„Și vei fi o binecuvântare…”
„Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.”
Geneza 12:2
Ce ai răspunde dacă cineva te-ar întreba: „Care sunt cele mai importante două zile din viața ta?”
Probabil că cei mai mulți oameni ar răspunde că prima zi importantă din viața lor a fost ziua nașterii. Și este numai firesc să gândim în felul acesta dintr-un motiv simplu: dacă nu ar fi existat o zi a nașterii, nu ar mai fi existat nicio altă zi după aceea: nici bună, nici rea, nici importantă, nici lipsită de importanță.
Dar care este a doua zi cea mai importantă din viața ta? La această întrebare răspunsurile pot fi foarte variate. Unii vor spune că a doua zi foarte importantă din viața lor a fost cea în care și-au terminat studiile și au devenit independenți din punct de vedere financiar odată cu primul salariu.
Alții vor spune că a doua cea mai importantă zi din viața lor a fost aceea în care au spus „Da!” în fața ofițerului de stare civilă și în fața altarului. Alții vor spune că venirea pe lume a primului lor copil, sau un mare câștig la LOTO, sau o vacanță unică petrecută în țări exotice a fost a doua cea mai importantă zi din viață. Un sportiv ar indica acea zi ca fiind ziua în care a câștigat prima sa medalie de aur; un scriitor ar spune că acea zi ar fi aceea în care a ieșit de sub tipar prima sa lucrare. Exemplele pot continua în funcție de realizările și trăirile fiecărei persoane.
Nu este de condamnat importanță pe care oamenii o acordă unor evenimente speciale din viața lor, căci pentru fiecare dintre noi astfel de momente și evenimente au o încărcătură emoțională deosebită. Mi-a plăcut însă răspunsul pe care un om l-a dat la întrebarea: Care sunt cele mai importante două zile din viața ta? Răspunsul a fost: „Cele mai importante două zile din viața mea au fost ziua în care m-am născut și ziua în care am aflat de ce m-am născut.” Sau, mai corect spus: ziua în care am aflat scopul pentru care m-am născut, ziua în care am descoperit sensul vieții mele.
Din nefericire, milioane de oameni trăiesc cu răspunsul la doar jumătate din întrebare. Ei știu când s-au născut, sărbătoresc an de an acea zi cu mai mult sau mai puțin fast, însă ei nu au descoperit încă răspunsul la cea de-a doua jumătate a întrebării. Ei nu au descoperit încă pentru ce s-au născut în această lume, care este sensul vieții lor.
Urmarea nefericită pentru acești oameni este aceea că vasul ființei lor plutește în derivă, fără o țintă precisă care să treacă dincolo de pragul mormântului, pentru ca apoi, în vremuri de criză existențială, să naufragieze. Lumea este plină de epave umane care nu au ajuns la țintă pentru că nu au avut o țintă în viață. Și aceasta pentru că nu au găsit-o, pentru că nu au căutat-o.
Dar care este această țintă? Care este sensul vieții pe care ne-a dăruit-o Creatorul? De ce ne-a adus El la existență? Care este voința Sa și planul Său cu fiecare dintre noi?
Orice filozofie și orice religie care se respectă trebuie să ofere răspuns la cele trei mari întrebări existențiale: „Cine suntem?” „De unde venim?” și „Încotro mergem?” Filozofiile și religiile care nu sunt capabile să ne ofere un răspuns pertinent la aceste trei întrebări, nu au nicio valoare. Dimpotrivă!
Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Care este sensul vieții noastre? Din fericire, religia Bibliei ne oferă răspunsuri complete la toate cele trei întrebări fundamentale: Venim din mâinile Creatorului nostru și suntem copii ai lui Dumnezeu, fii de Împărat. Dar încotro mergem? De ce existăm pe pământ? Care este scopul existenței noastre?
Unul dintre răspunsurile pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl oferă la această întrebare îl găsim în chemarea pe care Dumnezeu a făcut-o lui Avraam: „Domnul zisese lui Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:1‑3).
Nu știm dacă la acea dată Avraam găsise răspuns la întrebarea: Care sunt cele mai importante două zile din viața ta? Nu știm dacă până la această chemare a lui Dumnezeu, însoțită de o promisiune impresionantă, Avraam știa pentru ce fusese adus la existență și care era scopul existenței lui. Este însă cert că din acel moment Avraam a cunoscut sensul vieții sale: să fie o binecuvântare pentru alții în așa măsură încât toate familiile pământului să fie binecuvântate în el.
Din acea clipă, Avraam putea spune fără nicio ezitare că a doua cea mai importantă zi din viața sa a fost cea în care Dumnezeu i-a descoperit sensul vieții lui, voința Sa și planul Său cu viața lui. Avraam a înțeles în acea zi că el și urmașii săi urmau să devină canale prin care binecuvântările lui Dumnezeu puteau să se reverse peste lume.
Ce sens nobil și sublim al vieții! Să fii binecuvântat de Creator, pentru ca apoi să transmiți mai departe, către cei din jur, aceste binecuvântări. Să primești, ca să dai. Să fii îmbogățit sufletește, pentru ca apoi să-i îmbogățești sufletește pe alții. Să fii mângâiat, pentru ca la rândul tău să-i poți mângâia pe alții care suferă. Să afli calea spre fericire, împlinire și mântuire, pentru ca, la rândul tău, să-i ajuți pe alții să afle și ei această cale.
Dar oare atunci când oferi altora din aceste binecuvântări pe care le-ai primit de la Dumnezeu nu riști să sărăcești, să duci lipsă? Nicidecum! „Dacă oamenii, bărbați și femei deopotrivă, vor deveni canale de binecuvântare pentru alte suflete, Dumnezeu va alimenta continuu aceste canale” (1).
Nu, Dumnezeu nu va rămâne dator față de noi. El promite că va alimenta continuu izvoarele ființei noastre pentru ca să avem mereu ceva de oferit celor din jur. Băiețelul care a oferit cele cinci pâini de orz și cei doi pești, folosite de Mântuitorul pentru hrănirea a 5 000 de oameni, nu a flămânzit pentru că a oferit ceea ce avea. Dimpotrivă, s-a săturat și el, nu doar trupește, ci mai ales sufletește, având convingerea că a făcut o faptă bună (vezi Luca 6:1‑13).
Văduva din Sarepta, oferind profetului Ilie din puținul pe care-l mai avea ca să trăiască ea și fiul ei, nici nu a murit de foame, nici nu a flămânzit în perioada următoare. Dumnezeu îi promisese prin Ilie: „Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina”… Și multă vreme a avut ce să mănânce ea și fiul ei și Ilie” (1 Împărați 17:14,15).
În vasta Creație a lui Dumnezeu, „nu este nimic, afară de sufletul egoist al omului, care să trăiască pentru sine. Nicio pasăre care spintecă văzduhul, niciun animal care se mișcă pe pământ nu slujește decât pentru binele altuia. Nu este nicio frunză a pădurii ori firicel firav de iarbă care să nu aibă de făcut o lucrare… Florile își răspândesc parfumul și își expun frumusețea pentru fericirea omenirii. Soarele își revarsă lumina spre a înveseli nenumăratele lumi. Oceanul, el însuși sursa tuturor izvoarelor și fântânilor noastre, primește torentele de apă de pe întregul pământ, dar primește ca să dea” (2).
Marele circuit universal al binecuvântărilor divine nu este întrerupt decât de sufletele noastre egoiste, care primesc, dar refuză să dea mai departe. Geografia Palestinei este o bună ilustrare a acestui trist adevăr. Lacul Galileii primește necontenit ape proaspete din munții Libanului, însă nu le reține pentru sine, ci le oferă mai departe. Iată de ce Lacul Galileii este o apă plină de viață, oferind resurse pentru mulți pescari din regiune. În schimb, Marea Moartă doar primește apă, fără să ofere nimic mai departe. Rezultatul? Imaginea ei este dezolantă, iar Marea Moartă își merită numele.
Iată de ce una dintre învățăturile lui Iisus din timpul activității Sale publice a avut menirea să combată egoismul înnăscut al oamenilor. Mântuitorul ne-a învățat să ne regăsim sensul vieții, acel sens pentru care am fost aduși la existență într-un anumit timp și într-un anumit spațiu geografic.
„Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).
Dar care sunt căile concrete prin care putem fi o binecuvântare pentru alții? Poate că ne gândim la lucruri mari; poate restrângem ideea de a fi o binecuvântare pentru alții doar la lucrarea de salvare de suflete. Însă ideea de a fi o binecuvântare pentru alții este ceva mult mai complex și totuși, paradoxal, mult mai simplu decât ne imaginăm.
Uneori putem fi o binecuvântare pentru alții oferind un simplu pahar cu apă rece unui om însetat. Eram într-o excursie în Piatra Craiului și pe crestele muntelui ne-am întâlnit, printre alții, cu o familie. Din vorbă în vorbă, am aflat că sufereau mult de sete, căci neglijaseră să ia apă cu ei, neștiind că pe creastă nu există niciun izvor. Le-am oferit din rezerva noastră de apă, fiind binecuvântați și ei, dar și noi. Ne-am despărțit cu sentimentul că am făcut un lucru bun, contrar egoismului care ne caracterizează ca specie umană.
Domnul Christos ne promite binecuvântările cerului nu doar când facem lucruri mari și costisitoare, ci chiar atunci când facem lucruri mici, aparent neînsemnate, însă le facem cu dragoste: „Și oricine va da de băut numai un singur pahar de apă rece unuia dintre acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata„ (Matei 10:42).
Alteori putem rosti un cuvânt de încurajare unui suflet doborât de probleme sau putem oferi un umăr pe care cel întristat poate plânge. Putem oferi urechile noastre pentru a asculta păsurile celor loviți de soartă sau putem oferi un sfat bun celui aflat la răscruce de drumuri și nu știe pe ce cale să meargă. Alteori putem mijloci între două persoane aflate în conflict sau putem oferi o masă caldă unor oameni înfometați. Viața ne oferă o infinitate de căi și posibilități prin care putem fi o binecuvântare pentru alții, oferind mai departe ceea ce noi înșine am primit de la Dumnezeu.
Mă voi rezuma la două exemple care ilustrează ideea de a fi o binecuvântare pentru semenii noștri:
1) Poți fi o binecuvântare pentru alții atunci când faci ceva concret pentru cei de lângă tine care se află într-o stare decăzută. Iată o întâmplare care poate fi șocantă pentru unii creștini conservatori, dar care ilustrează ideea de a fi o binecuvântare pentru alții, chiar și pentru aceia dintre noi care nu par să merite atenția noastră:
Un pastor și profesor la Eastern University din Philadelphia, speaker și scriitor recunoscut, a fost invitat la Honolulu, capitala statului Hawaii, pentru a ține o prelegere în cadrul unui eveniment. În prima sa noapte petrecută la tropice, nu a putut dormi. După ce s-a răsucit de pe o parte pe cealaltă pentru o vreme, s-a hotărât să facă o plimbare în aerul proaspăt de afară, în speranța că această plimbare îl va ajuta să doarmă. Era aproape ora 2 din noapte și vremea era perfectă pentru plimbare.
La o mică distanță de hotelul în care era cazat, a zărit un mic restaurant non stop și a decis să intre în el. Proprietarul restaurantului l-a întrebat plin de amabilitate:
– „Cu ce aș putea să vă servesc?”
În timp ce pastorul servea ceea ce comandase, ușa restaurantului s-a deschis brusc, pentru ca șase fete gălăgioase și îmbrăcate provocator să-și facă apariția în restaurant. Pastorul și-a dat seama imediat că fetele erau prostituate. Primul său gând a fost cum să părăsească mai repede încăperea. Însă în timp ce se retrăgea de la masă, a auzit-o pe una dintre fete spunându-i unei prietene:
– „Mâine e ziua mea de naștere.”
– „Da? Și ce așteptări ai de la noi în această privință, Agnes?”
– „Nu știu. Doar mă gândeam la asta și la ce mi-aș dori. Nu am primit niciodată un tort de ziua mea.”
Însă aceste cuvinte au ajuns în urechi surde, iar Agnes nu-și putea ascunde dezamăgirea. Auzind această dorință a fetei, în mintea pastorului a încolțit un gând: „Aici este cineva pe care Eu îl iubesc, cineva pentru care Mi-am dat viața. Fata asta, deși e prostituată, este de mare preț înaintea Mea.”
Observând rana sufletească ce se putea citi în privirea fetei, pastorul a început să se roage tainic pentru ea, cerându-i lui Dumnezeu să o binecuvânteze pe Agnes și să o salveze pentru Împărăția Sa. Fetele gălăgioase nu au rămas mult timp în restaurant, iar când liniștea s-a așternut din nou pastorul l-a întrebat pe proprietarul restaurantului:
– „Ai auzit ce a spus fata aceea? Cum am putea să pregătim o mică sărbătoare pentru ziua ei de naștere?”
– „Asta nu e o problemă. Fetele vin aici în fiecare dimineață la oră fixă. Beau ceva fierbinte, apoi se întorc în stradă.”
– „Uite, eu am să aduc tortul” – s-a oferit pastorul.
– „Oh nu!” – a replicat proprietarul restaurantului – „Asta e treaba noastră, căci soția mea este o bucătăreasă excelentă.”
– „Bine, atunci eu voi aduce câteva decorațiuni.”
Așa se face că în noaptea următoare micul local era ornamentat cu tot felul de decorațiuni și baloane, în timp ce pe un banner era scris: „La mulți ani!” La ora 2 fix, ușa restaurantului s-a deschis și fetele și-au făcut din nou apariția, întimpinate de un tort mare și urarea „La mulți ani!” După ce i-au cântat fetei sărbătorite „La mulți ani!”, pastorul i-a adresat câteva cuvinte:
– „Știi, pentru că este ziua ta de naștere, aș vrea să înalț o scurtă rugăciune pentru ca Dumnezeu să te binecuvânteze. Este OK?”
După ce pastorul și-a încheiat rugăciunea, fata era vizibil emoționată. După mai mulți ani, în timp ce pastorul se afla în California pentru a ține o cuvântare, când a ajuns la scaunul de pe platforma de unde trebuia să predice, l-a văzut împodobit cu baloane.
– „Oare cine a știut că azi este ziua mea de naștere?” – s-a întrebat pastorul. Apoi a zărit un bilet în care era scris: „La mulți ani!”, domnule pastor. Am trimis acest mesaj printr-un prieten și sper că el să ajungă la timp. Nu pot să spun cum acea serbare a zilei mele de naștere și rugăciunea pe care ai înălțat-o pentru mine mi-a schimbat viața. Ea are acum un sens, știu ce e bucuria adevărată și am un scop pentru care trăiesc.”
Apoi, din informațiile date de Agnes în acel bilet, pastorul a înțeles că fata își schimbase radical viața din acea noapte. Și-a luat o slujbă onorabilă, s-a căsătorit și avea o familie fericită.
Poate ni se pare ciudat acest mod de a fi o binecuvântare pentru semenii noștri. Cine dintre noi s-ar gândi să pregătească o mică sărbătoare pentru o prostituată de pe stradă și apoi să se aștepte la ceva bun? Dar iată că Dumnezeu are suflete de salvat oriunde, chiar și în cele mai întunecate zone ale societății. Putem fi o binecuvântare pentru cele mai decăzute suflete, iar micile noastre gesturi de dragoste și înțelegere pot schimba destine pentru veșnicie.
2) Poți fi o binecuvântare pentru alții atunci când renunți la unele drepturi sau privilegii care ți se cuvin sau când renunți la propria comoditate pentru a-i face pe alții fericiți.
Hope Elizabeth Stout era o fetiță de 12 ani, drăguță, plină de viață și entuziastă. Într-o dimineață a anului 2003, pe când pleca de acasă pentru a merge la școală, mama ei a observat că fetița ei avea ceva probleme cu mersul. S-a crezut la început că este vorba de o întindere musculară sau altă dereglare normală pentru un copil de 12 ani. Văzând însă că durerile nu cedează, a urmat o vizită medicală de rutină la un medic pediatru.
Acesta a presupus că e vorba de dureri cauzate de creșterea copilului și nu a considerat că ar fi nevoie de investigații mai serioase. Însă durerile fetiței au crescut până au devenit insuportabile. Au fost făcute câteva investigații mai serioase și diagnosticul a căzut ca un trăsnet peste întreaga familie: osteocarcinom.
Familia Stout era profund credincioasă și credea că Dumnezeu o va vindeca pe fetiță, însă starea ei de sănătate s-a înrăutățit tot mai mult. Au urmat câteva operații dificile, apoi chimioterapie și nenumărate drumuri la spital. Cuvântul „terminal” era tot mai adesea auzit în legătură cu boala fetiței.
Tumora din genunchiul drept creștea agresiv, iar deplasarea fetiței se făcea tot mai greu. Între timp, Hope (în traducere Speranța) a intrat în vizorul unei fundații americane înființată în 1980 și intitulată „Împlinește o dorință”. Fundația își propune să îndeplinească o dorință a unor copii care au o stare gravă de sănătate.
Aflând de cazul fetiței de 12 ani cu osteocarcinom, doi reprezentanți ai fundației i-au făcut o vizită în care au întrebat-o dacă are o dorință care ar vrea să se împlinească. Era un fel de cec în alb pentru Hope. Fetița însă i-a surprins pe cei prezenți prin răspunsul dat.
– „Deci, și alți copii au dorințe care așteaptă să fie împlinite, nu-i așa?”
– „Desigur!” – a fost răspunsul reprezentanților fundației. „Lucrăm cu mulți alți copii. Le aflăm dorințele și apoi lucrăm pentru a le împlini.” Fetița continuă:
– „Sunt copii care așteaptă să li se împlinească dorințele?”
– „Desigur! Întotdeauna avem o listă de așteptare” – a explicat reprezentantul fundației.
– „Câți copii sunt pe lista de așteptare?” – a continuat Hope. După ce au verificat datele, unul dintre reprezentanții fundației a răspuns:
– „În jur de 155 de copii în regiunea noastră.”
– „Cât costă să îndepliniți fiecare dorință a lor?”
– „Ei bine, împlinirea fiecărei dorințe costă în medie 5 500 $, deci în total avem nevoie de mai mult de 850 000 $.”
– „OK, aceasta este dorința mea” – a răspuns Hope. Doresc să fie împlinite dorințele celorlalți 155 de copii.”
Cererea fetiței i-a șocat pe toți cei prezenți. Nimeni nu mai scotea niciun singur cuvânt. Cei doi reprezentanți ai fundației s-au privit unul pe celălalt, apoi s-au uitat la Hope, la părinții ei, apoi au încercat să sugereze o altă opțiune. Fetița însă nu era dispusă să negocieze. I se ceruse să-și exprime dorința, iar ea le-a comunicat-o. Însă această dorință costa aproape 1 milion de $.
Vestea s-a răspândit rapid și, pentru că starea de sănătate a fetiței se degrada pe zi ce trece, donațiile au început să vină din toate direcțiile. Nu s-au strâns 1 milion de $, cât era necesar, ci 3 milioane de $. La scurt timp după acest eveniment, înconjurată de familie, Hope a pierdut lupta cu boala și a trecut în neființă. A murit însă cu bucuria de a i se fi împlinit ultima sa mare dorință: aceea ca tuturor celorlalți copii de pe lista de așteptare, 155 la număr, să li se împlinească dorințele.
Iată un mod practic de a fi o binecuvântare pentru alții. Iar această lecție de umanitate și altruism o primim de la o fetiță roșcată, altă dată plină de viață, de doar 12 ani…
Concluzii
În lumea virtuală a internetului se vorbește despre amprenta digitală a fiecărui internaut. Dacă ai postat odată o fotografie, un comentariu sau un material oarecare, este aproape imposibil să fie ștearsă amprenta. Undeva în memoria internetului rămâne acea informație, oricât te-ai strădui să o ștergi.
În mod similar, există o „amprentă” a trecerii fiecărui om prin această lume, o amprentă bine păstrată în bazele de date ale cerului, care rămâne acolo și după ce omul a ieșit de pe scena vieții.
Tu ce amprentă lași în urma ta? După plecarea ta vei lăsa lumea mai bună sau mai rea prin ceea ce ai gândit și ai lucrat? Care este influența pe care o lași în urma ta? Ai fost o binecuvântare pentru cei din jur sau un blestem? La mormântul tău vecinii, colegii și rudele tale se vor simți ușurați că au scăpat de prezența ta sau vor plânge pentru că au pierdut o mare binecuvântare? La judecata finală, Dumnezeu va ține cont de „amprenta” pe care am lăsat-o în lumea în care am trăit.
„Lucrarea fiecărui om este trecută în revistă înaintea lui Dumnezeu și înregistrată la credincioșie sau necredincioșie. În dreptul fiecărui nume din cărțile cerului este trecută cu o exactitate teribilă orice faptă egoistă, orice datorie neîmplinită și orice păcat ascuns, orice prefăcătorie iscusită. Avertizările sau mustrările trimise de cer, dar neglijate, clipele risipite, ocaziile nefolosite, influența exercitată spre bine sau spre rău, cu rezultatele ei îndepărtate, toate sunt înregistrate de îngerul raportor” (3).
„În cartea aducerii aminte a lui Dumnezeu este imortalizată orice faptă de dreptate. Acolo se înregistrează cu credincioșie orice ispită căreia i s-a rezistat, orice păcat biruit, orice cuvânt de milă duioasă care a fost exprimat. Și orice faptă de jertfire, orice suferință și orice durere suportată pentru Christos sunt raportate acolo” (4).
În calitate de descendenți spirituali ai lui Avraam, Dumnezeu dorește nespus de mult să reverse binecuvântările Sale bogate peste noi. Însă El mai așteaptă ceva: să fim canale prin care aceste binecuvântări să fie transmise mai departe către lume.
„Doamne, ajută-mă să fiu o binecuvântare pentru cei din jurul meu prin ceea ce spun, ceea ce fac, ceea ce sunt și, mai ales, prin influența vieții mele.”
Lori Balogh
Referințe:
(1) E. G. White, „Mărturii” vol. 6, p. 448‑450
(2) E. G. White, „Hristos Lumina Lumii”, 20.2
(3) E. G. White, „Tragedia veacurilor”, cap. „În fața raportului vieții”, 482.1
(4) E. G. White, „Tragedia veacurilor”, 481.1
