
Ilustrații despre statornicie
Călugărițele
Într-o închisoare din Siberia, călugărițele catolice au refuzat să se dezbrace de hainele lor și să se îmbrace cu uniforma de cazonă, pentru că o considerau un semn al Antichristului. Când au fost duse să facă baie, pe când erau dezbrăcate, hainele le-au fost schimbate. Pentru că din nou au refuzat să se îmbrace cu uniforma închisorii, au fost obligate să stea în frig la o temperatură de minus 40 de grade. Dârdâind de frig, călugărițele și-au spus rugăciunile.
„Vă sinucideți!” – le-a spus dr. Breavermann, medicul închisorii. Ele nu au răspuns, continuându-și rugăciunile. Nici măcar atunci când au intrat temnicerii cele 60 de călugărițe nu s-au mișcat. Directorului închisorii îi era frică să aducă tineri comuniști să le îmbrace cu forța pentru că se temea ca nu cumva ei să se molipsească de curajul călugărițelor.
„A fost mai ușor să luptăm cu fasciștii decât cu aceste călugărițe” – a spus el. Curând, au devenit albastre de frig. Dezbrăcate, au fost conduse prin zăpadă spre celulele lor. În timp ce mergeau prin zăpadă, cântau. Fiecare călugăriță, atunci când trecea prin dreptul directorului, se înclină și spunea:
„Dumnezeu să vă ierte!” Niciuna dintre ele nu s-a îmbolnăvit. Ajunse în celulele lor, s-au îmbrăcat cu niște zdrențe de la celelalte prizoniere. Stătuseră șase ore în frig. O asistentă a întrebat-o pe dr. Breavermann dacă avea vreo explicație medicală pentru faptul că niciuna dintre ele nu s-a îmbolnăvit. Dr. Breavermann a răspuns:
„Ne-au dat chiar ele explicația, cântând „Tatăl nostru care ești în ceruri.”
Culegere de Lori Balogh



