Privire generală asupra cărții Ioel
Așa cum se întâmplă în cazul multor cărți ale Vechiului Testament, și în cazul de față cartea poartă numele autorului profețiilor pe care le conține. Ioel înseamnă „Iehova este Dumnezeu” sau „Domnul este Dumnezeu” și este un nume destul de obișnuit pentru vremurile Vechiului Testament. Douăsprezece persoane diferite au purtat acest nume.
În afară de faptul că pe tatăl său l-a chemat Petuel, nu mai cunoaștem nimic altceva despre el, în afara informațiilor pe care le putem deduce din cartea sa. Spre deosebire de alți profeți a căror activitate a fost legată de împărații care au domnit în timpul activității lor, Ioel nu ne oferă nicio informație cu privire la perioada în care a activat ca profet.
De aceea, neavând anumite date concrete, cartea Ioel a fost datată de unii comentatori între secolul al IX-lea î.Ch. și secolul al II-lea î.Ch. Unii îl consideră pe Ioel cel mai timpuriu dintre profeții mari și mici, în timp ce alții văd în el un profet postexilic. Există și o a treia concepție: Unii comentatori consideră că Ioel a trăit în secolul al VII-lea î.Ch., în primii ani ai domniei lui Iosia.
Deoarece pe parcursul întregii sale profeții Ioel nu face nicio referire la Israel, se crede că el a făcut parte din Iuda, iar lucrarea sa a avut în vedere Regatul de Sud și Ierusalimul. Ioel se remarcă prin stilul său pitoresc și clar, abundând în descrieri pline de viață.
Cartea este alcătuită din două secțiuni: partea întâi (de la cap.1:1 la 2:17), în care autorul face o descriere plastică a unei teribile invazii de lăcuste, însoțită de secetă, și partea a doua (de la cap.2:18 la 3:21), în care ni se prezintă făgăduința restaurării harului divin.
Cu privire la invazia lăcustelor, există două interpretări: una literală, având în vedere că roiurile de lăcuste făceau adesea ravagii în acea zona geografică, și una simbolică, alegorică, în care „lăcustele” par să simbolizeze invazia oștirilor vrăjmașe. Dintre cele două interpretări, cea literală are cele mai multe argumente de partea sa.
Mesajul lui Ioel se concentrează pe „ziua Domnului”, ziua judecății lui Dumnezeu și a pedepsei Sale, pornind de la dezastrul (literal sau simbolic) produs prin invazia „lăcustelor” și lăsând oamenii și animalele fără hrană, iar templul fără daruri care să susțină slujbele de acolo. Acest dezastru îi amintește lui Ioel de ziua în care Dumnezeu va judeca și va pedepsi nelegiuirea, determinându-l să facă un apel urgent la pocăință.
Cartea prezintă și o viziune a slavei viitoare a iudeilor stabiliți în țara lor. De asemenea, Ioel întrevede o judecată severă atât pentru dușmanii poporului lui Dumnezeu, cât și pentru cei care, deși fac parte din poporul legământului, nu se pocăiesc de păcatele lor.
Pentru cei care se întorc la Dumnezeu, Ioel întrevede o viață strălucitoare, asemenea Dumnezeului căruia I se închină. Prin solia sa clară, dar și prin claritatea stilului său, Ioel a fost așezat pe un loc de frunte între profeții evrei, fiind considerat ca având aceeași importanță ca profeții Isaia și Habacuc.
Lori Balogh
