Iisus – un Oaspete nedorit ( !? )

Iisus – un Oaspete nedorit ( !? )

„Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.”

( Apocalipsa 3,20 )

     Suntem atat de familiarizati cu tabloul trist pe care-l zgraveste „Martorul credincios si adevarat” Bisericii Laodicea, incat acesta nu ne mai impresioneaza. Iisus in afara inimii noastre, Iisus in afara bisericii noastre, Iisus in afara confesiunii noastre…

Este un tablou arhicunoscut, zugravit de poeti si pictori deopotriva, dar mai ales de predicatorii Evangheliei in miile de predici tinute pe aceasta tema. Imaginea Mantuitorului dincolo de usile pe care noi le interpunem intre noi si El este trista si miscatoare. Vestea cea rea consta in adevarul evident pentru oricine isi imagineaza sau priveste scena: Iisus este in afara preocuparilor si prioritatilor noastre. Vestea cea buna este aceea ca, dincolo de atitudinea neglijenta sau chiar razvratita a omului, Dumnezeu este rabdator, plin de dragoste, tact si delicatete, dar si de insistenta in ce priveste dorinta Sa de a locui cu noi si in noi.

Usa, oricare ar fi aceasta, nu are maner decat pe dinauntru. Doar noi o putem deschide voluntar, lucru care ne vorbeste despre libertatea de alegere pe care Creatorul o acorda si o garanteaza fiecarei creaturi inteligente din Univers.

Nu ar putea Fiul lui Dumnezeu, in calitate de Dumnezeu Atotputernic, sa deschida usa, oricare ar fi aceasta? Cu siguranta ca da! Insa El niciodata nu da buzna in viata omului care nu simte lipsa Lui si nu doreste prezenta Sa. Iisus nu intra niciodata cu forta acolo unde nu este dorit si acolo unde absenta Sa nu este observata.

Oare de cat timp sta Mantuitorul in afara usii inimii noastre, a familiei noastre, a comunitatii din care facem parte sau a confesiunii pe care o marturisim? Cat timp a trecut de la primele batai discrete in constiinta noastra si, mai ales, oare cat timp va mai asta acolo Iisus, insistand sa fie primit inauntru?

Paradoxul acestui tablou impresionant este faptul ca Iisus este zugravit in afara usii inimii credinciosului din Biserica Laodicea, adica tocmai biserica ce pretinde a fi asteptatoare a revenirii lui Christos. Cum de a ajuns Mantuitorul in afara vietii credinciosilor laodiceeni? De ce nu Se afla El inauntru, conducand viata bisericii in calitatea Sa de Frate mai mare, de Mare Preot si de Domn?

In esenta, tabloul reprezentandu-L pe Iisus in afara usii ne vorbeste despre pretuirile noastre, despre prioritatile pe care le avem in viata. Din aceasta perspectiva, Biblia ne prezinta o multime de exemple, unele pozitive, altele ( mult mai multe! ) negative.

Cand locuitorii Gadarei L-au izgonit pe Iisus din tinutul lor dupa vindecarea celor doi demonizati, ei au pus in cumpana porcii si interesele lor materiale, pe de o parte, si pe Iisus, pe de alta parte. In ce parte s-a inclinat balanta? In mod sinistru si inexplicabil, ea s-a inclinat spre turmele de porci, lasandu-L pe Iisus in afara preocuparilor lor.

„Porcarii au fugit si s-au dus in cetate de au povestit tot ce se petrecuse si cele intamplate cu indracitii. Si iata ca toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, cum L-au vazut, L-au rugat sa plece din tinutul lor.” ( Matei 8,33.34 )

De ce oare Iuda a fost multumit doar cu 30 de arginti pentru a-L vinde pe Iisus? De ce nu a cerut 1000 sau 10 000 de arginti pe capul Lui? Raspunsul este evident: Pentru ca Iuda doar atat Il pretuia pe Domnul lui. In gandirea sa, stapanita de puterile intunericului, Iuda vedea in Iisus doar un executant ( sclav? ) care ar fi trebuit sa faca doar ce gandea el.  Si deoarece „Robul” nu i-a urmat gandirea si planurile, L-a vandut pe nimic si s-a descotorosit de El. Cand si-a dat seama ce a facut, a fost prea tarziu. Iisus nu Se mai afla inapoia usii inimii sale si Iuda nu-i mai auzea bataile.

De unde a izvorat pacatul lui David? Am putea raspunde: din poftirea trupului Batsebei. Si nu ar fi un raspuns gresit, caci Insusi Domnul ne-a avertizat ca „dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia.” ( Marcu 7,21,22 )

Daca insa privim lucrurile mai profund, dintr-o alta perspectiva, toata aceasta cavalcada de evenimente nefericite din viata omului „dupa inima lui Dumnezeu” ( vezi 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 up ) a pornit de la un singur lucru: dispretuirea Cuvantului lui Dumnezeu. Dar cum a putut David sa dispretuiasca Cuvantul lui Dumnezeu, El care declarase in Psalmii sai ca acest Cuvant este „o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea”? ( Psalmul 119,105 )

Dupa comiterea adulterului cu Batseba, urmat de uciderea lui Urie prin sabia amonitilor, profetul Natan se prezinta inaintea lui David si, punand degetul pe rana, rosteste cruntul diagnostic: „Pentru ce ai dispretuit tu Cuvantul Domnului, facand ce este rau inaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul; ai luat de nevasta pe nevasta-sa si pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon…” ( 2 Samuel 12,9 ).

Caderea lui David ne invata o lectie pretioasa: trebuie sa fim atenti mai mult la cauzele pacatului, nu la fructele lui. In spatele oricarui pacat faptic se afla un pacat-cauza. In cazul lui David, pacatul care a stat in spatele adulterului si al crimei a fost dispretuirea Cuvantului lui Dumnezeu. Chiar si pentru o singura clipa de neatentie!

Cea mai profunda si mai completa profetie mesianica este cea din Isaia 53. Printre numeroasele detalii pe care ni le ofera in legatura cu lucrarea, suferintele si moartea lui Mesia, se afla si cel care zugraveste atitudinea contemporanilor lui Iisus fatza de Persoana Sa: „Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fatza de la El si noi nu L-am bagat in seama.” ( Isaia 53,3 )

Un Mesia nebagat in seama? Un Fiu de Dumnezeu dispretuit chiar si de cei care pretindeau a fi poporul Sau? Lipsa de pretuire a celui mai mare dar oferit de cer pentru mantuirea omului pacatos este un act sinucigas. Care a fost finalul lui Iuda, al lui Pilat si al intregului popor ales, in urma atitudinii lor de lipsa de pretuire fatza de Cel trimis si uns de cer?

Evenimentele care au urmat si care sunt consemnate de istorie stau marturie: Iuda se sinucide, Pilat este demis, Ierusalimul este distrus, Templul este daramat si ars, iar poporul ales trebuie sa predea stafeta Bisericii crestine.

De ce Iisus este tinut afara, dincolo de usa? Probabil pentru ca  oamenii pretuiesc mai mult fie pe cei care sunt inauntru cu ei, fie lucrurile pe care le au cu ei. De la aceasta atitudine si pana la vanzarea lui Iisus cu 30 de arginti nu mai este decat un pas. Aici e vorba de scara valorilor noastre si de prioritatile noastre despre care Mantuitorul a vorbit adesea in discursurile Sale.

„Cine iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine.” ( Matei 10,37 )

Este aceasta o pretentie a stapanului care vrea sa fie intaiul in toate, ocupand pozitia cea mai inalta si pretinzand o slujire continua? Daca ar fi fost acesta adevarul, Dumnezeu ar fi avut la indemana toate mijloacele sa ne forteze sa-L punem pe El pe primul loc. Fie ca vrem, fie ca nu dorim acest lucru. Nu, nu este vorba de o pretentie a unui tiran care conduce cu mana de fier, dar fara inima, ci e mai degraba e vorba de inima de Tata a lui Dumnezeu care tanjeste dupa o relatie vie si profunda cu copiii Sai de pe pamant.

Teama de a-I deschide inima lui Iisus si de a-L invita in viata noastra este oarecum justificata. Omul care tine zavorul inimii sale ferecat, in pofida batailor insitente, dar delicate ale Mantuitorului ( oare pana cand? ), stie el ceva. Daca Iisus ar intra inauntru, ar vedea multe lucruri in neregula. Ar iesi la lumina pacate ascunse la care omul tine mult, idoli moderni caruia i se inchina, preocupari nesfinte si poate chiar ipocrizie.

Daca Iisus ar fi lasat sa intre, cu siguranta El ar curata casa inimii de tot ce este necurat, nefolositor, daunator si distrugator. Unii oameni se tem sa-I deschida inima Mantuitorului din cauza unei prejudecati adanc inradacinate in constiinta lor. Ati vazut icoane bizantine ale unor sfinti ai bisericii? Chipuri triste, palide, prelungi, lipsite de orice bucurie. Aceasta este perceptia oamenilor cu privire la viata de credinta autentica: suferinta, tristete, zile de post, rugaciuni interminabile si lipsa bucuriei de a trai.

Esta fals, cat se poate de fals! Pe langa  pacea pe care lumea nu o poate oferi si pe care nici nu o poate cunoaste ( vezi Ioan 14,27 ), primirea lui Iisus in inima aduce o bucurie de nedescris. Nu intamplator cel de-al doilea rod al Duhului Sfant amintit in Galateni 5,22, dupa dragoste, este bucuria. Iisus nu ne va cere niciodata sa renuntam la lucrurile bune, frumoase si placute din viata noastra. Edenul era un loc al bucuriei imense de a trai, oferind placeri curate si necorupte primilor nostri parinti.

Pamantul cel nou promis celor mantuiti va fi si el plin de bucurii si satisfactii pregatite de Tatal ceresc pentru copiii Sai rascumparati. Daca-I deschidem larg inima Mantuitorului, El va arunca afara doar lucrurile care sunt un blestem pentru viata aceasta si o piedica in dobandirea vietii vesnice. Scriptura ne asigura ca noi avem totul deplin in El ( Coloseni 2,10 ), ceea ce inseamna ca orice aspiratie inalta, orice dorinta curata, orice bucurie neintinata, orice realizare si implinire isi au originea in El, in prezenta Sa in viata noastra.

Din fericire, Scriptura ne prezinta si cazuri de oameni care I-au deschis larg usa inimii lor lui Iisus. Punand in balanta tot ceea ce realizase in viata sa si toate privilegiile de care se bucura in momentul intalnirii cu Iisus cu bucuria de a-L avea pe El, apostolul Pavel le considera pe primele un „gunoi”.

     „Dar lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Christos. Ba inca si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere fatza de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Christos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Christos.” ( Filipeni 3,7.8 )

Priviti la Maria Magdalena si la gestul ei nebunesc ( dupa opinia unora ) de a sparge un vas de mir de nard curat, pentru ca apoi sa toarne ( sa risipeasca, in opinia altora ) continutul pretios pe capul si picioarele Mantuitorului ( vezi Marcu 14,3; Ioan 12,3 ). Cat de mult L-a pretuit aceasta femeie salvata din ghearele pacatului pe Mantuitorul ei!

In ziua invierii lui Iisus, ea este prima care ajunge la mormant si, constatand ca mormantul este gol, ii spune „Gradinarului”: „Domnule, daca L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si ma voi duce sa-L iau” ( Ioan 20,15 ). Maria Magdalena era dispusa sa plateasca oricat i s-ar fi cerut, doar ca sa-L gaseasca pe Mantuitorul ei. Atat de mult Il pretuia incat nimic din aceasta lume si toata lumea la un loc nu puteau egala valoarea Lui.

Un pastor al Evangheliei povesteste ca i-a vizitat pe doi frati, ambii bolnavi in faza terminala. Unul dintre ei era pastor, celalalt era om de afaceri. A fost o intalnire tacuta, asemenea intalnirii dintre Iov si prietenii sai in primele sapte zile. Insa la un moment dat tacerea este intrerupta de o marturisire a pastorului, aprobata cu un zambet trist al fratelui sau, omul de afaceri: „Din locul in care privesc acum viata , pot sa marturisesc ca, din tot ce este si din tot ce face un om in timpul calatoriei lui pe pamant, atunci cand ajunge in punctul acesta, nu-i mai ramane decat un singur lucru: Iisus!”

Dar de ce sa asteptam finalul vietii pentru a-L pretui pe Iisus la adevarata Sa valoare? De ce sa nu-i deschidem usa inimii noastre astazi, acum, pentru a cunoaste inca de pe acum si aici bucuria de a trai vesnic? Caci El Insusi ne-a asigurat: „Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine are viata vesnica.” ( Ioan 6,47 )

Acum si aici noi putem incepe sa traim viata vesnica, adevarata viata imbelsugata pe care Iisus este gata sa o ofere celor care Ii deschid usa inimii. El a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14,6 ). Daca El Se afla in afara inimii mele, inseamna ca mantuirea, adevarul si adevarata viata sunt in afara existentei mele. Si daca Adevarul este afara, oare ce este inauntru, dincolo de usa zavorata?

Tot ceea ce pretuim acum din orice domeniu ( material, intelectual sau sentimental ) ni se va lua candva. Si daca lucrul acesta nu se va intampla in timpul vietii, la moarte cu siguranta ca se va intampla. Si toti, fara exceptie, vor trebui sa recunoasca, asemenea mult incercatului Iov: „Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului” ( Iov 1,21 )

Un singur lucru nu ti-l va putea lua nimeni: relatia ta cu Iisus si mantuirea adusa de El. E singurul lucru care conteaza. Pentru multi oameni, fericirea este o tinta, pierzand din vedere ca fericirea consta tocmai in drumul spre ea. Iisus nu e o tinta a ta, o tinta printre multe altele. El este chiar Tovarasul tau de drum. Trebuie doar sa-I deschizi inima si El te va insoti pana dincolo de portile Canaanului ceresc.

„Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.”

( Apocalipsa 3,20 )

Lori Balogh