Munca – blestem sau binecuvântare?
În anul 1876, Friedrich Engels a scris un articol intitulat „Rolul muncii în procesul de transformare a maimuței în om”. Articolul a fost publicat pentru prima dată în „Die Neue Zeit”, în 1896, apoi a fost inclus în cele două volume ale lucrării „Opere alese în două volume” de Karl Marx și Friedrich Engels.
Încă de la începutul articolului, autorul face următoarea afirmație: „Ea (munca, n.n.) este prima condiție de bază a întregii vieți omenești, și anume în asemenea grad, încât, într-un sens anumit, trebuie să spunem că munca l-a creat pe om însuși.” (Karl Marx și Friedrich Engels, „Opere alese în două volume”, ediția a treia, vol. 2, 1967, Ed. politică, pag. 67).
Vizavi de această afirmație marxist-leninistă, s-a născut și o replică ironică, o glumă care afirmă contrariul: „Muncă l-a făcut pe om… neom.” Nu știm dacă aceasta din urmă axiomă a stat la bază înființării „Clubului Celor Obosiți Din Naștere”, însă filosofia de viață pe care o promovează adepții acestui club este într-un fel legată de această glumă. Iată câteva „legi” ale membrilor clubului:
– „Te naști obosit și trăiești pentru a te odihni.”
– „Iubește-ți patul ca pe tine însuți!”
– „Odihnește-te ziua ca să poți dormi noaptea!”
– „Dacă vezi pe cineva care se odihnește, ajută-l!”
– „Munca înseamnă oboseală.”
– „Nu face azi ce poți face mâine!”
– „Fă cât mai puțin, iar ceea ce ai de făcut dă la alții să facă!”
– „Prea multă odihnă n-a omorât pe nimeni.”
– „Când îți vine pofta să muncești, așază-te și așteaptă să-ți treacă!”
– „Dacă munca înseamnă sănătate, atunci „Trăiască boala!”
– „Serviciul nu e cârciumă să stai toată ziua acolo.”
– „La muncă trebuie să te așezi în așa fel încât să încapă și alții.”
Vă vine să zâmbiți? Fie că da, fie că nu, aceasta este filozofia de viață a milioane de oameni care trăiesc pe pământ. Unii idolatrizează munca și îi conferă merite pe care nu le are. Chiar merite creatoare, așa cum am văzut în filosofia materialist-științifică. Alții, dimpotrivă, o desconsideră până acolo încât o privesc ca pe ceva degradant, care îi caracterizează pe sclavi, iobagi și pe cei din castele inferioare.
Pe un creștin devotat îl interesează mai puțin filozofia de viață a oamenilor fără Dumnezeu. Mai important este ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre subiectul muncii, nu ce spun oamenii. Așadar, în lumina Scripturilor, munca este o binecuvântare divină sau un blestem aruncat asupra rasei umane în urma căderii în păcat a primilor noștri părinți?
Înainte de a răspunde la această întrebare, este foarte important să definim munca. O definiție corectă poate să ne ofere răspunsul la întrebarea dacă munca este un blestem sau o binecuvântare.
DEX-ul ne oferă câteva definiții ale termenului „muncă”:
– Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop.
– Activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale.
– Efort de a realiza ceva, etc.
Fără a nega valabilitatea acestor definiții oficiale, aș defini termenul „muncă” folosind alte cuvinte: Munca este orice activitate care aduce plusvaloare. Omul care muncește pornește de la ceva simplu și, în urma unui efort fizic sau intelectual, reușește să realizeze ceva mult mai complex.
O gospodină poate transforma, prin muncă, cele câteva ingrediente simple într-o hrană gustoasă. Hrana pregătită este plusvaloare. Un constructor se folosește de lemn, cărămizi, beton, cuie și alte câteva elemente simple, realizând în final o clădire impunătoare. Clădirea este plusvaloare. Un scriitor pornește de la cuvinte și idei și realizează o carte. Cartea este plusvaloare.
Dacă ținem seama de această definiție a muncii, aproape că am găsit răspunsul la întrebarea de la început. Deoarece munca aduce plusvaloare, ea nu poate fi un blestem pentru rasa umană, ci o mare binecuvântare. Dacă privim lucrurile strict din punct de vedere biblic, putem ajunge la aceeași concluzie. Cartea Genezei, în raportul Creației, spune că omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (vezi Geneza 1,26.27).
Desigur, asemănarea omului cu chipul lui Dumnezeu implică multe aspecte. Însă, dacă ne referim strict la noțiunea de „muncă”, în înțelesul ei de activitate care produce plusvaloare, este evident faptul că în săptămâna Creației (și nu numai!) Dumnezeu a creat plusvaloare și, prin urmare, omul creat după chipul divin va produce și el plusvaloare.
Faptul că Dumnezeu este activ și acum, nu doar în săptămâna Creației, este confirmat de Însuși Domnul Christos în dialogul purtat cu elitele religioase ale timpului Său: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5,17).
Ținând cont de aceste aspecte, nu putem să ne imaginăm cum un om leneș, „obosit din naștere”, care evită și driblează munca ori de câte ori are ocazia, poate oglindi chipul Creatorului în el. Un astfel de om poate oglindi chipul oricui, însă nu pe al Creatorului său.
Un alt aspect de care trebuie să ținem seama și care apare clar încă de pe primele pagini ale Scripturii este acela că munca nu a fost dată omului după căderea în păcat, ci înainte de dramaticul eveniment. Raportul Creației ne spune că imediat după crearea omului „Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească” (Geneza 2,15).
Edenul, căminul primilor noștri părinți, nu era un „dolce far niente”, un loc de huzur și lenevie, așa cum în mod greșit își imaginează unii oameni că va fi în Rai. Omul creat după chipul lui Dumnezeu trebuia să oglindească acest Chip, iar una dintre modalitățile prin care el putea oglindi caracterul lui Dumnezeu era activitatea creatoare, aducătoare de plusvaloare.
Poate că rămânem surprinși de faptul că prima poruncă dată omului nu a fost aceea de a se abține să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Prima poruncă a fost cea consemnată în Geneza 1,28: „Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l!”
Creșterea de care se amintește aici nu se referă doar la înmulțirea familiei omenești prin procreare. Termenul (porunca divină) implică ideea de dezvoltare, de perfecționare, de excelență. În mod firesc se naște o întrebare: Cum ar fi putut omul să crească, să se perfecționeze și să atingă excelența dacă ar fi stat ziua întreagă la umbra pomilor din Eden, savurând aromele delicateselor de acolo și fără să facă nimic?
Probabil că în condițiile edenice de dinainte de căderea în păcat, oamenii nu ar fi sclerozat și nu ar fi crescut în greutate, așa cum se întâmplă astăzi cu oamenii leneși și inactivi. Însă un lucru este cert: ei nu s-ar fi dezvoltat din punct de vedere intelectual și nu ar fi atins niciodată excelența prin inactivitate. Și, mai important decât toate acestea, oamenii nu ar fi oglindit chipul Creatorului lor.
Un al treilea aspect care trebuie reținut în legătură cu munca este faptul că, în urma căderii primilor noștri părinți, nici omul, nici munca omului nu au fost blestemate, ci pământul. „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el!”, blestemat este acum pământul din pricina ta” (Geneza 3,17).
Truda, sudoarea, eforturile și piedicile întâlnite în activitățile pentru câștigarea existenței sunt doar consecințe ale acestui blestem, nu blestemul însuși. Mai mult decât atât, în condițiile păcatului, munca s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Și aceasta din mai multe motive:
– Fiind concentrat într-o anumită activitate, omul este ferit de anumite ispite care sunt mult mai active și mai greu de biruit în timpul liber. Locuitorii Sodomei și Gomorei din Valea Iordanului aveau mult timp liber datorită solului mănos și al roadelor bogate obținute ușor. Consecințele unui astfel de trăi le cunoaștem, iar statisticile poliției din diferite țări demonstrează faptul că în zilele de weekend și de sărbătoare, adică în zilele fără o activitate precisă, infracțiunile se înmulțesc.
– Printr-o activitatea aducătoare de plusvaloare, omul dobândește un simțământ de împlinire, de utilitate. Cât de des se observă lipsa acestui sentiment la pensionarii care nu mai au posibilitatea să activeze într-un fel sau altul! Cât de inutili par ei în proprii lor ochi și cât de mult grăbește acest sentiment clipa morții!
– Munca echilibrată este izvorul unui trai mai bun chiar într-o lume lovită de blestemul păcatului. Chiar în această lume efemeră, în care „totul este deșertăciune și goană după vânt” (vezi Eclesiastul 1,14), Dumnezeu dorește ca oamenii să aibă un trai mai bun, cu mai puține lipsuri și mai puțină suferință.
– Munca ne ajută să experimentăm unele satisfacții pe care leneșii, zgârciții și egoiștii nu le vor trăi niciodată: bucuria de a dărui și de a-i ajuta pe cei în nevoie. „Căci este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20,35) – spune apostolul Pavel, citând câteva cuvinte ale Mântuitorului care nu se regăsesc în cele patru Evanghelii, ci doar în tradiția orală. Dar cum să dăruiești dacă nu ai? Și cum să ai dacă nu muncești?
Desigur, asemenea oricărui lucru din această lume supusă legilor păcatului, și munca a fost pervertită. Și pentru că la orice kilometru de drum există doi kilometri de șanțuri, și în privința muncii există două extreme: lenea și excesul. Ambele sunt condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu: „Poftele leneșului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile” (Proverbele 21,25).
Iar atunci când munca depășește limitele rezonabile, ducând la neglijarea relației cu Dumnezeu, cu familia și cu biserica, ea devine idolatrie. Și ca orice idolatrie, ea este condamnată de Cuvântul lui Dumnezeu.
Cu privire la muncă, Biblia nu doar că ne încurajează să fim activi și productivi, promițând binecuvântări celor ce o iubesc, însă ea ne îndeamnă chiar la excelență. Expresii ca: „merge și așa” sau „lucru de mântuială” nu există în limbajul unui copil al lui Dumnezeu care dorește să oglindească chipul Creatorului său. Un creștin nu lucrează doar ca să fie văzut de șefii lui sau doar ca să câștige mai mult la salariu. El caută excelența, perfecțiunea în tot ceea ce face, conștient că tot ceea ce face poate fi spre onoarea sau dezonoarea lui Dumnezeu.
De aici și îndemnul apostolului Pavel: „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10,31). Excelența în lucrul făcut va aduce în mod inevitabil excelența caracterului. Și ce poate fi mai de dorit decât un caracter care să poarte sigiliul aprobării divine? „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25,23).
În ceea ce privește statutul celor „obosiți din naștere”, el ar trebui modificat pe ici, pe colo, în părțile esențiale:
1) Te naști odihnit și trăiești ca să fii activ.
2) Iubește-ți munca ca pe tine însuți!
3) Muncește ziua ca să te poți odihni noaptea!
4) Dacă vezi pe cineva care muncește din greu, ajută-l!
5) Munca înseamnă oboseală, dar și satisfacție.
6) Ce poți face azi, nu lasă pe mâine!
7) Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!
8) Prea multă odihnă duce la scleroză; munca te menține sănătos.
9) Când îți vine pofta să muncești, muncește și nu amâna.
10) Dacă munca înseamnă sănătate, atunci „trăiască munca!”
11) Serviciul nu este o cârciumă ca să stai toată ziua acolo, dar nici un spital ca să fugi de el.
12) La muncă trebuie să te așezi în așa fel încât să încapă și alții. Dar nu ca să muncească ei în locul tău, ci ca să formați o echipă unită.
După toate cele scrise, probabil că nu există o concluzie mai bună și mai realistă decât cea enunțată de Solomon: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în locuința morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9,10).
Cuvintele înțeleptului Solomon reprezintă deopotrivă o veste rea și o veste bună. Vestea rea este că vom muri. Vestea bună este că până atunci vom trăi. Așadar, dacă vrei să fii nemuritor într-un anumit sens, muncește și lasă ceva bun, util și frumos în urma ta! În felul acesta lumea va fi un pic mai bună, iar Dumnezeu nu îți va rămâne dator. La timpul potrivit, El iți va răsplăti într-un mod la care nu te aștepți.
Lori Balogh
