Teoria reincarnarii – o „reincarnare” a unei vechi minciuni
Realitati surprinzatoare
In anul 1957, in familia Pollock din Regatul Unit s-a produs o tragedie: Cele doua gemene ale familiei, Joanna si Jaqueline, au murit in urma unui accident de masina. Devastati, sotii Pollock s-au mutat intr-un alt oras, incercand sa-si vindece ranile sufletesti provocate de moartea copiilor. Dupa un timp, doamna Pollock a ramas din nou insarcinata, soarele parand sa rasara din nou pe strada lor.
Surprinzator, doamna Pollock a dat nastere din nou la doua gemene, carora le-a dat numele Gillian si Jennifer. Insa si mai surprinzator pentru parinti a fost urmatorul fapt: Cele doua gemene au manifestat exact aceleasi preferinte, au avut aceleasi gesturi, acelasi mers si acelasi comportament ca surorile lor decedate. Se temeau sa treaca strada, se temeau de masini, iar cand parintii le-au dus in orasul natal, ele au recunoscut parcul, scoala in care invatasera primele gemene si si-au amintit de jucariile preferate de acestea.
Cand Gillian si Jennifer au implinit cinci ani, amintirile au inceput sa dispara, dezvoltandu-si propriul comportament fara nicio legatura cu primele gemene ale familiei Pollock, Joanna si Jaqueline.
Cazul gemenelor a fost studiat de Jan Stevenson, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Virginia, care a inclus rezultatele studiilor sale in cartea „Children who remember previous lives: A question of reincarnation”, aparuta in 1987. In aceasta carte, profesorul Stevenson prezinta, pe langa cazul gemenelor familiei Pollock, inca 13 cazuri de copii care par sa aiba amintiri dintr-o viata anterioara.
Reincarnare – Karma – Samsara
Cazul gemenelor familiei Pollock, care par sa aiba amintiri dintr-o viata anterioara, este folosit ca argument in favoarea unei conceptii filosofico-religioase, considerata doctrina in unele religii, numita reincarnare ( renastere, transmigratie, metempsihoza ). Conforma acestei conceptii, o parte a unei fiinte ( sufletul ) isi continua existenta dupa moartea biologica, migrand intr-un alt corp fizic. Acest corp poate fi uman ( in cazul reincarnarii ) sau un corp din lumea animala sau vegetala ( in cazul metempsihozei ).
Acest ciclu, „viata – moarte – reincarnare”, se repeta pana cand sufletul se purifica si se uneste cu Spiritul Universal ( o supraconstiinta impersonala ), asemenea unei picaturi care se pierde in ocean. Legea care guverneaza ciclul reincarnarilor poarta denumirea de „karma” – o lege inflexibila a cauzei si a efectului, care afirma ca actiunile sufletului din existentele anterioare influenteaza viata prezenta, iar actiunile din viata prezenta vor influenta incarnarea viitoare.
Cu alte cuvinte, orice actiune din aceasta viata va avea consecinte intr-o viata viitoare, indiferent daca actiunea este buna sau rea. Karma nu este socotita ca fiind o pedeapsa, ci mai degraba o lege a firii: ceea ce semeni, aceea vei culege. Toate faptele omului, fie bune, fie rele, se vor intoarce la el candva, intr-o existenta viitoare. La fiecare noua reincarnare apare o personalitate noua, insa se pastreaza mereu ceva din vechea fiinta care ramane permanent.
Repetarea reincarnarilor este privita ca fiind o tortura numita „samsara”, rolul inteleptilor „guru” fiind acela de a-si conduce discipolii la eliberarea de aceasta tortura a ciclurilor reincarnarii. Doctrina reincarnarii este prezenta in marile religii asiatice ( hinduism, budism si jainism ), in filosofiile Greciei antice ( Pitagora, Socrate, Platon ), in credintele unor triburi din Australia, Asia de Est, Siberia si America de Sud, precum si in unele secte exoterice ( mistice ) din iudaism ( cabala ) si islamism ( secta mistica a sufitilor din Iran ).
In mod oficial, cele trei mari religii monoteiste: mozaismul, crestinismul si islamismul resping doctrina reincarnarii, insa in fiecare dintre aceste religii exista secte ezoterice ( mistice ) care adopta aceasta doctrina. In urma unor studii se estimeaza ca in SUA circa 25% din populatie crede in reincarnare, unii chiar pretinzand ca au amintiri din vietile anterioare.
Argumente generale in favoarea reincarnarii
Sustinatorii doctrinei reincarnarii prezinta cateva categorii de dovezi in favoarea acestei teorii:
1) Regresia hipnotica este cel mai popular argument adus in favoarea teoriei reincarnarii. Sub hipnoza indusa de un hipnoterapeut, individul este interogat cu privire la trecutul sau, mergand pana la timpul dinaintea nasterii. Raspunsurile pacientilor ofera informatii pe care aparent nu ar trebui sa le cunoasca ( din perioada intrauterina sau chiar dintr-o presupusa viata anterioara ).
2) Amintiri din vietile anterioare la copii, fara ca acestora sa le fie indusa hipnoza. Asemenea cazului gemenelor familiei Pollock din UK, copiii isi amintesc de parintii lor anteriori, de jucariile lor, de profesorii si colegii de scoala, de momentul si cauza mortii.
3) Semne din nastere pe care unii copii le au exact in zona in care au primit loviturile fatale care le-a curmat viata anterioara.
4) Copii superdotati, care depasesc media de inteligenta, mai ales in domeniul stiintelor si al artelor. Adeptii teoriei reincarnarii explica aceste abilitati iesite din comun prin faptul ca acesti copii au practicat aceeasi profesie si au avut aceleasi hobby-uri si talente intr-o viata anterioara.
5) Xenoglosia – capacitatea unor indivizi de a vorbi, in stare de hipnoza regresiva indusa, limbi straine pe care le cunosteau din vietile anterioare. Uneori pacientii aflati in hipnoza regresiva folosesc versiuni arhaice ale unor limbi care nu mai sunt in circulatie.
6) „Deja vu” sau senzatia traita de un individ ca traieste evenimente sau senzatii pe care le-a trait si in trecut. Aici sunt incluse cunoasterea planului unei localitati pe care individul nu a vizitat-o niciodata sau cunoasterea unei cladiri in care nu a intrat niciodata. Adeptii teoriei reincarnarii sustin ca aceste cunostinte surprinzatoare sunt de fapt reminiscente ale unor vieti anterioare in care omul a vizitat acele locuri.
7) Fobii nejustificate fatza de apa, unele animale, etc. Regresia hipnotica vrea sa dovedeasca faptul ca aceste fobii din viata prezenta isi au originea in tragediile traite intr-o viata anterioara.
8) Tendintele homosexuale si transsexuale sunt si ele explicate de adeptii teoriei reincarnarii ca reprezentand o dovada ca individul respectiv a avut un alt sex intr-o viata anterioara.
9) Hobby-uri si obsesii ale caror origini nu se cunosc. Adeptii reincarnarii sustin ca acestea isi au originea in trairile din vietile anterioare ale indivizilor.
Asa-zise argumente biblice in favoarea teoriei reincarnarii
Adeptii teoriei reincarnarii sustin ca Biblia ne prezinta suficiente dovezi in sprijinul acestei conceptii. Iata principalele pasaje biblice despre care se sustine ca ar vorbi despre transmigratia sufletului:
1) Deuteronomul 25,5.6: „Cand fratii vor locui impreuna si unul dintre ei va muri fara sa lase copii, nevasta mortului sa nu se marite afara cu un strain, ci cumnatul ei sa se duca la ea, s-o ia de nevasta si sa se insoare cu ea ca cumnat. Intaiul nascut, pe care-l va naste, sa mosteneasca pe fratele cel mort si sa-i poarte numele, pentru ca numele acesta sa nu fie sters din Israel.”
Pasajul biblic citat se refera la legea leviratului potrivit careia, in societatea iudaica, fratele unui defunct era obligat sa se casatoreasca cu vaduva acestuia. Adeptii teoriei reincarnarii vad in acesta lege o dovada in sprijinul acestei doctrine, insa aceasta interpretare este fortata. Legea este pragmatica, urmarind sa asigure descendenta la mostenire a unui defunct care nu are mostenitori si siguranta economica pentru vaduva defunctului si copiii ei.
2) Deuteronomul 33,6: „Traiasca Ruben si sa nu moara si barbatii lui sa fie multi la numar!”
Pasajul reprezinta un fragment din binecuvantarea rostita de Moise asupra semintiilor lui Israel. Semintia lui Ruben este binecuvantata cu viata si crestere numerica, dar nu gasim in acest text nicio referire la doctrina reincarnarii.
3) Iov 33,29.30: „Iata, acestea le face Dumnezeu de doua ori, de trei ori, omului, ca sa-l ridice din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii.”
Cuvintele acestea apartin lui Elihu, unul dintre prietenii lui Iov, si sunt interpretate ca sustinand ideea de reincarnare. Insa daca tinem cont de contextul imediat, vom observa ca Elihu nu se gandea nici pe departe la reincarnari succesive ale sufletului, ci la interventiile lui Dumnezeu in aceasta viata, in care a fost salvat de la moarte. Versetul 28 precizeaza: „Dumnezeu mi-a izbavit sufletul ca sa nu intre in groapa si viata mea vede lumina.” A interpreta acest pasaj ca fiind un argument in favoarea doctrinei reincarnarii reprezinta o rastalmacire, o denaturare a sensului natural al mesajului.
4) Matei 17,10-13: „Ucenicii I-au pus intrebarea urmatoare: „Oare de ce zic carturarii ca intai trebuie sa vina Ilie?” Drept raspuns, Iisus le-a zis: „Este adevarat ca trebuie sa vina intai Ilie si sa aseze din nou toate lucrurile. Dar va spun ca Ilie a si venit si ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut. Tot asa are sa sufere si Fiul omului din partea lor.” Ucenicii au inteles atunci ca le vorbise despre Ioan Botezatorul.”
Adeptii teoriei reincarnarii sustin ca in acest dialog cu ucenicii Sai, Iisus vorbeste despre reincanarea lui Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul. Insa aceasta interpretare da nastere la cel putin doua probleme majore:
a) Pentru ca sufletul unui om sa se reincarnaze, trebuie mai intai ca acel om sa moara. Or acesta nu este cazul lui Ilie, despre care Biblia ( vezi 2 Regi 2,11 ) afirma ca a fost luat la cer fara sa guste moartea.
b) Daca intr-adevar sufletul lui Ilie s-ar fi intrupat in trupul lui Ioan Botezatorul, pe Muntele Schimbarii la Fatza, alaturi de Moise ar fi trebuit sa apara Ioan Botezatorul si nu Ilie.
Profetia din Maleahi 4,5: „Iata, va voi trimite pe prorocul Ilie inainte de a veni ziua Domnului” si cea rostita de ingerul Gabriel lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul: „El va intoarce pe multi dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. El va merge inaintea lui Dumnezeu in duhul si puterea lui Ilie” se refera la calitatea, puterea si amploarea lucrarii lui Ioan Botezatorul, care urma sa semene cu cea a lui Ilie. Curajul lui Ioan Botezatorul urma sa imite curajul lui Ilie care a infruntat un intreg popor apostaziat. Reforma din timpul lui Ilie urma sa fie reeditata pe timpul lui Ioan Botezatorul.
Insa cel mai puternic contraargument impotriva rastalmacirii acestei afirmatii rostite de Mantuitorul este raspunsul pe care insusi Ioan Botezatorul l-a dat preotilor si levitilor trimisi sa-l intrebe: „Tu cine esti? …Esti Ilie?” ( Ioan 1,19.21 ) Ioan Botezatorul a raspuns fara ezitare: „Nu sunt!” Daca Ioan ar fi fost reincarnarea lui Ilie, atunci raspunsul sau ar fi fost o minciuna sfruntata, nedemna de cel despre care Insusi Iisus a afirmat ca este cel mai mare dintre profeti ( vezi Matei 11,11 )
Cu privire la moartea lui Ioan Botezatorul si la faptul ca Mantuitorul nu a intervenit pentru a-l salva, am gasit o explicatie stupefianta pe una dintre paginile web care sustine teoria reincarnarii. De ce a trebuit ca Ioan Botezatorul sa fie decapitat, el fiind intruparea profetului Ilie? Raspuns: Pentru ca si Ilie ii ucisese pe cei 450 de profeti ai lui Baal ( vezi 1 Regi 18,40 ), conform principiului expus de Iisus: „Toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” ( Matei 26,52 ).
Asadar, conform teoriei reincarnarii, Ilie si-ar fi primit pedeapsa uciderii celor 450 de profeti ai lui Baal atunci cand s-a intrupat in trupul lui Ioan Botezatorul. Absurd! Daca Dumnezeu ar fi dorit sa-l pedepseasca pe Ilie, de ce l-a mai luat la cer? Si cum ar fi putut Ilie sa se intrupeze intr-un alt corp daca nu a murit mai intai? Si de ce sa-l pedepseasca Dumnezeu pe profetul Sau care a facut cea mai mare reforma religioasa din vremurile Vechiului Testament?
5) Ioan 9,1,2: „Cand trecea Iisus, a vazut pe un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au intrebat: „Invatatorule, cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?”
Intrebarea ucenicilor este interpretata de adeptii teoriei reincarnarii ca fiind o dovada in sprijinul acestei conceptii. Cu alte cuvinte, orbul din nastere suferea pentru niste pacate pe care le-ar fi savarsit intr-o viata anterioara. Insa cunoasterea contextului cultural al vremii si al invataturilor rabinice cu care ucenicii erau familiarizati ne ofera un raspuns pertinent la intrebarea pe care o puneau in mod justificat.
De ce ucenicii pun problema ca orbul din nastere ar fi putut pacatui inainte de a se naste? Cu privire la invataturile rabinice din vremea lui Iisus, sunt necesare unele precizari:
Talmudul iudaic precizeaza ca orice suferinta umana este cauzata de un pacat. „Nu exista moarte fara pacat si nu exista nelegiuire fara suferinta.” ( 1 ) Rabinii iudei invatau poporul ca Dumnezeu avea grija ca pacatul sa-si primeasca pedeapsa potrivit gravitatii lui, conform regulii „masura pentru masura” pe care o gasim in Mishnah.
Tot ei sustineau ca, cel putin in unele cazuri, vinovatia unui om putea fi masurata prin natura suferintei lui. Exista cateva indicatii in literatura rabinica care arata ca iudeii considerau ca exista posibilitatea pacatuirii chiar in perioada prenatala. Despre Esau, de exemplu, Midrash Rabbah il acuza pe Esau ca a savarsit pacat inainte de a se naste, cat si in timpul nasterii sale ( 2 )
De aceea, tinand cont de contextul cultural al vremii si de invataturile rabinice care circulau in vremea lui Iisus, cu care ucenicii erau familiarizati, intrebarea lor cu privire la „pacatul” orbului din nastere este justificata. De asemenea, este posibil ca intrebarea ucenicilor sa fi fost influentata si de conceptia unor carturari ai vremii, la randul lor influentati de filosofia greaca in care se vorbeste despre reincarnare.
Potrivit lui Iosephus Flavius, unii carturari din timpul lui Iisus credeau ca „numai sufletele celor buni trec intr-un alt trup.” ( 3 ) Insa si aceasta afirmatie a istoricului evreu este discutabila, ea putandu-se referi la ideea de inviere la sfarsitul timpului si nu la reincarnare.
Dar chiar daca am admite ca unii carturari ai vremii ar fi crezut in reincarnare sub influenta elenismului, este foarte putin probabil ca aceasta credinta sa fie aplicata in dreptul orbului, caci el nu era considerat a fi un om bun. Asa cum am aratat deja, invatatura rabinica a timpului arata ca acest om nascut orb suferea din cauza pacatelor sale, probabil savarsite in perioada prenatala. Asadar, fiind considerat un om pacatos, el nu avea cum sa se reincarneze.
Raspunsul lui Iisus inlatura orice incercare de a privi cazul orbului din nastere prin prisma reincarnarii: „Iisus a raspuns: „N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu.” ( Ioan 9,3 )
Daca orbirea din nastere ar fi fost determinata de o karma rea dintr-o viata anterioara a omului, Iisus nu ar fi raspuns in felul acesta. Dimpotriva, El ar fi trebuit sa spuna clar: „Da, acest om a pacatuit intr-o viata anterioara.” Ceea ce nu este cazul…
6) Matei 16,13.14: „Iisus a venit in partile Cezareei lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?” Ei au raspuns: „Unii zic ca esti Ioan Botezatorul, altii, Ilie; altii, Ieremia sau unul dintre proroci.”
Ucenicii mentioneaza patru opinii care circulau in acea vreme cu privire la identitatea lui Iisus: Ioan Botezatorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeti. Este important de observat ca acestea erau doar opinii, pareri , asa-zisa „gura a lumii” din acea vreme cu privire la identitatea Mantuitorului, nu si realitatea.
Din nefericire, unii contemporani ai lui Iisus, influentati de gandirea greaca, acceptau ideea de reincarnare. Dupa cucerirea Palestinei de catre Alexandru Macedon, elenismul cu tot cortegiul de filosofii pagane, a patruns adanc in mentalitatea si cultura iudaica. Intre ideile pagane care au patruns, cel putin in unele zone ale iudaismului, a fost si teoria reincarnarii, sustinuta de filosofi greci ca Pitagora, Platon si Aristotel.
Asadar, raspunsul ucenicilor la intrebarea: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?” nu oglindeste nici credinta lor cu privire la identitatea lui Iisus, nici realitatea. El era „Christosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”, dupa cum a marturisit cu curaj si convingere Petru ( Matei 16,16 )
7) Ioan 3,3: „Drept raspuns, Iisus i-a zis: „Adevarat, adevarat iti spun ca daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.”
Dialogul nocturn intre Iisus si fariseul Nicodim este folosit de adeptii teoriei reincarnarii ca argument biblic in favoarea acestei doctrine. Raspunsul dat de Nicodim demonstreaza ca el nu credea in reincarnare: „Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?” ( vers. 4 )
Contextul intregului dialog elimina orice urma de indoiala. Iisus nu Se referea la renastere prin reincarnare, ci la renasterea spirituala care trebuie sa se produca in viata oricarui om care doreste sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu. Iisus nu vorbeste despre renastere ( reincarnare ) din carne si sange, ci „din apa si din Duh” ( vers. 5 ), adica despre renasterea spirituala realizata de Duhul Sfant si exprimata public prin botezul prin scufundare.
Punctele slabe ale teoriei reincarnarii
1) Dintre cele noua argumente generale aduse in sprijinul teoriei reincarnarii, patru se bazeaza pe practica hipnozei regresive. In timpul sedintei de hipnoza, pacientului i se pun o serie de intrebari din trecutul sau, care pot ajunge pana in perioada prenatala. Informatiile oferite de pacienti sub hipnoza sunt considerate dovezi puternice in favoarea teoriei reincarnarii. Unii pacienti par sa-si reaminteasca ce au fost in vietile anterioare, unde au trait, care le-a fost numele si cum au murit.
Insa hipnoza regresiva are niste probleme putin cunoscute de publicul larg. Dr. Larry Garret, un cunoscut hipnotizor american, care a avut peste 500 de pacienti carora le-a aplicat hipnoza regresiva, a observat ca multe dintre amintirile subiectilor erau inexacte, chiar daca ele erau in legatura cu viata actuala, cotidiana. Profesorul a observat ca pacientii sai combinau adesea amintirile cu elemente imaginare: fantezii, vise, dorinte.
„De multe ori s-a intamplat” – spune profesorul Garret – „ca oamenii sa nascoceasca tot felul de lucruri din dorinte, fantezii, vise si alte lucruri de genul acesta… Oricine se ocupa de hipnoza si realizeaza acest tip de regresie va descoperi ca de multe ori oamenii au o imaginatie atat de vie, incat vor inventa te miri ce, doar ca sa fie pe placul hipnotizatorului.” ( 4 )
Allan Spraggett, un alt cercetator al hipnozei regresive, a observat ca „aceasta metoda este plina de riscuri, cel mai mare dintre toate provenind din tendinta inconstienta a mintii omenesti spre fantezia dramatica. Ceea ce apare prin hipnoza poate fi la fel de bine un vis despre o existenta anterioara, pe care subiectul si-ar fi dorit sa o traiasca sau chiar crede, adevarat sau fals, ca a trait-o.” ( 5 )
Jean Prieur, un alt cercetator al hipnozei regresive, afirma ca „reincarnarea maguleste eul persoanelor care se simt dezamagite de o viata prozaica. Au trait mereu la Roma, in Grecia, in Egipt, in Iudea, in Tibet ( tari binecunoscute si despre care stim oricand cate ceva ), dar niciodata in Choresmia, in Atropaten, in Arachozia, tinuturi adevarate, dar cunoscute doar de eruditi. Au fost mereu florentini, dar niciodata masageti; au fost aragonezi, dar niciodata cherusci. Dar masagetii si cheruscii au existat cu adevarat. De ce nu s-ar reincarna?” ( 6 )
Hipnoza este un teren foarte relativ, un nisip miscator in care amintirile reale ale subiectilor se pot combina cu dorinte neimplinite, fantezii, imagini preluate din filme sau romane si – de ce nu? – cu ganduri induse de hipnotizor. Iar daca hipnotizorul are legatura cu lumea oculta, mintea subiectului poate fi manipulata in cel mai inalt si nefericit grad. Prin urmare, regresia hipnotica nu este demna de luat in seama ca argument in favoarea teoriei reincarnarii.
De asemenea, este demn de mentionat ca tot mai multe curti supreme din SUA refuza sa accepte marturiile si depozitiile persoanelor aflate in stare de hipnoza. In 1980, Curtea Suprema din statul american Minnesota a declarat ca, „dupa opinia majoritatii specialistilor, niciun expert nu poate stabili daca amintirile evocate prin hipnoza, fie si numai o mica parte din ele, sunt adevarate, sunt minciuni sau sunt fabulatii, adica o incercare de a umple golurile cu lucruri fanteziste. Aceste rezultate nu sunt considerate exacte din punct de vedere stiintific.” ( 7 )
Informatiile obtinute prin hipnoza nu sunt demne de incredere, nu doar din cauza faptului ca individul amesteca realitatea cu fictiunea, ci si din cauza influentei pe care hipnotizorul o are asupra persoanei hipnotizate.
2) Cazurile de copii care povestesc evenimente din presupusele vieti anterioare sunt mai degraba cazuri de posesiune demonica decar cazuri de reincarnare. In cartea „Straniu si inexplicabil”, Paola Giovetti povesteste despre cazul unei fetite indiene care relateaza ce i s-a intamplat intr-o viata anterioara in care a trait sub numele de Suddha:
„La 5 octombrie 1978, pe cand fetita mea avea un an, sotul meu si cu infirmiera m-au ucis. M-au strangulat. Apoi ea povesteste cum cei doi amanti au luat cadavrul, l-au pus intr-o lada si l-au urcat intr-un tren, cu gand sa-l arunce in Gange atunci cand trenul urma sa traverseze un pod. Insa lada nu a cazut in fluviu, ci pe uscat. Cadavrul a fost descoperit, iar doctorul a fost condamnat pentru crima la inchisoare pe viata.” ( 8 )
Cazul pare cat se poate de serios si credibil. Insa chiar si maestri indieni considera ca in aceste cazuri nu este vorba de reincarnare adevarata, ci mai degraba de posesiuni demonice. Duhurile care intra in trupurile unor oameni vii, povestind lucruri reale petrecute in trecut, nu sunt duhuri ale mortilor, ci ale demonilor.
Un maestru indian recunoaste cu sinceritate acest lucru: „Toate cele 300 de cazuri pe care le-am studiat nu sunt argumente pentru reincarnare… Toate sunt posesiuni spirituale, ignorate de invatatorii din sudul Indiei.” ( 9 )
Cu privire la „amintirile” unor persoane aflate in hipnoza regresiva, exista trei situatii posibile, toate contrazicand teoria reincarnarii:
a) Este vorba despre o simpla sarlatanie in care „amintirile” subiectilor in hipnoza regresiva sunt doar rodul imaginatiei improspatata prin hipnoza.
b) „Amintirile” subiectilor contrazic realitatea istorica si geografica, oferind informatii false.
c) „Amintirile” povestite de subiecti sunt corecte din punct de vedere istoric si geografic, insa ele sunt rodul unor posesiuni demonice in care demonul, nu omul, ofera aceste informatii.
3) Doctrina reincarnarii face sa dispara unicitatea relatiilor faliliale (parinte-copil, sot-sotie, etc. ), avand ca fundament dragostea. Daca un suflet se reincarneaza de mai multe ori, inseamna ca el are mai multi parinti, fapt care ar conduce la minimalizarea acestor relatii.
Relatiile familiale sunt subestimate complet in acest caz. Cea care acum iti este sotie, intr-o viata anterioara ar fi putut sa-ti fie mama, sora sau fiica. Cel care acum iti este tata, intr-o viata anterioara ar fi putut sa-ti fie frate, sot sau fiu. Doctrina reincarnarii bulverseaza complet relatiile naturale din societate, punandu-l pe om sa gandeasca orice despre oricine.
Recent, pe canalele media a aparut stirea ca un barbat din Africa de Sud a murit intepat de albinele despre care credea ca sunt reincarnarea rudelor sale. Incercand sa indeparteze albinele care-si facusera stup pe proprietatea lui, barbatul a indeplinit un ritual pentru indepartarea lor, insa acestea l-au ucis. Purtatorul de cuvant al traditiilor locale a declarat ca incidentul dezvaluie mania stramosilor!?!?
Doctrina reincarnarii elimina unicitatea persoanei, caci in urma fiecarei reincarnari apare o noua personalitate. Eul devine un alt individ care nu-si mai aminteste nimic despre individul precedent.
4) Exista o ruptura de logica in doctrina reincarnarii. Adeptii acestei teorii sustin ca reincarnarea reprezinta o noua sansa de indreptare a unor greseli facute in viata anterioara. Insa chiar si cei care cred in reincarnare recunosc faptul ca marea majoritate a oamenilor nu-si amintesc nimic din presupusa viata anterioara. Cum poti indrepta niste greseli de care nu iti amintesti? Cum poti sa-ti imbunatatesti karma, astfel incat sa ai parte de o reincarnare mai buna, daca nu stii ce a fost rau in reincarnarea precedenta?
Mai mult decat atat, tinand cont de numarul mare de greseli pe care un om le face intr-o viata, se poate spera ca va exista o viata ulterioara in care sa nu repete cel putin unele dintre ele?
5) Doctrina reincarnarii schimba radical filosofia de viata a oamenilor, rasturnand temeliile societatii omenesti. Nu mai au sens eforturile pentru progresul societatii pentru libertate si dreptate sociala, pentru imbunatatirea conditiilor de viata si asistenta sociala. Credinta ca viata prezenta este determinata de karma vietilor anterioare il conduce pe individ la o cautare disperata prin hipnoza, fapt care il face vulnerabil fatza de influentele demonice.
6) Adeptii teoriei reincarnarii sunt si discipoli ai spiritismului. Problema care apare este urmatoarea: Daca sufletul mortului se reincarneaza dupa 49 de zile, asa cum se sustine, cu care suflete comunica medium-urile spiritiste? Daca teoria reincarnarii este adevarata, inseamna ca cea spiritista este o minciuna. Si invers! Sau amandoua sunt inselatorii?!
7) Daca ar exista karma si reincarnare, cum se explica faptul ca populatia globului creste mereu? Daca cei ce se nasc acum sunt doar reincarnari ale unor suflete care au trait in trecut, populatia globului ar trebui sa ramana constanta, ba chiar ar trebui sa scada, tinand cont ca sufletele cu o karma rea se pot reincarna in trupuri de animale, de plante sau chiar de microbi.
Motive pentru care teoria reincarnarii este inacceptabila pentru un crestin
Intr-un interviu luat preotului Paisie Aghioritul de la Muntele Athos, in 2001, acesta fost intrebat despre reincarnare. Raspunsul lui a fost urmatorul: Reincarnarea ( metempsihoza ) „este viclenia cea mai mare a diavolului. Diavolul ii tine intr-o viata de pacat, cu gandul ca sufletul vine si revine in aceasta lume. „Ei, daca de data aceasta nu reusesti” – le spune diavolul – „vei reveni in viata si vei reusi a doua oara. Si daca iarasi nu reusesti, vei veni, vei reveni, vei evolua…” De aceea, unii ca acestia spun: „Nu-i nimic daca fac si acest pacat.” Si nu le pasa. Traiesc fara luare aminte si nu se pocaiesc… Nu am vazut o viclenie si o arta mai mare a diavolului ca aceasta…” ( 10 )
Crestinii au multiple motive sa respinga teoria reincarnarii, aceasta situandu-se la polul opus credintei crestine bazata pe Sfintele Scripturi. Desigur, ideea reincarnarii le asigura celor ce cred in ea un anumit confort spiritual. Si aceasta deoarece moartea nu este perceputa ca fiind un punct, ci ca o virgula. o treapta spre o noua existenta. Insa, din nefericire, acest confort spiritual nu se intemeiaza pe adevar, ci pe prima mare minciuna rostita de Satana, travestit in sarpele din Eden.
„Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3,4 ) – a fost prima mare minciuna a diavolului, din nefericire crezuta nu doar de primii nostri parinti, ci si de majoritatea oamenilor de-a lungul istoriei. Desi Creatorul ii avertizase pe Adam si Eva ca vor muri negresit daca vor manca din pomul oprit, ( vezi Geneza 2,17 ), primii nostri parinti au ales sa-l creada pe sarpe.
Din aceasta perspectiva, teoria reincarnarii nu este altceva decat o „reincarnare” a vechii minciuni a diavolului careia, din nefericire, ii dau crezare miliarde de oameni. Iata cateva motive biblice pentru care teoria reincarnarii este incompatibila cu credinta crestina biblica:
1) Teoria reincarnarii contrazice Biblia cu privire la starea omului in moarte. Potrivit Scripturii, moartea este un somn in care nu exista activitate, constienta de sine si comunicare ( vezi Eclesiastul 9,5.10; Psalm 146,3.4; Ezechiel 18,4 up.; Fapte 2,34 pp.; Psalm 6,5; Isaia 38,18, etc. )
2) Teoria reincarnarii contrazice Scriptura care afirma clar ca „oamenilor le este randuit sa moara o singura data, dupa care vine judecata” ( vezi Evrei 9,27 ). Biblia nu ne lasa sa intelegem ca omul ar avea parte de mai multe vieti, fiecare dintre ele fiind o noua sansa la mantuire. Intr-adevar, omului i se ofera mai multe sanse la mantuire, insa toate apartin acestei unice vieti pe care o traieste pe pamant ( vezi Luca 16,19-31; Matei 25,31-46, etc. ).
3) Teoria reincarnarii face inutila si lipsita de importanta invierea, una dintre invataturile fundamentale ale Evangheliei ( vezi 1 orinteni 15,21.42; Matei 22,31; Luca 14,14; 20,35; Filipeni 3,11, etc. )
4) Teoria reincarnarii face inutila judecata finala, din moment ce, intre reincarnari, actioneaza legea karmei. ( vezi Romani 14,10; 2 Corinteni 5,10; 1 Petru 4,17; Apocalipsa 20,12, etc. )
5) Teoria reincarnarii face inutila jertfa lui Christos si mijlocirea Sa ca Mare Preot la dreapta lui Dumnezeu ( vezi Evrei 7,25.26; 8,1.2; 1 Timotei 2,5, etc. ).
6) Teoria reincarnarii minimalizeaza evenimentul revenirii in glorie a lui Iisus Christos, facandu-l inutil ( vezi Ioan 14,1-3; Apocalipsa 1,7; 22,12, etc. )
7) Teoria reincarnarii contrazice invatatura biblica despre mantuirea prin har, credinta si jertfa rascumparatoare a lui Christos, inlocuindu-le cu eforturile omenesti ( vezi Efeseni 2,8-10; Galateni 3,24; 1 Timotei 1,9, etc. ).
In concluzie, teoria reincarnarii este total incompatibila cu invatatura crestina, cu Evanghelia si cu doctrinele fundamentale ale Bibliei, pe care fie le anuleaza, fie le minimalizeaza. Omul nu ARE un suflet care trebuie reciclat, ci ESTE un suflet viu, asa cum a iesit din mainile Creatorului ( vezi Geneza 2,7 ). Dumnezeu nu doreste sa salveze doar o parte din fiinta umana, ci omul in intregime. De aceea va exista o inviere si o viata vesnica reala, traita pe un Pamant Nou real.
Asadar, oricat de mult confort spiritual ar putea sa le ofere oamenilor doctrina reincarnarii, ea nu este altceva decat o „reincarnare”, o varianta, a celei mai vechi minciuni luciferice: „Hotarat ca nu veti muri!” ( Geneza 3,4 )
Minciuna insa are picioare scurte si nu are niciun viitor. Nici cei care se hranesc cu ea…
Lori Balogh
Referinte:
1) Shabbath 55a, Ed. Soncino a Tamudului, pag. 255
2) Midrash Rabbah, Ed. Soncino, pag. 559.560
3) Iosephus Flavius, „Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor”, Cartea II, cap. VIII, par. 14, pag. 164, Ed. Hasefer, Bucuresti, 1997
4) Ieromonah Serafim Rose, „Sufletul dupa moarte”, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1996, pag. 132.133, citat de www.sfaturiortodoxe.ro in articolul „Despre credinta in reincarnare”
5) Ibidem, pag. 133
6) Francois Brune, „Mortii ne vorbesc”, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1994, pag. 294, citat de www.sfaturiortodoxe.ro in articolul „Despre credinta in reincarnare”
7) State v. Mack, 292 N.W.2d, 764, 16 mai 1980
8) Paola Giovetti, „Starniu si inexplicabil”, ed. Agni, Bucuresti, 1995, pag. 94, citat de www.sfaturiortodoxe.ro in articolul „Despre credinta in reincarnare”
9) Ibidem
10) Cuviosul Paisie Aghioritul, „Nevointa duhovniceasca”, schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2001
