Rugaciunea pentru prieteni – testul final al credintei
„Domnul a adus pe Iov iarasi la starea lui de la inceput, dupa ce s-a rugat Iov pentru prietenii sai.”
( Iov 42,10 )
Prietenia este unul dintre cele mai nobile si inaltatoare sentimente care se pot naste in sufletul unui om. La moartea lui Ionatan, cel mai apropiat si mai iubit prieten al sau, David declara cu durere ca dragostea reciproca pe care au manifestat-o cei doi era cu mult peste dragostea erotica dintre un barbat si o femeie.
Iata de ce ranile provocate de un prieten sunt mult mai dureroase decat cele provocate de persoane care ne sunt vrajmase sau chiar indiferente. Pentru Domnul Iisus tradarea lui Iuda a fost mult mai dureroasa decat toate uneltirile, ispitirile si jignirile pe care a fost nevoit sa le suporte din partea fariseilor si carturarilor poporului Sau. De ce? Pentru simplul motiv ca Iuda a fost, pana la un anumit punct, prietenul Sau.
Si daca cineva contesta faptul acesta, sa ia aminte la ce spune Scriptura: in noaptea vanzarii Sale, cand Iuda L-a sarutat pe Domnul ca semn pentru aprozi sa-L aresteze, Iisus i s-a adresat ucenicului Sau in acesti termeni: „Prietene, ce ai venit sa faci, fa!” ( Matei 26,50 ) Daca Iisus l-a numit prieten pe cel care Il vindea chiar in acele clipe, cine sunt eu sa contest acest lucru?
Daca este normal si frumos sa avem prieteni, este oare ceva iesit din comun ca sa ne rugam pentru ei? Nicidecum! Dimpotriva, in afara cazului in care suntem chiar si in timpul rugaciunii niste egoisti iremediabili, cu totii facem lucrul acesta.
Daca analizam listele noastre de rugaciune, vom constata ca ele contin intr-o proportie covarsitoare nume de prieteni. Sau cel putin amici, cunoscuti si colegi, adica oameni cu care am relationat candva sau cu care inca relationam. Incepem cu membrii familiilor noastre, apoi continuam cu rudele apropiate sau indepartate, cu fratii de credinta din biserica noastra, cu colegii de munca sau de scoala, adica cu oameni care ne-au fost ( sau inca ne sunt ) apropiati intr-un fel sau altul.
Iov nu face exceptie de la aceasta realitate. Si el se roaga pentru prietenii sai, asa cum fac toti credinciosii care au o relatie vie cu Dumnezeu. Insa, citind Biblia cu atentie, observam ca acesti prieteni sunt cu totul deosebiti de cei pe care ii consideram in mod obisnuit prieteni. Despre ei, Iov face cateva afirmatii socante in plangerile sale, afirmatii care pun serios sub semnul intrebarii calitatea de „prieten” a acestor oameni. Iata ce spune Iov despre prietenii sai:
„Fratii mei s-au aratat inselatori ca un parau, ca albia paraielor care trec” ( cap. 6,15 )
„Eu sunt de batjocura prietenilor mei” ( cap. 12,4 )
„Caci voi sunteti niste fauritori de minciuni, sunteti toti niste doctori de nimic” ( cap. 13,4 )
„Parerile voastre sunt pareri de cenusa, intariturile voastre sunt intarituri de lut” ( cap. 13,12 )
„Voi sunteti niste mangaietori suparaciosi” ( cap. 16,2 )
„Pana cand imi veti intrista sufletul si ma veti zdrobi cu cuvantarile voastre? Iata ca de zece ori m-ati batjocorit; nu va este rusine sa va purtati asa?” ( cap. 19,2.3 )
„Prietenii mei s-au instrainat de mine” ( cap. 19,13 )
„De ce ma urmariti ca Dumnezeu si nu va mai saturati de carnea mea?” ( cap. 19,22 )
Pot fi considerati prieteni astfel de oameni? Fiinte care se instraineaza de cel cazut in nenorocire, care rad de el, care isi bat joc de el in mod repetat si care fauresc minciuni si se dovedesc a fi niste „mangaietori suparaciosi”! Oameni care nu se mai satura de „carnea” prietenului lor lovit de soarta! Astfel de oameni pot fi considerati prieteni?
Daca astfel stau lucrurile cu prietenii ( cel putin cu unii dintre ei ), atunci zicala populara „Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!” contine mult adevar. Iov este un caz unic de suferinta in istoria sacra. Nu mai intalnim pe paginile Bibliei un om care sa fi suferit mai mult decat el intr-un interval de timp atat de scurt. Doar suferintele Fiului lui Dumnezeu le-au intrecut pe cele ale neprihanitului Iov.
A suferit enorm vazand ca intr-o singura zi a pierdut imensa sa avere. A suferit inimaginabil cand a trebuit sa stea in aceeasi zi langa cele zece sicrie ale copiilor sai. A fost la limita puterii sale de suportabilitate cand chiar sotia lui, cu care impartasise in viata si binele si raul, a dovedit neintelegere, indemnandu-l la rau.
Iov a suferit enorm din cauza bolii necrutatoare care i-a invadat trupul si la care nu exista niciun remediu in acea vreme. A trait la un nivel pe care nu ni-l putem imagina durerea simtamantului ca este parasit si pedepsit de Dumnezeu pe nedrept.
Insa chiar si asa, supravietuind cumva tuturor acestor nenorociri, care s-au napustit ca o avalansa asupra lui, daca ar fi gasit macar un umar pe care sa poata plange in liniste! Macar daca ar fi gasit o ureche care sa-i asculte plangerile fara prejudecati si o inima care sa-l inteleaga si sa empatizeze cu el!
Dar nu! Nici macar prietenii sai declarati nu l-au inteles si nu l-au lasat pe bietul om lovit de atatea grozave nenorociri sa planga pe umarul lor. Ce bine ar fi fost daca acesti asa-zisi prieteni suparaciosi ar fi continuat sa taca in tot timpul in care au stat in prezenta lui Iov! Asa cum au facut in primele sapte zile. Cata intelepciune si empatie ar fi dovedit ei daca ar fi procedat in felul acesta!
Dupa toate nenorocirile care s-au abatut asupra bietului Iov, aceasta din urma a fost „cireasa de pe tort” – insa o „cireasa” amara, necomestibila, otravitoare. Poate fi ceva mai dureros ca tocmai aceia inaintea carora ti-ai deschis inima ca o carte si carora le-ai incredintat cele mai profunde sentimente, trairi si taine ale sufletului tau sa te paraseasca, sa-ti intoarca spatele si sa te arate batjocoritor cu degetul?
Daca aceleasi acuze si batjocuri le-ar fi primit Iov de la dusmanii sai, le-ar fi suportat mult mai usor. Insa cand loviturile sub centura vin de la cei pe care i-ai considerat intotdeauna prieteni, nu exista un lucru mai dureros decat acesta.
Profetia mesianica din Zaharia 13,6 se aplica deopotriva si lui Iov. Si nu numai lui, ci si tuturor oamenilor tradati in asteptarile lor de catre cei apropiati, de cei iubiti, de prietenii lor: „Si daca-l va intreba cineva: „De unde vin aceste rani pe care le ai la maini?” el va raspunde: „In casa celor ce ma iubeau le-am primit.”
Da, cele mai dureroase rani sufletesti le primim de la cei apropiati, de la membrii familiilor noastre, de la fratii nostri de credinta, de la prietenii nostri. Iisus a gustat din plin din acest fruct amar. Caci pe El nu L-au durut atat de mult acuzatiile nedrepte ale carturarilor si fariseilor, nici loviturile de bici ale soldatilor romani, nici batjocurile multimii demonizate din jurul crucii, nici scrasnetul piroanelor care i-au strapuns mainile si picioarele, cat l-a durut tradarea celor despre care spunea cu drag ca sunt „prietenii Mei” ( vezi Ioan 15,14 p.p. )
Intotdeauna atunci cand citeam Cartea lui Iov si incercam sa contabilizez numeroasele si variatele incercari la care a fost supus acest om al lui Dumnezeu, am considerat ca lipsa de empatie a prietenilor sai, manifestata prin cuvinte aspre, de critica si judecata nedreapta, a reprezentat ultima mare suferinta si ultimul test al credintei lui Iov. Dar m-am inselat. Dupa toate aceste nenorociri, Iov mai trebuia sa treaca un test – ultimul – inainte de a fi reabilitat.
Stiti care a fost acest ultim test? El nu a fost nicidecum mai usor decat cele anterioare. Dimpotriva, a fost un test greu de trecut pentru mult suferindul Iov: acela de a se ruga pentru asa-zisii lui prieteni ( vezi Iov 42,8 ).
Cum sa te rogi tu, cel bolnav, pentru cei sanatosi? Cum sa te rogi tu, cel batjocorit si umilit, pentru cei ce te batjocoresc si te umilesc? Cum poti sa te rogi pentru niste oameni pe care i-ai considerat intotdeauna prieteni, dar care s-au dovedit a fi mai rai decat niste dusmani declarati?
Greu, nu-i asa? „Imposibil!” – ar spune unii. Si totusi Iov trece cu bine si acest ultim test. Se roaga pentru prietenii sai ( surprinzator, el inca ii considera prieteni! ). Daca ar fi facut lucrul acesta dupa reabilitarea sa, ne-ar fi fost mai usor sa intelegem. Dar ca sa te rogi pentru niste oameni care in loc sa te sprijine in necaz, iti dau un vant ca sa te afunzi si mai mult in el, intrece puterea noastra omeneasca de intelegere.
Totusi Iov face acest lucru pe cand inca era coplesit de multimea si intensitatea durerilor sale fizice si sufletesti, pe cand inca nu intrezarea nicio lumina la capatul tunelului in care se afla. Iata un om care a trait in avans, in cele mai ostile imprejurari ale vietii, invatatura Domnului Christos data omenirii peste milenii:
„Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri, caci El face sa rasara soarele Sau si peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.” ( Matei 5,44.45 )
Ultimul test al credintei lui Iov a fost testul iertarii. Si nu al iertarii unor vrajmasi declarati – test care ar fi fost mai usor de trecut – ci al unor prieteni care l-au tradat si care s-au purtat asemenea unor dusmani nedeclarati.
Biblia nu raporteaza ce s-a intamplat in cer dupa ce Iov a trecut cu bine toate testele credinciosiei lui fatza de Dumnezeu si dupa ce a fost pe deplin reabilitat nu doar in fatza prietenilor sai suparaciosi, a familiei si a societatii, ci si inaintea intregului Univers. Insa imi place sa-mi imaginez urmatoarea intalnire a reprezentantilor lumilor ceresti cu Creatorul la care a venit, de data aceasta spasit si rusinat, si Satana.
Si, de asemenea, imi place sa-mi imaginez cum Dumnezeu, cu si mai multa bucurie, Se lauda cu credinciosia lui Iov, mult incercata in cuptorul suferintei, dar iesita din el ca un ligou de aur de 24 de carate: „Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. El este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” ( Iov 1,8;2,3 )
De data aceasta Satana tace, inghitindu-si cuvintele, asa cum o va face si la sfarsitul luptei dintre bine si rau, nemaiavand niciun argument. O tacere acuzatoare indreptata impotriva proprieie sale fiinte.
„Quod erat demonstrandum!”
Lori Balogh
