Legea lui Dumnezeu – manifestare a Harului
In conceptia celor mai multi crestini evanghelici, Legea si Harul sunt percepute ca fiind doua notiuni antagonice, care se exclud reciproc. Nu de putine ori se aud exprimari de genul: „Daca tii Legea, ai cazut din Har” sau, dimpotriva: „Daca nu tii Legea, ai cazut in plasa Harului ieftin.”
Ambele tabere, atat sustinatorii Harului, ca singurul mijloc de mantuire, cat si sustinatorii respectarii Legii, ca dovada a faptului ca au fost mantuiti, pierd din vedere un lucru esential: atat Legea divina, cat si Harul au aceeasi sursa: Dumnezeu. Si daca Izvorul este acelasi, ar putea iesi din el doua lucruri contradictorii?
Apostolul Iacov ridica aceeasi problema, insa se foloseste de o ilustratie convingatoare: „Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?” ( Iacov 3, 11 ) Intrebarea apostolului este retorica. Este evident ca este imposibil ca din acelasi izvor sa iasa doua lucruri contradictorii. Asadar, daca Legea lui Dumnezeu si Harul nu sunt contradictorii, provenind din acelasi Izvor divin, inseamna ca intre ele exista o legatura stransa, pe care suntem invitati sa o intelegem la nivelul intelectului, dar mai ales sa o traim la nivelul existentei noastre de zi cu zi.
Inainte de a merge mai departe, sa incercam definirea celor doi termeni pe intelesul nostru. Ce este Legea lui Dumnezeu? Este evident ca legea, in general, si mai ales Legea lui Dumnezeu, in special, reprezinta un standard moral pe care Dumnezeu doreste ca noi sa-l traim. A trai sub acest standard inseamna a trai sub idealul dorit de Creator si, in final, inseamna o viata traita in pacat. A trai conform acestui standard inseamna a trai conform vointei lui Dumnezeu si, in final, o astfel de viata inseamna o viata traita in neprihanire.
Din aceasta perspectiva, deoarece traim intr-o lume cuprinsa tot mai mult de intunericul pacatului, Legea lui Dumnezeu este o adevarata lumina spirituala pentru pasii omului. Psalmistul recunoaste acest rol de iluminare pe care il are Cuvantul lui Dumnezeu, in general, si Legea Sa, in special: „Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea” ( Psalmul 119,105 ).
Harul, pe de alta parte, este definit ca fiind o favoare oferita cuiva care nu o merita, care s-a descalificat din punct de vedere moral in relatia lui cu Dumnezeu si cu semenii sai. Insa Harul nu este oferit doar fiintelor care s-au descalificat din punct de vedere moral si au cazut in „prapastia” pacatului, ci si fiintelor neprihanite. Este adevarat ca ingerii sfinti si fiintele ceresti necazute in pacat nu au nevoie de Harul mantuitor de care are nevoie un om pacatos, insa si aceste fiinte traiesc prin Harul Creatorului, viata lor fiind un dar nemeritat.
Din aceasta perspectiva, ca si Legea lui Dumnezeu, si Harul este o lumina – o lumina care ne da speranta ca la capatul acestui tunel intunecos, prin care trecem acum, ne asteapta mantuirea. Daca privim cele doua: Legea si Harul din perspectiva mantuirii, reies doua adevaruri clare din Cuvantul lui Dumnezeu:
1) Neprihanirea nu se capata prin Lege, ci prin credinta in Harul lui Dumnezeu. Dupa cum un om nu se poate spala cu oglinda care-i descopera necuratia, la fel Legea lui Dumnezeu nu-l poate curati pe pacatos de pacatul lui.
„Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Christos Iisus. Pe El Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele mai dinainte, in vremea indelungei rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat sa fie neprihanit si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce se increde in Iisus. Unde este dar pricina de lauda? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, prin legea credintei. Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii” ( Romani 3,23-28 ).
De ce un om pacatos nu poate fi socotit neprihanit ( indreptatit ) prin faptele Legii? Raspunsul este simplu: Ascultarea din prezent si viitor nu poate acoperi pacatele trecutului. Pentru rezolvarea trecutului avem nevoie de Cineva care se afla deasupra timpului si care, prin sangele jertfei Sale inlocuitoare, sa ispaseasca pacatele trecutului nostru.
2) Neprihanirea nu se capata prin Lege, ci prin credinta. Dar neprihanirea obtinuta prin credinta nu poate fi pastrata decat prin ascultarea de Lege. De ce? Pentru ca neascultarea de Legea lui Dumnezeu inseamna „faradelege”, faradelegea este pacat, iar pacatul inseamna pierderea neprihanirii. Adica lipsa ei.
„Oricine face pacat, face si faradelege; si pacatul este faradelege” ( 1 Ioan 3,4 )
Asadar, in procesul mantuirii omului pacatos Dumnezeu foloseste deopotriva Legea si Harul Sau. Nu doar Legea, caci ea nu ne poate acoperi pacatele, si nici doar Harul, caci un om socotit neprihanit prin Har poate pierde neprihanirea sa in ziua pacatului. Este scris: „Insa daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, daca se ia dupa toate uraciunile celui rau, s-ar putea sa traiasca el oare? Nu, ci toata neprihanirea lui va fi uitata, pentru ca s-a dat la nelegiuire si pacat; de aceea va muri in ele” ( Ezechiel 18,24 )
Pacatul este o boala. Nu a trupului, ci a sufletului. In cazul oricarei boli exista un tratament preventiv, unul curativ si unul de intretinere. Tratamentul preventiv ( profilactic ) este indicat pentru a preveni imbolnavirea. Tratamentul curativ este administrat cand s-a declansat boala. Iar tratamentul de intretinere este indicat dupa vindecarea bolii si are rolul de a preveni o noua imbolnavire.
Aceleasi principii actioneaza si in drumetiile montane. Pentru turistul care doreste sa ajunga la tinta, fara sa se rataceasca sau sa se raneasca pe munte, Salvamontul ii pune la dispozitie o harta cu traseul marcat pe care trebuie sa-l urmeze ( Legea ). Daca turistul nu asculta de aceste indicatii de pe harta si de marcajele de pe teren, daca se rataceste sau se raneste cazand in prapastie, Salvamontul intervine „curativ” si-l salveaza de la moarte ( Harul ). Dar lucrurile nu se incheie aici. Dupa ce l-a readus pe turist pe drumul cel bun, Salvamontul ii atrage atentia ca trebuie sa asculte mai departe de indicatiile hartii si de marcajele de pe traseu pentru a nu repeta drama traiata ( Legea ).
Pe plan spiritual lucrurile functioneaza in aceeasi maniera. Ca sa previna boala pacatului, Dumnezeu ne-a dat Legea Sa, cerandu-ne sa o respectam. Dupa ce am calcat Legea si ne-am „imbolnavit” de boala pacatului, urmeaza tratamentul curativ: sangele lui Christos care ne curata de orice pacat, urmat de lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant. Dupa ce am fost vindecati de vinovatia pacatului si am fost socotiti neprihaniti ( indreptatire prin credinta ), urmeaza tratamentul de intretinere. Pentru a nu recadea din starea de neprihanire, Dumnezeu ne cere sa ascultam de Legea Sa, punandu-ne la dispozitie puterea Duhului Sfant.
Ce s-ar intampla cu bolile noastre fizice daca nu ar exista preventie si tratament de intretinere dupa vindecare? Ce s-ar intampla cu turistii rataciti si salvati de Salvamont daca nu ar exista hartile si marcajele care sa-i ghideze pe drumul cel bun? Ce s-ar intampla cu un om pacatos indreptatit, daca dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin sangele crucii de pe Calvar, si-ar trai viata la intamplare, fara niciun reper moral, fara nicio „candela” morala care sa-i lumineze pasii?
In procesul mantuirii, Legea isi are rolul ei. Ea nu mantuieste pe nimeni. Nu acesta este rolul Legii. Insa ascultarea de Lege previne aparitia simptomelor bolii pacatului, iar dupa ce am fost vindecati prin sangele Mantuitorului, ascultarea de Lege ne pastreaza neprihanirea pe care am primit-o doar prin credinta.
Din aceasta perspectiva, Legea nu numai ca nu este un lucru antagonic Harului, ci este chiar o manifestare a Harului lui Dumnezeu.
Lori Balogh
