Opt întrebări legate de ucenicie
Subiectul uceniciei poate apărea în viziunea unor creștini destul de arid și teoretic. Cineva s-ar putea întreba: „Nu e suficient că sunt creștin, un urmaș al Domnului Christos? De ce se insistă atât de mult pe ucenicie – un termen care începe să dispară din limbajul cotidian?”
Într-adevăr, la modă sunt alți termeni: „training”, „instruire”, „perfecționare”, „educație”, etc. Totuși termenul „ucenicie” presupune mult mai mult decât a fi instruit sau a-i instrui pe alții pentru o anumită lucrare. Ucenicia se bazează pe o relație personală cu maestrul, fie că noi suntem cei instruiți, fie că noi îi instruim pe alți oameni.
Instruirea, perfecționarea sau trainingul pot fi făcute și „la rece”, de la distanță, online, fără să existe o relație personală strânsă între cel care instruiește și cel instruit. Ucenicia, dimpotrivă, implică o relație personală profundă și de durată între maestru și ucenicii săi. De aceea, facerea de ucenici reprezintă mai mult decât o evanghelizare, mai mult decât un studiu biblic online, mai mult decât lectura unor cărți cu temă spirituală. Maestrul și ucenicul sunt într-o relație de durată și nemijlocită, în care maestrul este modelul, iar ucenicul este învățăcelul care se străduiește să copieze modelul.
Cunoaștem ceea ce în creștinism poartă denumirea de „marea trimitere” din Matei 28:18‑20. Se întâmpla în zilele care au urmat învierii Domnului Christos, la întâlnirea pe care Însuși Domnul o stabilise cu ucenicii Săi în Galilea. Acolo, pe un deal îmbrăcat în culorile primăverii, Iisus li s-a arătat celor ce Îl așteptau cu înfrigurare.
Evanghelistul Matei ne spune că atunci când L-au văzut pe Iisus, ucenicii I s-au închinat, însă au fost și unii care s-au îndoit. Apropiindu-Se de ei, Iisus le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:18‑20).
Este demn de observat că Domnul nu le poruncește celor adunați în Galilea: „Duceți-vă și faceți creștini!”, ci „Duceți-vă și faceți ucenici!” Vă invit să medităm asupra unor întrebări legate de ideea de ucenicie.
1) Există vreo deosebire între a fi creștin și a fi ucenic?
Da, este o deosebire substanțială. Poți fi creștin pentru că pretinzi că ești creștin, pentru că te-ai născut într-o familie și într-o țară creștină sau pentru că societatea recunoaște că ești creștin. Însă nu poți fi ucenic decât dacă Maestrul recunoaște că ești ucenic. Și pentru ca El să ne recunoască drept ucenicii Săi, trebuie îndeplinite câteva condiții esențiale.
De fapt, numele „creștin” nu și l-au luat urmașii Domnului Christos, ci le-a fost dat de romani, ca o porecla disprețuitoare. Cu timpul însă, începând cu secolul al II-lea, numele de „creștin” a fost acceptat și de credincioși ca fiind un titlu de onoare, deși până atunci el avea un sens peiorativ. Ceva asemănător se întâmplă astăzi cu termenul „pocăit”, care pentru lume reprezintă o poreclă, însă pentru urmașii Domnului Christos reprezintă un titlu de onoare.
2) De ce în Evanghelii și în cartea Faptele apostolilor se vorbește atât de mult despre ucenicie și ucenici? De ce ucenicia este atât de importantă în viața Bisericii lui Christos?
Răspunsul este simplu: Omul este o creatură înclinată să imite niște modele pe care le alege. De-a lungul vieții, omul își alege tot felul de modele pe care încearcă să le imite:
– Copiii mici îi au că modele pe părinții lor.
– Copiii mari îi au că modele pe profesorii lor.
– Adolescenții își aleg modele dintre starurile de cinema, artiști, sportivi, etc.
– Adulții își aleg modele dintre politicieni, filozofi, lideri spirituali, etc.
Deoarece așa am fost construiți de Creator, întreaga Biblie se bazează pe educația prin modele și mai puțin pe educația prin porunci, norme și indicații. Educația prin modele este recunoscută ca fiind cea mai eficientă formă de educație din câte există.
Iată de ce apostolul Pavel devine un model pentru mai tânărul său colaborator Timotei: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile și suferințele care au venit peste mine…” (2 Timotei 3:10,11).
Același apostol se prezintă pe sine ca model pentru credincioșii din Corint, dat fiind faptul că Modelul său este Însuși Domnul Iisus Christos: „Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Christos” (1 Corinteni 11:1).
Nu poate exista progres fără existența unor modele pe care le alegem și ne străduim să le copiem. Depinde însă foarte mult de calitatea modelelor pe care le alegem.
3) Ucenicia este ceva spontan sau este un proces? Dacă cineva se hotărăște să se boteze devine automat ucenic al Domnului Iisus?
Nu, ucenicia nu este un lucru care se produce spontan, ea este un proces. Un tânăr care se înscrie la examenul de admitere la medicină și trece cu brio de acest examen nu devine medic în clipa următoare. Examenul de admitere reprezintă doar începutul procesului, al devenirii și al calificării. Procesul uceniciei presupune patru etape importante:
Etapa I: Maestrul face, iar ucenicul privește.
Etapa II: Maestrul face, iar ucenicul îl ajută.
Etapa III: Ucenicul face, iar maestrul îl ajută.
Etapa IV: Ucenicul face, iar maestrul se uită.
Abia când se ajunge la ultima etapă ucenicul poate să-și egaleze maestrul, devenind capabil să formeze la rândul lui alți ucenici. Aceste etape ale devenirii unui ucenic pot fi identificate în viața apostolilor Petru și Pavel.
a) Apostolul Petru: În Evanghelii îl găsim pe Petru ca un ucenic care face adesea greșeli, chiar dacă Îl are alături pe Iisus, Modelul suprem. După reabilitarea sa și înălțarea la cer a Mântuitorului, îl vedem pe Petru ca fiind un bun păstor al bisericii în Faptele apostolilor. Apoi, în epistolele sale, Petru apare deja ca un patriarh preocupat de moștenirea lăsată urmașilor săi.
b) Apostolul Pavel: Parcurge aceleași etape ale uceniciei ca și Petru. După întâlnirea cu Domnul Iisus pe drumul spre Damasc, Pavel începe procesul uceniciei, însă șovăielnic. În această perioada el este ajutat de Barnaba, care îl ia pe Pavel sub protecția sa. Însă Pavel crește și devine un misionar itinerant, zidind multe biserici.
În epistolele sale, Pavel apare ca un păstor preocupat de binele Bisericii lui Christos. Finalul vieții îl găsește pe Pavel ca pe un patriarh preocupat de moștenirea lăsată mai tinerilor săi colaboratori Timotei, Tit și Filimon. Să nu pierdem din vedere faptul că a veni la Christos și a primi botezul pocăinței reprezintă doar începutul uceniciei. Calificarea urmează și durează o viață întreagă.
4) Poate cineva să vină la Christos fără să devină ucenicul Său?
Din nefericire, mulți se mulțumesc să rămână în faza inițială: faptul că s-au botezat și au devenit creștini, fără să mai crească pentru a deveni asemenea Maestrului. Această situație nefericită este confirmată de Iisus Însuși: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26).
Desigur, Iisus nu vorbește aici despre ura îndreptată spre cei apropiați, ci de dragostea care trebuie îndreptată prioritar spre Dumnezeu. Din cele declarate de Iisus rezultă clar faptul că un om poate veni la El, se poate boteza, poate primi iertarea păcatelor, însă poate rămâne blocat în creșterea sa spirituală asemenea copiilor bolnavi de nanism.
5) Chemarea la ucenicie este adresată doar bărbaților sau și femeilor?
Unii ar putea gândi că doar bărbații sunt chemați să devină ucenici ai Domnului Christos. Însă Biblia ne învață cu totul altceva: „În Iope era o ucenică numită Tabita, care în tălmăcire înseamnă Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii” (Fapte 9:36).
De asemenea, în cartea Faptele apostolilor 18 ni se vorbește despre Apolo, un vorbitor înflăcărat și un apărător al credinței creștine. Venit în Efes, el a predicat cu îndrăzneală în biserica locală, însă, deși era plin de râvnă, lui Apolo îi lipseau unele cunoștințe despre marea știință a mântuirii.
Pentru a-i veni în ajutor, Acuila și Priscila – o familie creștină devotată -, l-au invitat pe Apolo în casa lor și l-au învățat mai în amănunt Calea Domnului. Biblia specifica faptul că ambii l-au instruit pe Apolo. De asemenea, este demn de observat că ori de câte ori este amintit Acuila în Faptele apostolilor, este amintită și soția sa Priscila, care era direct implicată în învățătura dată bisericii aflată în casa lor.
6) Ucenicia este pentru toți urmașii lui Christos sau doar pentru unii dintre ei?
Există o prejudecată larg răspândită în Biserica lui Christos cu privire la slujire, în general, și cu privire la ucenicie, în special. În mod eronat se crede că slujirea și ucenicia sunt rezervate doar fraților talentați. Ceilalți, care simt că au doar un singur talant (sau niciunul!), nu doi sau cinci că ceilalți, nu se simt responsabili să crească în slujire și ucenicie. Astfel de urmași ai lui Christos se blochează într-o fază incipientă a relației lor cu Domnul lor și rămân așa până la moarte.
În Faptele apostolilor avem exemplul unui ucenic care a făcut o lucrare asemănătoare Maestrului sau, fără să știm despre el că ar fi fost înzestrat cu daruri deosebite. Este vorba de Anania, ucenicul din Damasc care a fost rânduit de Dumnezeu să redea vederea lui Saul din Tars și să-l ajute să facă primii pași pe calea credinței.
Despre Anania nu ni se spune nimic nici înainte, nici după întâlnirea cu Saul din Tars. El nu făcea parte din grupul apostolilor sau cel al diaconilor, nici nu ni se spune că ar fi fost recomandat de apostoli sau că aceștia și-ar fi pus mâinile peste el, învestindu-l cu autoritate, așa cum s-a întâmplat în căzut diaconilor Ștefan și Filip.
Totuși, acest ucenic simplu și modest primește o viziune specială în care aude vocea lui Dumnezeu, își pune mâinile peste Saul, iar acesta este vindecat și umplut cu Duhul Sfânt. După aceea îl botează pe Saul și îl ajută pe acesta să facă primii pași pe calea credinței.
Observați? Toate aceste lucruri sunt făcute nu de un apostol recunoscut în sânul bisericii, ci de un simplu ucenic modest, aproape necunoscut. În viața și activitatea lui Anania sunt împlinite cuvintele Mântuitorului: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (Ioan14:12).
7) Există un preț al uceniciei?
Da, există un preț și nu este deloc ușor să-l plătim. Însuși Iisus le-a spus ucenicilor Săi: „Oricine nu-și poarta crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:27). Așadar, prețul uceniciei este purtarea propriei cruci. În ce constă acesta? Unii considera că orice suferință pe care o au de suportat în viață reprezintă crucea de care amintește Mântuitorul.
Se pune totuși întrebarea: Dacă ai mâncat nesănătos, făcând abuzuri alimentare, și te-ai îmbolnăvit, este această suferință crucea despre care vorbește Domnul? Sau dacă nu respecți legile circulației și faci un accident grav, rămânând infirm întreaga viață, este aceasta crucea despre care amintește Iisus?
Nicidecum! Crucea de care vorbește Iisus reprezintă doar acele suferințe (doar ele!) de care are parte un creștin doar ca urmare a faptului că și-a predat viața lui Dumnezeu. Crucea pe care Domnul ne invită să o purtăm nu reprezintă nicidecum acele suferințe cauzate de necumpătare, dezordine în viață, neascultare de lege, etc.
8) Există o răsplată a uceniciei?
Deși nu ar trebui să mai gândim în termenii retribuției (recompensei), fiind creștini maturi, suntem totuși copii ai lui Dumnezeu. Și deoarece suntem copii ai Lui, încă gândim asemenea unui copil, așteptând o răsplată pentru alegerile noastre bune.
După întâmplarea cu tânărul bogat și dialogul acestuia cu Iisus, ucenicii au rămas debusolați (vezi Matei 19:16‑26). La final, ca un veritabil purtător de cuvânt al grupului de ucenici, Petru îndrăznește să-L întrebe pe Mântuitorul: „Iată că noi am lăsat tot și Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”
Ne-am fi așteptat ca Iisus să-l mustre aspru pe ucenicul Său, spunându-I: „Petre, ești mercantil! Pe tine te interesează doar câștigul. Dacă M-ai iubi cu adevărat, nu ai întreba de răsplată.” Totuși, departe de Iisus să-l mustre pe Petru pentru această întrebare. Dimpotrivă, El se coboară la nivelul spiritual al ucenicului Său, la nivelul său de înțelegere, și îi vorbește despre răsplata adevăratei ucenicii:
„Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi care M-ați urmat veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Matei 19:28,29).
Răsplată însutită, viață veșnică, scaune de domnie… Merită să fim ucenici ai Domnului nostru?
Lori Balogh
