Vorbirea in limbi – un dar spiritual controversat
Vorbirea in limbi este, probabil, cel mai controversat dar al Duhului Sfant. Faptul ca el este amintit de apostolul Pavel pe lista darurilor spirituale din 1 Corinteni 12,1-10 pe ultimul loc reprezinta pentru unii crestini argumentul ca acest dar nu are o valoare atat de mare in comparatie cu celelalte daruri: darul predicarii, al credintei, al minunilor, etc.
Pentru alti crestini, dimpotriva, acest dar este cel putin la fel de valoros ca celelalte daruri spirituale, daca nu chiar mai valoros decat toate celelalte. Argumentul? Nu exista dar al Duhului Sfant fara valoare si nu exista vreun dar al Sau mai putin valoros decat altele. Miscarile charismatice si penticostalismul acorda darului limbilor o importanta majora, prezenta lui fiind considerata o dovada a credintei autentice si a prezentei Duhului Sfant in viata credinciosilor.
Exemplul cel mai elocvent al prezentei acestui dar in Biserica lui Christos il ofera cartea Faptele apostolilor, capitolul 2. In Ziua Cincizecimii ( Rusaliile ), apostolii au primit prin Duhul Sfant abilitatea de a vorbi in limbi straine fara a le fi cunoscut in prealabil. Fenomenul se numeste xenoglosie, spre deosebire de glosolalie, care presupune vorbirea in limbi necunoscute.
De asemenea, in lumea pagana exista si pseudoglosolalia, care se refera fie la vorbirea in stare de transa a preotilor pagani, fie la exprimarea neinteligibila a unor bolnavi cu afectiuni psihice.
In Fapte cap.2, darul limbilor s-a manifestat de asa natura incat apostolii – oameni simpli si fara o educatie elevata – sub calauzirea Duhului Sfant, au primit abilitatea de a vorbi in limbile straine ( deci cunoscute! ) folosite de iudeii veniti din multe parti ale lumii. Sunt amintite 17 etnii prezente la marea sarbatoare iudaica, iar uimirea ascultatorilor a fost mare: „Toti se mirau, se minunau si ziceau unii catre altii: „Toti acestia, care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar ii auzim vorbind fiecaruia dintre noi in limba noastra in care ne-am nascut?” ( Fapte 2,7.8 )
Contextul arata clar ca in acest caz nu a fost vorba de limbi necunoscute ( extatice ), ci de limbi in circulatie la acea data. Crestinii charismatici considera vorbirea in limbi ca fiind un limbaj sacru, oferit omului pentru a inlatura barierele lingvistice dintre etnii ( vezi Fapte 2,5 ). Prezenta acestui dar spiritual in viata crestinilor reprezinta ( pentru unii ) dovada suprema a unei spiritualitati inalte si a prezentei Duhului Sfant in viata lor.
Alaturi de darul vorbirii in limbi, miscarile charismatice pun un mare accent pe manifestarile explozive ale credinciosilor in timpul serviciilor de cult: miscari violente ale trupului, ridicarea mainilor spre cer, sarituri spontane, strigate mari, cantari ad-hoc si exprimarea unor emotii exacerbate.
Trendul ascendent al acestor manifestari este greu de inteles si de acceptat in bisericile traditionale. Cu toate acestea, miscarile charismatice au patruns in ultima vreme tot mai mult chiar si in aceste biserici, ele nemaifiind o caracteristica exclusiva a penticostalismului. Astazi, aceste miscari charismatice cu manifestari explozive si exacerbate ale emotiilor au patruns acolo unde ne asteptam cel mai putin: in catolicism. Chiar si Papa Francisc, care in perioada slujirii in calitate de episcop avea mari rezerve fatza de manifestarile charismatice, acum, in calitate de papa, considera ca ele sunt binevenite in sanul bisericii.
Privind crestinismul modern in esenta lui, se poate observa ca emotia a devenit un element-cheie in relatia omului cu Dumnezeu. Sentimentalismul a subminat importanta doctrinei, careia i se acorda o mai mare importanta in trecut. Astazi, emotiile sunt mai relevante decat doctrina Scripturii, efectul acestei stari de fapt constand in aparitia unei religii hipocognitive, care nu se mai bazeaza atat de mult pe adevarurile clare ale Scripturii, ci pe manifestarile explozive din timpul serviciilor de cult, ca semn al prezentei reale a Duhului Sfant in viata bisericii.
Cu toate acestea, Biblia recomanda oamenilor sa-L iubeasca pe Dumnezeu si cu inima ( emotii, sentimente ), dar si cu mintea ( ratiunea ). De ce? Pentru ca cele doua: emotiile si sentimentele, pe de o parte, si doctrina si adevarurile Bibliei, pe de alta parte, trebuie puse in balanta. Ele nu se contrazic, nu se anihileaza una pe cealalta, ci se completeaza intr-un echilibru perfect.
Voi prezenta in continuare cateva criterii inspirate din Cuvantul lui Dumnezeu care ne vor ajuta sa discernem deosebirea dintre adevaratul dar al limbilor si cel fals si sa constatam noi insine daca manifestarile sentimentale exacerbate ( incluzand si vorbirea in limbi neintelese ), asa cum apar in miscarile charismatice, sunt autentice sau nu.
1) Multi crestini pun un accent deosebit pe sinceritatea lor in relatia cu Dumnezeu, acesta fiind un fel de scuza pentru eventualele derapaje de la adevarurile doctrinare ale Scripturii.
Intr-adevar, sinceritatea ( numita in Biblie „inima curata” ) este de mare pret inaintea lui Dumnezeu, fiind amintita chiar de Iisus in cea de-a sasea „Fericire”: „Ferice de cei cu inima curata, caci ei Il vor vedea pe Dumnezeu.” ( Matei 5,8 )
In acelasi timp insa, sinceritatea nu poate fi un ghid infailibil atunci cand e vorba de interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu. „Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte” ( Proverbe 14,12 ). Un om cu totul sincer, care doreste sa ajunga la Bucuresti, daca se urca intr-un tren care-l duce la Cluj, fara sa fie atent in ce tren se urca, nu va ajunge la destinatia dorita. In ciuda sinceritatii lui, acel om va ajunge in directia opusa, daca nu ia trenul ( doctrina ) potrivit.
2) Miscarile charismatice, in general, dar si crestini din diferite confesiuni religioase, sustin ca experienta umana este un ghid infailibil.
Experientele cu Dumnezeu pot fi autentice, insa ele pot fi subiective si chiar contrafacute de Satana. In relatia lui cu Dumnezeu, omul nu trebuie sa se bazeze doar pe simturile lui, care-l pot insela, ci in primul rand pe Cuvantul lui Dumnezeu, singurul ghid infailibil. In Deuteronomul 12,8, Moise afirma ca poporul Israel, la data aceea, facea ce-i placea. Adica fiecare israelit isi traia viata, inclusiv relatia sa cu Dumnezeu, dupa propriile criterii subiective, fara sa aiba un standard comun din afara.
Experientele cu Dumnezeu sunt foarte importante in relatia cu El, insa ele nu pot inlocui Cuvantul Lui. Si aceasta cu atat mai mult cu cat experientele personale pot fi corupte prin interventia lui Satana, lasand falsa impresie ca ele sunt experiente autentice cu Dumnezeu.
3) Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca Domnul Iisus a fost uns cu Duhul Sfant ( vezi Fapte 10,38 ), fapt adeverit de intreaga Sa lucrare publica. Cu toate acestea, nu exista niciun raport biblic care sa ateste faptul ca El ar fi vorbit in limbi, mai ales in limbi neintelese. Faptul acesta este demn de retinut cu atat mai mult cu cat El este Modelul nostru suprem de vietuire:
„Si la aceasta ati fost chemati, fiindca si Christos a suferit pentru voi si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui” ( 1 Petru 2,21 )
4) Biblia ne arata in mod clar ca exista si invatatori falsi. Cum pot fi deosebiti adevaratii invatatori de cei falsi? Criteriul biblic nu este legat de darurile cu care acestia pot fi inzestrati, ci de roadele pe care le manifesta in lucrarea si in caracterul lor. „Ii veti cunoaste dupa roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?” ( Matei 7,16 )
Cand Domnul Christos Se refera la roade, El are in vedere atat roadele in propria viata ( caracterul ), cat si roadele in vietile altora ( a celor pe care ii invata ). Nu poate fi un criteriu mai corect decat acesta.
5) Faptul ca o invatatura sau practica este adoptata de mai multi oameni nu presupune in mod obligatoriu ca acea invatatura sau practica este buna si biblica. Dumnezeu l-a indemnat pe poporul Israel din vechime: „Sa nu te iei dupa multime ca sa faci raul!” ( Exodul 23,2 ) In domeniul moral si religios, majoritatea si minoritatea nu au nicio relevanta. Important este ce spune Cuvantul lui Dumnezeu.
6) Multi crestini pun accent pe darurile Duhului Sfant, facand din prezenta lor un criteriu al unei spiritualitati inalte. Insa Biblia ne invata ca darurile spirituale fara prezenta roadei Duhului nu au nicio valoare. In „imnul iubirii” din 1 Corinteni 13, apostolul Pavel subliniaza acest adevar chiar de la inceput: „Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunoatoare si un chimval zanganitor” ( 1 Corinteni 13,1 ).
Ideea este intarita in versetele urmatoare, in care sunt amintite alte daruri spirituale: darul profetiei, al cunostintei, al credintei, al binefacerii si al sacrificiului de sine pana la martiraj ( vers.2.3 ). In timp ce Duhul Sfant „da fiecaruia in parte cum voieste” darurile Sale, roada Duhului trebuie sa fie o caracteristica a tuturor copiilor lui Dumnezeu, caci ea defineste un caracter sfant, asemanator cu cel al Mantuitorului.
„Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bunatatea, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege.” ( Galateni 5,22 )
7) Ordinea in care sunt amintite darurile spirituale a fost stabilita de Insusi Duhul lui Dumnezeu, care a inspirat Scritura. Expresiile „intai”, „al doilea”, „al treilea” si „apoi” ne arata ca Dumnezeu are niste prioritati, desi toate darurile spirituale au valoare. In aceasta ordine a prioritatilor ( nu a valorilor! ), darul vorbirii in limbi este plasat pe ultimul loc.
„Si Dumnezeu a randuit in Biserica intai apostoli; al doilea, proroci; al treilea, invatatori; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor si vorbirea in felurite limbi.” ( 1 Corinteni 12,28 )
8) Comparand darurile spirituale, apostolul Pavel ne spune ca darul prorociei este mai de dorit decat cel al vorbirii in limbi. Dar mai presus de toate darurile spirituale, este mai de dorit dragostea, primul rod al Duhului Sfant.
„Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa prorociti. In adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu, caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul, el spune taine. Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere.” ( 1 Corinteni 13, 1-3 )
9) Unul dintre scopurile pentru care Duhul Sfant ofera daruri spirituale oamenilor este zidirea bisericii, prin slujire. Din aceasta perspectiva, apostolul Pavel pune in contrast darul profetiei cu cel al vorbirii in limbi, scotand in evidenta superioritatea primului dar amintit: „Cine vorbeste in alta limba, se zideste pe sine insusi, dar cine proroceste, zideste sufleteste biserica.” ( 1 Corinteni 14,4 ).
10) Scriindu-le credinciosilor din Corint, apostolul Pavel scoate in evidenta inutilitatea vorbirii in limbi neintelese pentru corpul bisericii. Este o mustrare voalata pentru cei care practicau acest obicei in biserica din Corint, insa principiul ramane valabil pentru biserica din toate timpurile.
„In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura?” ( 1 Corinteni 14,6 )
11) Exista un dar al vorbirii in limbi autentic si folositor bisericii in misiunea ei de predicare a Evangheliei tuturor neamurilor. Prezenta acestui dar face ca fiecare om sa aiba ocazia sa auda Evanghelia in limba in care s-a nascut, asa cum s-a intamplat in Ziua Cincizecimii ( vezi Fapte 2,8 ). Exista insa si un fals dar al vorbirii in limbi, contafacut, opusul celui autentic. Despre acest surogat al adevaratului dar al limbilor aminteste apostolul Pavel in prima lui Epistola catre corinteni:
„In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura? Chiar si lucrurile neinsufletite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alauta, daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se canta cu fluierul sau cu alauta? Si daca trambita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta?
Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vant. Sunt multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna dintre ele nu este fara sunete intelese. Dar daca nu cunosc intelesul sunetului, voi fi un strain pentru cel ce vorbeste si cel ce vorbeste va fi un strain pentru mine.” ( 1 Corinteni 14,6-11 )
12) Dumnezeu doreste ca rugaciunea noastra, in special, si inchinarea noastra, in general, sa aduca rod pentru Imparatia Sa. Apostolul Pavel ne spune insa ca rugaciunea rostita intr-o limba neinteleasa face ca mintea sa fie fara rod. Mintea si fiinta noastra interioara nu au nimic de castigat si nu se pot dezvolta atata vreme cat nu putem constientiza actiunile si demersurile pe care le facem.
„Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci? Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea.” ( 1 Corinteni 14,14.15 )
13) Vorbirea in limbi neintelese nu zideste biserica, fiind cel putin inutila din punct de vedere al cresterii si dezvoltarii ei.
„Altminteri, daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde „Amin!” la multumirile pe care le aduci tu cel lipsit de daruri, cand el nu stie ce spui? Negresit, tu multumesti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celalalt nu ramane zidit sufleteste.” ( 1 Corinteni 14,16.17 )
14) Apostolul Pavel era cunoscator al mai multor limbi, dupa cum el insusi le marturiseste corintenilor: „Multumesc lui Dumnezeu ca eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti” ( 1 Corinteni 14,18 ). Nu avem insa niciun indiciu scripturistic ca el ar fi posedat darul vorbirii in limbi neintelese. Cu toate acestea, el este considerat cel mai mare si cel mai rodnic dintre apostolii Domnului. Daca darul vorbirii in limbi ar fi un criteriu sine-qua-non al unei spiritualitati inalte, ce imagine ne-am putea face despre Pavel care nu avut acest dar?
15) Apostolul Pavel asociaza pretentia unor crestini de a vorbi in alte limbi cu „pruncia” spirituala. El afirma ca „in biserica voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si eu pe altii, decat sa spun zece mii de cuvinte in alta limba.”
Indemnul lui adresat tuturor crestinilor, dar mai ales celor din comunitatea Corint care se confruntau cu asa-zisul dar al vorbirii in limbi necunoscute, era: „Fratilor, nu fiti copii la minte, ci la rautate fiti prunci; iar la minte, fiti oameni mari!” ( 1 Corinteni 14,19.20 )
Concluzie: Orice dar al Duhului Sfant oferit bisericii pentru crestere, dezvoltare si misiune are si o replica falsa, fabricata in „laboratoarele” lui Satana. Aceste false daruri spirituale nu doar ca nu zidesc biserica, ci dimpotriva, franeaza lucrarea de predicare a Evangheliei si implinirea misiunii.
Pentru a discerne intre darurile autentice ale Duhului Sfant si cele false, avem nevoie de discernamant – „doctoria pentru ochi” ( vezi Apocalipsa 3,18 ) – singurul dar care poate separa adevarul de minciuna si binele de rau. Darul promis al venirii Mangaietorului este cel mai mare dar al cerului. Primindu-L pe El, vom primi orice dar spiritual de care are nevoie biserica, prin slujirea noastra.
Lori Balogh
