„Ce vom castiga daca vom inalta rugaciuni?”
Intr-unul dintre raspunsurile sale la criticile si acuzatiile nedrepte aduse de prietenii sai, Iov schiteaza un tablou al caracterului omului rau:
„Pentru ce traiesc cei rai? Pentru ce ii vezi imbatranind si sporind in putere? Samanta lor se intareste cu ei si in fatza lor, odraslele lor propasesc sub ochii lor. In casele lor domneste pacea, fara umbra de frica; nuiaua lui Dumnezeu nu vine sa-i loveasca. Taurii lor sunt plini de vlaga si prasitori; juncanele lor zamislesc si nu leapada. Isi lasa copiii si se imprastie ca niste oi si copiii se zbengueisc in jurul lor. Canta cu sunet de toba si de arfa, se desfateaza cu sunete de caval. Isi petrec zilele in fericire si se coboara intr-o clipa in locuinta mortilor. Si totusi ziceau lui Dumnezeu: „Pleaca de la noi! Nu voim sa cunoastem caile Tale! Ce este Cel Atotputernic ca sa-I slujim? Ce vom castiga daca-I vom inalta rugaciuni?” ( Iov 21,7-15 )
Nedumerirea lui Iov – acest om despre care Insusi Dumnezeu a afirmat de doua ori ca „este un om fara prihana si curat la suflet” ( vezi Iov 1,8; 2,3 ) – este uriasa. El nu poate intelege nicicum aceasta realitate: Daca acesti oameni sunt rai, de ce le merge bine? De ce nu face dreptate si nu-i pedepseste Dumnezeu chiar in aceasta viata?
Intrebari de felul acesta sunt profund existentiale si vizeaza in mod direct caracterul lui Dumnezeu si modul in care omul percepe acest caracter. Astfel de intrebari si-au pus si alti barbati ai credintei, unii dintre ei cazand pentru un timp in descurajare si indoindu-se de dreptatea lui Dumnezeu. Priviti la profetul Habacuc si la cele ce afirma chiar in primele propozitii ale cartii sale:
„Pana cand voi striga catre Tine, Doamne, fara sa asculti? Pana cand ma voi tangui Tie, fara sa dai ajutor? Pentru ce ma lasi sa vad nelegiuirea si te uiti la nedreptate? Asuprirea si silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri si se starneste galceava. De aceea, Legea este fara putere si dreptatea nu se vede, caci cel rau biruieste pe cel neprihanit, de aceea se fac judecati nedrepte.” ( Habacuc 1,2-4 )
Va puteti imagina ca un profet credincios viului Dumnezeu poate ajunge sa aiba astfel de dileme? Priviti la cele scrise Asaf in bine-cunoscutul sau Psalm73:
„Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai. Intr-adevar, nimic nu-i tulbura pana la moarte si trupul le este incarcat de grasime. N-au parte de suferinte omenesti si nu sunt loviti ca ceilalti oameni. De aceea, mandria le slujeste ca salba si asuprirea e haina care-i inveleste. Li se bulbuca ochii de grasime si au mai mult decat le-ar dori inima. Rad si vorbesc cu rautate de asuprire, vorbesc de sus, isi inalta gura pana la ceruri si limba le cutreiera pamantul. De aceea alearga lumea la ei, inghite apa din plin si zice:
„Ce ar putea sa stie Dumnezeu si ce ar putea sa cunoasca Cel Prea Inalt? Asa sunt cei rai: totdeauna fericiti si isi maresc bogatiile. Degeaba dar mi-am curatat eu inima si mi-am spalat mainile in nevinovatie, caci in fiecare zi sunt lovit si in toate diminetile sunt pedepsit.” ( Psalm 73, 3-14 )
Va puteti imagina ca un levit desemnat de David sa conduca inchinarea si corul de la Templu si autor al mai multor psalmi de lauda, sa ajunga la astfel de concluzii, punand la indoiala dreptatea lui Dumnezeu?
Priviti apoi la profetul Ieremia si la plangerile sale indreptate spre Dumnezeul pe care-L slujea din tinerete:
„M-ai induplecat, Doamne, si m-am lasat induplecat; ai fost mai tare decat mine si m-ai biruit! In fiecare zi sunt o pricina de ras, toata lumea isi bate joc de mine. Ori de cate ori vorbesc, trebuie sa strig: „Silnicie si apasare!” Asa incat Cuvantul Domnului imi aduce numai ocara si batjocura toata ziua. Daca zic: „Nu voi mai pomeni de El si nu voi mai vorbi in Numele Lui”, iata ca in inima mea este ca un foc mistuitor, inchis in oasele mele. Caut sa-l opresc, dar nu pot…
Blestemata sa fie ziua cand m-am nascut! Ziua in care m-a nascut mama sa nu fie binecuvantata! Blestemat sa fie omul care a adus vestea aceasta tatalui meu: „Ti s-a nascut un copil de parte barbateasca” si l-a umplut de bucurie cu ea! Omul acela sa ajunga ca cetatile pe care le-a nimicit Domnul fara mila! Sa auda gemete dimineata si strigate de razboi la amiaza! De ce n-am fost omorat in pantecele mamei, ca sa-mi fi fost ea mormantul meu? De ce n-a ramas ea vesnic insarcinata cu mine? Pentru ce am iesit din pantecele mamei ca sa vad numai suferinta si durere si sa-mi ispravesc zilele in rusine?” ( Ieremia 20, 7-9; 14-18 )
Sunt cuvinte grele, nu-i asa? Va puteti imagina ca aceste cuvinte au fost rostite nu de un om oarecare, ci de unul dintre cei mai mari profeti ai lui Dumnezeu din Vechiul Testament, chemat la slujba inca din prima tinerete si apartinand unei familii respectabile de preoti din Iuda? Toti acesti oameni ai lui Dumnezeu, trecand prin crize existentiale teribile in viata lor, vazand la tot pasul nedreptati si nelegiuire, iar pe cei rai prosperand, ajung sa se intrebe daca nu cumva consacrarea lor si viata lor dedicata lui Dumnezeu nu sunt in zadar. Conluzia lor inevitabila este ca cea pe care o exprima Asaf: „Degeaba dar mi-am curatat eu inima si mi-am spalat mainile in nevinovatie…” Iar intrebarea la fel de inevitabila este cea pe care o citeaza Iov: „Ce vom castiga daca vom inalta rugaciuni?”
Daca privim insa cu atentie la toate aceste situatii tulburatoare care creeaza mari dileme chiar si oamenilor celor mai consacrati, vom observa existenta unei anumite mentalitati gresite: asteptarea unei recompense imediate: eu fac un sacrificiu pentru Dumnezeu si pentru semenii mei, dar ce castig in schimb? Ma straduiesc sa fiu bun, sa ascult de Legea lui Dumnezeu, dar care imi este rasplata? Si daca recompensa nu vine imediat, conform asteptarilor mele, criza sufleteasca bate la usa, cu tot alaiul ei de intrebari, dileme si indoieli.
Intr-o ocazie, aflandu-ma in parcarea unui mare hotel din Brasov, mi-a atras atentia un exercitiu de dresaj pe care un barbat il facea cu catelul sau. Omul arunca cat putea de departe un obiect de cauciuc de forma unei farfurii, iar cainele fugea in acea directie, prindea obiectul in gura si il aducea stapanului, indeplinind un intreg ritual. Lucrul acesta s-a intamplat o data, de doua ori, de trei ori… Apoi cainele, in ciuda indemnurilor stapanului sau, a refuzat sa mai asculte.
M-am intrebat de ce s-a intamplat lucrul acesta. De ce cainele a ascultat de cateva ori suspus, apoi a refuzat sa continue exercitiul? Simplu: nu primise nicio recompensa atunci cand adusese obiectul inapoi la stapanul sau. Credeti ca doar animalele necuvantatoare au aceasta „mentalitate” a recompensei imediate? Uitati-va la copii! Cate in luna si in stele nu le promit parintii daca sunt cuminti, daca invata bine la scoala si daca, atunci cand devin ei insisi maturi, isi ingrijesc parintii batrani si bolnavi! De la simple dulciuri si jucarii, pana la calculatoare, telefoane de ultima generatie, vacante de lux, masini si mosteniri, toate sunt promisiuni si recompense pentru copiii ascultatori.
Insa aceasta mentalitate a recompensei nu o intalnim doar in lumea animalelor, nu doar la varsta copilariei si nu doar in lumea fara Dumnezeu. O intalnim chiar si la urmasii Domnului Christos – cei chemati sa fie ucenicii Sai. Iata un exemplu cunoscut pe paginile Noului Testament. Dupa ce asista la dialogul dintre Iisus si tanarul bogat, Petru se gandeste profund si isi intreaba Maestrul: „Iata ca noi am lasat tot si Te-am urmat; ce rasplata vom avea?” ( Matei 19,27 )
Dupa ce asista la dialogul dintre Iisus si tanarul bogat, Petru se gandeste profund si apoi isi intreaba Maestrul: „Iata ca noi am lasat tot si Te-am urmat; ce rasplata vom avea?” ( Matei 19,27 ) Petru parca vrea sa spuna printre randuri: „Da, din nefericire acest tanar nu a vrut sa renunte la bogatiile sale pentru a Te urma, Doamne. Pacat de el! Dar noi? Cu noi cu totul altfel stau lucrurile. Noi am renuntat la toate pentru Tine si Te-am urmat. Se poate constata lucrul acesta, nu-i asa? Nici Tu nu poti nega aceasta realitate. Deci, pentru ca noi nu am facut precum acest tanar necopt la minte, ce rasplata ne vei da?”
Interesanta mentalitate, nu-i asa? Parca ne-am afla in prezenta unor negocieri intre doi parteneri de afaceri in care se vorbeste despre profit si pierdere. Insa intrebarea care se pune este cu totul alta: Unde este dragostea in toata aceasta ecuatie? Daca-L urmez pe Iisus doar ca sa castig ceva, fie in aceasta viata, fie in cea viitoare, unde mai este dragostgea dezinteresata fatza de El, fatza de aproapele si fatza de principiile neprihanirii?
Ceea ce ne atrage atentia in dialogul dintre Petru si Domnul Iisus este faptul ca Cel din urma nu-si mustra ucenicul pentru ca are aceasta mentalitate a recompensei ( retributiei ). Iisus ar fi putut sa-l mustre aspru pe ucenicul Sau, spunandu-i: „Petre, Ma urmezi doar pentru castig? Ai renuntat la tot doar ca sa castigi si mai mult? Esti un mercantil. Unde e dragostea ta fatza de Mine? Unde e recunostinta pentru tot ce am venit sa fac pentru mantuirea ta si a intregii omeniri?”
Nu, Domnul nu-l mustra pe Petru. Dimpotriva, pare chiar sa-l incurajeze in mentalitatea lui gresita: „Iisus i-a raspuns: „Adevarat va spun ca, atunci cand va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale la innoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ati urmat, veti sedea si voi pe 12 scaune de domnie si veti judeca pe cele 12 semintii ale lui Israel. Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu, va primi insutit si va mosteni viata vesnica.” ( Matei 19,28.29 )
De ce Iisus, in loc sa mustre o astfel de atitudine, pare chiar sa o incurajeze? De ce nu i-a mustrat Dumnezeu pe Iov, Asaf, Habacuc, Ieremia si altii pentru dezamagirile lor exprimate in cuvinte care par sa fie vecine cu necredinta si razvratirea. Raspunsul este simplu, daca intelegem relatia pe care o avem cu Tatal nostru ceresc: El este Tatal nostru, iar noi suntem copiii Sai. Insa unii dintre noi, atunci cand trecem prin crize majore in aceasta viata, dovedim ca inca suntem prunci in credinta.
Unii dintre noi inca avem nevoie de „lapte, nu de hrana tare” ( vezi Evrei 5,12 ). Inca mai trebuie sa crestem, sa ne maturizam, „pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos, ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice fel de invatatura.” ( Efeseni 4,13.14 )
Ceea ce este foarte important in tot acest proces de maturizare spirituala este sa-L iubim pe Dumnezeu si sa nu ne indoim niciodata de dragostea si de intelepciunea Sa in felul cum sunt conduse vietile noastre, chiar daca pentru moment nu intelegem caile Sale. Va veni un timp ( si acest timp este foarte aproape! ) cand vom recunoaste inaintea intregului Univers: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor!” ( Apocalipsa 15,3 )
Atunci vom recunoaste ca fiecare dilema, fiecare suferinta si incercare, fiecare dezamagire de care am avut parte in viata au avut locul lor precis in marele plan al mantuirii noastre. Vom constata atunci, cantand pe marea de sticla amestecata cu foc, care se afla inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ca nimic nu a fost lipsa si nimic nu a fost in plus din partea lui Dumnezeu in viata pe care am trait-o pe pamant.
V-ati gandit vreodata la urmatorul lucru: Odata ajunsi acolo, prin harul lui Dumnezeu, daca vi s-ar oferi posibilitatea sa retraiti viata pe care ati trait-o pe pamant, ati dori sa o retraiti? Cu toate suferintele, incercarile si dezamagirile ei?
Probabil ca unii vor spune: „Nu! Nu vreau sa-mi mai amintesc de „valea umbrei mortii” ( Psalm 23,4 ); nu mai vreau sa stiu de „valea plangerii” ( Psalm 84,6 ) prin care am trecut.” Altii, dimpotriva, ar raspunde: „Da, as mai trai odata aceasta viata, oricat de amara ar fi ea, cu toate ispitele si dezamagirile ei. Stiu ca Domnul va fi cu mine si in final voi ajunge acasa la Tatal.”
Asadar, sa revenim la intrebarea de la inceput: „Ce vom castiga daca vom inalta rugaciuni?” Stiti ce vom castiga? Inainte de rasplata finala a celor neprihaniti, care va intrece orice imaginatie ( vezi 1 Corinteni 2,9 ), noi vom castiga ceva infinit mai important: consolidarea unei relatii mantuitoare, de iubire, cu Tatal nostru ceresc.
Si odata intarita aceasta relatie, indiferent de furtunile ce se vor abate asupra vietilor noastre, vom ramane tari in credinta, oameni maturi spiritual, oameni cu care Dumnezeu Se va lauda inaintea intregului Univers. Lori Balogh
