Neînțelesele căi ale Domnului
„O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”
Romani 11:33
Suntem diferiți ca oameni, atât în calitate de membri ai societății din care facem parte sau ca „pietre vii” ale bisericii pe care o frecventăm, dar și în propriile noastre familii. Ne deosebesc educația, temperamentul, moștenirea culturală, abilitățile și înzestrările, dar și slăbiciunile, lipsurile și părțile vulnerabile ale ființei noastre. Suntem diferiți și este bine că este așa. Altfel, lumea noastră, așa întunecată cum este din cauza blestemului păcatului, ar fi fost și mai monotonă și mai lipsită de frumusețe.
Cu toate acestea, există o mulțime de lucruri comune tuturor oamenilor. Dacă ne referim doar la creștinii care Îl iubesc pe Dumnezeu și Îi slujesc cu toată inima lor, există un lucru care este prezent în viața tuturor, indiferent de cultura, educația, experiența, înzestrările sau lipsurile fiecăruia. Iar acel lucru poate fi deosebit de traumatizant pentru viața lor spirituală. Despre ce este vorba?
Cu toții am trecut în decursul vieții noastre prin situații și împrejurări în care nu am înțeles planurile lui Dumnezeu cu noi. Ne-am rugat pentru rezolvarea unei anumite probleme, am stăruit în rugăciune zile, săptămâni, luni sau ani întregi și ne-am așteptat ca Tatăl ceresc să ne răspundă în maniera în care I-am cerut. Cu toate acestea, El fie a tăcut, fie a răspuns la rugăciunile noastre într-un mod cu totul imprevizibil sau poate chiar neplăcut pentru noi.
Ce facem atunci când nu înțelegem planurile lui Dumnezeu? Cum reacționăm atunci când El pare să tacă, când întârzie răspunsul sau lucrează într-un mod cu totul neașteptat și poate nedorit de noi? În general, nu există decât două atitudini pe care le putem lua în astfel de situații:
1) Fie întoarcem spatele lui Dumnezeu într-o formă sau alta, profund dezamăgiți de El.
2) Fie continuăm să ne încredem în El, deși nu Îi înțelegem planurile.
Pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, cu toții trecem prin astfel de crize existențiale. Din nefericire, unii oameni nu pot depăși criza și ajung să îngroașe rândurile scepticilor. Alții depășesc astfel de crize, însă rămân cu semne de întrebare fără răspuns, cu unele dileme sau îndoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu.
Doresc să pornesc de la o întrebare: Pentru a ne încrede în Dumnezeu trebuie oare să-I înțelegem toate planurile? Unii oameni au această pretenție, dar este ea justificată? Ce s-ar întâmpla în viața noastră dacă am pretinde să înțelegem toate lucrurile înainte de a avea încredere în ele și înainte de a le folosi?
Câți oameni dintre miliardele care folosesc computerul știu exact cum funcționează acesta? Prea puțini. Câți oameni știu ce este lumina? Și totuși toți se folosesc de ea, deși nu au cunoștințele de fizică pentru a da o explicație pertinentă. Câți dintre noi mâncăm pâinea noastră zilnică fără să cercetăm dacă brutarul s-a spălat pe mâini înainte de a frământa coca, dacă transportatorul care o duce la magazin are permisul auto în regulă și dacă vânzătorul de la magazin are testul covid negativ?
Nu am auzit pe niciun om care călătorește cu avionul să facă cercetări cu privire la piloți, dacă au fost bine instruiți și dacă au suficiente ore de zbor la activ, dacă avionul are destul combustibil la decolare, dacă stewardesele sunt destul de politicoase și dacă masa care se servește în avion este pregătită din alimente nealterate.
Cine dintre noi, mergând la farmacie pentru a cumpăra un antiinflamator, face analize laborioase pentru a vedea dacă nu cumva în pastilele cumpărate sunt anticoncepționale sau droguri de mare risc în loc de medicamentul de care are nevoie? Și exemplele pot continua la nesfârșit…
Concluzia este cât se poate de clară: Dacă în această viața am dori și am încerca să înțelegem toate lucrurile înainte de a beneficia de ele, viața ar fi imposibilă. Nu am putea să ne hrănim, nu am călători, nu am folosi tehnologiile moderne, nu am avea relații cu alți oameni. Și atunci, ce ar mai rămâne din viața noastră?
Dacă în viața de zi cu zi folosim atâtea lucruri fără să le înțelegem, dacă avem încredere în oameni pe care nu-i cunoaștem și apelăm la serviciile lor, dacă avem încredere în brutarul care ne vinde pâinea că nu ne otrăvește, în frizerul care ne tunde că nu ne rănește și în șoferul de autocar că nu ne duce în prăpastie, de ce atunci în relația cu Dumnezeu avem pretenția să-I înțelegem toate planurile pentru a avea încredere în El? Nu este absurdă această pretenție?
Relația mântuitoare cu Dumnezeu este o chestiune de încredere. Însă încrederea nu se manifestă atunci când înțelegem planurile și intențiile Lui, ci mai ales atunci când nu le înțelegem.
Priviți la exemplul nostru suprem: Iisus Christos răstignit pe cruce! În cele mai teribile momente ale agoniei Sale, Mântuitorul nu înțelegea de ce Tatăl Sau L-a părăsit. Din acest simțământ sfâșietor al abandonului au izbucnit cele mai dureroase cuvinte rostite vreodată în istoria omenirii noastre: „Eli, Eli, Lama Sabactani? adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46).
Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu nu Și-a pierdut încrederea în dragostea și înțelepciunea Tatălui ceresc. Deși, prin întunericul morții care devenea tot mai des și apăsător, Iisus nu putea vedea Fața zdrobită de durere a Tatălui care se afla acolo, lângă cruce; deși nu înțelegea de ce a fost abandonat de Acesta în momentele în care avea cea mai mare nevoie de prezența Lui, El a continuat să Se încreadă în Dumnezeu în ciuda tuturor aparențelor protivnice.
Ultimele Sale cuvinte rostite pe cruce, înainte de a-Și da ultima suflare, sunt o mărturie vie a încrederii Sale neclintite în dragostea și înțelepciunea Tatălui: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul” (Luca 23:46).
Aici, în cele mai întunecate și descurajatoare momente ale vieții Sale pământești, vedem sublimul jertfei lui Iisus. Deși, ca om, nu înțelegea planurile Tatălui în momentele agoniei Sale pe cruce, Iisus a continuat să Se încreadă în El. Putea coborî de pe cruce, putea renunța la Planul de Mântuire al omului și putea să Se reîntoarcă în cer, în slava pe care o părăsise venind pe pământ ca Fiu al omului. Iisus putea spune: „Până aici! E prea mult pentru Mine! Nu mai suport!” Și totuși, Mântuitorul a continuat să Se încreadă în dragostea Tatălui, chiar dacă toate aparențele erau protivnice, chiar dacă demonii adâncului Îi șopteau la ureche că Tatăl Său L-a părăsit pentru totdeauna.
În viață ne putem îndoi de multe lucruri: de sinceritatea și bunele intenții ale oamenilor, de calitatea serviciilor prestate de semenii noștri, de integritatea morală a politicienilor, de fiabilitatea obiectelor pe care le achiziționăm și de încă cel puțin un milion de lucruri. Însă de un singur lucru să nu ne îndoim niciodată: de dragostea lui Dumnezeu față de noi și de înțelepciunea planurilor Sale.
Infimul recipient al inteligenței umane nu va putea cuprinde niciodată vastul ocean al înțelepciunii Creatorului nostru. De aceea, încrederea în El este singura opțiune care ne poate conduce la un final fericit. Da, acum multe dintre căile Domnului sunt neînțelese, tainice, nepătrunse. Va veni însă ziua în care, stând nemijlocit înaintea Tatălui nostru ceresc, Îl vom putea întreba, iar El, cu dragostea și răbdarea unui Părinte desăvârșit, va fi bucuros să ne explice toate tainele, dilemele și frământările existenței noastre pământești.
Iar atunci, cu o bucurie negrăită, vom exclama: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3).
Lori Balogh
