Simbolistica generala a sanctuarului
Alaturi de cartea naturii si Cuvantul scris al lui Dumnezeu, sanctuarul reprezinta un veritabil manual oferit de Providenta pentru educarea omenirii decazute. Privind in general sanctuarul pamantesc, cu incaperile, mobilierul si slujbele care erau savarsite in spatiul sau sacru, putem distinge trei lectii importante cu privire la desfasurarea Planului de Mantuire.
Prima dintre ele se refera la traseul parcurs de Fiul lui Dumnezeu pentru a deveni ceea ce este astazi: Marele Preot al omenirii cazute ( vezi Evrei 8,1.2 ). Parasind slava cerului din pozitia cea mai slavita de la dreapta Tatalui ( pozitie simbolizata in sanctuarul pamantesc prin Locul Prea Sfant sau Sfanta Sfintelor ), Fiul lui Dumnezeu „a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta” ( Evrei 9,11 ).
El a parasit cerul plin de slava pentru a veni in curtea Sanctuarului ceresc, care este pamantul nostru, traind ca Fiu al omului in mijlocul omenirii cazute. A trecut prin apa botezului ( simbolizat prin ligheanul de arama aflat intre sanctuar si altarul de jertfe ), pentru ca apoi sa-Si dea viata ca jertfa pe cruce ( simbolul altarului pentru jertfe ).
Dupa inviere si inaltare, Fiul lui Dumnezeu a parcurs acelasi traseu indicat in simbolurile sanctuarului pamantesc, insa in sens invers. S-a reintors in cer la dreapta Tatalui, acolo de unde plecase ca sa devina „Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ), insa de data aceasta in noua Sa calitate de Mare Preot al omenirii.
Insa drumul inapoi spre scaunul de domnie al Tatalui nu este parcurs de Iisus Christos singur. Aici intervine cea de-a doua mare lectie pe care ne-o ofera sanctuarul pamantesc, o lectie care vizeaza experienta personala a fiecarui om care ajunge in fatza crucii, constientizand marea jertfa pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o pentru rascumpararea neamului omenesc. Toti cei care s-au intalnit cu Iisus Christos la cruce ( altarul pentru jertfe din curtea sanctuarului ) si L-au primit ca Mantuitor personal, vor fi condusi de El in apa botezului ( simbolul ligheanului de arama din curte ). Aici se produce ceea ce Biblia numeste „neprihanirea prin credinta”. Sau, folosind alti termeni, aici omul pacatos primeste in dar indreptatirea atribuita.
Desi pacatele omului sunt iertate si trecutul sau este acoperit de neprihanirea lui Christos, el nu este inca pregatit pentru a sta in prezenta nemijlocita a sfinteniei lui Dumnezeu. Aceasta pregatire, numita si sfintire, este simbolizata prin obiectele si slujbele care se savarsesc in prima incapere a sanctuarului, numita Sfanta sau Locul Sfant.
Sfintirea omului este lucrarea unei vieti intregi si este realizata de Duhul lui Dumnezeu prin trei mijloace puse la dispozitie de catre cer: studiul Cuvantului lui Dumnezeu ( painea de pe masa de aur ), rugaciunea ( tamaia arsa pe altarul de aur ) si slujirea ( lumina sfesnicului de aur – „Voi sunteti lumina lumii”, Matei 5, 14 ).
Doar dupa ce se incheie lucrarea sfintirii ( in Sfanta ), omul este pregatit sa treaca dincolo de perdeaua despartitoare si sa intre direct in prezenta lui Dumnezeu ( sekina manifestata intre cei doi haruvimi de aur de pe capacul ispasirii ). Omul nu are doar indreptatirea atribuita, ci si pe cea impartasita. El nu mai este doar iertat de pacate, ci si crescut in sfintenie, pana la „starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4,13 ). Din acel moment, omul traieste experienta mantuirii in cel mai inalt sens cu putinta.
Mai exista insa si o a treia lectie generala pe care o prezinta sanctuarul in simbolurile si slujbele sale: este vorba de cele patru etape ale Bisericii lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor.
Prima etapa este „Biserica curtii” – Biserica ebraica, prima biserica a lui Dumnezeu organizata la Sinai prin legile date lui Moise. Urmeaza „Biserica Locului Sfant” – Biserica crestina, intemeiata de Iisus Christos si condusa de Duhul Sfant in procesul sfintirii si al pregatirii pentru cer. A treia etapa este „Biserica Locului Prea Sfant” – Biserica Ramasitei, alcatuita din credinciosi care au intrat prin credinta cu Marele lor Preot la judecata preadventa dupa anul profetic 1844. Si, in final, „Biserica intailor nascuti” – Biserica celor mantuiti din toate veacurile, care va incepe la revenirea in glorie a Mantuitorului si va dura vesnic.
Insa dincolo de aceste lectii pretioase pe care ni le ofera Dumnezeu prin simbolistica sanctuarului, se afla un mesaj important, care razbate din fiecare simbol si fiecare lucrare savarsita in perimetrul sanctuarului : Dumnezeu este dragoste. Daca El nu l-ar fi iubit pe omul pacatos, nu ar fi existat sanctuarul cu lectiile sale pretioase, ci probabil un tribunal, o inchisoare si, in final, un loc de executie a pacatosilor. Sanctuarul este locul in care pacatul este iertat si ispasit, omul pacatos fiind achitat si repus in drepturi depline. Tribunalul, dimpotriva, este locul in care oamenii sunt judecati, condamnati si pedepsiti.
Toate simbolurile sanctuarului ne vorbesc despre Dumnezeu, despre caracterul Sau si despre valorile Sale. In perimetru sanctuarului intalnim jertfa in locul omului vinovat, lumina in locul intunericului adus de pacat, painea vietii in locul secetei spirituale, sfintirea in locul decaderii morale si, in final, proslavire si mantuire in locul mortii vesnice. Si toate acestea oferite fara plata omului pacatos, care doreste mantuirea si reintoarcerea in casa parinteasca. Nu e nevoie decat ca omul sa faca alegerea cea buna: sa paraseasca lumea cu desertaciunea ei, sa intre in curtea sanctuarului unde va gasi crucea si, din acel punct, drumul spre proslavire si mantuire este deschis.
Alegerea omului nu are decat doua alternative: fie o viata traita dincolo de curtea sanctuarului, in lumea fara Dumnezeu si fara nadejde, fie o viata noua, inceputa la piciorul crucii, marturisita prin legamantul botezului, continuata in procesul sfintirii si avand ca final mantuirea.
Lori Balogh
