Dilemele crestinului si semnele

Dilemele crestinului si semnele

„Eu”, zice Domnul, „te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta.”

( Psalmul 32,8 )

Un tanar se indragosteste de o fata care doreste sa devina medic ( caz real! ). Dorind sincer sa nu greseasca, el se roaga lui Dumnezeu: „Doamne, daca este voia Ta sa ma casatoresc cu aceasta fata, fa Tu in asa fel incat  sa nu reuseasca la examenul de admitere la medicina. Acesta va fi pentru mine semnul ca este voia Ta ca aceasta fata sa devina sotia mea.”

Fata  pica examenul, iar tanarul este in culmea fericirii, pregatindu-se de casatorie. Insa dupa cateva luni de prietenie sincera, fata isi exprima din nou dorinta de a sustine examenul de admitere la facultatea de medicina. Rezultatul? Fata reuseste la examen, iar cei doi se  despart.

Dilema este urmatoarea: Semnul pe care tanarul l-a cerut lui Dumnezeu a fost intelept? Cand a raspuns Dumnezeu rugaciunii tanarului: atunci cand fata a picat la examenul la medicina sau atunci cand a reusit la acest examen?

Judecand aceasta experienta de viata reala „la rece”, ne intrebam: De ce oare acest tanar a vazut situatia doar in alb si negru? Atunci cand a cerut un semn de la Dumnezeu, de ce oare tanarul nu a luat in considerare si o alta optiune: Poate ca Dumnezeu ar fi  dorit ca cei doi sa se casatoreasca, dar  ca si fata sa urmeze medicina? Aceasta a treia optiune a lipsit cu desavarsire din viziunea tanarului, iar lucrurile au evoluat intr-o directie cu totul nedorita de cei doi.

Aceasta experienta de viata ( si multe altele, de altfel ) ridica unele intrebari serioase cu privire la eficacitatea semnelor pe care le cerem de la Dumnezeu in anumite imprejurari din viata. Dar mai ales da nastere la intrebari cu privire la intelepciunea si maturitatea spirituala a celui care cere astfel de semne.

Multi crestini isi conduc viata conform „teoriei usilor deschise”. In ce consta aceasta teorie? Ne rugam ca Dumnezeu sa ne deschida o anumita „usa” si asteptam cu rabdare: Daca „usa” se deschide, este semn ca e voia Lui sa mergem pe acea cale; daca nu se deschide, e semn ca voia lui Dumnezeu este alta.

Iata un exemplu banal: Doresc sa dau examen la facultatea de drept, insa nu am reusit sa parcurg decat jumatate din materie. Si atunci ma rog: „Doamne, daca subiectele la examen vor fi din prima jumatate de materie ( aceea pe care am parcurs-o ), e semn ca e voia Ta sa urmez dreptul. Daca nu, inseamna ca nu e voia Ta”.

„Teoria usilor deschise” uneori functioneaza. Si aceasta nu pentru ca ar fi o cale agreata de Dumnezeu, ci mai degraba pentru ca El Se coboara pana la mentalitatea noastra inca imatura din punct de vedere spiritual si ne raspunde asa cum am cerut. Insa metoda nu functioneaza intotdeauna.

Este „usa deschisa” un semn al aprobarii divine? Dar daca Dumnezeu doreste ca si eu sa depun eforturi pentru ca acea „usa” sa se deschida? In cazul exemplului dat mai sus, ar trebui sa ma intreb: Nu cumva Dumnezeu doreste ca eu sa urmez dreptul doar dupa ce am parcurs intreaga materie si m-am familiarizat cu domeniul respectiv? Nu cumva El doreste sa urmez aceasta cariera dupa a doua incercare, dupa ce intentia mea s-a consolidat si am devenit mai constient de ceea ce doresc sa realizez in viata?

Pentru unii crestini, Biblia a devenit un gen de loterie, loz in plic sau bilete de papagal. Stand la rascruce de drumuri si nestiind daca trebuie sa continue drumul luand-o la stanga sau la dreapta, acesti credinciosi se roaga lui Dumnezeu ca, deschizand Biblia, primul verset pe care li se vor opri ochii sa contina raspunsul la dilema lor.

Sunt convins ca aceasta metoda poate chiar sa functioneze uneori. Si aceasta nu pentru ca ar fi metoda preferata de Dumnezeu de a ne calauzi in viata, ci pentru ca El este Tatal nostru si priveste cu condescendenta lipsa noastra de maturitate spirituala. Insa El doreste ca cei pe care-i considera copiii Sai sa nu ramana in postura de „prunci” tinuti in brate de parintii lor si dusi acolo unde vor parintii, ci asteapta de la noi sa devenim maturi spiritual. Si maturi fiind, sa luam decizii intelepte, folosind ratiunea data de El si indemnurile Duhului Sfant din constiinta.

Are Cuvantul lui Dumnezeu ceva de spus in legatura cu practica credinciosilor de a cere semne? Destul de putin. Poate cel m ai evident exemplu de calauzire divina prin semne este cel al lui Ghedeon, raportat in Judecatorii 6,11-40.

Dupa sapte ani de teroare traita de poporul Israel sub stapanirea madianitilor, Dumnezeu Se indura de poporul Sau si ii trimite un eliberator in persoana lui Ghedeon: „Domnul este cu tine, viteazule!…Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel din mana lui Madian; oare nu te trimit Eu?” – ii spune Ingerul Domnului lui Ghedeon ( vers.12.14 )

Tanarul Ghedeon are insa ezitari. Cine dintre noi nu ar fi avut daca ar fi fost in locul lui? „Rogu-te, domnul meu, cu ce sa izbavesc pe Israel? Iata ca familia mea este cea mai saraca din Manase si eu sunt cel mai mic din casa tatalui meu” ( vers. 15 ). Domnul ii intelege tanarului Ghedeon ezitarile si de aceea il incurajeaza: „Eu voi fi cu tine si vei bate pe Madian ca pe un singur om.” ( vers. 16 )

In acest punct al dialogului om-Dumnezeu apare rascrucea ( dilema ): la stanga se deschide calea credintei imature, nedesavarsite, in timp ce la dreapta – calea credintei mature, profunde. Daca Ghedeon ar fi fost un om pe deplin maturizat spiritual, dupa ce Dumnezeu l-a asigurat de reusita deplina in demersul de a elibera poporul Israel, ar mai fi cerut el semnele despre care se vorbeste in continuare raportul biblic? Cu siguranta ca nu!

Atunci se ridica o alta intrebare: Oare semnele cerute de Ghedeon ( si, in general, semnele cerute de noi, crestinii ) au fost semne ale credintei sau ale necredintei? Indiferent care ar fi raspunsul la aceasta intrebare, cert este ca Dumnezeu i-a raspuns lui Ghedeon la ambele semne, asa cum ceruse ( vezi vers.36-40 ).

De ce totusi Dumnezeu i-a raspuns in felul acesta lui Ghedeon, fara sa-l mustre pentru slaba lui credinta? Sa nu uitam cateva circumstante in care a avut loc chemarea lui Ghedeon:

1) Stapanirea madianitilor adusese poporul intr-o situatie disperata. Scriptura spune ca „Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian” ( vers. 6 ).

2) Insusi Ghedeon recunoaste ca el facea parte din cea mai saraca familie din semintia lui Manase, iar el era cel mai mic din casa tatalui sau. ( vezi vers. 15 )

3) Ghedeon avea o dilema spirituala pe care o marturiseste Ingerului Domnului: „Rogu-te, domnul meu, daca Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au intamplat toate aceste lucruri? Si unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc parintii nostri cand spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne paraseste si ne da in mainile lui Madian.” ( vers. 13 )

4) Si, nu in ultimul rand, trebuie sa tinem cont de un detaliu important: In gospodaria propriei sale familii se afla un altar dedicat lui Baal, precum si un stalp inchinat Astarteei. ( vers. 25 )

Poate ca acum, trecand in revista aceste circumstante, intelegem mai bine de ce Dumnezeu S-a plecat cu condescendenta spre Ghedeon, fara sa-l mustre pentru slaba lui credinta si implinind  semnele cerute de el, semne ale lipsei de maturitate spirituala.

Iata cat de maret si de bun este Tatal nostru ceresc! Uneori ne raspunde la dilemele noastre pe caile dorite si cerute de noi. Dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa ramanem intreaga viata „prunci” in credinta, care se hranesc doar cu „lapte”. Tatal ceresc asteapta de la noi sa crestem spre o deplina maturitate a credintei, in care deciziile pe care le luam noi insine, sub indrumarea Duhului Sfant, sa corespunda pe deplin cu vointa Sa. Idealul lui Dumnezeu cu privire la noi este acela in care noi, implinind propria noastra vointa, sa implinim in realitate vointa lui Dumnezeu.

Scriptura ne ofera si un alt exemplu in care un om devotat lui Dumnezeu cere un semn ceresc. Insa ce diferenta! Eliezer din Damasc, slujitorul de incredere al lui Avraam, primeste insarcinarea de a pleca in Mesopotamia pentru a cauta acolo, printre rudele batranului patriarh, o sotie pentru Isaac. ( vezi Geneza cap. 24 )

De data aceasta avem de-a face cu un credincios a carui maturitate spirituala este evidenta. Avraam nu ar fi incredintat aceasta misiune speciala oricarui slujitor din casa sa. Mai mult decat atat, in dialogul dintre Avraam si Dumnezeu, purtat dupa eliberarea lui Lot, reiese ca, daca Avraam nu ar fi avut copii, mostenitorul intregii lui averi ar fi fost Eliezer din Damasc, cel mai varstnic slujitor din casa sa. ( vezi Geneza 15,2; 24,2 )

Credinta profunda a lui Eliezer iese in evidenta in momentele implinirii misiunii sale. Ajuns in Mesopotamia, la finalul unui drum lung si obositor, Eliezer nu intreprinde nimic inainte de a se ruga si a-I preda lui Dumnezeu implinirea misiunii sale: „Doamne, Dumnezeul stapanului meu Avraam! Te rog, da-mi izbanda astazi si indura-Te de stapanul meu Avraam!” ( Geneza 24,12 )

Eliezer cere si el un semn pentru a recunoaste fata aleasa de Dumnezeu pentru fiul stapanului sau, pentru Isaac. Insa acest semn nu presupune o interventie miraculoasa a lui Dumnezeu, ca in cazul celor doua semne cerute de Ghedeon. Semnul cerut de Eliezer este, inainte de toate, un test de caracter, un criteriu moral. Daca acea fata ar fi implinit semnul ( criteriul ), inseamna ca ea era o fiinta empatica, generoasa, gata sa ajute, facand chiar mai mult decat i se cere.

Acest semn si implinirea lui este exemplul perfect al „celei de-a doua mile” despre care a vorbit Mantuitorul in Predica de pe Munte. ( vezi Matei 5,41 ) Si aceasta cu atat mai mult cu cat Rebeca nu a fost obligata sa-i ofere apa de baut lui Eliezer, ci i-a oferit-o cu placere. Sa ne gandim la urmatorul aspect: Daca Eliezer avea zece camile insetate, dupa un drum atat de lung si obositor, oare cate vedre cu apa a trebuit sa scoata Rebeca pentru a le potoli setea?

Si aceasta fara sa-l cunoasca pe robul lui Avraam, fara sa stie nimic despre misiunea lui, fara sa fie obligata sa faca acest gest si fara sa urmareasca prin gestul sau niciun inters egoist. Daca Rebeca ar fi stiut ca ceea ce se intampla in acele momente era un test al caracterului ei, totul ar fi explicabil. Insa ea nu stia nimic din culisele acestei imprejurari. Tot ce a facut pentru slujitorul lui Avraam a fost spontan si dezinteresat.

Trecand cu bine testul si implinind criteriile bine gandite de Eliezer, ea a implinit si semnul cerut de acesta de la Dumnezeu. Eliezer nu I-a cerut lui Dumnezeu sa faca o minune evidenta si neobisnuita pentru a gasi viitoarea sotie a lui Isaac. Ar fi putut sa-I ceara lui Dumnezeu, de exemplu, sa opreasca soarele pe cer in timp ce el discuta cu fata aleasa. Dar el nu a cerut astfel de semne bazate pe minuni extraordinare. Eliezer si-a folosit ratiunea calauzita de Duhul Sfant si a facut din testul la care a supus-o pe Rebeca un semn ceresc. Aceasta dovedeste maturitate spirituala, credinta profunda si intelepciune in luarea deciziilor.

Ati observat ca in viata unui copil al lui Dumnezeu minunile si semnele tin de perioada de inceput a umblarii lui cu Dumnezeu? Pe masura ce el Il cunoaste mai bine pe Dumnezeu, pe masura ce devine mai familiarizat cu indemnurile Duhului Sfant,, recunoscand glasul Lui in propria lui constiinta, minunile si semnele se imputineaza. Omul nu mai depinde de ele caci, fiind matur spiritual, stie sa ia decizii dupa voia lui Dumnezeu.

Studiul Bibliei, rugaciunea si indemnurile Duhului Sfant vor fi o calauza mult mai sigura pentru omul care vrea sa faca voia lui Dumnezeu decat orice semn sau minune. Celor maturi spiritual, care nu mai depind de „laptele” semnelor si minunilor, Dumnezeu le promite:

„Eu, zice Domnul, te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie sa o urmezi; te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta. Nu fiti ca un cal sau ca un catar fara pricepere, pe care-l strunesti cu un frau ( un semn, o minune n.n. ) si o zabala cu care-l legi ca sa nu se apropie de tine” ( Psalmul 32.8.9 )

Mai mult decat sa implineasca semnele cerute de noi, Dumnezeu este bucuros sa ne invete, sa ne sfatuiasca si sa ne insoteasca in deciziile noastre. Doar in felul acesta vom depasi perioada prunciei si a copilariei credintei noastre si vom inainta spre „starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos.” ( Efeseni 4,13 up )

Lori Balogh