Celalalt obraz
Lucrurile pe care le facem in viata sunt de doua feluri: cele pe care le facem pentru ca trebuie sa le facem si cele pe care le facem de bunavoie si din proprie initiativa. Din aceasta perspectiva, oamenii pot fi grupati in trei categorii: 1) oameni care isi fac doar datoria si nimic mai mult; 2) oameni care nu-si fac nici macar datoria; 3) oameni care, dincolo de obligatiile impuse de societate si de propria constiinta, fac de bunavoie lucruri in plus.
In care dintre aceste trei categorii umane ar trebui sa se regaseasca un adevarat urmas al Domnului Christos? Raspunsul ne este oferit in cunoscuta Predica de pe Munte, unul dintre cele mai socante si mai pline de paradoxuri discursuri tinute de Iisus in timpul activitatii Sale publice.
„Ati auzit ca s-a zis: „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.” Dar Eu va spun: Sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Oricui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua.” ( Matei 5,38-41 )
Desigur, exista un sens restrans al aplicarii invataturilor Mantuitorului din acest fragment al Predicii de pe Munte. Este prezenta ideea de nedreptatire si chiar de persecutie a urmasilor Sai, iar formularile: „celui ce va face rau”, „orisicui vrea sa se judece cu tine” si „daca te sileste cineva” intaresc aceasta idee.
In situatii si perioade de persecutie, avand la baza diferite motive: religioase, rasiale, etnice, sociale, etc., raul este produs, iar crestinul nu are de ales. Suportarea nedreptatilor, privatiunilor si raului de orice fel cu un duh bland si linistit, increzator in ocrotirea lui Dumnezeu si in dreapta Lui judecata finala, este singura optiune pentru un copil al lui Dumnezeu.
Revolta, revolutia sau incercarea de a-ti face singur dreptate in astfel de situatii nu sunt recomandate de spiritul Scripturii. Invatatura Domnului Christos este clara: Nu te impotrivi celui ce iti face rau. Nu iti pune increderea in instantele omenesti, asteptand ca ele sa-ti faca dreptate. Orice ai face, vor exista mereu oameni si autoritati care, la adapostul legilor nedrepte, te vor sili sa faci lucruri pe care nu le doresti. Pana la judecatat finala, cand Dumnezeu „va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei” ( Luca 18,7 ), ramai supus, bland si increde-te in Dumnezeu.
Insa aceasta nu inseamna ca atunci cand se fac nedreptati in jurul tau, indreptate fie impotriva propriei persoane, fie impotriva semenilor tai ( mai ales in acest caz! ), sa taci si sa nu reactionezi in niciun fel. Oamenii trebuie sa fie avertizati cu privire la raul pe care sunt pe cale sa-l savarseasca. Insusi Mantuitorul a reactionat in asemenea situatii, atragandu-le atentia persecutorilor Sai ca ceea ce faceau era un lucru rau.
In noaptea arestarii Sale in Ghetsemani, cand gloata compusa din preoti, strajeri ai Templului si batrani ai poporului, condusi de Iuda, L-au inconjurat pentru a-L aresta, Iisus S-ar fi putut apara mai mult decat oricare dintre noi. Mai mult decat atat, cand Petru scoate sabia, lovindu-l pe robul marelui preot, Iisus il opreste: „Pune-ti sabia la locul ei, caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?” ( Matei 26,52.53 )
A fost suficient ca in acea noapte a vanzarii Sale – cea mai intunecata noapte din istoria omenirii – sa rosteasca marele Sau Nume „Eu Sunt”, pentru ca toti sa cada la pamant ca morti. „Cand le-a zis Iisus: „Eu sunt”, ei s-au dat inapoi si au cazut jos la pamant.” ( Ioan 18,6 ) Iisus S-a supus persecutorilor Sai, insa nu a tacut. In cuvinte linistite, lipsite de patima si ura, le-a aratat acestora raul pe care-l faceau chiar in acele momente:
„Iisus a luat cuvantul si le-a zis: „Ati iesit ca dupa un talhar, cu sabii si ciomege, ca sa Ma prindeti. In toate zilele am fost la voi si invatam pe oameni in Templu si nu M-ati prins. Dar toate aceste lucruri s-au intamplat ca sa se implineasca Scripturile.”( Marcu 14,48.49 )
In timpul parodiei de judecata la care a fost supus in noaptea dinaintea zilei rastignirii Sale, Iisus a fost palmuit de unul dintre aprozii prezenti, chiar inaintea marelui preot Caiafa. Iisus nu a intors palma, desi o putea face. El nici nu a amenintat cu judecata viitoare, nici nu a apelat la legiunile de ingeri pe care Tatal le-ar fi trimis in apararea Lui. Iisus a raspuns insa cu demnitate si blandete: „Daca am vorbit rau, arata-mi ce am spus rau; dar daca am vorbit bine, de ce Ma bati?” ( Ioan 18,23 )
Apostolul Pavel a procedat in mod asemanator in momentul arestarii sale, cand a vazut intentia capitanului roman de a-l cerceta sub tortura: „Capitanul a poruncit sa duca pe Pavel in cetatuie si sa-l cerceteze, batandu-l cu biciul, ca sa afle din ce pricina strigau asa impotriva lui. Pe cand il legau cu curele, Pavel a zis sutasului care era de fatza: „Va este ingaduit sa bateti pe un roman care nu este osandit?” ( Fapte 22, 24.25 )
Da, supunerea cu blandete si umilinta in fatza persecutiei este solutia recomandata de Iisus urmasilor Sai. Nu revolta, rascoala, razbunarea sau revolutia! Aceasta nu inseamna insa sa nu ne aparam, aratandu-le persecutorilor nostri unde si cat de mult gresesc.
Insa invataturile Mantuitorului din Predica de pe Munte au un sens mult mai larg de aplicare. Viata pe acest pamant presupune o serie de datorii si responsabilitati fatza de familie, biserica si societate. Uneori aceste datorii nu sunt placute si nici usor de indeplinit. Nu e usor sa-ti indeplinesti datoriile si responsabilitatile la locul de munca, insa, fie ca iti place, fie ca nu iti place, esti nevoit sa le implinesti. Nu e usor sa bagi mana adanc in buzunar pentru a-ti achita facturile sau taxele datorate statului, insa fie ca o faci cu lejeritate, fie ca o faci cu greutate, aceste datorii trebuie indeplinite.
Daca te sileste cineva ( legea, statul, normele sociale, o anumita autoritate, etc. ) sa mergi cu el o mila, fa-o! Nu ai alta solutie. Daca te opui regulilor, legilor si constrangerilor sociale ( atata vreme cat acestea nu vin in contradictie cu Legea lui Dumnezeu! ), vei avea de suferit si ai putea sa-L ispitesti pe Dumnezeu, pretinzand sa te scape dintr-o situatie in care ai intrat de bunavoie, fara sa-I ceri sfatul.
Nu revolta, razbunarea si revolutiile vor rezolva nedreptatile din aceasta lume, ci innoirea tuturor lucrurilor la revenirea in slava a Domnului Iisus Christos. Pana atunci, accepta sa fii lovit pe obraz, accepta sa ti se ia haina cu forta, accepta sa mergi o mila, daca asa vor mai marii lumii acesteia. Spune-le ca gresesc, dar supune-te!
Insa Domnul merge mai departe de simpla supunere fatza de o autoritate care-ti face rau si te persecuta. Mult mai departe decat simpla implinire a unor datorii si responsabilitati. In acest punct, invatatura crestina depaseste cu mult orice alte invataturi ale religiilor si filosofiilor lumii. Ceea ce a spus Iisus in continuarea predicii Sale este socant. Dar mai ales, de neinteles pentru logica noastra si pentru natura noastra decazuta.
„Dar Eu va spun: Sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Orisicui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila de loc, mergi cu el doua.” ( Matei 5,39-41 )
Primul obraz pe care esti lovit, haina care ti se ia cu forta si prima mila pe care o parcurgi fara voia ta reprezinta fie responsabilitatile pe care le ai fatza de Dumnezeu, societate si familie, fie nedreptatile pe care trebuie sa le suporti din partea celor din jur. Insa al doilea obraz pe care il intorci de bunavoie celui ce te palmuieste, camasa la care renunti voluntar dupa ce ti-a fost luata haina si cea de-a doua mila pe care o parcurgi voluntar reprezinta lucrurile pe care le faci de bunavoie, fara nicio constrangere exterioara. Daca totusi exista o „constrangere”, aceasta este doar cea a dragostei fatza de Dumnezeu si fatza de semeni. „Caci dragostea lui Christos ne stange.” ( „constrange” n.n. – 2 Corinteni 5,14 p.p. )
Un exemplu practic al invataturii Mantuitorului il constituie reactia lui Ellen White ( cel mai proeminent pionier al miscarii advente din secolul al XIX-lea ) in fatza nedreptatilor care i s-au facut intr-o anumita imprejurare a vietii, in care a fost dispusa mai degraba sa piarda decat ca biserica sa fie defaimata sau Numele lui Dumnezeu sa fie dezonorat. Un exemplu al sensibilitatii si al spiritului sau iertator il constituie procesul care i-a fost intentat de William B. Walling, o ruda a sa mai indepartata.
In 1873, acesta a rugat-o pe Ellen White sa aiba grija de fiicele sale timp de cateva luni, lucru pe care ea l-a facut cu mare placere. Insa lunile au devenit ani, timp in care Ellen White le-a crescut si educat pe fete ca si cum ar fi fost ale ei, fara ca tatal lor sa se mai intereseze de ele. Apoi, dupa 18 ani de abandon, acest Walling si-a reamintit brusc de faptul ca este tatal a doua fete, chemandu-le sa se intoarca la el si sa aiba grija de casa.
Cum era de asteptat, fetele au refuzat, dorind sa ramana mai departe cu „matusa White”. Acest refuz l-a determinat pe tatal fetelor sa o dea in judecata pe Ellen White si sa ceara despagubiri morale in valoare de 25 000 $ pe motiv ca aceasta l-ar fi privat de afectiunea fiicelor sale.
Procesul a durat aproape 4 ani. Insa, desi toate probele din instanta erau in favoarea lui Ellen White, ea a cautat sa ajunga la o intelegere amiabila cu Walling, platind suma de 1 500 $ avocatului si 2 000 $ lui Walling, intr-o vreme in care un om castiga in medie 2 $ pe zi. Pierderea materiala si emotionala a fost mare pentru Ellen White, insa ea a preferat sa piarda o buna parte din averea sa doar pentru a fi pace si liniste si a nu fi defaimata biserica sau Numele lui Dumnezeu.
„As fi putut sa merg in instanta”, scrie ea, „dar acest lucru le-ar fi adus pe fete in situatia de a fi obligate sa depuna marturie sub juramant impotriva tatalui lor, ceea ce ar fi dus la necazuri nesfarsite. Mama ar fi fost adusa si ea in instanta… Cine stie ce fel de minciuni ar fi fost rostite sub juramant sau cata rusine ar fi venit asupra noastra, a tuturor.” (E. G. White, Scrisoarea 128, 1896 )
Asadar, Ellen White a preferat sa piarda din punct de vedere material decat sa amplifice acest conflict cu efecte imprevizibile pentru acea familie, dar si pentru intreaga biserica.
De fapt, tot ceea ce facem dincolo de obligatii si responsabilitati sau de ceea ce suntem fortati de imprejurari sa facem, reprezinta adevaratul test al caracterului. Haina care ni se ia cu forta, primul obraz palmuit si prima mila parcursa nu spun prea mult despre caracter. Ceea ce facem dincolo de obligatii, adica voluntariatul intr-un domeni sau altul reprezinta oglinda a ceea ce suntem in realitate.
In lume sunt multi oameni corecti si morali, insa lucrul acesta se intampla pentru ca asa le cere societatea, iar imaginea de sine trebuie pastrata cat mai buna, nu-i asa? Insa aceiasi oameni dau inapoi atunci cand sunt pusi sa faca ceva in plus pe langa datoriile si responsabilitatile pretinse de societate.
Cati crestini nu sunt corecti in achitarea zecimii, chiar si din „izma, marar si chimen” ( Matei 23,23 ), insa atunci cand e vorba de daruire voluntara pentru o cauza nobila ( ajutorarea celor nevoiasi, lucrare misionara, constructii de biserici, etc. ), aceeasi oameni isi inchid inimile si buzunarele?
Exista insa si crestini care incearca sa treaca peste obligatiile si responsabilitatile pe care le au in lume ( haina, primul obraz si prima mila ), concentrandu-se asupra voluntariatului ( camasa, al doilea obraz si a doua mila ). Aceeasi crestini care refuza sa aduca zecimea „in casa visteriei” din Casa Domnului ( vezi Maleahi 3,10 ), o folosesc dupa bunul lor plac in tot felul de fapte de caritate. Insa in drumul nostru spre Imparatia lui Dumnezeu nu putem sari peste anumite trepte care nu ne convin. Cei care procedeaza in felul acesta isi zidesc casa sufletului si a mantuirii lor pe nisip, nu pe stanca.
Sunt crestini care viseaza sa devina misionari in tari indepartate, in timp ce neglijeaza sa faca misiune in propria lor familie, intre vecini, prieteni si cunoscuti, in propria lor localitate si in propria lor tara. Pentru acestia, invatatura Mantuitorului despre cel de-al doilea obraz si cea de-a doua mila este binevenita. Nu, nu trebuie sa renunti la camasa, daca nu ti s-a luat mai intai haina; nu trebuie sa intorci cel de-al doilea obraz, daca nu ai fost mai intai palmuit pe primul; si nu trebuie sa sari direct la cea de-a doua mila, daca nu ai parcurs-o mai intai pe prima.
In marturiile lui Ellen White catre biserica sunt multe solii adresate de autoare unor persoane particulare, nu intregii biserici. Intr-una dintre ele, Ellen White il mustra pe un crestin care oferea cu generozitate bani altora, in timp ce isi tinea familia in lipsuri. Sfatul ei a fost simplu si transant: intai trebuie implinite nevoile familiei ( prima mila ) si apoi, daca sunt posibilitati materaiale, sa fie ajutate persoanele din afara familiei ( cea de-a doua mila ). In viata unui adevarat copil al lui Dumnezeu, datoriile si voluntariatul se imbina in mod armonios. Datoriile nu sunt neglijate, iar faptele bune facute de bunavoie nu lipsesc.
Asa s-a intamplat in cazul alegerii sotiei lui Isaac. Eliezer din Damasc, slujitorul credincios al lui Avraam, este trimis in Mesopotamia cu o misiune extrem de importanta: sa caute o sotie pentru Isaac, fiul batranului patriarh. Dupa ce se roaga fierbinte pentru ca Dumnezeu sa-l ajute in implinirea misiunii, Eliezer isi pune mintea la lucru si, sub influenta Duhului Sfant, concepe un test pentru identificarea celei mai potrivite fete care sa devina sotia lui Isaac. Acest test il prezinta apoi lui Dumnezeu in rugaciune:
„Doamne, Dumnezeul stapanului meu Avraam! Te rog, da-mi izbanda astazi si indura-Te de stapanul meu Avraam. Iata, stau langa izvorul acesta de apa si fetele oamenilor din cetate vin sa scoata apa. Fa ca fata careia ii voi zice: „Pleaca-ti vadra, te rog, ca sa beau” si care va raspunde: „Bea si am sa dau de baut si camilelor tale”, sa fie aceea pe care ai randuit-o Tu pentru robul Tau Isaac. Si prin aceasta voi cunoaste ca Te-ai indurat de stapanul meu.” ( Geneza 24,12-14 )
Rebeca a trecut testul cu bine. Dupa ce bea apa din vadra ei, Eliezer o priveste pe fata si ramane uimit de raspunsul atat de promt al lui Dumnezeu la rugaciunea sa. Rebeca s-a achitat cu brio de datorie ( In Orient era o datorie sacra de a oferi apa de baut celui care o cerea ), insa ea a trecut dincolo de „haina” si si-a oferit si „camasa”; a trecut dincolo de primul „obraz” si l-a oferit si pe celalalt; parcurge prima mila, dar se ofera benevol sa o parcurga si pe a doua.
Oare cate vedre de apa a trebuit sa scoata Rebeca pentru cele zece camile din caravana lui Eliezer, stiindu-se ca o singura camila insetata poate bea circa 60 litri o singura data? Ceea ce s-a intamplat acolo, pe taramul Mesopotamiei, nu a fost doar un semn cerut lui Dumnezeu si implinit de El, ci si un inteligent test al caracterului celei care urma sa devina un stranos al poporului ales si implicit al lui Mesia.
Datoria? O gura de apa oferita lui Eliezer. Voluntariatul? Zeci de vedre de apa scoase din fantana pentru a potoli setea a zece camile obosite. Aceasta este adevarata religie a lui Christos. Nu o religie a minimului, a ceea ce trebuie sa faci pentru Dumnezeu si pentru semeni, ci o religie a tot ceea ce poti sa faci pentru Dumnezeu si pentru semeni.
Exemplul suprem este viata lui Iisus. La varsta de 12 ani, cand, intrand in Templu, a constientizat misiunea pentru care Se afla pe pamant, Iisus ar fi putut sa Se dedice total acestei misiuni. El S-ar fi putut retrage in locuri izolate, ar fi putut sa Se dedice studiului Scripturii si ar fi putut sa se pregateasca pentru marea Sa jertfa. Ce a facut insa tanarul Iisus dupa ce a parasit Templul?
„Apoi S-a pogorat impreuna cu ei ( parintii Lui n.n. ), a venit in Nazaret si le era supus.” ( Luca 4,51 ) Desi a devenit constient de misiunea Lui pe pamant, tanarul Iisus a continuat sa-Si ajute parintii in implinirea datoriilor zilnice ale vietii. El nu a sarit peste prima mila – aceea a implinirii datoriilor si a responsabilitatilor – strabatand-o pe a doua, ci a urcat scara catre Golgota treapta cu treapta, fara sa sara peste niciuna dintre ele.
Acesta este adevaratul test al caracterului celui ce va mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Caci cel ce-L iubeste cu adevarat pe Domnul, Il va iubi cu toata inima ( nu doar cu jumatate de inima! ), cu tot sufletul ( nu doar cu o parte a lui! ) si cu toata puterea ( nu doar cu un minim de efort! ).
„Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea Ta!”
( Deuteronomul 6,5 )
Lori Balogh
