bine sa ne punem intrebari cu privire la mantuirea semenilor nostri de aproape sau de departe? Ca fiinte rationale si emotionale, desigur, avem tot dreptul sa ne intrebam daca vecinul alcoolic de la etajul doi, daca soferul nervos in trafic, daca parlamentarul corupt sau paganul care se inchina idolilor sai poate sau nu sa fie mantuit.
Lipsa unor astfel de intrebari ar putea insemna dezinteres, lipsa de empatie si, in final, lipsa dragostei fatza de aproapele. Si atunci ar fi mai corect sa ne intrebam daca noi insine putem fi mantuiti in situatia in care manifestam dezinteres fatza de mantuirea semenilor nostri.
Nu, nu este gresit sa ne punem intrebari cu privire la mantuirea semenilor nostri, mai ales cand vorbim despre oameni la care Evanghelia nu a ajuns inca si nu L-au cunoscut inca pe Iisus Christos. Problemele apar atunci cand la astfel de intrebari oferim raspunsuri transante, fiind siguri pe noi insine.
De ce este o problema cu raspunsurile la o astfel de intrebare? Pentru simplul motiv ca a da un raspuns transant poate insemna ca ne-am depasit statutul de creaturi limitate, luand locul lui Dumnezeu, singurul care poate emite judecati complete si drepte. Si aceasta pentru simplul motiv ca din marele puzzle al existentei umane noi avem la dispozitie doar cateva piese.
Doar Dumnezeu are toate piesele acestui puzzle si doar El are o viziune de ansamblu corecta si completa. Cu alte cuvinte, doar El poate stabili daca un pagan la care nu a ajuns inca Evanghelia si care nu L-a cunoscut inca pe Christos poate sa fie mantuit sau nu. Si atunci, raspunsul retoric al lui Iosif adresat fratilor sai in Egipt pare sa fie cea mai buna solutie: „Sunt eu oare in locul lui Dumnezeu?” ( Geneza 50, 19 ).
Asadar, este bine sa ne intrebam cu privire la posibilitatea ca si cei neevanghelizati sa fie mantuiti, dar sa fim rezervati in a oferi raspunsuri sigure, transante. De ce? Ca sa nu luam locul lui Dumnezeu, marele si singurul drept Judecator.
Cu toate acestea, unii teologi si ganditori crestini au emis diferite raspunsuri la intrebarea: Poate fi mantuit un om care nu a cunoscut Evanghelia? In general, exista cinci posibile puncte de vedere total diferite:
1) Restrictivismul. Cei care sustin aceasta conceptie afirma ca cei care nu au auzit Evanghelia si nu L-au cunoscut pe Iisus Christos nu au nicio sansa la mantuire.
2) Ocazie universala inainte de moarte. Sustinatorii acestei conceptii cred ca inainte de moarte Dumnezeu le ofera tuturor oamenilor ocazia sa cunoasca Evanghelia si sa ia atitudine fatza de ea. In functie de alegerea lor in ceasul al 12-lea, ei vor fi sau nu mantuiti.
3) Inclusivismul. Acest punct de vedere afirma ca Dumnezeu le poate oferi mantuirea si celor care nu au auzit niciodata Evanghelia pe baza atitudinii lor fatza de lumina primita in constiinta si natura.
4) Perseverenta divina. Sustinatorii acestei conceptii cred ca Dumnezeu ii poate evangheliza pe oameni chiar si dupa moarte. Asa s-ar explica practica botezului pentru cei morti din Antichitate, de care aminteste apostolul Pavel in 1 Corintei 15, 29.
5) Universalismul. Este cea mai generoasa conceptie, sustinand ca, in final, toti oamenii vor fi mantuiti, chiar si Satana si demonii lui.
Problema este aceea ca, aderand la una sau alta dintre aceste teorii ( sau altele, rezultand din combinatia lor ), deja ne-am pozitionat in postura de judecatori, luand locul lui Dumnezeu, singurul care are dreptul si capacitatea sa judece corect fiecare caz in parte. Acesta este si motivul pentru care nu incurajez pe nimeni sa adere la una sau alta dintre opiniile cu privire la soarta oamenilor care mor fara sa fi cunoscut Evanghelia si pe Iisus Chritsos. Nici nu pretind ca eu personal sau altcineva din aceasta lume ar putea oferi un raspuns corect la intrebarea din titlu.
Ma voi rezuma doar la prezentarea catorva aspecte care ar trebui sa ne determine sa fim rezervati in a da un raspuns categoric la intrebarea pusa:
1) Dumnezeu Se descopera tuturor oamenilor prin doua feluri de revelatie: o revelatie generala, in care Dumnezeu Se descopera pe Sine prin intermediul naturii si al constiintei, si o revelatia speciala: Biblia si Iisus Christos. Despre revelatia generala apostolul Pavel scrie in Epistola catre romani:
„Fiindca, ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati” ( Romani 1, 19.20 )
„Cand neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri Lege si dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc, sau se dezvinovatesc intre ele. Si lucrul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Iisus Christos lucrurile ascunse ale oamenilor” ( Romani 2, 14-16 ).
Din cele scrise de apostolul Pavel credinciosilor din Roma intelegem ca exista o responsabilitate a fiecarui om fatza de acest gen de revelatie, indiferent daca acel om a fost evanghelizat sau nu. Implicit, fiecare om este responsabil fatza de Dumnezeu, Autorul acestei revelatii.
Pavel vorbeste despre o privire atenta a lucrurilor create de Dumnezeu ( „cu bagare de seama” ), ca fiind o conditie ca mesajul transmis de Creator sa fie perceput si inteles. Cei care privesc superficial Creatia, pierd mesajul revelatiei. Nu din cauze externe, ci din cauza lor. In consecinta, ei „nu se pot dezvinovati” inaintea lui Dumnezeu.
De asemenea, in Romani 2, 14-16 Pavel pune un mare accent pe rolul constiintei morale ca mijloc folosit de Creator pentru a Se descoperi pe Sine. Si aici intervine responsabilitatea fiecarei fiinte omenesti care va trebui sa raspunda in final cum s-a raportat fatza de indemnurile propriei constiinte.
Insa, fie ca vorbim despre revelatia lui Dumnezeu in natura, fie despre revelatia Sa in constiinta umana, trebuie sa recunoastem ca ne va fi imposibil sa cunoastem ceea ce se intampla in forul interior al fiecarui om. Nimeni in afara de Creator nu poate aprecia in ce masura un om care a venit in contact cu revelatia generala ( natura, constiinta ) a dat curs acestei descoperiri, urmand toata lumina primita, sau dimpotriva, s-a opus ei, urmand propriile sale cai. Lucrul acesta este valabil nu doar in dreptul crestinilor, ci in dreptul tuturor oamenilor.
Mai mult decat atat, in cuvantarea apostolului Pavel pe care a tinut-o la Atena, in Areopag, el pune accentul pe o alta responsabilitate a fiecarui om care se naste pe pamant: „ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare dintre noi” ( Fapte 17, 27 ).
Pe aceeasi linie de gandire merge si profetul Isaia atunci cand adreseaza patru intrebari esentiale tuturor oamenilor care se nasc pe pamant: „Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului?” ( Isaia 40, 21 ). Cele patru intrebari scot in evidenta punctul in care orice om devine responsabil fatza de Creatorul sau, fatza de revelatia generala a lui Dumnezeu.
Sa ne imaginam scena judecatii finale in care unui om neevanghelizat i se pun cele patru intrebari fundamentale. Ce ar putea raspunde omul?
– „Nu stii?”
– „Nu, Doamne. Nu am avut nicio ocazie sa Te cunosc pe Tine si Evanghelia Ta.”
– „N-ai auzit?”
– „Nu, Doamne, la urechile mele nu a ajuns mesajul Evangheliei.”
– „Nu ti s-a facut cunoscut?”
– „Nu, Doamne, nimeni nu a batut la usa mea ca sa-mi vorbeasca despre Tine.”
– „Nu te-ai gandit niciodata la intemeierea pamantului?”
La aceasta ultima intrebare omul ramane fara cuvinte. El nu mai poate gasi scuze si nu mai poate arunca vina ignorantei sale asupra altora care nu si-au facut datoria fatza de el. Vina ii apartine in exclusivitate. Omul nu s-a gandit, nu si-a pus intrebari existentiale, nu si-a pus problema cine este, de unde vine si incotro se indreapta. Nu l-a interesat originea vietii, nici finalitatea acesteia. A trait doar la nivelul existentei biologice, banale, fara ca spiritul sau sa „bajbaie” cautand raspunsurile la marile intrebari ale existentei.
2) Un alt lucru de care trebuie sa tinem seama atunci cand ne gandim la mantuirea oamenilor este vointa lui Dumnezeu. In Scriptura intalnim o serie de texte care ne asigura ca vointa lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa fie mantuiti:
„…Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” ( 1 Timotei 2, 3up. 4 ).
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ).
„Harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat…”( Tit 2, 11 ).
„Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii, ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta” ( 2 Petru 3, 9 ).
„Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?” ( Ezechiel 18, 23 ).
Deoarece vointa lui Dumnezeu este ca toti ( nu doar unii! ) sa fie mantuiti, inseamna ca El chiar actioneaza in acest sens, facand tot ce se poate pentru ca acestia sa fie salvati. Daca jertfa de pe Calvar este universala, de sangele ispasitor al Mielului lui Dumnezeu putand beneficia orice om pacatos, de ce nu am lua in considerare faptul ca lucrarea Duhului Sfant la inima omului este universala, lucrand in orice inima si in orice constiinta, indiferent daca persoana a fost evanghelizata sau nu?
Vorbind ucenicilor Sai despre venirea si lucrarea Mangaietorului, Iisus a afirmat: „Si cand va veni El, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata” ( Ioan 16, 8 ). Aici nu este vorba doar despre o categorie restransa de oameni, care vor beneficia de lucrarea interna, tainica a Duhului Sfant, ci de intreaga lume, fara exceptie. De ce nu am crede ca si Providenta divina lucreaza in favoarea oricarui suflet pentru a ajunge si el la izvoarele cunoasterii lui Dumnezeu si a mantuirii?
Insa aici ne lovim din nou de limitele cunoasterii noastre, caci Duhul Sfant lucreaza tainic si unic in viata fiecarui om, iar Providenta divina ii conduce pe oameni pe carari la fel de tainice si necunoscute noua.
De ce nu ajung toti oamenii la cunostinta adevarului, desi Dumnezeu doreste mantuirea tuturor, actionand in acest sens? Aici intervine liberul arbitru al fiecarui om, pe care Dumnezeu il respecta si il garanteaza, fiind unul dintre stalpii guvernarii Sale. Insa niciodata nu vom sti in aceasta viata cate ocazii a avut un om de a-L cunoaste pe Dumnezeu, cat de intens a lucrat Duhul Sfant in viata sa si cate dintre apelurile Sale au fost ignorate sau refuzate; niciodata in aceasta viata nu vom cunoaste complicatele cai ale Providentei care au urmarit ca un om sa vina la cunoasterea adevarului si in ce masura omul respectiv s-a lasat luminat sau, dimpotriva, s-a impotrivit luminii.
De un lucru, insa, putem fi siguri: Dumnezeu este tatal nostru al tuturor, si al celor buni si al celor rai, si al celor evanghelizati si al celor neevanghelizati, si al crestinilor si al paganilor, si al credinciosilor dar si al ateilor, scepticilor si secularizatilor. Si deoarece acest Tata ceresc este dragoste ( vezi 1 Ioan 4, 8 ), putem fi siguri ca El a facut si va face tot ce se poate pentru salvarea copiilor Sai risipitori.
3) Unul dintre adevarurile fundamentale pe care ni le aduce Evanghelia lui Christos este cel exprimat de apostolul Petru inaintea Sinedriului cu ocazia arestarii lui: „In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” ( Fapte 4, 12 ).
Pe baza acestei afirmatii a apostolului Petru, s-ar putea trage concluzia ca acei oameni care nu au cunoscut Evanghelia, nu L-au cunoscut pe Iisus Christos si nu au crezut in El nu pot fi mantuiti. Cei care ajung la aceasta concluzie devin restrictionistii din prima categorie amintita mai devreme. Insa nu acesta este sensul afirmatiei lui Petru. El afirma pur si simplu ca mantuirea este doar prin Iisus Christos, nicidecum ca cei care nu L-au cunoscut pe El nu pot fi mantuiti.
Cu alte cuvinte, daca in cer vor ajunge si oameni neevanghelizati, dar care au trait dupa toata lumina pe care au avut-o in revelatia generala si urmand indemnurile Duhului Sfant, acest lucru se va datora exclusiv jertfei lui Christos.
In cuvantarea apostolului Pavel inaintea Areopagului din Atena, el afirma ca „Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta” ( Fapte 17, 30 ), ceea ce ne intareste increderea ca El, in dreptatea sa, va lua in calcul toate ocaziile pe care un om le-a avut sau nu le-a avut de a cunoaste adevarul, toate apelurile Duhului Sfant la care omul a raspuns pozitiv sau negativ, toate privilegiile sau dezavantajele, toate oportunitatile oferite de Providenta, care au fost folosite sau irosite de fiecare om in parte.
Si, in acest punct, din nou trebuie sa ne recunoastem limitele si incapacitatea de a-i judeca pe semenii nostri in privinta mantuirii. Ne lipsesc mult prea multe piese din puzzle-ul vietii semenilor nostri pentru a putea avea o imagine de ansamblu completa si corecta. Doar Dumnezeu are aceasta imagine de ansamblu.
4) O afirmatie a profetului Maleahi probail ca i-a socat pe exclusivistii evrei care credeau ca doar ei, in calitatea de copii ai lui Avraam si membri ai poporului ales, vor avea parte de mantuire: „Caci de la rasaritul soarelui pana la asfintit, Numele Meu este mare intre neamuri si pretutindeni se arde tamaie in cinstea Numelui Meu si se aduc daruri de mancare curate; caci mare este Numele Meu intre neamuri, zice Domnul ostirilor” ( Maleahi 1, 11 ).
Numele lui Dumnezeu cunoscut intre neamuri, dincolo de granitele poporului ales? Si asta cu cateva sute de ani inainte de Christos? Si nu doar in vecinatatea poporului Israel, ci „de la rasaritul soarelui pana la apus”, adica pe tot globul! Cum a fost posibil acest lucru, stiind bine ca poporul Israel a esuat in misiunea sa de a fi lumina neamurilor?
Nu stim. Avem insa cateva exemple care confirma afirmatia profetului Maleahi: regina din Saba ( vezi 1 Imparati 10, 1-13 ), famenul etiopian ( vezi Fapte 8, 26-40 ), magii din Rasarit ( vezi Matei 2, 1-12 ), etc.
Cat priveste timpurile moderne, sunt cunoscute numeroase situatii in care pagani izolati in junglele din Amazon sau insulele Oceanului Pacific, care au dat curs revelatiei generale, au primit de la Dumnezeu si revelatia speciala, cunoasterea Evangheleiei si a lui Iisus Chritsos. Dumnezeu S-a folosit de vise, viziuni, minuni, iar uneori a trimis ingeri ceresti ca sa-i conduca pe acesti oameni la izvoarele mantuirii.
„Si acestea sunt doar marginile cailor Sale si numai adierea lor usoara ajunge pana la noi! Dar tunetul lucrarilor Lui puternice cine-l va auzi?” ( Iov 26, 14 ).
Cu alte cuvinte, noi putem constientiza doar o mica parte din modul in care Dumnezeu lucreaza in viata tuturor oamenilor: crestini sau pagani. „Tunetul lucrarilor Lui puternice” pentru a salva oameni ne va fi descoperit doar la sfarsit, cand istoria acestei lumi se va fi incheiat si Dumnezeu ne va pune la dispozitie toate „dosarele” istoriei vazute si nevazute, care acum sunt inaccesibile pentru om. Iar atunci orice suflet mantuit in Imparatia lui Dumnezeu va excalama din toata fiinta sa: „O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!” ( Romani 11, 33 ).
Cei care se cramponeaza intr-o idee sau alta cu privire la mantuirea sau nemantuirea oamenilor, fie evanghelizati, fie neevanghelizati, s-ar putea sa aiba surprize mari la sfarsit, constatand ca modul lor de gandire a fost cu totul diferit de modul de gandire si actiune al lui Dumnezeu.
„Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci, cat sunt de sus cerurile fatza de pamant, atat sunt de sus caile Mele fatza de caile voastre si gandurile Mele fatza de gandurile voastre” ( Isaia 55, 8.9 ).
De aceea, exclusivismul de orice natura ar fi el ( rasial, etnic, religios sau confesional ) nu isi are locul in viata unui adevarat copil al lui Dumnezeu. De pacatul acesta s-au facut vinovati evreii din timpul Domnului Christos, iar Acesta a fost nevoit sa le ofere lectii dureroase din care sa inteleaga faptul ca mantuirea nu ii apartine omului, ci este o lucrare pe care Dumnezeu Si-o rezerva in exclusivitate.
Nu este greu de observat ca cele mai mari aprecieri in privinta credintei practice Mantuitorul le-a facut nu in dreptul conationalilor Sai, ci in dreptul unor neevrei, oameni dintre neamuri, dispretuiti si considerati de catre poporul ales ca fiind „caini”.
– Iisus apreciaza spiritul de recunostinta al unuia dintre cei zece leprosi vindecati: „Scoala-te si pleaca; credinta ta te-a mantuit” ( Luca 17, 19 ). Versetul 16 ne precizeaza ca acest om nu era iudeu, ci samaritean.
– In Pilda samariteanului, nu preotul si levitul sunt apreciati pentru modul in care si-au aratat dragostea fatza de aproapele, ci samariteanul ( vezi Luca 10, 25-37 ).
– Cu ocazia vindecarii robului unui sutas roman, Iisus rosteste cateva cu vinte de apreciere care in mod sigur i-au deranjat pe iudei: „Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare” ( Luca 7, 9 ).
– Femeia cananeeanca a carei fiica a fost vindecata de Iisus este si ea laudata pentru credinta ei, asa cum nu s-a intamplat cu multi iudei care au fost vindecati in acea vreme: „O, femeie, mare este credinta ta” ( Matei 15, 28 ).
Asa cum pentru un iudeu din vremea Domnului Christos a fost surpinzator sa auda astfel de aprecieri in dreptul unor straini, de ce ne-ar surprinde astazi ca un om care nu a cunoscut inca toata revelatia asa cum o cunoaste un crestin ( dar care a trait putina lumina pe care a avut-o ), sa fie primit de Dumnezeu? Nu a spus Insusi Mantuitorul ca „cei dintai vor fi cei din urma si cei din urma vor fi cei dintai?” ( Matei 19, 30 ).
Nu ne-a spus Acelasi Mantuitor ca „vor veni multi de la rasarit si de la apus si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor”, in timp ce „fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul de afara, unde va fi planul si scrasnirea dintilor”? ( Matei 18, 11.12 )
Da, dupa ce Dumnezeu va trage linia si se vor trage concluziile, la final de istorie a pacatului, vor fi surprize mari. De aceea, ar fi o dovada de intelepciune din partea crestinilor daca ar da curs indemnului apostolului Pavel: „De aceea, nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” ( 1 Corinteni 4, 5 ).
Care va fi soarta celor care nu au cunoscut Evanghelia si nu au auzit de Christos? Nu stim. Sa-L lasam pe Dumnezeu sa-Si indeplineasca atributele de Judecator si El sa hotarasca, pentru ca doar El are viziunea de ansamblu. In ce ne priveste pe noi, sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru ca Evanghelia mantuirii sa ajunga la cat mai multe suflete care inca nu au auzit de ea.
Lori Balogh
