A face, a avea sau a fi?
Celebra replica a lui Hamlet din drama shakespeariana cu acelasi nume: „To be or not to be?” ( „A fi sau a nu fi?” ) are profunde semnificatii spirituale. Si aceasta pentru ca traim intr-o lume in care accentul este pus nu pe ceea ce este omul, ci pe ceea ce are si, mai ales, pe ceea ce face.
Stirile care ni se ofera zilnic pe canalele media se concentreaza exact pe ceea ce fac oamenii in rastimpul dintre doua buletine de stiri. Pentru lumea noastra conteaza mult mai mult ambalajul decat continutul si aparenta mai mult decat esenta. Foarte putine emisiuni si reportaje urmaresc sa prezinte publicului cine sunt oamenii in forul lor interior, cum gandesc ei, ce simt, ce fel de principii ii calauzesc in viata, ce caractere au acestia.
Dar oare Dumnezeu nu face acelasi lucru atunci cand, chemandu-ne la judecata, ne apreciaza dupa faptele noastre, dupa ceea ce facem in aceasta viata? In Parabola judecatii viitoare, ultima pilda rostita de Iisus inainte de patimile si moartea Sa, se pare ca faptele vor juca un rol determinant la judecata finala.
Celor de la dreapta Sa ( „oile” – cei mantuiti ), Fiul omului, in calitate de Judecator, le spune: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav si ati venit sa ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine.” ( Matei 25,34-36 )
In cuvintele Sale adresate celor mantuiti, Mantuitorul foloseste o serie de verbe care indica actiunea: „Mi-ati dat”, „M-ati primit”, „M-ati imbracat”, „Ati venit sa Ma vedeti”… In ceea ce-i priveste pe cei de la stanga Lui ( „caprele” – cei nemantuiti ), Domnul foloseste aceleasi verbe, insa la forma lor negativa: „nu Mi-ati dat”, „nu M-ati primit”, „nu M-ati imbracat”, „nu ati venit pe la Mine” ( Matei 25, 42.43 )
Mai mult decat atat, Iisus accentueaza rolul faptelor savarsite in aceasta viata la judecata finala spunandu-le „oilor”: „Adevarat va spun ca ori de cate ori ati facut aceste lucruri…”, iar „caprelor”: „Adevarat va spun ca ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri…” ( vers.40.45 )
Asadar, fapte, fapte si iarasi fapte! Se pare ca intre „a fi” si „a face” primeaza cea de-a doua. Chiar si la judecata finala! Chiar si in ochii „dreptului Judecator”! Va invit insa sa privim lucrurile putin mai profund si sa nu tragem concluzii pripite. Dilemele: „A fi sau a face?” si „A fi sau a avea?” isi gasesc rezolvarea armonioasa in Cuvantul lui Dumnezeu.
Un punct de pornire in rezolvarea acestor dileme este Insusi Numele sfant al Creatorului. Din mijlocul rugului aprins din pustiul Madianului, in dialogul pe care l-a purtat cu Moise cu ocazia trimiterii lui in misiune, Dumnezeu Se descopera pe Sine sub Numele sfant „Eu sunt Cel ce sunt” ( Exodul 3,14 ).
De ce a ales Dumnezeu sa Se prezinte pe Sine sub acest nume? Nu putea El oare sa enumere tot ceea ce facuse in Univers si pe pamant? Desigur! Nu putea El sa numere toate lucrurile vazute si nevazute pe care le poseda, in calitatea de Suveran al intregului Univers? Cu siguranta! Vesnicia nu va fi suficienta pentru a enumera si a aprofunda tot ce a creat Dumnezeu si tot ce Ii apartine de drept.
Cu toate acestea, El Se defineste pe Sine nu prin ceea ce poseda sau prin ceea ce creaza si face, ci prin ceea ce este. De ce? Raspunsul este simplu: Ceea ce esti precede si conditioneaza ceea ce faci si ceea ce ai.
In impresionantul „imn al dragostei” din 1 Corinteni cap. 13, apostolul Pavel incearca sa ne convinga de faptul ca oricate lucruri am avea si am face in viata ( vorbirea in limbi omenesti si ingeresti, darul profetiei, darul credintei, impartirea averii la saraci si chiar actul martirajului ) nu valoreaza nimic daca ele nu izvorasc din dragoste, adica din ceea ce ar trebui sa fim ( vezi 1 Corinteni 13,1-8 ).
Intr-adevar, Dumnezeu are intregul Univers ( vezi Psalmul 24,1 ) si poate face orice doreste, caci este atotputernic ( vezi Geneza 17,1 ). Insa tot ceea ce poseda si tot ce face izvoraste din ceea ce este El. Si „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ). In cazul Lui, ceea ce poseda si ceea ce face este in deplina armonie cu ceea ce este El, cu natura Sa divina, cu caracterul Sau sfant.
Nu exista nicio falie, nicio ruptura intre faptele Sale si caracterul Sau, faci faptele Sale sunt, fara exceptie, oglindirea caracterului Sau. Cu toate acestea, Suveranul Universului Se defineste pe Sine nu prin ceea ce poseda sau face, ci prin ceea ce este: „Eu sunt Cel ce sunt.”
In cazul omului decazut, situatia este cu totul diferita. Nici faptele marete trambitate pe canalele media, nici averile imense posedate de unii oameni nu vorbesc despre cine sunt ei in realitate. Dimpotriva, oameni fara caracter pot impresiona pe cei din jur prin fapte bune, in timp ce oameni buni pot sa para in ochii lumii cu totul altfel de cum sunt in reralitate.
Insa, daca oamenii pot fi inselati in aceasta privinta, ochiul atotvazator al lui Dumnezeu, care „de departe ne patrunde gandul” ( Psalm 139,2 ) nu va putea fi inselat de aparentele noastre. Un singur exemplu din zecile pe care ni le ofera Scriptura: Saul din Tars. Daca am fi fost contemporan cu el, oare ce imagine ar fi avut Saul in ochii nostri, privind persecutiile pe care le initia impotriva crestinilor cu atata ravna?
Probabil ca am fi afirmat cu totii, fara exceptie: „Este un om cu totul rau, violent si insetat de sangele nevinovat al unor oameni care nu au aceeasi religie cu el.” Totusi, Dumnezeu, care inotdeauna da la o parte ambalajul aparentelor, vedea in Saul „un vas pe care L-am ales, ca sa duca Numele Meu inaintea neamurilor, inaintea imparatilor si inaintea fiilor lui Israel” ( Fapte 9.15 ).
Cine ar fi crezut, pe baza a ceea ce facea Saul, ca in interiorul fiintei marelui persecutor se ascundea inima generoasa a celui mai mare apostol al Domnului Christos? Da, pe Dumnezeu Il interesa mai mult decat ceea ce facea Saul, ceea ce era el in strafundul fiintei lui.
Din nefericire, oamenii sunt crescuti si educati dupa alte criterii decat cele divine. Pentru societatea umana nu este atat de important ce esti, ci ceea ce faci. Toate legile tarilor si toate practicile popoarelor sunt legate aproape exclusiv de ceea ce face omul, nu de ceea ce este el. Tribunalele judeca in functie de ceea ce fac infractorii, firmele tin cont de ceea ce fac sau nu fac angajatii, scolile ofera diplome in functie de ceea ce fac elevii cu cunostintele predate. Legile popoarelor pedepsesc faptele oamenilor, nu caracterele lor rele.
Uneori, chiar si in biserica se fac astfel de greseli. Insa oare cati oameni dintre cei care au facut multe lucruri bune in numele credintei vor fi refuzati totusi de Dumnezeu la marea judecata? Mantuitorul trage un semnal de alarma in acest sens, spunand:
„Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege!” ( Matei 7,22.23 )
Observati ruptura dintre aparenta si esenta? Fapte bune, demne de toata aprecierea, insa provenite dintr-un izvor stricat: o inima plina de faradelege.
Priviti la Iuda Iscarioteanul! Daca am fi facut parte din grupa ucenicilor Domnului, cu siguranta ca si noi am fi apreciat abilitatile lui financiare si empatia pe care o afisa uneori fatza de cei saraci ( vezi Ioan 12,4.5 ). Insa dupa ce a cunoscut cu adevarat cine era Iuda, nu doar faptele lui, Ioan declara despre el: „Zicea lucrul acesta nu pentru ca purta grija de cei saraci, ci pentru ca era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea.” ( Ioan 12,6 )
Iisus stia cine este Iuda, caci ochii Sai patrunzatori treceau dincolo de aparentele faptelor sale. Insa El inca nu le putea descoperi adevarul despre Iuda celorlalti ucenici. Ei nu erau inca pregatiti sa-l afle, caci, asemenea noua, si ei se uitau la ceea ce facea Iuda, nu la cine era el in realitate.
Dar ce putem spune despre Balaam? Cei care l-ar fi auzit rostind profetiile despre Steaua lui Iacov cu siguranta ca l-ar fi considerat un mare si adevarat profet al lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu nu era impresionat de ceea ce iesea de pe buzele lui, ci privea in interiorul inimii acestui om. In spatele cuvintelor lui frumoase, Dumnezeu vedea lacomie – un idol pentru care Balaam era capabil sa vanda un popor intreg blestemului.
Marele preot Caiafa a profetizat ca moartea lui Iisus era preferabila mortii tuturor iudeilor. Insa aceasta afirmatie, facuta din ura fatza de umilul Nazaritean, nu l-a transformat nici in profet, nici intr-un candidat la mantuire. Ceea ce zicea Caiafa nu putea acoperi sau inlocui ceea ce se afla in adancul fiintei sale: un instrument eficace al imparatiei intunericului.
„A face” fara „a fi” inseamna inflatie spirituala si poate deveni una din cele mai mari inselaciuni careia poate sa-i cada prada un om. Ce faceau fariseii contemporani cu Iisus si cine erau ei in realitate? In severul rechizitoriu pe care Iisus l-a facut in dreptul carturarilor si fariseilor cu putin timp inainte de patimile Sale, apare o ruptura evidenta intre ceea ce faceau acestia de ochii lumii, pentru a se arata neprihaniti, si ceea ce erau ei in realitate: „fatarnici”, „povatuitori orbi”, „nebuni”, „serpi”, „pui de naparci” si „morminte varuite” ( Matei 23 ).
Fariseul din Pilda vamesului si a fariseului ( vezi Luca 18,9-14 ) facea multe lucruri bune si se abtinea de la multe lucruri rele. El se ruga, postea de doua ori pe saptamana si se achita corect de zecime din toate veniturile sale. De asemenea, nu comitea adulter si nu lua cu forta bunurile nimanui, asemenea vamesilor cu care se compara.
Cu toate acestea, Mantuitorul face o afirmatie socanta pentru ascultatorii Sai: „Eu va spun ca mai degraba omul acesta ( vamesul n.n. ) s-a pogorat acasa socotit neprihanit decat celalalt ( fariseul n.n. ) ( vers. 14 ) Cum se explica acest lucru? Dumnezeu citea in inima amandurora si acolo El vedea ceea ce-l defineste pe om cu adevarat.
Fariseul facea multe lucruri bune, dupa Lege, insa fondul era corupt, impotriva spiritului Legii. Mandria era temelia pe care acest gen de oameni isi construiau edificiul religiei lor. De aceea, Mantuitorul ne avertizeaza pe toti: „Caci oricine se inalta, va fi smerit si oricine se smereste, va fi inaltat.” ( vers. 14 )
Si daca mai era nevoie de un exemplu pentru a demonstra ce Il intereseaza pe Dumnezeu cu privire la om, iata-L: reabilitarea lui Petru dupa invierea Domnului ( vezi Ioan 21,15-17 ). Daca noi am fi fost in locul lui Iisus, probabil ca l-am fi intrebat pe Petru: „Petre, fiul lui Iona, mai faci ceea ce ai facut? Promiti ca nu mai faci? Promiti ca nu Ma vei mai trada niciodata?”
Insa pe marele „Eu Sunt” nu Il intereseaza atat de mult faptele oamenilor ( desi acestea sunt importante! ), cat ceea ce sunt ei pe dinauntru. „Petre, fiul lui Iona, Ma iubesti?” Prin repetarea intrebarii, Iisus vrea sa-i spuna ucenicului Sau: „Petre, problema ta nu este ceea ce ai facut. Negresit, ceea ce ai facut a fost rau si condamnabil. Dar daca tu erai altcineva, daca tu M-ai fi iubit cu adevarat, asa cum ai marturisit de atatea ori, tu nu ai fi facut acel lucru odios. De aceea, te intreb: Vrei sa fii alt om? Solutia de a nu mai face raul nu este sa te chinui sa nu-l mai faci, ci sa devii alt om. Un om nou, plin de dragoste. Daca Ma vei iubi, nu vei mai face niciodata raul, ci doar binele.”
Scriind despre timpul sfarsitului, apostolul Pavel zugraveste un tablou moral al generatiei sfarsitului. In 2 Timotei 3,5, el vorbeste despre oameni care au doar o forma de evlavie, insa care nu sunt in realitate evlaviosi. Ambalaje fara continut! Coji fara miez!
Atata vreme cat societatea este preocupata mai mult de ceea ce facem decat de ceea ce suntem, si noi vom fi mereu tentati sa acordam atentie mai mult exteriorului fiintei noastre: ceea ce facem, ceea ce avem si ceea ce dobandim in viata. Insa aprobarea societatii, dupa care tanjeste fiecare membru al ei, este un nisip miscator in care niciodata nu vom putea pune temelia unei cladiri spirituale vesnice. Probabil ca cea mai mare amagire in care pot cadea oamenii este aceea in care un om crede ca el este ceea ce face.
Intrebare: Un om este pacatos pentru ca savarseste pacate sau savarseste pacate pentru ca este pacatos? Un pom este bun pentru ca da roade bune sau el da roade bune pentru ca este un pom bun? Unii inclina sa creada ca prima varianta este cea corecta, insa este cu totul gresit. Ceea ce este omul determina calitatea faptelor sale.
Puiul de leu, care bea din biberon, arata la inceput ca un pisoi nevinovat, neajutorat si pasnic. Insa el este leu, nu pisica. Iar maturizarea va arata cine este el si de ce este in stare. Dumnezeu nu este ceea ce face, ci face ceea ce este. La fel si omul. Aceasta este ordinea corecta in care trebuie sa-L intelegem pe Dumnezeu. Si aceasta ar trebui sa fie ordinea in viata fiecarui om. Dumnezeu nu este dragoste pentru ca iubeste, ci iubeste pentru ca este dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ).
Ce folos ca Lucifer facea o multime de lucruri bune in imediata apropiere a tronului lui Dumnezeu, fiind inzestrat cu o multime de talente, daca el era ceea ce era: un razvratit impotriva guvernarii lui Dumnezeu? Ce folos ca Samson era inzestrat cu o putere neobisnuita, capabil sa ridice portile unei cetati si sa le poarte pe umeri pana pe varful muntelui ( vezi Judecatori 16,2.3 ), daca el era un afemeiat?
Ce folos ca Iuda dovedea pricepere in domeniul financiar, tinand „punga” micii grupe a ucenicilor, daca el era un hot? Ce folos ca Nabal avea avutii fara numar, daca el era zgarcit si nerecunoscator? Ce folos ca bogatului din parabola i-a rodit tarina, cunoscand prosperitate si succes in afaceri, daca era un ateu materialist si egoist?
Pe de alta parte, Biblia ne prezinta si modele pozitive. Iov era unul dintre cei mai bogati oameni ai Rasaritului din vremea lui. 8 000 de oi, 3 000 de camile, 1 000 de boi, 500 de magarite si un numar foarte mare de slujitori reprezentau o avere colosala si pe vremea aceea, dar si in zilele noastre.
Mai mult decat atat, Iov facea mult bine, dupa cum el insusi marturiseste in dialogul cu prietenii sai: „Orbului ii eram ochi si schiopului picior. Celor nenorociti le eram tata si cercetam pricina celui necunoscut. Rupeam falca celui nedrept si-i smulgeam prada dintre dinti…” ( Iov 29,15-17 ).
Desi Iov avea o multime de bunuri si facea mult bine, totusi Dumnezeu privea la ce era el, la ceea ce il definea si statea la baza binecuvantarilor primite si a faptelor sale bune. In doua ocazii deosebite si inaintea reprezentantilor intregului Univers, Dumnezeu afirma despre Iov: „Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” ( Iov 1,8; 2.3 ). De unde izvora comportamentul sau si faptele sale bune? Din interiorul fiintei sale, acolo unde Duhul lui Dumnezeu lucrase neprihanirea.
In scenele ispitirii in pustie, Satana nu a vizat nici ce facea Iisus, nici cee ce avea El, ci identitatea Sa. „Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste ca pietrele acestea sa se faca paini” ( Matei 4,3 ). „Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, caci este scris…” ( Matei 4,6 ). Satana stia prea bine ca „a fi” este mult mai important inaintea lui Dumnezeu decat de „a face” sau de „a avea”, motiv pentru care primele doua ispite adresate Fiului lui Dumnezeu au reprezentat un atac la identitatea Sa divina.
De asemenea, in timpul activitatii Sale publice, pe Iisus Il interesa mai mult ce parere aveau oamenii despre El si lucrarea Sa si mai putin Il interesa ce parere aveau ei despre cea ce facea, despre minunile savarsite sau predicile rostite de El. „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?” – i-a intrebat intr-o ocazie pe ucenicii Sai ( vezi Matei 6,13; Marcu 8,27; Luca 9,18 ).
Toate aceste exemple ( si inca multe altele! ) ne ofera un raspuns la intrebarea: Ce este credinta adevarata? Ce fel de credinta asteapta Dumnezeu de la noi? Asteapta Dumnezeu sa credem ca El poate face un lucru sau altul? Desigur, El asteapta de la noi si acest lucru. Asteapta El sa credem ca are in grija intregul Univers, in calitate de Creator si Suveran? Cu siguranta, ca si acest lucru il asteapta de la noi.
Insa mai mult decat orice, Dumnezeu asteapta sa credem ca El este Cine este: un Dumnezeu sfant, drept si iubitor, in care sa ne punem toata increderea, atat pentru viata aceasta, cat si pentru cea viitoare. Aceasta inseamna a-L cunoaste, iar a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum este inseamna viata vesnica. „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17,3 )
Doar atunci cand credem ca Iisus este Cine este, adica Fiul lui Dumnezeu, Creatorul, Jertfa, Marele nostru Preot, Mijlocitorul, Mantuitorul si Domnul nostru, doar atunci zidim casa noastra spirituala pe stanca si nu pe nisip. Daca asezam temelia noastra spirituala doar pe ceea ce face El, pe minunile Sale, s-ar putea ca asteptarile noastre sa fie inselate. In dragostea si intelepciunea Lui, Iisus s-ar putea sa nu faca un anumit lucru pe care I-l cerem si atunci increderea noastra in El sa se clatine. Dar daca credem ca El este Cine este, indiferent de imprejurarile prin care trecem, nu ne vom indoi niciodata de dragostea Sa fatza de noi si nici de intelepciunea Sa in felul in care ne calauzeste viata.
Siguranta mantuirii noastre nu se bazeaza pe lucrurile pe care le-am facut pentru Dumnezeu si pentru semenii nostri, ci pe ceea ce am devenit si suntem prin harul lui Dumnezeu. De lucrurile pe care le-am facut pentru Dumnezeu depinde rasplata noastra. Mantuirea insa depinde in totalitate de harul lui Dumnezeu.
„Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea aceasta in El, se curateste dupa cum El Insusi este curat” ( 1 Ioan 3,2.3 )
Asadar, sa nu uitam niciodata cine suntem noi si Cine este Dumnezeu. Constienta identitatii noastre cat si cunoasterea lui Dumnezeu ne vor feri de multe capcane periculoase si multe dezamagiri.
Sa parasim ideea de a face roade bune pentru a deveni „pomi” buni, ci sa-l rugam pe Dumnezeu, ca prin Duhul Sfant, sa ne transforme El in „pomi” buni pentru a aduce roade bune. „A fi” si „a deveni” nu tine de puterea omeneasca, ci de puterea recreatoare a lui Dumnezeu.
A Lui sa fie slava in veci!
Lori Balogh
