Natura umana a Domnului Christos in lumina scrierilor lui E. G. White
Natura Domnului Christos a fost un subiect intens dezbatut de-a lungul secolelor, desi el depaseste cu mult puterea de intelegere a mintii omenesti. Nicio fiinta din Univers nu are o dubla natura, asa cum se intampla in cazul Mantuitorului nostru, El fiind marea EXCEPTIE. Fiind obisnuiti sa judecam in termeni pamanteni cunoscuti, ca oameni ne este imposibil sa intelegem cum a fost posibil ca doua naturi atat de diferite: divina si umana, sa se imbine armonios intr-o singura persoana.
Potrivit marturisirii de credinta exprimate la Conciliul de la Calcedon ( 451 d.Chr. ), in Iisus Christos nu au existat doua persoane, ci una singura. Iar aceasta unica Persoana a fost in acelasi timp si Dumnezeu adevarat, dar si om adevarat. Cum a fost posibila aceasta simbioza intre doua naturi diferite, nu stim. Este o taina pe care Dumnezeu o tine pentru Sine. Si aceasta nu pentru ca El nu ar vrea sa ne descopere aceasta taina, ci pentru simplul fapt ca noi nu suntem capabili sa o intelegem si sa o explicam.
Faptul ca Iisus Christos a fost om adevarat este recunoscut de majoritatea crestinilor. Crezul acesta este de inteles, caci daca nu am crede in umanitatea sa, am fi Antichristul, potrivit celor scrise de Ioan:
„Duhul lui Dumnezeu sa-L recunoasteti dupa aceasta: Orice duh care marturiseste ca Iisus Christos a venit in trup este de la Dumnezeu; si orice duh care nu marturiseste pe Iisus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antichrist, de a carui venire ati auzit. El chiar este in lume acum.” ( 1 Ioan 4,2.3 )
Cu privire la natura umana a Domnului Christos exista doua conceptii total diferite:
1) Iisus Christos a avut o natura pacatoasa ( in termeni biblici: a avut „fire pamanteasca” ), cu tendinte spre pacat, asa cum are orice om care se naste pe pamant si cum a dobandit Adam dupa caderea lui in pacat.
2) Iisus Christos a avut o natura 100% umana, insa fara inclinatii spre rau, asa cum a avut Adam inainte de caderea in pacat.
Pentru adventistii de ziua a saptea, studiul Scripturii este primordial atunci cand se doreste intelegerea unui anumit subiect. Profetiile mesianice din Vechiul Testament, dar mai ales raportul Evangheliilor si referintele din epistole ne prezinta suficiente dovezi ale umanitatii Domnului Christos. Aceste dovezi au constituit subiectul altor articole si nu vor fi amintite aici ( vezi
http://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-dumnezeu-fiul/
De data aceasta ma voi opri asupra catorva afirmatii ale lui E. G. White cu privire la umanitatea Domnului Christos, afirmatii care pentru credinciosii adventisti au o valoare deosebita. Aceste declaratii pe care le putem gasi in scrierile sale nu contravin in niciun fel Scripturii. Dimpotriva, ele intaresc declaratiile scriitorilor Bibliei cu privire la acest subiect.
Un prim grupaj de paragrafe din scrierile lui E. G. White ne vorbeste despre faptul ca Iisus Christos a fost om ca si noi, avand o natura 100% umana, pe langa natura Sa 100% divina.
1) „Umanitatea Fiului lui Dumnezeu reprezinta totul pentru noi. Ea este lantul de aur care leaga sufletele noastre de Christos si, prin Christos, de Dumnezeu. Aceasta trebuie sa fie tema noastra de studiu. Christos a fost un om real. El Si-a dovedit umilinta prin faptul ca a devenit om.” ( E. G. White, „Solii alese”, vol. 5, p.1130 )
2) „Pentru ca sa-Si poata duce la indeplinire planul de iubire pentru neamul omenesc decazut, El a devenit os din oasele noastre si carne din carnea noastra… Divinitatea si umanitatea au fost in mod tainic imbinate, iar Dumnezeu si omul au devenit una.” ( E. G. White, „The Faith I Live By”, p.48 )
3) „Cand Domnul Iisus a luat asupra Sa natura umana, purtand chip de om, El a avut intregul organism uman. Nevoile Lui erau nevoile unui om.” ( Comentariile E.G.White, Comentariul Biblic AZS, vol.5, p. 1130)
4) „Luand asupra Sa natura omului in starea decazuta, Domnul Christos n-a participat nici in cea mai mica masura la pacatul ei. El a fost supus acelorasi neputinte si slabiciuni cu care este confruntat omul.” ( Comentariile E.G.White, Comentariul Biblic AZS, vol.5, p. 1131 )
5) „Domnul Christos, care nu a cunoscut nici cea mai mica pata a pacatului sau intinare, a luat natura noastra in starea ei degradata.” ( E. G. White, „Solii alese”, vol.1, p. 253 )
6) „Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinta aproape fara margini sa ia natura omului, chiar si atunci cand Adam se afla in Eden, nevinovat. Dar Iisus a luat un corp omenesc atunci cand neamul omenesc era slabit de 4000 de ani de pacat. Ca orice copil al lui Adam, El Si-a asumat consecintele actiunii legii ereditatii. Care erau consecintele acestea, se poate vedea in istoria stramosilor Sai pamantesti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca sa imparta cu noi grijile si ispitele si sa ne dea o pilda de viata fara de pacat.” ( E. G. White, „Viata lui Iisus”, p.49 )
7) „Christos este scara vazuta de Iacov cu baza asezata pe pamant si cu varful ajungand la poarta cerului, pana la pragul gloriei. Daca acea scara ar fi fost mai scurta cu o singura treapta, noi am fi fost pierduti. Dar Christos ajunge acolo unde suntem. El a luat natura noastra si a biruit, pentru ca si noi, luand natura Lui sa putem birui. „Facut in asemanarea carnii pacatului” ( Romani 8,3 ), El a trait o viata fara pacat. Acum, prin natura Sa divina, El apuca tronul ceresc, in timp ce prin natura Sa umana ajunge la noi.” ( E. G. White, „Viata lui Iisus”, p.311 )
8) „In natura noastra omeneasca, Christos urma sa rascumpere esecul lui Adam. Insa cand Adam a fost asaltat de ispititor, nu era asupra lui niciunul dintre efectele pacatului. El statea in puterea unei umanitati desavarsite, posedand intreaga vigoare a mintii si a corpului. El era inconjurat de gloriile Edenului si in zilnica partasie cu fiintele ceresti. Nu tot asa a fost cu Iisus cand El a intrat in pustie ca sa Se lupte cu Satana. Timp de 4000 de ani neamul omenesc slabise in tarie fizica, in putere mintala si in vigoare morala; iar Christos a luat asupra Sa infirmitatile naturii umane degenerate. Numai astfel putea El rascumpara pe om din cele mai joase adancimi ale degradarii.” ( E. G. White, „Viata lui Iisus”, p.117 )
9) „El a luat natura noastra pacatoasa asupra naturii sale nepacatoase, ca sa poata sti cum sa ajute celor ce sunt ispititi.” ( E. G. White, „Medical Ministry”, p.181 )
Din aceste declaratii ale lui E. G. White, cineva ar putea trage concluzia ca ea a sustinut ca Fiul lui Dumnezeu, cand S-a intrupat, a luat asupra Sa natura pacatoasa a omului, cu tendintele ei spre pacat. Si, intr-adevar, sunt cateva afirmatii care ar putea sa ne conduca in aceasta directie:
– „El a devenit os din oasele noastre si carne din carnea noastra”
– „luand asupra sa natura omului in starea ei decazuta”
– Iisus „a luat natura noastra in starea ei degradata”
– „El Si-a asumat consecintele actiunii legii ereditatii”
Ellen White a facut insa si alte declaratii despre natura umana a Domnului Christos in care precizeaza ca, desi a luat natura noastra degradata dupa patru milenii de actiune a legii ereditatii, El nu a avut tendinte spre pacat, nu a cunoscut patimile omenesti si in El nu s-a gasit pacat. Iata cateva declaratii pe aceasta tema:
1) „El ( Christos n.n. ) urma sa-Si ocupe pozitia in fruntea omenirii luand natura, dar nu pacatosenia omului.” ( Comentariile E. G. White, Comentariul Biblic AZS, vol. 7, p. 925 )
2) „Se ruga pentru ucenicii Sai si pentru Sine, identificandu-Se cu nevoile noastre, cu slabiciunile noastre si cu caderile cu care neamul omenesc este atat de obisnuit. Se ruga cu putere, fara sa aiba patimile firii noastre omenesti cazute, dar fiind afectat de aceleasi slabiciuni, ispitit in toate privintele la fel ca noi.” ( E. G. White, „Marturii” vol. 2, p. 508,509 )
3) „El este exemplul nostru in toate lucrurile. Ne este Frate in neputintele noastre, fara sa aiba aceleasi patimi ca noi. Fiind Cel fara pacat, natura Lui se tragea inapoi de la rau.” ( E. G. White, „Marturii” vol. 2, p. 202 )
4) „El a luat asupra Sa natura umana si a fost ispitit in toate lucrurile asa cum este ispitita natura umana. Ar fi putut sa pacatuiasca, ar fi putut sa cada, dar in El nu a existat nici macar pentru o clipa vreo inclinatie spre pacat.” (Comentariile E. G. White, Comentariul Biblic AZS, vol. 5, p.1128 )
Cum se armonizeaza cele doua seturi de declaratii ale lui Ellen White? In primul grupaj de declaratii ea afirma ca Domnul Christos a luat natura noastra decazuta dupa 4000 de ani de actiune a legii ereditatii, in timp ce in al doilea grup de paragrafe ea subliniaza clar faptul ca Iisus nu avea patimi omenesti si tendinte spre rau, asa cum avem noi.
Analizand cu atentie cele doua grupuri de declaratii, vom observa ca acestea nu se contrazic, ci se completeaza armonios. In primele referinte citate, Ellen White se refera la biologicul mostenit de Fiul lui Dumnezeu la intruparea Sa. In al doilea grupaj de referinte citate, ea se refera la natura psihologica si morala pe care le-a avut Iisus Christos in natura sa umana. Pentru a intelege ce fel de natura umana a avut Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa tinem seama de faptul ca pacatuirea primilor nostri parinti a atras dupa sine doua feluri de consecinte:
1) Unele slabiciuni nevinovate ale naturii umane, pe care Adam nu le cunoscuse inainte: foamea, setea, oboseala, extenuarea, durerea, suferinta si moartea. Toate acestea nu sunt pacate in sine, caci ele nu tin de sfera moralitatii. Ele sunt doar consecinte ale blestemului pacatului.
2) Inclinatiile spre pacat, predilectia de a comite raul si patimi care sunt de natura morala. Acestea, intr-un anumit sens, sunt vinovate, chiar daca nu se materializeaza in fapte pacatoase.
Cineva s-ar putea intreba de ce ar fi vinovate aceste tendinte spre pacat daca nu li se da curs si nu se finalizeaza in fapte pacatoase?
Intrebarea este buna. Sa ne gandim putin la urmatorul aspect: Poate Dumnezeu sa duca in cer un om cu fire pacatoasa? Daca acest lucru ar fi posibil, cum s-ar simti un om mantuit daca si acolo viata lui ( vesnica! ) ar fi bantuita de tot felul de pofte rele cu care ar trebui sa se lupte o vesnicie? Cum s-ar simti el stiind ca Dumnezeu ii patrunde in fiecare clipa gandurile, citindu-i patimile si poftele neingaduite cu care se lupta? Cine si-ar dori o astfel de viata?
Faptul ca Dumnezeu, in harul Sau, ii va transforma pe cei mantuiti, eliberandu-i de povara firii pamantesti inainte de a-i lua la cer, demonstreaza ca El nu poate accepta firea pamanteasca in Imparatia Sa. Dumnezeu il iarta pe pacatosul pocait, dar nu poate ierta firea lui pacatoasa. Aceasta trebuie nimicita cu desavarsire. Asadar, din aceasta perspectiva, putem spune ca inclinatiile noastre spre rau sunt vinovate, caci ele nu pot mosteni viata vesnica.
Inainte e caderea in pacat, Adam nu avea niciuna dintre aceste consecinte: nici slabiciuni si limitari omenesti, nici tendinte spre pacat. Noi, in schimb, le avem pe ambele. In ceea ce-L priveste pe Domnul Iisus Christos, la intruparea Sa, El a luat asupra Sa doar consecintele nevinovate ale caderii omului, natura biologica decazuta, nu natura psihica si morala decazuta.
In felul acesta ne explicam declaratia ingerului Gabriel facuta Mariei: „De aceea, Sfantul care Se va naste din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” ( Luca 1,35 ) Si tot astfel ne explicam declaratia pe care Insusi Mantuitorul nostru a facut-o despre Persoana Sa: „Caci vine stapanitorul lumii acesteia. El n-are nimic in Mine.” ( Ioan 14,30 )
O astfel de intelegere a naturii umane a Domnului Iisus Christos poate sa nasca unele intrebari in mintile noastre: Daca Domnul Iisus nu a avut inclinatii spre rau, asa cum avem noi, nu a fost El avantajat fatza de noi in lupta cu pacatul? Cum ne mai poate fi model in cazul acesta?
Aceasta este insa o alta discutie si cei interesati pot aprofunda subiectul urmarind gandurile prezentate in articolul „ A fost Iisus avantajat in lupta cu ispita” de la urmatoarea adresa:
http://www.loribalogh.ro/2021/06/a-fost-iisus-avantajat-in-lupta-cu-ispita/
Lori Balogh