Iisus Christos – Parintele vesniciilor
Desi avem aceeasi Biblie, pe care o consideram Cuvantul lui Dumnezeu adresat omenirii decazute, intelegerea noastra cu privire la o multitudine de subiecte este diferita. Cu aceeasi Biblie in mana, unii inteleg ca sfarsitul tuturor lucrurilor este foarte aproape, in timp ce altii privesc inainte la multi ani de prosperitate pe acest pamant. Unii cred ca pot bea si manca orice, in timp ce altii, pe baza aceleiasi Scripturi, selecteaza cu grija ceea ce introduc in „templul” trupului lor.
Unii au inteles din studiul Cuvantului lui Dumnezeu ca adevarata zi de odihna si de inchinare este Sabatul zilei a saptea, in timp ce altii aduna argumente din aceeasi sursa divina in favoarea pazirii duminicii, prima zi a saptamanii. Unii cred ca moartea e un „somn” temporar, pana la inviere, in care omul nu este constient de nimic, in timp ce altii, pe baza aceleiasi Scripturi, cred in viata de „dincolo”, fie traita intr-un Rai, fie cea petrecuta intr-un Iad vesnic si prezent. Lista poate continua.
Daca vederile noastre diferite cu privire la unele subiecte pot avea unele consecinte mai grave sau mai putin grave pentru mantuirea sufletelor noastre, atunci cand subiectul in discutie este Insasi Persoana lui Dumnezeu, cu tot ce presupune el: atribute, caracter, natura si personalitate, lucrurile capata o greutate aparte.
Insusi Mantuitorul ne arata ca esenta vietii vesnice este strans legata de cunoasterea lui Dumnezeu: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17, 3 )
De aici intelegem tinta pe care si-a propus-o apostolul Pavel din momentul in care Iisus Christos l-a intampinat pe drumul spre Damasc: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui, ca sa ajung cu orice pret, daca voi putea, la invierea din morti.” ( Filipeni 3,10.11 )
Ce se intampla atunci cand avem opinii si conceptii diferite cu privire la persoana si natura lui Dumnezeu? Din nefericire, putem ajunge in situatia de a ne crea in interiorul fiintei noastre o imagine deformata despre Dumnezeul cel viu si adevarat. Iar noi, crestinii, care citim aceeasi Biblie, sa ajungem sa ne inchinam unui dumnezeu fals, plasmuit in imaginatia noastra, dar in realitate inexistent.
Avand aceeasi Biblie in mainile lor, pe birourile lor de studiu, in bibliotecile si pe amvoanele bisericilor lor, crestinii au conceptii diferite fatza de persoana si natura Domnului Iisus Christos. Aceste conceptii referitoare la Fiul lui Dumnezeu pot fi grupate in patru categorii mari, care, in esenta, sustin urmatoarele:
1) Iisus Christos a fost un simplu om si nimic mai mult. Iudeii contemporani cu El nu vedeau in persoana Sa decat un simplu om ( vezi Ioan 10,33: „Tu care esti om…” )
2) Iisus Christos este prima fiinta creata din Univers, „inceputul zidirii lui Dumnezeu” ( vezi Apocalispa 3,14 ).
3) Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu, „Cel intai nascut din toata zidirea” ( Coloseni 1,15 ), nascut in mod literal si biologic din Tatal, candva in vesnicia trecutului.
4) Iisus Christos este Dumnezeu adevarat, egal cu Tatal, „Dumnezeu binecuvantat in veci” ( Romani 9,5 ), in care „locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” ( Coloseni 2,9 ).
Ii este cuiva indiferent cine este in realitate Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului? Ne este totuna daca El a fost un simplu om, asemenea oricarui reprezentant al rasei umane, sau daca El este o creatura a Tatalui? Ne este indiferent daca pe crucea Golgotei si-a dat viata ca jertfa rascumparatoare doar un om, doar o fiinta creata, doar un Fiu de Dumnezeu venit la existenta candva, sau acolo Si-a oferit viata Insusi Izvorul vietii, Cel existent prin Sine Insusi si Cel numit de profetul Isaia „Parintele vesniciilor”?
In functie de conceptia pe care o avem despre Persoana si natura lui Iisus Christos, putem aprecia si maretul Sau sacrificiu facut pentru mantuirea omului; putem intelege mai mult sau mai putin din dragostea lui Dumnezeu care a stat la baza Planului de Mantuire. Si in functie de aceasta conceptie, Ii aducem Mantuitorului inchinarea care I se cuvine sau, dimpotriva, Il jefuim de inchinarea pe care I-o datoram.
Miscarea antitrinitariana din zilele noastre, care nu este altceva decat o reinviere a vechiului arianism din secolul al IV-lea, promoveaza o conceptie care degradeaza natura si personalitatea a doua dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. In viziunea antitrinitariana, Duhul Sfant nu este o Persoana divina distincta, asemenea Tatalui si Fiului, ci o emanatie de la Tatal ( dupa unii ), sau de la Fiul ( dupa altii ), in timp ce Fiul este considerat fie prima Fiinta creata de Tatal din nimic ( viziune ariana ), fie o Fiinta divina nascuta din Tatal candva in vesnicia trecutului ( viziunea semi-ariana ).
Ambele conceptii cu privire la Iisus Christos – cea de-a doua Persoana a Dumnezeirii – sustin un inceput al existentei Sale. Implicatiile acestui crez sunt uriase. Daca Iisus Christos are un inceput al existentei Sale, fie prin creatie, fie prin nastere din Tatal, inseamna ca dumnezeirea Sa este delegata, primita si dependenta de cea a Tatalui.
Potrivit acestei conceptii, pe cruce nu Si-a dat viata „marele nostru Dumnezeu si Mantuitor” ( Tit 2,13 ), marele „Eu sunt” ( Ioan 8,24 ), ci o Fiinta a carei viata si dumnezeire depind de Tatal. Adica un Dumnezeu mai mic decat Tatal, nu Unul care este „deopotriva cu Dumnezeu”, egal cu Tatal in natura, atribute, putere si autoritate ( vezi Ioan 5,18; 10,30.33; Filipeni 2,6 ).
Conceptiile antitrinitariene cu privire la natura lui Iisus Christos micsoreaza si estompeaza slava jertfei Fiului lui Dumnezeu, maretia Planului de Mantuire si dragostea lui Dumnezeu fatza de omul pacatos. Si aceasta pentru motivele pe care deja le-am exprimat: Nu ne este indiferent cine s-a jertfit pe cruce, cine ne este model, cine mijloceste pentru noi in Sanctuarul ceresc si cine va fi judecatorul nostru la sfarsitul timpului.
Miscarea antitrinitariana a primit un nou avant in ultima vreme, afectand toate confesiunile crestine. Nici Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu a scapat de efectele ei. In apararea crezului trinitarian se pot aduce multe argumente teologice si istorice, insa datorita specificului ei, Biserica Adventista are un argument in plus: scrierile lui Ellen White, numite generic Spiritul Profetiei, pe care biserica le considera inspirate de Duhul lui Dumnezeu.
Iata un verset biblic pe care Ellen White il comenteaza in doua moduri diferite: Psalmul 90,1.2: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost din neam in neam. Inainte ca se fi facut muntii si inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea, din vesnicie in vesnicie, Tu esti Dumnezeu.”
Pasajul vorbeste in mod evident de Dumnezeu Tatal, de existenta Sa vesnica. Din vesnicia trecutului pana in cea a viitorului, El este fara inceput si fara sfarsit al existentei. Aceasta inseamna a fi vesnic, iar Ellen White confirma acest adevar. Referindu-se la viziunea lui Daniel cu privire la sala tronului lui Dumnezeu, ea afirma:
„Astfel, i-a fost prezentata profetului, in viziune, ziua aceea mare si solemna, cand caracterele si vietile oamenilor vor trebui sa treaca pe dinaintea Judecatorului a tot pamantul si cand fiecare om va trebui sa primeasca rasplata „dupa faptele sale”. Cel Imbatranit de zile este Dumnezeu Tatal. Psalmistul spune: „Inainte ca sa se fi nascut muntii si inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea, din vesnicie in vesnicie, Tu esti Dumnezeu” ( Psalmul 90,2 ). El, Izvorul oricarei existente si al oricarei legi, este Acela care conduce judecata. Iar ingerii sfinti, ca slujitori si martori in numar de „zece mii de ori zece mii”, participa la acest mare tribunal”. ( Ellen White, „Tragedia veacurilor”, cap. „In fatza raportului vietii”, 479.2 )
Cu toate acestea, acelasi pasaj biblic este aplicat de Ellen White si Domnului Iisus Christos:
„Inainte ca sa se fi nascut muntii si inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea, din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu” ( Psalmul 90,2 ). „Norodul acesta, care zacea in intuneric, a vazut o mare lumina si peste cei ce zaceau in tinutul si umbra mortii a rasarit lumina” ( Matei 4,16 ). Aici preexistenta lui Christos si scopul manifestarii Sale in lumea noastra sunt prezente ca niste raze vii ale luminii care vine de la scaunul de domnie cel vesnic.” ( Ellen White, „Solii alese”, cap.”Preexistenta lui Christos”, 121.2 )
Citind cele doua referinte diferite, se poate observa ca Ellen White nu face nicio diferenta intre preexistenta vesnica a Tatalui si cea a Fiului. „Din vesnicie in vesnicie” – aceasta expresie aplicata deopotriva Tatalui si Fiului dovedeste egalitatea dintre cele doua Persoane divine, Fiul fiind la fel de vesnic ca si Tatal, adica fara un inceput al existentei Sale.
Intr-un alt paragraf, de data aceasta din cartea „Lucrarea misionara medicala”, Ellen White afirma: „Dumnezeu a existat intotdeauna. El este marele Eu Sunt. Psalmistul spune: „Inainte ca se fi nascut muntii si inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea, din vesncie in vesnicie Tu esti Dumnezeu” ( Psalmul 90,2 ). El este Cel Preainalt care dainuieste vesnic. „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb”, spune El ( Maleahi 3,6 ). „El este Acelasi ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ). El este infinit si omniprezent. Cuvintele noastre nu pot descrie maretia si maiestatea Sa.” ( Ellen White, „Lucrarea misionara medicala”, cap. „Cand tacerea este elocventa”, 92.4 ).
Paragraful acesta pare sa se refere la Dumnezeu Tatal, insa versetul citat din Evrei 13,8 face referire directa la Domnul Iisus Christos, caci acolo se specifica: „Iisus Christos este acelasi ieri, azi si in veci.” Este cat se poate de clar ca Ellen White se refera in acest paragraf din nou la Iisus Christos ca fiind marele Eu Sunt, Dumnezeul cel vesnic, fara inceput si fara sfarsit. „Dumnezeu a existat intotdeauna” – afirma Ellen White. Si deoarece Iisus Christos este Dumnezeu, El a existat intotdeauna.
O alta dovada elocventa a divinitatii absolute a Domnului Christos si a existentei Sale vesnice il reprezinta pasajul din Apocalipsa 1,17.18: „Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma. Cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.”
Intregul context al capitolului 1 din cartea Apocalipsei ne arata ca Cel care i S-a descoperit lui Ioan pe insula Patmos a fost Insusi Domnul Christos. Dintre Persoanele Dumnezeirii numai El a gustat moartea si invierea, pentru a trai apoi in vecii vecilor. Comentand acest pasaj biblic, Ellen White afirma:
„Acestea sunt declaratii solemne si pline de semnificatie. Cel care l-a vizitat pe slujitorul Sau exilat pe insula numita Patmos era Izvorul oricarei indurari si iertari, al pacii si al harului, Cel existent prin Sine Insusi, Cel vesnic si neschimbator.” ( Ellen White, Manuscrisul 81, 1900; Bible Commentary vol.7, p.955 )
Asadar, Biblia nu face nicio diferenta intre existenta Tatalui si a Fiului. Ambele existente sunt vesnice, ambele sunt fara inceput si fara sfarsit. Alte paragrafe apartinand scrierilor lui Ellen White confirma acest mare adevar referitor la preexistenta din vesnicie a lui Iisus Christos.
„Domnul Christos a fost una cu Tatal din vesnicie, iar cand a luat asupra Sa natura omeneasca, El a continuat sa fie una cu Tatal. El este veriga de legatura intre Dumnezeu si omenire.” ( Ellen White, „Solii alese 1, cap. „Infruntarea ispitei”, p.228 )
„Domnul Christos a fost Dumnezeu ca esenta si in sensul cel mai inalt. El a fost cu Dumnezeu din vesnicie, Dumnezeu peste toate lucrurile, binecuvantat pentru vesnicie. Domnul Iisus Christos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din vesnicie ca persoana distincta si totusi una cu Tatal.” ( Ellen White, „Solii alese 1, cap. Preexistenta lui Christos”. 120.7 )
„Cand Christos a trecut prin portile cerului, El a fost intronat in mijlocul adorarii ingerilor. De indata ce aceasta ceremonie s-a incheiat, Duhul Sfant a coborat asupra ucenicilor in torente bogate si Christos a fost cu adevarat proslavit chiar cu slava pe care o avusese la Tatal din vesnicie.” ( Ellen White, „Signs of the Times”, 24 August 1891, par. 10 )
In toate aceste paragrafe din scrierile lui Ellen White, care vorbesc despre preexistenta lui Iisus Christos, apare expresia „din vesnicie”. Aceasta expresie pe care o intalnim in traducerea in limba romana a scrierilor lui Ellen White a fost speculata de catre antitrinitarieni, care au incercat sa armonizeze declaratiile biblice cu privire la existenta din vesnicie a Domnului Christos cu conceptia semi-ariana potrivit careia El ar avea un inceput al existentei.
Antitrinitarienii sustin ca noi, oamenii, mergand inapoi pe scala timpului, ajungem intr-un punct de la care nu mai putem gandi, un punct tainic, ascuns. Antitrinitarienii sustin ca Iisus Christos a fost creat ( arienii ) sau S-a nascut ( semi-arienii ) candva, dincolo de acel punct tainic. Si deoarece acel punct este atat de indepartat pentru oamenii muritori, Iisus Christos pentru noi este vesnic, chiar daca are un inceput al existentei.
Insa paragrafele citate mai sus din scrierile lui Ellen White au originalul in limba engleza. In toate aceste exemple, acolo unde in limba romana apare expresia „din vesnicie”, in limba engleza autorul foloseste expresia „for all eternity” ( „din toata vesnicia” ).
Expresia autoarei Ellen White „for all eternity” – „din toata vesnicia” nu ne permite sa gandim ca Iisus Christos exista doar dintr-un punct al vesniciei. El exista „din toata vesnicia” trecuta si „din toata vesnicia” El a fost una cu Tatal. Iar la inaltarea Sa la cer, dupa inviere, Iisus a primit slava pe care o avusese „din toata vesnicia” in ceruri. Iisus a fost cu Tatal „din toata vesnicia, nu doar dintr-o parte a vesniciei.
Acelasi autor, Ellen White, atrage atentia asupra unui lucru deosebit de solemn:
„Maretia lui Dumnezeu nu poate fi masurata si inteleasa. Si acea doctrina care neaga Dumnezeirea absoluta a lui Iisus Christos neaga de asemenea Dumnezeirea Tatalui, caci niciun om nu-L cunoaste pe Fiul decat numai Tatal.” ( Ellen White, „Signs of the Times”, 27 iunie, 1895, par. 3 ).
Termenul „Dumnezeire” inseamna „Divinitate”. Dumnezeirea este atat de strans unita, incat a nega puterea sau existenta vesnica a uneia dintre Persoanele Ei inseamna a nega puterea si existenta vesnica a intregii Divinitati.
Toate aceste dovezi, impreuna cu multe altele care nu sunt amintite in acest articol, se armonizeaza perfect cu bine-cunoscuta profetie mesianica din Isaia 9,6.7:
„Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat si domnia va fi pe umarul Lui. Il vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii”. El va face ca domnia Lui sa creasca si o pace fara de sfarsit va da scaunului de domnie al lui David si imparatiei lui, o va intari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si si-n veci de veci; iata ce va face ravna Domnului ostirilor.”
Cu circa 700 de ani inainte de intruparea Fiului lui Dumnezeu, profetul Isaia, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, a profetizat despre pruncul ce urma sa se nasca in Betleem ca El era „Dumnezeu tare si Parintele vesniciilor.”
Se poate afirma despre cineva care are un inceput al existentei, fie in calitate de creatura a lui Dumnezeu, fie de cea de Fiu nascut dn mod literal din Tatal, ca este „Parintele vesniciilor”? Ideea de inceput al existentei si titulatura „Parintele vesniciilor” sunt incompatibile. Iisus Christos este marele „Eu Sunt”, „Alfa si Omega”, „Cel dintai si Cel de pe urma”, „Parintele vesniciilor”, „Dumnezeu binecuvantat in veci”.
Din aceasta perspectiva, jertfa de pe Calvar capata o valoare si o semnificatie infinita, iar dragostea lui Dumnezeu pentru noi, fiinte nevrednice si pacatoase, ramane o taina de neinteles. Insa, desi nu putem intelege pe deplin dragostea lui Dumnezeu, putem totusi sa beneficiem de ea. Iar mantuirea sufletelor noastre va fi una dintre roadele acestei iubiri infinite.
Lori Balogh
