Taina intruparii
Intrarea Fiului lui Dumnezeu in lumea noastra intunecata si lipsita de speranta s-a produs in mod tainic, inexplicabil pentru mintile noastre limitate. Despre acest eveniment unic in istoria Universului, un autor american din secolul al XIX-lea afirma ca este „cel mai minunat lucru care s-a produs vreodata pe pamant si in cer.” ( 1 )
Prezis cu circa patru milenii in urma in gradina Edenului, dupa caderea primilor nostri parinti ( vezi Geneza 3,15 ), apoi repetat de-a lungul veacurilor in profetiile care vesteau venirea lui Mesia si nasterea Sa ca Prunc omenesc ( vezi Isaia 7,14; 9,6; Mica 5,2 ), evenimentul intruparii Fiului preexistent al lui Dumnezeu a adus bucurie in cer, dar mai ales pe pamant, intre oamenii care Il asteptau pe marele Eliberator.
Oare ce trebuie sa fi simtit pastorii credinciosi de pe colinele Betleemului cand ingerul Domnului le-a adus vestea cea buna: „Nu va temeti, caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David vi s-a nascut un Mantuitor, care este Christos, Domnul”? ( Luca 2,10.11 ) Cum trebuie sa fi sunat imnul de lauda al ostirilor ceresti cantat cu acea ocazie: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui”? ( Luca 2,14 )
Da, bucuria cerului si a pamantului a fost imensa, de nedescris. Insa pe cat a fost de intensa bucuria nasterii Mantuitorului, pe atat de tainica si de neinteles a fost actul intruparii Fiului lui Dumnezeu.
Astazi, dupa doua milenii de istorie crestina, dupa ce multimi de teologi au studiat si au dezbatut acest subiect, nu stim mai mult decat stiau acei simpli pastori din Betleem despre aceasta mare taina.
Cuvantul „intrupare” provine din doua cuvinte latine: „in” ( care inseamna „in” ) si „caro” sau „carnis” ( care inseamna „carne” sau „trup” ). Asadar, intruparea Fiului lui Dumnezeu inseamna intrarea Lui in trupul, in carnea naturii umane. Si aceasta nu in zorii Creatiei, cand Adam si Eva inca se bucurau de nevinovatie si neprihanire in gradina Edenului si cand natura umana era inca plina de vitalitate, ci dupa patru milenii de istorie a degradarii produse de pacat.
Trecusera patru milenii in care legile ereditatii isi spusesera cuvantul, iar degradarea naturii umane devenise tot mai evidenta. Daca primele generatii de oameni au atins varste matusalemice ( vezi Geneza 5,1-32 – Metusala, cel mai longeviv urmas al lui Adam a trait 969 de ani ), pe vremea Exodului, Moise afirma in Psalmul 90,10.11: „Anii vietii noastre se ridica la 70 de ani, iar, pentru cei mai tari, la 80 de ani; si lucrurl cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute si noi zburam.”
In rastimpul dintre Creatie si Exod, vitalitatea omenirii a scazut de circa 10 ori. Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat insa mult mai tarziu decat perioada Exodului, la o distanta de circa 4000 de ani de la actul Creatiei.
Pentru El ar fi fost o umilinta de nedescris sa se intrupeze in trupul lui Adam inainte de cadere. El, Creatorul tuturor lucrurilor vazute si nevazute, Maiestatea cerului si obiectul adorarii ingerilor puternci si sfinti, sa devina un prunc neajutorat, tinut pe bratele unei mame omenesti si depinzand de mila si grija propriilor sale creaturi! E de neinteles! Insa Fiul lui Dumnezeu S-a umilit infinit mai mult, luand trupul unei umanitati deja degradate dupa patru milenii de istorie a pacatului.
„El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” ( Filipeni 2,6-8 )
Cel „a carui obarsie se suie pana in vremuri stravechi, pana in zilele vesniciei” ( Mica 5,2 ) a coborat pe planeta noastra razvratita – un fir de praf in Univers – si a intrat in timpul si spatiul nostru, luand asupra Sa toate limitarile naturii umane. Cel numit de profetul Isaia „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii” ( Isaia 9,6 ) a devenit mai intai un embrion in pantecele Mariei, apoi S-a nascut ca un prunc neajutorat, depinzand de grija unor parinti pamantesti, asa cum depinde orice copil nascut pe pamant. Poate cineva sa explice ceea ce s-a intamplat acum doua milenii in Betleemul Iudeii?
Intruparea Fiului lui Dumnezeu este tainica din cel putin doua motive. In primul rand, noi, ca oameni, nu putem intelege ( si cu atat mai putin nu putem explica ) „mecanismul” fizic al intruparii. Domnul Iisus Christos este o Fiinta unica in Univers, iar intruparea Sa a fost un fenomen unic, irepetabil. Stiinta omeneasca nu poate ajuta cu nimic atunci cand are de-a face cu fenomene irepetabile, deoarece ea poate cerceta doar fenomene repetabile.
Mai mult decat atat, stiinta omeneasca nu poate patrunde in lucrurile Dumnezeirii pentru a le cerceta si explica. Natura divina iese din sfera cercetarii stiintei umane. Doar Duhul Sfant poate patrunde in tainele divine, iar noi, oamenii, putem cunoaste cate ceva despre aceste taine doar in masura in care El ni le reveleaza.
„In adevar”, le scrie apostolul Pavel credinciosilor din Corint, „cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afara de duhul omului care este in el? Tot asa, nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 2,11 )
Cum este posibil ca doua naturi diferite: cea divina si cea umana sa se uneasca in mod desavarsit intr-o singura persoana? Cum este posibil ca infinitul Divinitatii sa intre in finitul naturii umane, fara ca cele doua naturi sa se anihileze una pe cealalta? Cum este posibil ca in aceeasi fiinta sa coexiste vesnicia divina si efemeritatea umana, atotputernicia si slabiciunea, puterea creatoare impreuna cu foamea, setea si oboseala? E de neinteles!
Si daca lucrul acesta a fost facut posibil de Dumnezeul posibilului ( chiar daca noi nu il intelegem si probabil nu-l vom intelege niciodata ), se ridica alte si alte intrebari pe marginea tainei intruparii Fiului lui Dumnezeu. Daca s-a intamplat minunea intruparii, de ce totusi Dumnezeirea a ales ca Fiul sa Se umileasca atat de mult? Nu putea ca El sa intre in lume aparand ca un barbat matur, fara sa mai treaca prin procesul conceptiei, al nasterii si al copilariei?
Poate ca cineva va raspunde: Fiul lui Dumnezeu S-a umilit pana la limita de jos pentru ca ne-a iubit si a dorit sa-i salveze pe oamenii aflati chiar la limita de jos a existentei. De acord! Dar de ce ne-a iubit atat de mult? Meritam noi atata iubire dupa patru milenii de istorie rusinoasa si degradanta a pacatului?
Aici mintea umana se blocheaza. De ce ne iubeste Dumnezeu atat de mult, cand noi I-am facut atat de mult rau? Pentru ca suntem lucrarea mainilor Lui? Dar El ar putea crea alte miliarde de fiinte neprihanite in locul nostru, iar pe noi ar fi putut sa ne arunce la cosul de gunoi al Universului, acolo unde ne meritam locul.
De ce totusi Dumnezeu ne-a iubit atat de mult, incat S-a dat pe Sine Insusi la moarte in Persoana Fiului Sau prea iubit? Nu putem intelege de ce. Este ceea ce apostolul Pavel numeste „marea taina a evlaviei” – o taina, o enigma, un mister care va ramane de nepatruns chiar si in vesniciile viitoare ( alaturi de o alta taina de neinteles – „taina faradelegii” – 2 Tesaloniceni 2,7 ).
„Si fara indoiala, mare este taina evlaviei…”Cel ce a fost aratat in trup, a fost dovedit neprihanit in Duhul, a fost vazut de ingeri, a fost propovaduit printre oameni, a fost crezut in lume, a fost inaltat in slava.” ( 1 Timotei 3,16 )
Intruparea Fiului lui Dumnezeu – eveniment care a impartit istoria lumii in doua – a fost o taina chiar si pentru Maria, fiinta umana prin care cerul s-a unit cu pamantul in vederea implinirii celui mai maret plan conceput vreodata – Planul de Mantuire a omului pacatos. Nici chiar Maria – fiinta umana in trupul careia s-a realizat taina intruparii Fiului lui Dumnezeu – nu a inteles ce se petrecea cu ea cand ingerul Gabriel a anuntat-o: „Sfantul care Se va naste din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” ( Luca 1,35 ). Nici in anii copilariei lui Iisus, nici mai tarziu, in anii activitatii Sale publice, Maria nu a inteles pe deplin ce se intampla Fiului ei.
Cunoscutul slagar „Mary did you know?” ( „Maria ai stiut?” ) surprinde cu sensibilitate artistica nestiinta si dilemele Mariei cu privire la taina intruparii Fiului lui Dumnezeu. Iata o parafrazare in limba romana a textului cunoscutei melodii:
„Maria, ai stiut ca baietelul tau va umbla intr-o zi pe ape? Ai stiut ca El va salva pe fiii si fiicele noastre? Ca El a venit in lume sa te reinnoiasca si ca acest Fiu pe care L-ai nascut te va face libera intr-o zi? Maria, ai stiut ca acest Copil va reda vederea orbilor si va calma furtuna cu propria Sa mana? Ai stiut ca acest Copil va umbla pe unde umbla ingerii, iar atunci cand Ii saruti fatza, de fapt tu saruti Fatza lui Dumnezeu?
Maria, ai stiut ca orbii vor vedea, surzii vor auzi, mortii vor trai din nou, schiopii vor umbla, iar mutii vor striga laude Mielului lui Dumnezeu? Ai stiut ca acest Copil al tau este Domnul intregii Creatii si ca intr-o zi va domni peste toate popoarele? Ai stiut ca El este Mielul desavarsit al cerului si ca acest copilas care doarme in bratele tale este marele…EU SUNT?”
Da, si pentru Maria si Iosif, si pentru contemporanii lui Iisus, si pentru ucenicii Sai, si pentru crestinii din toate timpurile, si cu atat mai mult pentru noi intruparea Fiului lui Dumnezeu a fost, este si va ramane o mare taina. Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu are ceva de ascuns fatza de noi, ci pentru simplul motiv ca orizontul nostru este prea limitat, prea sarac ca sa cuprinda maretia actului intruparii.
Daca asa stau lucrurile, ce rost mai are sa meditam, sa discutam si sa scriem despre taina intruparii? Nu ne invata chiar si Biblia ca „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri pe vecie”? ( Deuteronomul 29,29 ) Daca intruparea Fiului lui Dumnezeu este o taina si daca ea este a lui Dumnezeu, ce rost are sa discutam despre ea? La ce ne foloseste?
Tainele divine nu trebuie cercetate, caci oricum nu avem nicio sansa sa le intelegem. John Wesley spunea odata: „Aratati-mi un vierme care poate patrunde in gandul omului si eu va voi arata un om care patrunde in gandul lui Dumnezeu.”
Asadar, n-avem nicio sansa sa intelegem asemenea taine. Dar putem face ceva totusi: sa le admiram. Si cu cat admiram mai mult o taina ca cea a intruparii Fiului lui Dumnezeu, cu atat vom fi mai coplesiti de imensitatea intelepciunii si a dragostei lui Dumnezeu, care S-a umilit pana la moarte pentru a ne mantui.
Intr-adevar, „mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau?” ( Apocalipsa 15,3.4 )
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) Comentarii Ellen G. White, Comentariile Biblice AZS, vol. 7, p.904
