Neintelesele cai ale Domnului
„O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!”
Romani 11, 33
Suntem diferiti ca oameni, atat in calitate de membri ai societatii din care facem parte sau ca „pietre vii” ale bisericii pe care o frecventam, dar si in propriile noastre familii. Ne deosebesc educatia, temperamentul, mostenirea culturala, abilitatile si inzestrarile, dar si slabiciunile, lipsurile si partile vulnerabile ale fiintei noastre. Suntem diferiti si este bine ca este asa. Altfel, lumea noastra, asa intunecata cum este din cauza blestemului pacatului, ar fi fost si mai monotona si mai lipsita de frumusete.
Cu toate acestea, exista o multime de lucruri comune tuturor oamenilor. Daca ne referim doar la crestinii care Il iubesc pe Dumnezeu si Ii slujesc cu toata inima lor, exista un lucru care este prezent in viata tututor, indiferent de cultura, educatia, experienta, inzestrarile sau lipsurile fiecaruia. Iar acel lucru poate fi deosebit de traumatizant pentru viata lor spirituala. Despre ce este vorba?
Cu totii am trecut in decursul vietii noastre prin situatii si imprejurari in care nu am inteles planurile lui Dumnezeu cu noi. Ne-am rugat pentru rezolvarea unei anumite probleme, am staruit in rugaciune zile, saptamani, luni sau ani intregi si ne-am asteptat ca Tatal ceresc sa ne raspunda in maniera in care I-am cerut. Cu toate acestea, El fie a tacut, fie a raspuns la rugaciunile noastre intr-un mod cu totul imprevizibil sau poate chiar neplacut pentru noi.
Ce facem atunci cand nu intelegem planurile lui Dumnezeu? Cum reactionam atunci cand El pare sa taca, cand intarzie raspunsul sau lucreaza intr-un mod cu totul neasteptat si poate nedorit de noi? In general, nu exista decat doua atitudini pe care le putem lua in astfel de situatii:
1) Fie intoarcem spatele lui Dumnezeu intr-o forma sau alta, profund dezamagiti de El
2) Fie continuam sa ne incredem in El, desi nu Ii intelegem planurile
Pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, cu totii trecem prin astfel de crize existentiale. Din nefericire, unii oameni nu pot depasi criza si ajung sa ingroase randurile scepticilor. Altii depasesc astfel de crize, insa raman cu semne de intrebare fara raspuns, cu unele dileme sau indoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu.
Doresc sa pornesc de la o intrebare: Pentru a ne increde in Dumnezeu trebuie oare sa-I intelegem toate planurile? Unii oameni au aceasta pretentie, dar este ea justificata? Ce s-ar intampla in viata noastra daca am pretinde sa intelegem toate lucrurile inainte de a avea incredere in ele si inainte de a le folosi?
Cati oameni dintre miliardele care folosesc computerul stiu exact cum functioneaza acesta? Prea putini. Cati oameni stiu ce este lumina? Si totusi toti se folosesc de ea, desi nu au cunostintele de fizica pentru a da o explicatie pertinenta. Cati dintre noi mancam painea noastra zilnica fara sa cercetam daca brutarul s-a spalat pe maini inainte de a framanta coca, daca transportatorul care o duce la magazin are permisul auto in regula si daca vanzatorul de la magazin are testul covid negativ?
Nu am auzit pe niciun om care calatoreste cu avionul sa faca cercetari cu privire la piloti, daca au fost bine instruiti si daca au suficiente ore de zbor la activ, daca avionul are destul combustibil la decolare, daca stewardesele sunt destul de politicoase si daca masa care se serveste in avion este pregatita din alimente nealterate.
Cine dintre noi, mergand la farmacie pentru a cumpara un antiinflamator, face analize laborioase pentru a vedea daca nu cumva in pastilele cumparate sunt anticonceptionale sau droguri de mare risc in loc de medicamentul de care are nevoie? Si exemplele pot continua la nesfarsit…
Concluzia este cat se poate de clara: Daca in aceasta viata am dori si am incerca sa intelegem toate lucrurile inainte de a beneficia de ele, viata ar fi imposibila. Nu am putea sa ne hranim, nu am calatori, nu am folosi tehnologiile moderne, nu am avea relatii cu alti oameni. Si atunci, ce ar mai ramane din viata noastra?
Daca in viata de zi cu zi folosim atatea lucruri fara sa le intelegem, daca avem incredere in oameni pe care nu-i cunoastem si apelam la serviciile lor, daca avem incredere in brutarul care ne vinde painea ca nu ne otraveste, in frizerul care ne tunde ca nu ne raneste si in soferul de autocar ca nu ne duce in prapastie, de ce atunci in relatia cu Dumnezeu avem pretentia sa-I intelegem toate planurile pentru a avea incredere in El? Nu este absurda aceasta pretentie?
Relatia mantuitoare cu Dumnezeu este o chestiune de incredere. Insa increderea nu se manifesta atunci cand intelegem planurile si intentiile Lui, ci mai ales atunci cand nu le intelegem.
Priviti la exemplul nostru suprem: Iisus Christos rastignit pe cruce! In cele mai teribile momente ale agoniei Sale, Mantuitorul nu intelegea de ce Tatal Sau L-a parasit. Din acest simtamant sfasietor al abandonului au izbucnit cele mai dureroase cuvinte rostite vreodata in istoria omenirii noastre: „Eli, Eli, Lama Sabactani? adica „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” ( Matei 27, 46 )
Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu nu Si-a pierdut increderea in dragostea si intelepciunea Tatalui ceresc. Desi, prin intunericul mortii care devenea tot mai des si apasator, Iisus nu putea vedea Fatza zdrobita de durere a Tatalui care se afla acolo, langa cruce; desi nu intelegea de ce a fost abandonat de Acesta in momentele in care avea cea mai mare nevoie de prezenta Lui, El a continuat sa Se increada in Dumnezeu in ciuda tuturor aparentelor protivnice.
Ultimele Sale cuvinte rostite pe cruce, inainte de a-Si da ultima suflare, sunt o marturie vie a increderii Sale neclintite in dragostea si intelepciunea Tatalui: „Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul.” ( Luca 23, 46 )
Aici, in cele mai intunecate si descurajatoare momente ale vietii sale pamantesti, vedem sublimul jertfei lui Iisus. Desi, ca om, nu intelegea planurile Tatalui in momentele agoniei Sale pe cruce, Iisus a continuat sa Se increada in El. Putea cobora de pe cruce, putea renunta la Planul de Mantuire al omului si putea sa Se reintoarca in cer, in slava pe care o parasise venind pe pamant ca Fiu al omului. Iisus putea spune: „Pana aici! E prea mult pentru Mine! Nu mai suport!” Si totusi, Mantuitorul a continuat sa Se increada in dragostea Tatalui, chiar daca toate aparentele erau protivnice, chiar daca demonii adancului Ii sopteau la ureche ca Tatal Sau L-a parasit pentru totdeauna.
In viata ne putem indoi de multe lucruri: de sinceritatea si bunele intentii ale oamenilor, de calitatea serviciilor prestate de semenii nostri, de integritatea morala a politicienilor, de fiabilitatea obiectelor pe care le achizitionam si de inca cel putin un milion de lucruri. Insa de un singur lucru sa nu ne indoim niciodata: de dragostea lui Dumnezeu fatza de noi si de intelepciunea planurilor Sale.
Infimul recipient al inteligentei umane nu va putea cuprinde niciodata vastul ocean al intelepciunii Creatorului nostru. De aceea, increderea in El este singura optiune care ne poate conduce la un final fericit. Da, acum multe dintre caile Domnului sunt neintelese, tainice, nepatrunse. Va veni insa ziua in care, stand nemijlocit inaintea Tatalui nostru ceresc, Il vom putea intreba, iar El, cu dragostea si rabdarea unui Parinte desavarsit, va fi bucuros sa ne explice toate tainele, dilemele si framantarile existentei noastre pamantesti.
Iar atunci, cu o bucurie negraita, vom exclama: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!” ( Apocalipsa 15, 3 ).
Lori Balogh
